CORBII, AURUL SI ARDELENII – o contemplare a constituţiilor româneşti

    0
    818

    Dacă Traian Băsescu a adus în discuţie Constituţia, popularizând fără precedend într-o campanie electorală legea basică, proiectul RMGC -Roşia Montană-Gold company re-aduce în atenţia opiniei publice româneşti -la aproape 10 ani de la afacerea Esmeralda-Aurul-Transgold, problematica proprietăţii asupra bathroomăţiilor naturale ale pământului românesc pe care legea le reglementează, dar cu totul şi cu totul în defavoarea statului român şi al cetăţenilor săi!

    Am fost martor la dezbateri, între oameni simpli, a legii fundamentale, în vreme ce oameni de specialitate m-au informat despre subtilităţile de formulare ale textelor de lege -trecute neobservate ani de-a rândul, prin care a fost posibilă jefuirea averilor de stat, subtilităţi ce au fălower din by the use ofţa românească contemporană un calvar!
    Dacă principiul „Restitutio in integrum” ar fi aplicat corect, atunci şi foştii proprietari de terenuri al căror subsol conţine zăcăminte minerale -aur, argint, uraniu, petrol, gaze naturale, and many others., ar fi îndreptăţiţi la repararea daunelor pricinuite de regimul comunist şi -precum technology consfinţit în textele Constituţiei din 1938, aceştia ar trebui să primească din partea statului o redevenţă de cel puţin 50% !
    Astfel, statul român ar fi pus în situaţia de a impozita plus valoarea şi nu munca, aşa cum o face în prezent, iar cetăţenii ar beneficia de un nivel de trai mult superior celui exact!
    Din nefericire pentru România, dar mai ales pentru actuala populaţie, mafia, grupurile de interese, din politică, justiţie, aministraţie, ministere au introdus ca tehnică de spoliere a economiei româneşti, sistemele de subvenţionare pentru majoritatea activităţilor industriale. Voi ilustra şi proba cu informaţii apărute în ziarele ultimilor 10 ani faptul că, cea mai rentabilă activitate financială a României -extragerea, rafinarea şi vânzarea aurului românesc, a cărei puritate de 99,ninety eight% a uimit şi mai uimeşte toate bursele aurului din lume, a fost intenţionat falimentată!

