PROCESUL

    0
    228

    Cine nu l-a citit pe Kafka acela nu poate învăţa preţul libertăţii, dar cine l-a citit acela a aflat, că niciodată nu poate avea drept de proprietate asupra acesteia deşi, o poate dobândi!
    Mai poţi afla -citindu-l pe Franz Kafka, că dialogul, comunicarea între oameni este calea pe care trebuie de mers în întâmpinarea libertăţii, dar imediat ce se realizează, libertatea devine o… nonlibertate!
    Mi-am adus aminte de Franz Kafka vorbind ieri seara cu profesorul Ioan ROŞCA, excepţionalul matematician şi luptător pentru condamnarea crimelor comunismului şi put up-comunismului. Am aflat de la domnia sa, faptul că azi – 25 februarie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti, str. Batiştei nr. 25, secţia penală P8, va avea loc prima înfăţişare în dosarul 10636/1/2010, a cărei speţă a fost formulată -spre înţelegerea tuturor, chiar de către petent: …” încălicarea omului de către om prin stat uzurpat şi lege strimbă”.
    Public, în speranţa că dincolo de actul de informare deschid -alături de domnul profesor Ioan Roşca o cale de comunicare între victime, dar şi între victime şi călăi, public aşadar, plângerea penală formulată şi adresată către Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie.

    Către preşedintele Curţii Supreme de Justiţie

    Plîngere,

    Subsemnatul, Ioan Roşca, cercetător interdisciplinar, vă solicit să rezolvaţi următoarele patru capete de cerere, pe care le imagine patru trepte către dreptate.

