În 1903 în Vişeul de Sus este consemnat primul ortodox. Din păcate nu dispunem de nici o informaţie legată de persoana respectivului. Până în 1910 numărul ortodocşilor ajunge la 12 persoane. După primul război mondial, mişcarea de revenire la ortodoxie în Maramureş a devenit şi mai puternică. Suflul pornit la Săcel a continuat ceea ce a făcut ca în 1922 să revină parohia Remeţi, apoi în anii următori mulţi credincioşi din Vereşmort –540 suflete, Sarasău –766, Valea Stejarului -471, Fereşti-344, Borşa-132, mai apoi, în 1930 Vişeu de Jos, Vişeu de Sus-288 de suflete. Pe de altă parte după Marea Unire au venit din vechiul regat în Maramureş mulţi funcţionari ai noului stat: învăţători, jandarmi, grăniceri, funcţionari în aparatul administrativ al primăriei, al poştei sau oameni interesaţi de noi oportunităţi de afaceri în zonă, aproape toţi de confesiune ortodoxă. La Vişeu de Sus aceşti funcţionari vor constitui primul nucleu al bisericii ortodoxe, iar la 21 septembrie 1927 aceştia înaintează o cerere în acest sens către Episcopia Ortodoxă de la Clujm solicitare căreia îi anexează şi un tabel cu numele credincioşilor ortodocşi -182 la număr. De remarcat că nici unul nu era localnic căci, 145 erau ostaşi ai Corpului de Grăniceri din Vişeu, 15 ingineri, 5 învăţători, 1 judecător, 1 agronom, dirigintele de la postă, seful gării, soţiile si copii lor. În 1928 cererea lor avizată favorabil de Episcopia de la Cluj este respinsă de Ministerul Cultelor şi Artelor pe motiv că nu există un loc în care să se poată desfăşura serviciile religioase şi nici casă parohială. În octombrie 1930 au loc primele treceri de la biserica catolică la cea ortodoxă, evenimente care sunt consemnate deja în documente. Astfel, până în decembrie, 288 de persoane părăsesc biserica greco- catolică în favoarea celei ortodoxe.
Primul vişeuan reconvertit, revenit în ortodoxie, a fost Ciolpan Gheorghe a lui Pătru. Un om înstărit, care în octombrie îşi cedează casa, situată lângă fabrica Tanin, pentru a fi amenajată ca şi capelă ortodoxă. Nu cunoaştem motivele pentru care el, cei ai casei lui şi mulţi alţii au părăsit biserica greco-catolică în prag de iarnă. Din păcate deşi au trecut de atunci doar două generaţii nimeni nu-şi aduce aminte ce a provocat evenimentul. E posibil ca motivaţiile să fie ca şi în cazul credincioşilor din Săcel –apoi a celorlalţi din Maramureş, taxele mari percepute de preotul greco-catolic. În perioada imediat următoare se fac primele demersuri ca ieromonahul Sebastian Sârcu –cel care participase şi el la aceste treceri, să se mute la Vişeu şi să se înfiinţeze parohia.