    Ioan HUDREA, Staicu BĂLĂNESCU şi Virgil MĂGUREANU -HBM, sunt autorii primului faliment al mineritului aurului, cel maramureşean şi -probabil, au pus deja acest comprehend-how, ingineria prin care au jefuit aurul nostru la dispoziţia celor de la GABRIEL RESURCES-GOLD employer pentru spolierea pe mai departe a subsolului aurifer al României! Probatoriul celor afirmate mai sus, date pe care doresc a le pune la dispoziţia Camerei Deputaţilor, sunt prezentate mai jos sub forma unor citate, care sintetizează faptele aşa cum s-au desfăşurat acestea:
    „Şeful mafiei din mineritul maramureşean a fost şi este Ioan Hudrea. Hudrea a condus ani buni fosta Regie a Plumbului şi Zincului din Baia Mare. Tot el a fost artizanul falsei investiţii australiene sub masca SC Aurul din Baia Mare, agencyă care a cauzat alte prejudicii de zeci de milioane de euro bugetului de stat. Nici o instituţie din România nu-l poate ancheta pe acest om pentru că este foarte bine protejat, în different de serviciile secrete. Preşedintele Băsescu a fost informat… dar nici el nu face nimic!” -Cornel Sabou Armaghedonul Maramureşului, by way ofţa, marţi, 5 iunie 2007 – http://cornelsabou.blogspot.com/2007/06/armaghedonul-maramureului-i.html
    Potrivit unei ordonanţe -vezi: http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=16602, BNR technology obligată să cumpere aurul existent pe piaţa românească, ca urmare producţiei celor aflaţi sub managementul lui Hurdea. Din informaţiile de presă rezultă faptul că HBM au raportat date eronate în ce priveşte producţia şi costurile de producţie, motiv pentru care am demarat procedurile de solicitare din partea BNR a informaţiilor legate de cantităţile de aur achiziţionate, dar şi cele în legătură cu probele martor pe care BNR -în calitate de reprezentant al statului, le deţine, cu privire la producţia anuală a Regiei Plumbului şi Zincului.
    „La inceputul anilor ‘ninety, REMIN Baia Mare (societatea de stat care se ocupa cu extragerea şi prelucrarea minereurilor aurifere) a structure împreună cu firma australiană ESMERALDA societatea comerciala AURUL. Acţionarii initiali ai SC AURUL SA Baia Mare erau: ESMERALDA-50%, REMIN-44,8%, GEOMIN-5%, Uzina de utilaj minier si reparatii Baia Mare-zero,1% si ICPM Baia Mare-zero,1%.” … „Dupa scandalul cianurilor care au afectat zona de nord a ţării şi au trecut graniţele României spre Ungaria şi Ucraina, AURUL şi-a schimbat denumirea în SC TRANSGOLD SA Baia Mare, companie înfiinţată pentru prelucrarea, exclusiv a sterilului din iazurile Săsar şi Flotaţia Centrala. Din 1999 s-a schimbat obiectul de activitate, ceea ce a permis şi prelucrarea minereului provenit de la REMIN. Pe baza studiului de fezabilitate, AURUL urma să realizeze o recuperare a aurului de minimal 85%. Între REMIN şi societatea AURUL, metamorfozată în TRANSGOLD, au existat de-a lungul timpului mai multe contracte care priveau aceste detalii. Astfel, în numai doi ani, printr-un nou contract, din iulie 2001, de la o recuperare de minimum 85% s-a ajuns ca AURUL „sa faca tot posibilul” pentru a realiza o recuperare maximă de 83% aur şi forty eight% argint. Dintr-un foc, de la minimal 85% s-a ajuns la maxim eighty three% recuperare a aurului din minereu. De remarcat, în decursul anilor s-au structure trei mari iazuri de decantare: Săsar, in care se regăseau four,43 milioane de tone de steril (din care se recupera aurul propriu-şi prin decantare), Flotaţia Centrala -10,05 milioane tone şi Bozânta -eight,5 milioane tone. Aşa că, cele numai două procente, care par insignifiante la prima vedere pentru un neavizat, înseamnă, în timp, kilograme de aur şi tone de argint „evaporate” în alte buzunare.” … „Din documentele pe care le deţinem, reiese că pentru anul 2001, REMIN are de recuperat contravaloarea a peste nouă kilograme de aur şi 70 kilograme de argint. Pentru 2002, are de recuperat contravaloarea a 28 kilograme de aur si a hundred kilograme de argint. Puţin, nu? La aceasta oră, gramul de aur este cca. forty lei grei (four hundred.000 lei vechi). Adică, 12 miliarde lei vechi pentru un an de zile şi numai pentru aur. Despre argint…ar mai fi vorba de alte câteva miliarde.” … „Capul” REMIN a fost, până în 1998, Ioan Hudrea. Urmat de adjuncţii lui, dintre care