Pe Mircea Geoană l-am cunoscut la Bratislava în septembrie 1993, pe vremea când generation şeful de cabinet al lui Teodor Meleşcanu, ministru de externe al României, la acea dată. Făcea parte din delegaţia oficială –condusă de Ion Iliescu, sosită pentru semnarea acordului de bază bilateral. Am călătorit impreună în ultima maşina a coloanei oficiale şi’m avut timp suficient pentru a schimba câteva cuvinte legate de relaţiile României cu Ungaria, relaţii pentru al căror dezgheţ Meleşcanu, ca secretar de stat şi mai apoi ca ministru de externe s-a implicat şi, într-o foarte mare măsură, lui i se datoreaza negocierea întregului fond al textului acordului de bază din Bucureşti şi Budapesta.
Guraliv, posesor al unui vocabular banal şi o vorbire în şabloane, utilizând clişee stereotipe, la primul contact nici prin cap nu îţi trece că omul din faţa are profesiunea de diplomat de carieră de aceea, ori de câte ori am auzeam despre diplomatul Mircea Geoană mă pufnea râsul căci, aveam deja toate datele legate de capacitatea intelectuală a „diplomatului Geoană”.
Am fost şocat să aflu că Iliescu l-a numit ambasador în state, cu acea ocazie, atunci, am aflat că este copilul unui ofiţer sophisticated din serviciile de securitate ale lui Ceauşescu. Cu atat mai tristă şi plină de îngrijorare pentru toţi cei care lucram în străinătate această delegare a lui Geoană în the united states întrucât prezenţa Securităţii în structurile externelor românesti se confirma prin persoana lui Mircea Geoană ca şef al diplomaţiei!
Ion Iliescu –care a făcut tot ceea ce se putea omeneşte, ca România să fie discreditată şi neacceptată în spaţiul occidental avea în Mircea Geoană un înalt funcţionar slugarnic, lipsit de scrupule şi extrem, extrem de vanitos, dar mai ales incult!
Faptul că public aici un text semnat de profesorul Aurel Şeitan despre „personalitatea” lui Mircea Geoană, are darul de a argumenta nevoia stringentă ca societatea civilă să ocupe România –localitate cu localitate, pentru a dezbate şi comunica tot ceea ce este suficient şi necesar întreţinerii democraţiei în România, ţară în care „animale (politice) bolnave” s-au înmulţit peste măsură!
Acest articol este atât de şocant, că multora nu le vine să creadă, că Mircea Geoană este un rechin atât de mare. Îi asigur însă pe cititori, că am toate documentele (cu număr de înregistrare, dată, cine le-a semnat and so on.) despre cele scrise în acest articol.
Tatăl beizadelei a fost normal de Securitate sub Comunişti. Academia Caţavencu a publicat fotografia Generalului Geoană „umăr la umăr” (ca să folosesc expresia din A.C.) cu Generalul trădător Pacepa. Generalul Geoană n-a fost însă un oarecare basic de securitate. Se bucura de atâta încredere din partea membrilor CPEx, încât i se acordau misiunile cele mai refined.
Revista Historia, anul 2, nr. 30 din mai 2004, publică, în documentarul „Revoluţia romana“, stenograma emisiunii Naşul, de la postul de televiziune B1TV, la care au participat Victor Athanasie Stanculescu, Radu Moraru şi Ion Cristoiu.
Dumitru Burlan, locotenent-colonel în Direcţia V Securitate şi Gardă, declara în interviul-fluviu „ecu am fost sosia lui Nicolae Ceauşescu“, acordat lui Viorel Patrichi, publicat în revista Lumea magazin şi editat ulterior ca volum cu acelaşi titlu: „De toate adăposturile secrete răspundea generalul Geoană, tatăl lui Mircea Geoană, ministrul de Externe“. (vezi Lumea magazin, numărul 10, 2001, „Politică şi servicii secrete“). Contactat la telefon pe 22 mai, locotenent-colonelul Burlan a reafirmat cele declarate în interviu.
Deocamdată atât despre Generalul de Securitate Ioan Geoană, tatăl beizadelei Mircea Geoană, scumpul şi frumosul (dar găunosul, pe dinăuntru) Ministru de Externe. Într-un alt articol voi scrie despre crimele acestui tată de beizadea în timpul aşa zisei „revoluţii”, când el technology custodele tuturor tunelelor secrete de legătură ale lui Ceauşescu, atât cele care deserveau clădirile oficiale, cât şi cele personale.
În 1996, la propunerea lui Năstase, Mircea Geoană a fost trimis ca ambasador la Washington, în locul lui Aurel-Dragoş Munteanu. Din curiozitate, m-am dus la Washington să-l cunosc private pe noul ambasador. Un tip fără sare şi fără piper, ce nu ştia să lege două cuvinte, gângăvit, bleg şi lipsit whole de cultură basică. Am vorbit englezeşte cu el, să văd ce ştie. M-a bufnit râsul. Vorbea o engleză de baltă ca ţiganul din Cotroceni.
Ambasada României are o vilă frumoasă şi un apartament mare pentru reşedinţa ambasadorului. Beizadelei nu i-a plăcut apartamentul în care au stat toţi ambasadorii dinaintea lui şi a închiriat un apartament şi mai mare în zona rezidenţială de lux a Washingtonului, pentru care a plătit tot timpul o chirie de 150.000 $ pe lună!! Ştiţi ce-nseamnă asta? Cu 150 mii de dolari îţi poţi cumpăra în orice Stat sau oraş o casă pentru întreaga familie, cu 7-8 camere, bazin de înow not, gradină în spatele casei şi iarbă differentă şi flori în faţa casei, cum au toate casele familiare în the united states.