Născut în comuna Străşeni judeţul Lăpuşna din Basarabia în 23 martie 1902 într-o familie de ţărani cu patru copii, ieromonahul Sebastian a primit la botez numele de Simion. A intrat de timpuriu în viaţa monahală. La 13 ani îl aflăm făcând parte din obştea mănăstirii Condriţa judeţul Lăpuşna pentru ca la mijlocul anilor ’20 după terminarea seminarului monahal şi efectuarea stagiului militar să se mute la mănăstirea Putna. De aici a fost trimis în 24 ianuarie 1927 la mănăstirea Rohia. A fost călugărit la Cluj în 28 august 1927 şi hirotonit în aceeaşi zi diacon , pentru ca o zi mai târziu să fie hirotonit preot. La 1 septembrie 1927 a fost numit stareţ al mănăstirii Rohia dar nu a rămas aici decât pâna în 28 martie 1928, când a fost transferat ca preot la parohia Libotin de lângă Lapuş. În acelaşi an s-a mutat la parohia Valea Stejarului de lângă Sighet înlocuindu-l pe pr Miron Codrea Nuţu. Între ei doi s-a legat o prietenie strânsă şi aşa se face că în 1930 când la Vişeu a început să prindă curentul trecerii la ortodoxie a fost chemat de prietenul său şi pus în legătură cu vişeuanii. În octombrie el vine la Vişeu şi i-a parte la primele treceri pe care le semnează şi ca preot şi ca martor. Primul botez are loc în casa transformată în capelă la 9 noiembrie 1930 săvârşit de preotul Vasile Puica capelan în Vălenii Lăpuşului şi contabil la Banca Populară Văleana. Din păcate nu dispunem de nici o imagine a capelei şi nici măcar o descriere a ei. În cursul anului 1931 Episcopia Ortodoxa de la Cluj emite actul de înfiinţare a noii parohii şi îl numeşte pe ieromonahul Sebastian paroh la Vişeu. Între timp au loc alte 221 de treceri la ortodoxie. Sporind comunitatea ortodoxă capela a devenit neîncăpătoare. S-au făcut demersurile necesare către Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor spre a li se pune la dispoziţie o sală de clasa din fosta Şcoala de Meserii situată în centrul satului –actuala Şcoală Specială. La 1 octombrie 1931 Ministerul a aprobat să se pună la dispoziţia parohiei o sală de clasă pentru slujbele religioase şi o sală pentru locuinţa preotului. La 20 decembrie 1931 are loc sfinţirea noii capele săvârşită de protopopul Mihail Munteanu de la Sighet. În această perioadă se identifică un teren pentru construcţia noii bisericii în strada Ştefan Vodă (actuala Iuliu Maniu) şi se fac demersurile necesare pentru a intra în posesia lui. Se face apel la Comisia Judeţeană de aplicare a Reformei Agrare şi în baza art. 40 din Legea Agrară (pentru construcţiile de şcoli şi biserici se poate expropria orice teren până la 2 jugăre) se cere exproprierea. Prin sentinţa nr.1 din 20 mai 1932 s-a hotărât exproprierea, iar în 10 iunie 1932 parohia este pusă în posesie. Spre toamnă are loc întâlnirea între preotul Sebastian Sârcu şi Generalul Nicolae UICĂ, Ministrul Apărării la acea vreme. În arhiva parohiei nu s-a păstrat însă nici un document legat de întâlnirea între cei doi.
(Istoria locală orală consemnează că generalul Nicolae Uică a venit în Vişeu la Regimentul 7 Grăniceri –Compania 1-a Grăniceri Pază Vişeu, în inspecţie. După inspecţie a cerut să vadă biserica ortodoxă. A fost dus la capelă unde s-a întâlnit cu preotul. Văzând că nu există biserică generalul s-a hotărât ca în memoria fiicei lui Marioara –trecută la Domnul prea timpuriu, să construiască biserica din banii zestrei copilei.)
*
Miron Codrea Nuţu a fost personalitatea cea mai marcantă a vieţii ortodoxe din Maramureş timp de peste 30 de ani (1924-1959). Fără multă carte, dar înzestrat cu acea inteligentă, isteţime şi memorie tipic ţărănească, a reuşit să se impună în conştiinţa tuturor celor cu care a intrat în contact. Încă de la mijlocul anilor ’20 s-a făcut cunoscut ca un misionar şi apărător neînfricat al ortodoxiei, întreaga lui activitate desfăşurându-se pe terenul misiunii. Neobosit luptător, dedicat total Bisericii, a reuşit să înfiinţeze parohii ortodoxe prin treceri de la greco-catolici şi să construiască 8 biserici, plus mănăstirea de la Dragomireşti. Cinstit şi respectat de popor, apreciat şi de forurile bisericeşti, protopop de Vişeu, preşedinte al Comisiei de Reforma Agrară din Vişeu, protopop de Iza, implicat activ în problemele comunităţii, a fost soscotit un pericol de regimul comunist care l-a şi închis în 1952-1953. Nici închisoarea, nici ameninţările, nici greutăţile, nici neajunsurile nu l-au oprit din a-şi împlini rostul şi vocaţia lui. Poate că întrega–i activitate ar fi rămas în anonimat dacă la vârsta de 80 de ani nu şi-ar fi scris „memoriile.”