    I. Dosarul 35/P/2006 – genocidul comunist şi acoperirea lui după 1989

    Solicit (în baza art. 278 cpp) desfiinţspace rezoluţiei 9971/4335/II/2010 din 3.12.2010, comunicată mie la thirteen.12.2010, prin care procurorul Marius Iacob, şeful secţiei de urmărire penală şi criminalistică de pe lîngă Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a răspuns la plîngerea depusă de mine la 10.eleven.2010 faţă de decizia de NUP dată de procurorul Iuliu Molcuţ la 29.09.2010 şi comunicată mie la 22 oct. 2010, în dosarul 35/P/2006 (devenit 1304/P/2008)- ordonanţe prin care se lichidează o anchetă tergiversată două decenii privind crimele comunismului. Cercetarea lor a fost solicitată deseori după 1990 (inclusiv de mine, în octombrie 1990, în urma desoperirii de la Dealul Mărului – vezi dosarul 430/P/1990, integrat în 35/P/2006) şi închisă cu NUP-uri abuzive, cum ar fi cel pronunţat la 08.10.1993 de procurorul Aurel lovable în dosarul 430/P/1990, pe motiv că faptele ar fi fost prescrise în acel moment. O „soluţie” de care am aflat de-abia în cadrul cercetării redeschise de mine la 31 iulie 2006, printr-o plîngere în care aminteam largul evantai de aspecte de drept şi de fapt care reclamă:
    a. Deblocarea cercetarii genocidului comunist şi b. Pedepsirea celor care au împiedicat această cercetare după 1989).
    Am depus plîngerea în calitate de fost deţinut al lagărului comunist şi de justitiar agresat grav la 16 decembrie 1990 pentru că militam pentru condamnarea vinovaţilor. Sînt un cetăţean-victimă al unei ţări cu instituţii îndelungat parazitate de reţele uzurpatoare, care constata nocivitatea infracţiunilor împotriva justiţiei comise pentru acoperirea crimelor comunismului şi care pretinde reabilitarea statului şi dreptului. În acest sens, denunţ ca infracţionale argumentele prin care procurori ca Molcuţ, Iacob şi cute acoperă genocidul comunist. Acţionez şi ca mandatat al domnului Cicerone Ioniţoiu (decan al denuţării crimelor comunismului, care a depus multe probe în acest dosar) şi ca purtător de cuvînt al Comitetului de Reprezentare a Victimelor Comunismului, care a invitat la parchet sute de co-reclamanţi (victime supravieţuitoare, oameni în vîrstă, care nu pot continua zbaterea judiciară, dar care ar trebui să profite solidar de decizia instanţei).
    Solicit şi desfiinţarea oricăror rezoluţii separate privind alte părţi descompuse din plîngerea mea unitară şi indivizibilă din 31.07.2006, emise de diverse secţii ale parchetului, dar necomunicate încă mie, cum pare a fi ordonanţa DIICOT din 24.eleven.2008 – la care se face referire în ordonanţa Molcuţ.
    Considerind că uriaşul material probator aflat în spaţiul public este întărit suficient de elementele depuse de noi în dosar, solicit, conform artwork 278-8c cpc, reţinerea cauzei spre judecare după desfiinţarea ordonanţei (rezoluţiilor conexe). Nu trebuie redată acestei procuraturi ocazia de a recidiva, făcîndu-se că nu reuşeşte să afle încă două decenii ce ştie toată lumea. Despre faptele monstruoase denunţate de mine în plîngerea din 31.07.06 (ca şi despre NUP-urile care le-au ascuns) s-a scris şi se va scrie istorie masiv. E inutil să le re-expun în această plîngere şi sper să nu trebuiască prezentate exhaustiv unui complet plasat înafara realităţii româneşti. Mărturiile acumulate de procurori în dosarul 35/P/06, aşa cum instanţa poate constata, erau de altfel suficiente pentru a nu permite negarea faptelor.
    Rămîn consideraţiile „de drept”, care constituie în acest dosar fapte anti-justiţiare.
    Contest (denunţ) „logica juridică” care pretinde prescrierea crimelor comise înainte de 1989: nerecunoaşterea imprescriptibilităţii, întreruperilor şi droopărilor care se impun. Criminalilor care au cotropit maşina criminală li se admite deculpabilizarea proactivă – premeditată încît să evite pedepsirea… retroactivă. Prescrierea e invocată împotriva temeiurilor dreptului. Se recunoaşte -tardiv- forţan incredibleă, pînă în 1989 (cînd ar fi început să curgă termenele de prescriere), dar, pentru a deculpabiliza pe cei care au paralizat justiţia de atunci, se pretinde că victimele comunismului nu s-ar fi plîns pînă în 2006. Se ascund astfel (pe lîngă obligaţia de auto-sesizare), nenumăratele procese stinse în instanţe sau în anchete rezolvate cu NUP-uri nejustificate. În plîngererile depuse la parchet, aminteam că şi eu am iniţiat o astfel de cercetare (dosarul 430/P/1990 – advertăugat de generalul Dan Voinea dosarului 35/P/06, ca exemplu de NUP ilegal). Nu întîmplător rezoluţia domnului Iacob nu face nici o referire la acest lucru, suficient chiar şi singur pentru a distruge tezele prescrierii. Nenumăratele blocări similare sînt, nu numai temei de întrerupere, dar şi de supendare, pentru forţă maină – dovedind că nu s-a putut încă face dreptate în acest gen de dosar. Că e vorba doar de pretexte pentru impunitate rezultă şi din faptul că, acolo unde se iese din zona de acţiune a prescrierilor forţate, continuitatea activităţii criminale a regimului comunist e negată sec, împotriva tuturor evidenţelor. Deci noi am fost liberi după 1964, iar minerii din Valea Jiului, muncitorii din Braşov, demonstranţii din Timişoara, sau „bandiţii”, ca Goma, Parsachiv, Tacu, Bugan, Iuga, Caraza, Vatamaniuc, and many others. – au avut halucinaţii.
