LOVE STORY …

    1
    224

    Pentru că ieri a fost „dragobetele” rememorez împreună cu dumneavoastră, cititorii, 2 capodopere ale geniului lui Dumnezeu:
    -Întâia Epistolă către Corinteni a sfântului Apostol Pavel,
    -Sonetele lui Shakespeare

    Întâia Epistolă către Corinteni a sfântului Apostol Pavel
    De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă solarătoare şi chimval răsunător.
    Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
    Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
    Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
    Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
    Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
    Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
    Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
    Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
    Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
    Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făminimize bărbat, am lepădat cele ale copilului.
    Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
    Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

    Sonete – William SHAKESPEARE

    Sonetul XL (40)

    Iubite, ia-mi iubirile, pe toate,
    eşti mai bogat de le vei dobîndi?
    Iubirea nu mi-o crezi iubire poate,
    dar ea a ta este de cînd o ştii.

    De dragul meu dacă-mi primeşti iubirea
    şi-o cheltui, nu te voi fi blestemat
    şi totuşi te blestem, de-i iai sclipirea
    fără să ţi-o doreşti cu-adevărat!

    Iubit tîlhar, tu, hoţul de miresme,
    te iert cînd sărăcia mea o furi,
    iubirii-i ierţi fărădelegea lesne,
    mai greu fărădelegile le-nduri.

    O, desfrînat ce schimbi în bine răul
    nu-mi fi duşman, chiar dacă-mi eşti călăul!

    (trad. Gheorghe Tomozei)

    Sonetul XLIX (49)

    Veni-va vremea cînd cusururi numai
    ai să-mi găseşti (dar oare va veni?)
    iubirea ţi se va sfîrşi, dar tu m-ai
    deprins că judecata-ţi vei rosti.

    Acele timpuri cînd străin vei trece
    abia vorbindu-mi. Ochiul tău iubit
    peste iubirile se va petrece,
    abia mişcîndu-şi focul potolit.

    Mă trag din calea clipelor acele,
    lăuntrica-mi pustietate-o ar,
    scot împotrivă-mi numai vorbe grele
    şi-nreptăţesc cuvîntul tău amar.

    Mi-e dată-a despărţirii sfîşiere,
    de vreme ce iubirea n-o pot cere.

    (trad. Gheorghe Tomozei)

    Sonet IX (9)

    Ţi-e crewă ochi de văduvă să laşi
    tu, cel care-n singurătate plînge?
    O, de-ai să mori cumva fără urmaşi
    ca o muiere, lumea te va plînge;

    ea văduvită fi-va lăcrimînd
    n-ai lăsat tipar în umbra zilei
    şi nu poate, ca văduvă de rînd
    să-şi afle soţu-n ochii, ai copilei.

    Vezi, tot ce-n by the use ofţă irosiri ne par,
    cu chip schimbat în lume-şi află zborul,
    ascuns se stinge-al frumuseţii har
    şi îl destramă chiar tăinuitorul.

    Nu-i dragoste în inima ce-ncearcă
    săgeţile spre sine sa le-ntoarcă.

    (trad. Gheorghe Tomozei)

    Sonet XIII (thirteen)

    De-ai fi tu însuţi, vai, dar dragul meu
    Îţi aparţii doar cât trăieşti aici;
    Pentru apus fi pregătit mereu,
    Din mândru-ţi chip un altul să ridici.

    Doar astfel, zic, splendoarea de-mprumut
    N-ar şti să-şi afle drumul stăvilit;
    Vei fi din nou al tău, deşi pierdut,
    Când mândru-ţi fiu în chip te-a moştenit.

    Cine să-şi lase casa în declin,
    Când truda lui o poate demn feri
    De-al iernii anotimp aşa meschin
    Şi de-ale frigului cărări pustii?

    Vai, doar risipă; dragul meu, cum ştii,
    Ai fost vlăcelebrity; şi tată ai să fii.

    Sonet XXXI (31)

    Ai inimile toate-ntr-al tău suflet,
    pe care ecu pierdute le-am crezut,
    domnesc în el iubiri cu dulce sunet
    şi prietenii ce îi ştiam în lut.

    O, cîte sfinte lacrime supuse
    iubirea prea-curcernică mi-a smuls,
    dau vamă pentru-atîtea vieţi răpuse
    ce înlăuntrul tău poate au curs!

    Eşti cripta-n care dragostea mea zace,
    trofee străluctie-n ea văzum;
    mi-a smuls din multele-i iubiri şi-n percent,
    ce-a fost al altora i-al tău acum.

    În tine-i văd pe toţi ce i-am iubit
    şi tu, prin ei, întreg m-ai dobîndit…

    (trad. Gheorghe Tomozei)

    Sonet VII (8)

    De ce-asculţi muzicile cu mîhnire?
    (Nu bat război plăcerile-ntre ele),
    de ce iubeşti ce ţi-i străin de hearthsau ţi-s mai drage, patimile grele?

    Şi armonii ce-ţi par supărătoare,
    nuntite într-adins sunt numai semnul
    ce blînd te ceartă-n clipe solitare
    că nu încerci să le deprinzi desemnul.

    O strună-soţ şi-o strună-soaţă, iată
    cum se-nţeleg şi fără grai şi-s parcă
    bărbat, copil ori mamă îngrijată
    şi-un singur cîntec să înalţe-ncearcă:

    Vorbe-ntreite încercînd s-anime:
    “Eşti singur? De eşti singur nu eşti nime’..

    (trad. Gheorghe Tomozei)

    Sonet LXIV (sixty four)

    Văd mîna timpului cum, crudă, sfarmă
    bogatul preţ al vîrstelor tocite,
    văd turnuri cum din temelii se darmă
    şi bronzul-sclav rugina cum l-înghite;

    Văd ocèanul cum îşi mînă turma
    regatul ţărmurilor să-l devore,
    ţărîna scade, apa îi va urma,
    paguba-i spor, ori spor păgubitor e.

    Cînd am văzut schimbările aceste,
    splendori ce sunt lăsate să decadă,
    ruina m-a-nvăţat a ei poveste:
    Timpul cu el ne ia iubirea toată.

    Doar moartea, gîndurile-mi tot dezmiardă
    şi plînge numai ce va fi să piardă.

    (trad. Gheorghe Tomozei)

    Sonet XVII (17)

    Cine-mi va crede versu-n care-nchid
    tot harul ce te binecuvantaza,
    desi el e mai mult mormant boltit
    ce nici pe jumatate te pastreaza?

    Ochii de-ar fi sa ti-i descriu si-n vers
    sa trec intregul tau izvor de gratii
    ca mint mi se va spune. N-au premers
    nicicand pe-un chip, culorile din spatii

    Si astfel sfoiegitele-mi hartii
    vor fi batjocorite si-mi vor spune
    ca tot ce esti, esti doar ce zugravi
    poetu-n versuri cu scorneli nebune.

    De-ar fi un prunc de-al tau, atunci in el
    si-n versul meu ai sa traiesti la fel.

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentPROCESUL
    Articolul următorDespre PCR -filiala PNL şi dorul de Eminescu!
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here