S-a născut în 2 noiembrie 1902 în comuna Sarasău din parinţi români greco-catolici, el fiind al-20-lea din cei 21 de copii –7 au murit de prunci. Rămas fără şcoală, din cauza războiului, se va apropia de învăţătorul şi cantorul greco-catolic Gheorghe Nemet care îl va învăţa carte şi îl va pregăti pentru a deveni cantor. În 1921 obţine diploma de cantor în cântările bisericeşti, tipic şi citire cu litere chirilice de la Episcopia greco-catolică din Gherla. Se mută la mănăstirea Bixad ca şi îngrijitor la cei 40 de copii orfani de război întreţinuţi de mănăstire. Aici nutreşte în el gândul de a deveni preot. În 1922 sfătuit şi susţinut de profesorul Dr. Ioan Paşca trece de la greco-catolici la confesiunea ortodoxă. La sfatul episcopului Nicolae Ivan se hotărăşte sa intre în rândul monahilor şi îşi face noviciatul la mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti şi la mănăstirea Schitu Sihastru din comuna Ploscuteni jud. Tecuci unde este şi tuns în monahism la 2 august 1923 schimbându-i-se numele din Ioan (Nuţu) în Miron. La 16 decembrie este hirotonit diacon de către episcopul Ilarie Teodorescu al Constantei. La inceputul anului 1924 este chemat de episcopul Nicolea Ivan al Clujului care îl trimite la oamenii din Valea Porcului –lângă Sighet- care vroiau să treacă la ortodoxie. După două întâlniri tot satul se hotărăşte să părăsească confesiunea greco-catolică. La sfirşitul lunii aprilie episcopul Nicolae Ivan a primit o delegatie formată din 5 bărbaţi care îi aduceau la cunostinţă trecerea la ortodoxie a întregului sat şi formarea unei parohii ortodoxe. În acest context ierodiaconul Miron Codrea a fost hirotonit preot în 2 martie 1924 si numit paroh în Valea Porcului. De aici a inceput marea lui activitate misionara reuşind să înfiinţeze parohii şi să ctitorească biserici: 1925 în Valea Porcului –astăzi Valea Stejarului, Fereşti în 1926, Corneşti în 1927, Borşa-Poiana în 1928, Borşa Valcineţ în 1930, Viseu de Jos în 1931-1936. Refugiat in România în timpul războiului s-a dus la mitropolitul Olteniei Nifon Criveanu pentru a primi parohie. A ales parohia Butoiesti din judeţul Mehedinţi unde văzuse din tren o biserica pe jumătate construită şi părăsită. Mitropolitul i-a aprobat cererea şi el s-a mutat în noua lui parohie. Aici cu banii parohiei din Jibou pe care o înfiinţase in 1938, a terminat de construit biserica care a fost sfinţită în 6 decembrie 1941. În iunie 1945 s-a întors la cererea episcopului Maramureşului Vasile Stan în parohie la Viseu de Jos, întrucit la Jibou s-a desfiinţat parohia şi nu mai erau şanse să se refacă. Aici a cumpărat o noua casă parohială şi s-a implicat activ în procurarea de hranî pentru vişeuani în perioada foametei din 1946-1947. În noiembrie 1945 a fost numit protopop al Vişeului şi transferat la parohia din Vişeu de Sus în octombrie 1947. Din păcate în arhiva parohiei şi a protopopiatului nu s-au păstrat documentele despre această perioadă, iar în „memoriile” sale a notat foarte putţn despre această perioadă. Două par a fi evenimentele care l-au marcat şi au fost demne de reţinut. Aflăm astfel că în perioada 1946-1948 a fost Preşedinte pentru Reforma Agrară a Plasei Vişeu şi şi-a îndeplinit obligaţiile cu cinste şi demnitate. În 1 august 1949 a fost numit protopop de Iza cu reşedinta în