    Cît despre capătul b. al plîngerii, îndreptat către conducătoriii publish-decembrişti ai României, ne-protejabili de vreo prescripţie, rezoluţia Molcuţ nu pomeneşte decît că secţia sa a fost investită şi cu această drawbackă la 31.07.2008, în urma declinării de comptenţă operată de procurorul Levanovici dinspre secţia militară a parchetului (manevră sabotoare contra căreia am protestat la 16 sept 2008, primind explicaţii inconsistente, pentru că ancheta nu se afla în punctul în care s-ar fi ştiut că oficialii statului comunist responsabili pentru exterminări ar fi devenit sau nu civili prin pensionare – fapt de altfel irelevant).
    Dar, cum ordonanţa Molcuţ-Iacob nu îndrăzneşte să nege sistemul crimelor reclamate ci susţine doar că el trebuia penalizat în perioada 1990-2005, nu rezultă imparabil vinovaţia celor responsabili că asta nu s-a întîmplat? Nu trebuiau domnii Molcuţ şi Iacob să alerteze acum Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în acest caz grav de infracţiune împotriva statului, aşa cum a fălower-o la 24.11.2008 Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică (SUPC)?.
    Pentru a înţelege rolul metodic-diversionist al acestor declinări în cascadă, a revela mecanismul lor anti-justiţiar, trebuie studiată şi răs-declinarea fragmentară, nejustificată, prin ordonanţa din 20.01.2009, (despre care am aflat că există doar din ordonanta Molcuţ şi care nu mi-a fost adusă la cunoştinţă nici pînă azi) a infracţiunilor conexe celor comise împotriva statului, reţinute de DIICOT (trădare, atentat împotriva colectivităţii, subminarea puterii de stat, diversiune, sabotaj, subminarea economiei naţionale). Prescriind fără jenă şi fără loialitate juridică crimele anti-statale majore (fără a avea argumente pentru scoaterea din funcţie a supendărilor şi întreruperilor care se impun, într-o cauză în care nu vedem de ce ar fi putut fi pedepsiţi uzurpatorii rămaşi la putere după 1990 mai uşor decît protejaţii lor, care au deţinut-o pînă în 1989), „experţii” DIICOT au smuls din rădăcinile cauzale crimele conexe, declinate înapoi spre SUPC, căreia îi rămînea doar să scape de celălalt ax major al dosarului – genocidul.
    Un exemplu de diversiune este şi disjungerea unei alte părţi către secţia DNA, pentru a cerceta separat (!!) dimensiunea corupţiei în crimele continuate în put up-comunism, o segmentare soldată previzibil cu decizia din 26.eleven.2010, dată de Oana Camelia Dragomir şi adusă mie la cunoştinţă pe 3 dec. 2010. Acest „NUP derivat” constată că „nu este descrisă fapta care formează obiectul plângerii, nu sunt indicaţi făptuitorii şi nici mijloacele de probă”- ca şi cum victimele comuniştilor ar putea deţine, privind trădărea ţării, alte dovezi decît manifestarea ei crasă. Nici biata doamnă Dragomir, aruncată în acest carusel, nu are cum demasca aranjamentele oculte prin care s-a pus la cale distrugerea României şi protejarea (îmbogăţirea) autorilor ei, într-o ţară în care arhivele regimului „răsturnat” au fost încuiate cu străşnicie securistă, înainte de a fi „clasificate” americăneşte. Cum ar putea cerceta DNA cine şi ce a cîştigat din subjugarea românilor, după ce operaţia a fost prescrisă de celelalte secţii, cu escamotarea faptului că judecarea a fost împiedicată metodic de sistemul judiciar părtaş? Asupra căror îmbogăţiţi infracţionali ai tranziţiei s-au putut face cercetări, pentru a se vedea dacă înavuţirea lor nu se datorează activităţii ciminale denunţate în plingerile noastre, dacă DNA a primit de la SUPC o speţă cu criminali albiţi de atîta cercetare eşuată, după ce DIICOT nu a gătake a seat responsabili pentru acest eşec? Rezoluţia doamnei Dragomir e atît de colaterală, încît nu ar mai merita contestată separat, ci desfiinţată ca sub-decizie ilegitimă a parchetului. Ar trebui stabilit şi cine răspunde de plasarea secţiilor parchetului în poziţii absurde.
    Cum a putut o secţie să prescrie crimele comunismului, ca urmare a inactivităţii organelor legale după 1989, după ce o alta a decis că nimeni nu e vinovat de tergiversarea cercetării crimelor pînă la information cînd s-a putut forţa prescrierea lor. Aberaţia pregnantă a acestei concluzii relevă viciozitatea tehncii folosite în sînul justiţiei, împotriva ei. Trebuie lămurită amploarea cangrenei.
    Va considera şi Tribunalul Suprem că procuratura poate invoca nefuncţionarea ei prelungită, ca temei valid de prescriere?
    Sau judecătorii, reţinînd întregul dosar spre judecare, vor profita de ocazia de a arăta că au schimbat macazul prezumţiilor cu care operau înainte de 1989, folosindu-şi „luminile şi înţelepciunile” pentru a penaliza ceea ce justiţia cucerită de comunism a fălower poporului român. Solicit instanţei să apere bazele statului de drept, combătînd jocul protejării uzurpatorilor legii prin declinări, fragmentări şi disjungeri, desfiinţînd ordonanţele implicate şi judecînd unitar dosarul pe fond, fără a-l mai trimite înapoi celor ce l-au măcelărit. Nu pot şti cîţi procurori-terminatori au fost folosiţi. Dacă va fi necesar, voi cere să mi se comunice şi rezoluţiile care nu mi-au fost aduse la cunoştinţă, pentru a le contesta şi separat şi a depune răspunsurile primite alături de această plîngere.