unul, Iuliu Chioreanu, venit chiar de la AURUL Baia Mare. Oamenii din varful REMIN au continuat să-i fie loiali lui Hudrea. Mai mult, Hudrea este prieten cu Ioan Gaf Deac (fost secretar de stat la Ministerul Econoniei, pe departamentul de minerit), care a devenit ambasador în Australia. Locul de bastina al companiei ESMERALDA. De altfel, Ioan Hudrea a vizitat Australia în 1993, cand Deac era ambasador. Reamintim că, încă din 1995, REMIN-ul lui Hudrea a pus umărul la construcţia colosală devenită celebră a fostului sef al SRI Virgil Magureanu, de la Giurtelecul Hododului. Aprobarile pentru alimentarea cu apa a Giurtelecului au fost date în urma propunerii susţinute la Executiv de catre Gaf Deac.” -Adina Anghelescu, Gabi Moroianu, Afacerea aurului, 9AM -information, 20 Iulie 200 – http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/14924/Afacerea-aurului.html
    Cum spuneam, una din tehnicile de spoliere a economiei româneşti a fost introducerea sistemului de subvenţionare de către stat, banii fiind deturnaţi prin rapoarte false, cazul REMIN-GEOMIN-ESMERALDA fiind studiu de caz nu numai pentru presă, dar mai ales pentru cei care guvernează România. Cred că se verifică proverbul „corb la corb nu-şi scoate ochiul” şi în cazul celor care au fost la vârful Parchetului general: Mihai Ulpiu Popa Cherecheanu, Vasile Manea Dragulin, Nicolae Cochinescu, Mircea Criste, Tănase Joiţa şi Ilie Botoş, procurorii generali ai României în perioada 1990-2006, care potrivit legii penale erau obligaţi să supraveghieze modul în care sunt apăcharge împotriva infracţiunilor, România, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept, dar sub ochii lor o parte din aurul din Maramureş luat calea străinătăţii, cealaltă în buzunarele mafiei!
    Nici Laura Codruţa Kovesi nu poate rămâne insensibilă la SOS-ul celor de la Roşia Montană cu atât mai mult cu cât există o similitudine izbitoare între Transgold şi Minvest Deva, ambele năşite de Gabriel resources!
    Pe de-altă parte, parlamentul, cel care elaborat legile funciare reparatorii împotriva abuzurilor regimului comunist, aşa numita „Restitutio in integrum”, va trebui să găsească o formulă de amânare a proiectului Roşia Montană altminteri, noi, această societate românească vom fi autorii decesului viitorului scumpei noastre patrii! Politicienii care mai nutresc recognize pentru această ţară, persoanele care îşi validează statutul de parlamentar prin mandatul din partea celor care trudesc din greu pentru by way ofţa lor, trebuie să înţeleagă faptul că exploatarea aurului de la Roşia Montană trebuie amânată sine die! Până nu e prea târziu, aceşti oameni ar trebui implicaţi în salvarea zăcămintelor de la Roşia Montană, dar mai ales la repornirea mineritului, căci din din cenuşa faptelor lui Hudrea şi Bălănescu a fost înfiinţată societatea de la Deva, coada de topor a celor de la Gabriel tools, recte Gold employer!
    Fără să intru mai profund în alte detalii, scriu aici despre faptul că dacă persoane cu cea mai mare răspundere în stat vor continua să accepte înstrăinarea zăcămintelor de aur de la Roşia Montană, ele trebuie puse la dispoziţia instanţelor de judecată cu acuzaţia de trădare de patrie!
    Prin falimentarea mineritului, PSD -căci sub guvernarea lor a demarat procesul, s-a avut în vedere nu numai jaful, dar a fost urmărită şi distrugerea celui mai mare sindicat al muncitorilor din România, adică al celui din minerit!
    Roşia Montană trebuie salvată de furia devoratoare a mafiei şi în semn de protest pentru daunele suferite de societatea românească, dar tocmai pentru că lipsa de încredere faţă de cei care conduc această ţară este frecventă şi nedespărţită de cetăţean, suntem obligaţi, ca în răstimpul care a mai rămas până la alegerile generale, trebuie să adunăm semnăturile suficient şi necesare pentru a determina un referendum prin care noua Constituţie să capete claritatea şi valoarea minimă ca acelei din 1938 când patria noastră generation o forţă pe plan mondial!

    PS.
    Preţul aurului a ajuns la 186 Ron/gr

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentDespre aur, uraniu, prostia colectivă şi… legea basică
    Articolul următorSE RUPE the usa!
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here