Dragomireşti, iar în noiembrie a predat parohia Sfântul Nicolae preotului Valerian Olariu. Toamna anului 1948, aduce revenirea greco-catolicilor la ortodoxie. Curentul revenirii la ortodoxie a început după primul război mondial când comunităţi întregi sau părţi mari din ele au revenit la biserica „mamă”. În acest context de reveniri permanente s-au reinfiinţat episcopiile din Transilvania: Oradea 1919, Cluj 1923, Maramureş 1937. Datele recensământului din 1930 ne prezintă în Transilvania astfel situaţia confesională: greco-catolici 31,1% din populatie în timp ce ortodocşii sunt pe locul al doilea cu 27,8%. În ianuarie 1939 s-a semnat un protocol de unire între Mitropolitul unit Alexandru Nicolescu şi Mitropolitul ortodox al Ardealului Nicolae Bălan care prevedea scaunele episcopale ce urmau a fi confirmate de Biserica Ortodoxă Română episcopilor uniţi ce se întorceau la ortodoxie şi alte reguli ale unificării. Evenimentele din 1939-inclusiv remanierea guvernului Miron Cristea în 1 februarie- 1940, au blocat proiectul, dar s-a privit cu încredere în posibilitatea reluării lui. În 1948 a intervenit statul care la directivele Moscovei şi urmând modelul din Polonia, Ucraina si Slovacia au desfiinţat Biserica Greco-Catolică. Până în octombrie 80% din credincioşi şi 1100 din 1400 de preoti au semnat trecerile la ortodoxie. Cei care au refuzat fie s-au retras din viaţa bisericească , fie s-au pensionat iar cei care au opus rezistenta au fost închisi. La Vişeu de Sus vicarul greco-catolic Victor Steţiu care a slujit in biserica din 1903 a refuzat să accepte trecerea şi a preferat să se retragă -15 octombrie 1948 – părăsind şi casa parohială. După predarea inventarului bisericesc şi a celor trei sigilii –parohial, protopopesc şi vicarial, şi nu a mai intrat niciodată în biserică. S-a mutat în casa proprietate personală din actuala stradă a Republicii unde pe ascuns a continuat să slujească pentru cei apropiaţi ai lui. A trecut la cele veşnice la 28 noiembrie 1959 fiind înmormântat în cimitirul bisericii. În locul lui a venit la Biserica preotul Andreica Vasile.
La Vişeul de Mijloc preotul Mihai Iuga care era paroh din 1909 a preferat să accepte trecerea şi a rămas pe mai departe în parohie. La sfârşitul lui septembrie sau începutul lui octombrie după terminarea Sfintei Liturghii a anunţat oamenii că trebuie să treacă toti la ortodoxie. În faţa Bisericii s-a pus o masa la care a semnat primul trecerea la ortodoxie urmat apoi de tot poporul. A rămas in parohie până la moartea sa, 1959. Anii care au urmat s-au dovedit a fi mult mai dificili pentru libertatea religioasă decât îşi putea închipui cineva, dar ceea ce s-a câştigat pe plan spiritual nu s-a pierdut. Numărul credincioşilor a sporit de la an la an, al celor ce frecventau biserica, preocupările pentru şcolarizarea copiilor, sacrificiile de a-i trimite mai departe la studii pe unii, eforturile de a fonda o bibliotecă parohială deschisă pentru toţi, participarea la viata socială şi evenimentele principale ale comunităţii întregesc imaginea unor slujitori ai altarului dedicaţi misiunii lor care prin faptele, credinţa, smerenia şi dragostea lor pentru Dumnezeu şi aproapele rămân încă vii în amintirea celor care i-au cunoscut.
Fie-le ţărâna uşoara şi memoria binecuvântata, Amin.
Pr. Mihai CHIRA