    II. Dosarul seventy five/P/1997- reprimarea acţiunilor întru înfăptuirea dreptăţii

    In conexiune indisolubilă cu punctul precedent, mă plîng şi de modul equivalent în care a fost tratat, la acelaşi parchet de pe lîngă Înalta Curte, celălalt dosar deschis de mine, prin plîngerea din 26 apr 2005, pentru cercetarea: (c) reprimării manifestaţiilor din Piatra Neamţ de solidaritate justiţiară cu protestul din Piaţa Universitatii, îndeosebi a evenimentelor din 1-5 mai 1990. Speţă adăugată de generalul Dan Voinea dosarului seventy five/P/1997, în care nu am primit nici o decizie, deşi mi-am părătake a seat domiciliul şi serviciul din Canada de cîţiva ani, pentru a sprijini intens cercetarile . menţionez că am deschis dosarul 35/P/2006 şi pentru a oferi o perspectivă simplyă (un cadru corect) anchetei din dosarul seventy five/P/ninety seven. Cauza neputînd fi redusă la venirea la Bucureşti a unor mineri (sau alţi „oameni ai muncii negîndite”) înfierbîntaţi de instigarea mediatică privind rebeliunea „golanilor” din Bucureşti. Ci constînd în organizarea, în întreaga ţară, de către liderii FSN care şi-au înşelat, plătit sau şantajat suţinătorii, a represiunii împotriva tuturor celor care cereau judecarea responsabililor pentru crimele comunismului şi îndepărtarea de la putere a protectorilor lor. Stabilind miza înfruntării din 1990, modul în care au fost protejate interesele criminale, apar imediat: şi cauzele reale ale scurgerii timpului de prescriere în dosarul 35/P/06 şi temeiurile inculpării faptelor reclamate în dosarul seventy five/P/1997.
    Uriaşa infracţiune împotriva justiţiei, începută prin deturnarea revoluţiei din 1989, şi acoperită amăgitor cu pseudo-alegerile din 1990, s-a soldat cu îmbogăţirea vechilor călăi – deci reprezintă continuarea unei crime fără egal, care a aruncat societatea românescă în patologie .
    In memoriile din 6 august 2010 şi 10.11.2010 am solicitat veşti despre cercetările fălovable în acest dosar, dar nu am primit nici un raspuns (poate voi primi unul la ultima mea cerere din eleven.12.2010, pe care să-l pot advertăuga acestei plîngeri). Am reason să presupun că rezoluţiile DIICOT din 10.03.2009 şi SUPC din 17.06.2009 (care au închis dosarul 266/D/P/2008 -urmaşul lui seventy five/P/1997- după un joc de declinări an identical celui expus mai sus) pe care le-am gasit pe web acopera (sub tacere) sub-dosarul „Piatra Neamţ- mai 1990”. Ordonanţele amintite şi textele explicative expuse pe website online-ul instituţiei nu fac nici o referire la linia de cercetare semnificativă, deschisă şi sprijinită de mine. (d) Cer deci desfiinţspace deciziilor legate de 75/P/1997 în ansamblu, pentru că neglijarea voluminosului dosar Piatra Neamţ relevă superficialitatea crasă a pretinsei cercetări, sau reaua credinţă cu care a fost făreduceă. Reprimarea manifestaţiilor pro-justiţie din toată ţara de către regimul FSN (a se vedea şi evenimentele din Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Craiova, Braşov, Sibiu, Săpînţa) e un component cheie pentru ca ancheta să nu se cantoneze la sub-fenomenul „mineriadă”. Neglijarea/ascunderea dosarului meu pare făcută pentru a acoperi declaraţiile dezinformante ale procurorului general, că generalul Dan Voinea ar fi extins abuziv obiectul anchetei, deşi nu ar fi avut plîngeri în acest sens.
