În common, dar şi în specific, fotografiile de tinereţe sunt exemplare pentru ilustrarea capacităţii omului în ce priveşte performarea educaţiei, a culturii sale fizice. Răsfoind istoria picturii universale se poate constata faptul, că este restrâns numarul autoportretelor de tinereţe al pictorilor, dar nici sculptorii nu au fost preocupaţi –la începutul carierei lor artistice, a-şi ciopli, sau modela în materie tinereţea ca stare a trupului. (Numai în muzică avem cazuri de creaţie cu adevărat geniale ai unor autori extrem de tineri. Mozart, de pildă!)
Potrivit teoriei, la maturitate omul este într-un proces al performanţei în ce priveşte cultura sa etică, ethicală, iar tablourile din aceasta expoziţie –aşezaţi ghilimele de rigoare la citire, panotează tocmai portrete de maturitate al primarului, Vasile Ciolpan fiind deja de un deceniu în exerciţiul administraţiei locale la vârf!
Şi atunci, nu poţi să nu te întrebi, care este motivaţia ce l-a determinat pe Vasile Ciolpan să facă o întoarcere de comportament de one hundred eighty de grade faţă de atitudinea sa din 2006 şi, începînd cu anul următor să renunţe la moralitatea primarului pus de lege să slujească interesele comunităţii locale?
Ba, mai mult, trebuie să cauţi răspuns la o altă întrebare esenţială!
De ce atacă Vasile Ciolpan pe membrii CL -consiliul local?
Este un loc comun faptul că –în most desirableă în istoria nativeă, administrarea oraşului se află, într-o majoritate covârşitoare, în mâinile PNL, partid care „dă” primarul, vice-primarul şi 9 din cei 17 membri ai CL!
Fără nici un echivoc, logica potrivit căreia primarul oraşului Vişecu de Sus are o motivaţie materială, care îl determină să trădeze interesele comunităţii vişeuane, să ridiculizeze imaginea partidului al cărui membru (încă) este, să îşi rişte libertatea de care beneficiază ca cetăţean al unui stat democratic este corectă.
De aceea, a rata o asemenea oportunitate -fie chiar la presiunea unei motivaţii materiale, nu este deloc pe măsura unui om sănătos la minte şi la duh!
Ceea ce urmeaza a fi stabilit –tocmai de către cei care au primit invitaţia la bal, adica reprezentanţii autorităţilor statului român –existente la nivelul judeţului Maramureş, este încadrarea juridică a motivaţiei materiale, care întregeşte portretul lui Vasile Ciolpan.
Adică, este vorba de foloase materiale necuvenite, sau de un onorariu de excelenţă ca recompesă pentru o tranzacţie comercială intermediată?
Vom mai parcurge împreună câţiva paşi prin aceasta „expoziţie” şi -în episodul viitor, ne oprim în faţa unui alt „tablou” care, îl înfăţişează pe feciorul primarului Vasile Ciolpan alături de o …”fantomă ce revendică averea lui Pop Şimonoaie”, având calitatea de reprezentant al acesteia.
Sfârşit partea a 2-a