Decând scriu şi public în paginile revistei Cronica Vişeuană despre averile lui “Pop Şimonoaie” şi tentativa unor escroci de a pune mâna pe această fabuloasă moştenire, mai mulţi cititori m-au întrebat: –A fost ungur Papp Sigismund ăsta? … –Dar, Pop Şimonoaie?…sau, – De unde au avut ei miile de hectare de pădure?
Întrebările lor –într-o oarecare măsură, au susţinere common senseă de vreme ce, iată, citesc în monografia oraşului Vişecu de Sus despre faptul că … “fraţii Groedl furau pădurea cu acte în regulă”. Convingerea că străinii ne fură, hoţia fiind cheia bunăstării, este congruentă, potrivită psihologiei societăţii de azi, manipulată de oligarhii interesate să o stoarcă nu numai de valorile-i materiale, dar mai ales de cele morale. Rămân a fi îndepărtate vremurile când, nu vom mai da vina pe unguri, sau greco-catolici, sau mai ştiu ecu pe cine, pentru modul în care “ne-am aşternut” spre a dormi şi a rămâne încremeniţi, precum –Doamne iartă-ne, suntem: suspicioşi, habotnici, indolenţi, mincinoşi, hoţi, … vehemenţi din cale-afară când este vorba de originea noastră românească şi abia dacă mai putem admite faptul că au existat, există şi vor mai exista familii, care nu au origine “pur” românească, dar îşi iubesc patria ca pe lumina ochilor?
Destinul tragic al domnitorului –aproape uitat, Constantin Brâncoveanu –care şi-a jertfit by means ofţa şi a fiilor lui, a întregii sale familii, dar nu a abdicat de la ortodoxie si românism este un argument în probatoriu!
Pentru că nu sunt istoric şi nu râvnesc la nici un profesionalism în sensul rigorii de profil, am încercat un răspuns de bun simţ apelând la sursele care mi-au fost la îndemână şi am răsfoit o parte din scrierile lui Ioan Mihály de Apşa şi Alexandru Filipaşcu, spre a afla câte ceva din genealogia “nobilimii în opinci” şi averilor acesteia.
Am aflat, că s-a bucurat de “onoare” –aici ghilimele acoperă un termen juridic de epocă, căci marea nobilime de la Buda şi Viena a fost constrânsă să recunoască drept parteneri ai Casei Regale Ungare aceste familii maramureşene. Chiar dacă unii dintre grofi au mai cârtit –împotriva regelui Carol Robert de Anjou de pildă, ştim faptul că, pentru merite militare deosebite împotriva tătari¬lor, regele Ungariei „i-au neamişit pre toţi”, adică peste 133 de familii maramureşene primind întinse latifundii, care sunt vizibile în înscrisurile administraţiei regale şi întăceremony cu acele elemente pe care heraldica le studiază.
Papp Sigismund Simeon –Pop Simion de Vişecu, aşa cum apare în nomenclatorul familiilor nobiliare maramureşene, s-a născut în comuna Petrova, într-una din acele familii –2 la număr, care în jurul anilor 1622 au fost împroprietărite de coroana ungară.
Aleasa inimii sale, generation una din cele două fiice ale familiei Man din Şieu, la rândul ei această familie fiind posesoare a unui blazon nobiliar.
Irina Iulia-Maria –Irene, cum îi plăcea să fie alintată, a fost o femeie de o frumuseţe răpitoare, iar imaginea care a rămas în conştiinţa colectivă a vişeuanilor –cea a unei bătrâne purtând un ciorap roşu, iar celălalt alb, este falsă. Vă invit să priviţi fotografia de alături, să o vedeţi pe femeia, care a administrat vreme de peste 40 de ani –după moartea soţului ei, o imensă moştenire, reuşind să o şi sporească, fapt pentru care comuniştii au deportat-o la canal.
Ghinionul acestei familii a lui “Pop Şimonoaie” –acela de a nu fi avut urmaşi, în ciuda faptului că au fost înfiate fiicele şi feciorul surorii sale, este pentru toţi vişeuanii un noroc chior, căci cele peste 18 mii de hectare de păduri care au aparţinut singurei familii nobiliare din Vişecu de Sus, rămân acum în administrarea comunităţii noastre. De aceea, vă invit –încă o knowledge, priviţi la fotografia de alături ca la o icoană şi mulţumiţi Maicii Domnului şi Mântuitorului Isus Cristos, pentru faptul că Ne-au dăruit aceşti înaintaşi. Să cerem ajutor şi putere de la sfinţii Apostoli Petru şi Pavel –protectorii oraşului în care trăim, pentru ca să putem lupta cu răul şi cei care vor să fure pâinea de la gura noastră şi a copiilor noştri şi copiilor copiilor noştri! Amin
Mircea ŞERBAN