    În favoarea acestei explicaţii a misterioasei „evaporări” a muncii mele de cercetare civică stau şi tehnicile argumentative dolosive, folosite în deciziile prin care P75/1997 a fost lichidat. Aceeaşi orbire privind unitatea în spaţiu şi timp a macro-infracţiunilor continuate. Aceleaşi teze putrede, aceleaşi lozinci aplicate mecanic despre prescriere, aceeaşi aplecare bizară a procurorilor spre apărarea vinovaţilor (în defavoarea victimelor), aceeaşi pretenţie că prelungirea decenală a anchetelor dincolo de termene nu constituie nici temei de întrerupere a unei prescrierii forţate delictual, nici de penalizare a responsabililor. Orice este bun pentru a-ţi servi stăpînii plătitori de salarii şi pensii speciale, de la escamotarea faptelor şi neglijarea probelor pînă la interpretarea arbitrară a legii sau măsluirea ei. Dau numai două exemple. Se afirmă ritos în rezoluţia din 17.06.2009 că „se constată că răspunderea penală pentru săvârşirea acestei fapte, chiar şi în ipoteza în care ar putea fi încadrată în dispoziţiile artwork. 361 Cod penal (favorizarea privind infracţiunile contra păcii şi omenirii) s-a prescris încă din iunie 1998, conform art. 121 alin.1, art. 122 alin.1 lit.c Cod penal.” Ori, ce spune în realitate codul penal? La art 361, care face parte din titlul XI dedicat crimelor împotriva păcii şi omenirii ” Tăinuirea şi favorizarea privitoare la infracţiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la three la 10 ani” iar la artwork 121 ” Prescripţia înlătură răspunderea penală. Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunilor contra păcii şi omenirii.” Deci ce cade sub artwork 361 nu se prescrie, fapt pe care tovarăşii procurori îl răstălmăcesc în văzul lumii. Ce să ne mai mirăm de piruetele la care ei se pretează pentru a învinge art 357 care incriminează faptul de a distruge în întregime sau în parte „o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau religios” prin ” a) uciderea membrilor colectivităţii sau grupului; b) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului; c) supunerea colectivităţii ori grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugere fizică” . Incercînd să justifice aberaţia că nu mai e vorba de genocid, dacă nu se ucid toţi oamenii din cartierul Nord ci doar din doi în doi, în tot oraşul (sau sînt aleşi din ţară, pentru că se numesc Ion, sînt blonzi înalţi, au mult pămînt sau cad la sorţi), propagandiştii procuraturii introduc (născocesc) dogme semantice adaptate scopurilor. ” Colectivitatea, în accepţiunea infracţiunii de genocid, are înţelesul de populaţie individualizată geografic, social şi istoric (o existenţă de sine stătătoare a unui stat, localităţi sau a unui oraş).”
    În accepţiunea cui uciderea românilor cinstiţi nu e crimă împotriva umanităţii?
    Nu insist asupra acestui dosar, pînă nu primesc explicaţii privind destinul lui.
    Cum evenimentele din Piatra Neamţ (din 3 mai 1990 şi sixteen mai 1990) pe care se centrează cele două dosare sînt pure conexate (ca episoade ale aceleaşi înfruntări justiţiare) doresc ca, după desfiinţarea rezoluţiilor din 10.03.2009, 17.06.2009 şi a eventualelor rezoluţii conexe neaduse mie la cunoştinţă (sau după lămurirea situaţiei sub-dosarului Piatra Neamţ) să fie reţinută spre judecare unitară împreună cu punctul I şi cauza represiunilor suferite de mine în 1990, pentru că am susţinut idei, iniţiative şi forţe favorabile judecării crimelor comunismului. Pot îmbogăţi vastul subject material probator depus de mine în dosarul 75/P/1997 cu noi elemente/probe pertinente (documente , mărturii, anchete, interogatorii, etc.).

