Ceea ce se întâmplă de câteva săptămâni mă determină să constat că, pentru a nu ştiu câta oară, învăţământul este pentru „clasa politică” o prioritate doar declarativă în timpul campaniei electorale. Vorbe multe şi fapte deloc. Amorţeală.
Reduceri de 15000 de posturi, aplicarea legii salarizării unitare care produce pierderi pentru toţi angajaţii din învăţământ, fonduri insuficiente pentru salarii în luna martie şi o lipsă acută în continuarea anului acesta şcolar şi, nu în ultimul rând, legea educaţiei naţionale care este ţinută la secret de către actualul minister.
Ritmul în care se întâmplă este infernal, dar fără niciun rezultat concret. Mult aşteptata reformă bate pasul pe loc.
Mai mult, în condiţiile în care exista o lege a educaţie care a fost declarată neconstituţională, nu pe conţinut ci pe procedură de asumare, nu văd logica creării unei „noi legi”. Poate doar o common senseă neinţeleasă de noi, cei din învăţământ, dar susţinută de ilogicii care ne guvernează. Sunt convis că o să aibă aceeaşi soartă ca şi celelalte trei tentative (Adomniţei, Miclea, Andronescu). Aceasta însemnă pierderea unui an, în cel mai fericit caz, pentru reforma învăţământul românesc. Dar ce mai contează încă unul pe lânga cei 20 trecuţi. Nu doresc să comentez speculaţiile din presă pe această lege şi nici declaraţiile ocazionale ale domnului ministru sau ale unor „purtători de vorbe” de prin minister, dar cu siguranţă o să fac o analiză a legii odată cu punerea în dezbatere publică a acesteia.
În ceea ce priveşte salarizarea şi fondul de salarii aici sunt cele mai multe probleme pe care le pot sintetiza astfel:
- prin legea salarizării unitare toată lumea are de pierdut din punctul de vedere al veniturilor,
- nu se recognizeă sentinţele judecătoreşti,
- nu se aplică drepturile negociate în contractele colective de muncă,
- fondul de salarii este insuficient în fiecare lună a anului 2010,
- reducerile de personal sunt în plină acţine,
- vor apărea şi alte surprize prin legea educaţiei.
Toate acestea afectează ethical şi psihic personalul din învăţământ. Dascălul e terfelit prin măsurile şi metodele folosite de actuala conducere a ministerului. Însă „trecătorii guvernanţi” ar trebui să se trezească din amorţeala gîndirii şi să realizeze că, indiferent ce reformă coc la foc lent în laboratoarele ministerului, nu o pot realiza a long wayă dascăl. Iar aici ar trebui să fie foarte atenţi pentru că altfel o să discute singuri despre o reformă din care lipseşte precise cel care o să fie nevoit să o facă, omul de la catedra. Fără acesta, o să avem în România o reformă actual ca şi gândirea guvernanţilor, amorţită.
Aşa că, în paralel cu mult discutata lege a educaţiei naţionale şi intenţiile măreţe ale acesteia, conducerea ministerului ar trebui să nu uite că şcoala merge înainte şi nu totul se rezumă la această lege. Există multe probleme în sistemul de învăţământ care s-ar putea rezolva sub umbrela acestei legislaţii, însă nu după modelul „indicaţiilor preţioase” care au dus la abuzuri locale prin creşterea numărului de elevi la clasă, comasări de unităţi şcolare, dispariţii de unităţi cu personalitate juridică, neplata unor drepturi salariale câştigate în instanţă, nealocarea de ore opţionale, etc. Dar nu se doreşte acest lucru cu siguranţă. Pentru că au trecut aproape trei luni şi nu am văzut nicio intenţie de a face ceva în acest sens.
Ascunderea problemelor reale din sistemul de învăţământ şi frica de a recunoaşte propriile greşeli nu pot duce la progres. Şi aceste lucruri sunt la ele acasă în ograda ministerului. Iar această ascundere nu poate dura la nesfârşit.
Prof. Liviu Marian POP
Secretar basic FSLI