    III. Constatarea a două decenii de sabotare a luptei mele pentru justiţie

    Cele două decizii contestate mai sus nu sînt decît episoade ale unei îndelungate bătălii duse şi de mine, pentru emanciparea justiţiei şi însănătoşirea statului de drept, uzurpat de o reţea criminală de interese, care s-a îmbogăţit capturînd poporul român, tîlhărindu-l sistematic şi sistemic, de-a lungul drumului capitalism- comunism- capitalism. Procurorii Molcuţ şi Iacob nu au acţionat de capul lor şi nu ar trebui transformaţi în acari Paun. Cred că rezolvarea adecvată a capetelor precedente impune (d) judecarea infracţiunii continuate împotriva justiţiei căreia i-am fost victimă din 1990 pînă în 2010, de care răspunde statul român comitent, în unitatea sa juridică şi temporală, pe care-l putem considera reprezentat în acest caz prin procurorul general sau prin ministrul de justiţie.
    Dar statul român a fost deturnat la rîndul său de persoane şi clici care au acţionat uzurpator, drept pretinşi/impuşi prepuşi ai săi, producîndu-i pagube mult mai mari decît cele suferite de mine. Din evidente intent de operaţionalitate (celeritate) nu chem în judecată acum responsabilii vizaţi de plîngerea mea iniţială (începînd cu Ion Iliescu şi Petre Roman, continuînd cu ceilalţi, preşedinţi, primi miniştri, miniştrii ai justiţiei şi internelor, procurori generali, parlamentari, etc. – care au deturnat nociv România în aceşti 20 de ani). Este răspunderea actualilor reprezentanţi ai statului, dacă nu se imagineă solidari cu structurile criminale denuntaţe de mine, să introducă în cauză vinovaţii individuali sau să se îndrepte în regres către prepuşii infracţional responsabili, pentru faptele cărora va plăti eventual pagube statul. Dacă nu o vor face, poate voi advertăga şi reclamaţi individuali.
    Pierderile mele morale, materiale şi existenţiale vor fi putea fi estimate după judecarea punctelor precedente.
    Evaluarea pagubelor şi a despăgubirilor ce mi se cuvin s-ar putea şi disjunge/ amîna- pentru un proces ulterior. Ea va depinde de concluziile procesului (pe care-l solicit aici) de (e) constatare (confirmare sau infirmare) a următoarelor afirmaţii particulare pe care le pot dovedi şi care sintetizează situaţia/plîngerea mea:

    1. La 22 decembrie 1989, eram un expert pluridisciplinar valoros, antrenat într-o cariera profesională fecundă (vezi rezultatele deosebite obţinute în matematică, electronică, informatică)
    2. Dupa 22 decembrie, m-am dedicat judecării crimelor comuniştilor (vezi săpăturile de la Dealul Mărului, care au deschis dosarul 430/P/1990 şi Apelul pentru procesul comunismlui) şi îndepărtarea complicilor de la putere (acţiuni ca fondator al Asociatiei Dialog Piatra Neamt, Alianţei Civice Neamţ şi FDR/CDR Neamţ). Am fost hărţuit de agenţii FSN şi agresat pînă la limita linşajului (vezi evenimentele de la Piatra Neamţ din 3 mai şi 16 decembrie) pentru că ceream înfaptuirea justiţiei- numită de FSN „vînătoare de vrăjitoare”
    3. Pentru a mă împotrivi farsei antijustiţiare şi deturnării instituţiilor, mi-am întrerupt cariera commonplaceă şi m-am auto-exilat politic în Canada în 1992 (vezi declaraţia de la congresul AFDPR din 1991). Am plătit tributul exilării (acceptînd munci sub potential, făcînd studii suplimentare, and many others) ajungînd de-abia după anul 1999 într-o pozitie profesională mai fireasca (arhitect conceptual de sisteme informaţionale la un institut de cercetari)
    4. Am continuat să militez publicistic pentru reabilitarea justiţiei (articole pe web, memoriul depus la Casa Albă în 1995, and many others.) pînă cînd, cu ocazia protestelor legate de vizita lui Ion Iliescu şi Răzvan Teodorescu la Montreal, în septembrie 2004, am constatat neobrăzarea celor care ne-au tratat de „retardaţi”, pentru că nu le prescriam şi civic crimele, ceea ce m-a determinat să reiau demersurile pentru înfăptuirea dreptăţii, întrerupîndu-mi din nou cariera.
    5. Am depus plîngerea din 26.04.2005, conexată mineriadei (dosar 75/P/1997- vezi capătul II) . După care am sprijinit intens cîţiva ani ancheta, căutînd piste şi martori, advertăugînd probe privind instigarea legală la care s-a pretat conducerea FSN în 1990, prin canale mediatice şi securiste. La 2 mai 2007 am prezentat procurorului general o analiză privind evoluţia anchetelor greşit orientate şi whole subdimensionate . La 21 dec 2007 am depus rechizitoriul- sinteză a cercetărilor mele, semnalînd că aştept invitaţia pentru a consolida dosarul cu noi probe. Dar nu am mai primit nici un semn de by way ofţă.
    6. In 2004 am lansat siturile www.procesulcomunismului.com si www.piatauniversitatii.com pe care am difuzat probe privind crimele comunismului şi ale tranziţiei. O muncă uriaşă, pentru care nu am cîştigat niciodată ceva. In mai 2005 am făcut, prin aceste situri, un apel la acţiune, în urma căruia s-a constituit Comitetul pentru Reprezentarea Victimelor Comunismului, care m-a desemnat ca reprezentant. In numele CRVC, am lansat la 31 iulie 2006 dosarul 35/P (vezi capatul I), alături de alţi reclamanţi (Cicerone Ioniţoiu, Grigore Caraza, Jijie, and so on.). La dosar s-au adăugat sute de plîngeri individuale sau alcătuite de IICC. S-a produs apoi declinarea spre secţia civilă, la care am protestat. După care nu am mai primit veşti, pînă cînd am depus memoriul din 6.08.2010 în urma caruia s-a dat decizia din 29.09.2010, pe care am contestat-o la 10.eleven.2010 şi care a fost confirmată la three.12. 2010
    7. În concluzie, de-a lungul a două decenii, am făminimize eforturi consistente şi costisitoare pentru reabilitarea justiţiei în România, tratate cu indiferenţă, intimidare sau agresare. Sînt victima deturnării continuate a instituţiilor statului român, tratamentul aplicat mie de către parchetul de pe lîngă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind doar ultima verigă din lanţ.
    IV. Constatarea legimităţii luptei pentru pedepsirea uzurpatorilor statului
    Judecarea cazului meu explicit depinde critic de explicitarea unor prezumţii generale, care nu trebuie lăsate în umbră, permiţînd uzurpatorilor statului şi justiţiei să lucreze împotriva temeiurilor dreptului.
    Dupa 1989 „oamenii legii” pretind a reprezenta spiritul unei societăţi eliberate de comunism, a apăra interesele victimelor regimului totalitar. Dar nu protejarea criminalilor comunişti în curs de patronare a fost mandatul de fond primit după 22 decembrie de procurori, judecători, jurişti şi parlamentari. Cei care au fălower acest joc au demonstrat că trebuiau epurati, pentru interese contrare reabilitării justiţiei. Infracţiunea lor continuată nu se poate acoperi cu formalisme. Admiţînd/recunoscînd express toate acestea, instanţa va putea aprecia că traseul meu, constatat la punctul III (în care se încadrează şi capetele I şi II) este istoria abuzurilor unui sistem cotropit de infractori, împotriva unui luptător pentru justiţie actuală .
    Dacă însă nu se admite criminalitatea comunismului şi nici că regimul instalat la 22 decembrie s-a pretins anticomunist, atunci faptele puterii în tranziţie (inclusiv cele constatate la III) îşi pierd gravitatea şi eforturile mele- legitimitatea. Ar rămîne atunci de judecat doar modul în care am fost tratat- ca petent- de reprezentanţii statului, în mod particular de procurorii din dosarele cărora le cer desfiinţarea rezoluţiilor. Iar dacă se admite nocivitatea comunismului dar nu şi că vinovaţii trebuiau pedepsiţi , nu putem deduce decît că schimbarea din 22 decembrie a fost o diversiune, făloweră cu complicitatea justiţiei, o farsă a cărei victimă sînt.
    Avînd în vedere importanţa acestor clarificări pentru analiza dosarelor depuse la (închise de) procuratură dar şi pentru orientarea jurisprudenţei în cauze similare, solicit instanţei să constate (infirme sau confirme) următoarele aserţiuni generale (potenţiale prezumţii):

    1. (Regimul comunist a fost legal şi ilegitim)
    1.1 Regimul instalat după 23 august 1944 nu a fost expresia voinţei libere a poporului român pentru o organizare comunistă ci a reprezentat interesele -nocive- ale unei puteri străine- de ocupaţie.
    1.2 Regimul a supus pînă în 1989 populaţia: hărţuielii, explotării nemiloase, represiunii genocidare, dezinformării şi degenerării, turn out to beînd ţara într-un lagăr de muncă, exterminare şi alienare
    1.3 Instituţiile statului au fost uzurpate de membrii clicii „comuniste”. Legislaţia elaborată de slugile lor a fost prisonă şi ilegitimă. Justiţia a fost deturnată şi făminimizeă părtaşă
    2. (După 1990, trebuiau pedepsite crimele regimului comunist)
    2.1 Schimbarea din 1990 s-a fălower în numele eliberării de sub comunism. Pe această bază a fost judecat Ceauşescu şi apropiaţii săi, cîştigate alegerile, administrată ţara. Oamenii legii, dacă îşi scuză prin conformism vechea activitate, trebuiau să se conformeze şi valorilor anticomuniste care formau baza noului sistem de drept.
    2.2 Comunismul a căzut cu legislaţia lui felonyă cu tot. S-a creat un gol formal, în care justiţia de tranziţie trebuia să opereze corector, în baza dreptului pure şi a formulelor puse la punct în regimuri de drept – şi nu invocînd legi care trebuiau condamnate.
    2.3 Ansamblul crimelor regimului alcătuieşte un tot unitar indivizibil, în spaţiu, sens şi timp. Pentru operaţionalitate, faptele pot fi cercetate şi judecate pe tronsoane. Dar segmentarea tratamentului nu înseamnă că micilor infracţiuni componente li se aplică automat termenele scurte de prescriere. Trebuie ţinut cont şi de de unitatea temporală, de continuitatea fenomenelor. Dacă, după 1989, nu se constată doar tăinuirea crimelor şi favorizarea vinovaţilor ci şi sprijinirea valorificării (acaparării) prăzii acumulată de stat de la victime- este vorba de complicitate, într-o infracţiune continuată împotriva umanităţii trăitoare în România.
    2.4 In timpul comunismului nu se puteau judeca crimele regimului. Pînă la 22 decembrie e suspendată prescripţia (conform artwork 128 c.p)- aşa cum au admis deja public miniştrii justiţiei. Plîngerile pertinente respinse de instanţe constituie temei de întrerupere a prescripţiei, conform artwork 123 CP. Dar şi în cazul NUP-urilor procuraturii, plîngerea făminimizeă de reclamanţi ar fi dus la un act comunicat învinuitului sau inculpatului, dacă aceasta ar fi fost pus sub acuzare. Procurorilor complici nu li poate recunoaşte dreptul de a paraliza justiţia pînă la depăşirea termenilor de prescriere. Iar dacă faptul se believeă consumat, trebuie pedepsiţi cei ce au l-au provocat. In plus, dacă e dovedit blocajul justiţiar, înseamnă că nici după 1990 penalizarea acestor crime nu a fost posibilă, deci se prelungeşte suspendarea prescrierii.
    2.5 Nu există temeiuri respecabile pentru a eluda imprescriptibilitatea genocidului comunist. Statul român put up-comunist nu era obligat democratic la susţinerea omului-călău, dimpotrivă, trebuia să-şi arate noua orientare, în direcţia appreciateării drepturilor omului-suffereră. Vinovaţii nu pot fi exoneraţi, în numele „principiului” non-retroactivităţii aplicat dolosiv, pentru că au introdus chiar ei în legi prevederi favorabile (auto-amnistiante) sau au amînat semnarea tratatului internaţional privind imprescriptibilitatea- căci s-ar premia astfel juridic infracţiuni împotriva justiţiei
    three. (Regimul „de tranziţie” a lucrat în folosul criminalilor comunişti).
    3.1 Au fost stinse cu justificări formale procesele deschise de victime, înăbuşite anchetele penale- din interese transparente. După ce s-a motivat închiderea dosarelor cu prescrierea pănă în 1989 (coroborată cu respingerea imprescriptibilităţii), s-a afirmat că faptele s-au prescris după 2005, prin absenţa învinuirilor, pe care reclamanţii nu le-au putut obţine. In mod sistematic, procurorii au prelungit anchetele pînă la (pentru) trecerea termenului de prescriptie.
    three.2 Nu au fost anulate şi condamnate toate legile vicioase ale sistemului demontat, nici date toate legile necesare corectării situaţiei de drept. Arhivele au fost încuiate pentru ca strîngerea probelor să fie îngreunată. Nu au fost scoase din poziţii de conducere persoanele care făcuseră lucruri grave sau dovedeau complicitate cu vechii criminali. Nu s-a permis nici măautomotive cunoaşterea la timp a faptelor lor de către electorat.
    three.four Au fost hăituiţi activiştii pentru reabilitarea justiţiei, cu mijloace extreme în 1990, siliţi să renunţe la „utopia” civică, să părăsească ţara, să se sinucidă (Nemes, Chesaru, Gravrilescu, and so forth.) sau să coabiteze cu reţelele care gestionează mafiot putreziciunea publish-comunistă
    3.5 A fost dezinformată continuu populaţia prin media aservită şi reţeaua informatorilor conspiraţi, distrusă educaţia, formîndu-se noi generaţii care să tolereze/susţină/amplifice bolile societăţii şi ale legalităţii
    3.6 A fost diminuată şi amînată pînă la decesul victimelor reparaţia ethicală şi materială pentru abuzurile justiţiare din timpul comunismului. Este expresiv detestabilă anularea Legii 221/2009 care a creat- tardiv- un cadru reparaţiei, de către Curtea Constituţională (prin decizia 1.358 din 21.10.2010).
    In ce priveşte mijloacele de probă pentru această parte commonă, voi proceda în functie de evoluţia procesului, în speranţa că recursul la luminile, cultura şi conştiinţa judectorului, coroborat cu documentele (publice, difuzate de mine sau depuse la dosar,) va fi suficient. Pe lîngă cercetarea arhivelor încuiate şi periate , s-ar mai putea recurge şi la mărturii interogatorii pertinente, pînă cînd tergiversarea nu va ucide toţi supravieţuitorii catastrofei judiciare.

    Observaţii finale

    Am evitat implicarea altor reclamanţi sau reclamaţi- pentru operaţionalitate. Imi rezerv dreptul de a-i advertăuga pe parcursul procesului.
    Instanţa ar trebui să asigure (conform obligaţiilor asumate de România şi încorporate în Constituţie) dreptul meu la judecare echitabilă, într-un proces în care partea reclamată este sistemul judiciar care stabileşte sarcinile, evaluările, promovările, penalizările şi remuneraţiile judecătorilor. E o provocare/ocazie pentru constituirea/reconstituirea statului de drept. Dacă nu va fi folosită reparator, o voi folosi eu pentru analiza patologiei sociale a societăţii româneşti, dirijată spre CEDO şi mai ales spre cărţile de istorie a (ne)dreptului.

    Ioan Roşca , 22 decembrie 2010

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentremember -despre legea restituţiei
    Articolul următorLOVE STORY …
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here