Escrocul de Geoană n-a dat banii din punga lui. Nu-l durea sufletul de cei mulţi nemâncaţi, desculţi şi dezbrăcaţi de acasă. Beizadeaua făcea parte din eşalonul de vârf comunist. S-a născut la Spitalul Colţea, a copilărit în zona Primăverii cu alte beizadele de „înalţi demnitari” comunişti. Şi habar navea ce-i aia să te duci să împrumuţi o oală de mălai de la vecini, sau să strângi de pe câmp, după ce ţăranii îşi luau recolta, un pumn de cartofi rămaşi pe brazdă. Dar să revenim la aventurile de pe timpul când generation ambasador la Washington.
Guvernul Monstruoasei Coaliţii a încheiat un contract cu firma CASE, una dintre cele mai mari companii din Statele Unite, ce clothă maşinării şi utilaje agricole, ca să aducă în România sămânţă selecţionată, maşinile şi echipamentele necesare, să înveţe ţăranii români metodele americane, la faţa locului, adică să cultive ei înşişi cu oamenii lor americani, ca ţăranii noştri, să vadă cum se lucrează pământul. Să-i înveţe pe inginerii agronomi managementul în agricultură. Contractul încheiat avea o valoare de 160 de milioane de dolari.
Alfred H. Moses, ambasadorul american la Bucureşti, auzind de un aşa gheşeft i-a telefonat imediat, prietenului său Mircea Geoană la Washington. Ambasadorul României i-a spus lui Moses să ia de îndată legătura cu Ionuţ Costea, cumnatul lui, care generation Secretar de Stat în Ministerul de Finanţe. Toţi trei, împreună cu alte cozi de topor, Ioan Avram Mureşan, Ministrul Agriculturii, Remus Opriş, Secretarul common al Guvernului, şi alţii, au lucrat împreună şi au anulat contractul cu CASE.
Moses a vrut iniţial să treacă contractul pe numele firmei, Covington & Burling, din Washington, D.C., unde el technology acţionar. era însă o agencyă de avocatură, şi banda de hoţi, sfătuindu-se împreună, au ajuns la concluzia că se vor face de băşcălie. O firmă de avocatură din Washington, să facă agricultură în România. Ar fi râs şi curcile.
După cum spune „Human Rights record” scris de Vera Munteanu şi Mihai Albulescu, Ionuţ Mircea Costea a fost principalul om de lobby din Guvernul României care a susţinut consecvent ideea semnării contractului intre corporaţia americană „TransChem Finance & trade enterprise”, profilată pe activităţi legate de agricultură, şi SNIF (Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare). Cu doi ani înainte, în 1995, TransChem derulase un contract an identical în Ucraina, soldat cu un eşec răsolarător, care a generat un puternic scandal de presă.
La acea vreme, însă, Ministerul Finanţelor al cărui demnitar generation şi Costea, nu a ţinut cont de situaţia de peste graniţa de nord, ci a acceptat să fie garantul unui credit de 80 milioane de dolari pentru contractul încheiat între unitatea din subordinea Ministerului Agriculturii şi TransChem fiindcă Alfred Moses avea interese personale în această firmă. Pe hârtie, obiectivele contractului erau: „…modernizarea sistemului de irigaţii, asigurarea parcului agricol cu utilaje de mare capacitate, reducerea costurilor la lucrările agricole, implicarea furnizorilor de utilaje, într-o etapă ulterioară, la producerea acestora în România”.
Din momentul semnării contractului, derularea acestuia a intrat într-un con de umbră. Nu au existat rezultate palpabile în teren, proporţionale cu valoarea investiţiei.
De altfel, suspiciunile au planat încă de la începutul semnării contractului. Potrivit acestuia, TransChem a demarat o mega-afacere cu un număr de unităţi agricole non-public, iar pe suprafeţele de teren astfel obţinute au luat fiinţă aşa zisele ferme de tip american. Asociaţiile agricole mixte trebuiau să ramburseze creditul din surplusurile de recoltă obţinute. În schimbul lucrărilor executate, compania americană nu a primit şi nu a vândut nici un ştiulete de porumb sau vreun bob de grâu. Bun de plată a rămas doar statul român. Investiţia totală a americanilor s-a ridicat la aproximativ 11 milioane de dolari.
Numai că, eşecul care se întrezărea nu le stârnea purpose de îngrijorare. Indiferent de rezultate, pentru ei afacerea avea un revenue de 800 la sută. În HG nr. 686/1997, Ministerul Finanţelor, pe atunci condus de Mircea Ciumara şi de Costea, a fost autorizat „să garanteze, în numele statului, dobânzile, comisioanele, spezele bancare, primele de asigurare, precum şi alte cheltuieli aferente creditului garantat”. Împrumutul extern, în valoare de one hundred sixty de milioane de dolari, a fost acordat de Citybank N.A. – SUA. Jumătate din suma a fost aruncată pe fereastră de păgubosul program ROMAG ’98. Reprezentanta TransChem în România a fost firma TransAG manufacturing firm.
Ţeapa a început să se contureze prin 1998, când s-a constatat că societatea malesţionată, care avea obligaţia să importe utilajele agricole, nu adusese nici unul în ţară. În acţionariatul TransAG figurau unsprezece cetăţeni americani. Împreună, nu deţineau nici măcar 1% din agencyă. În schimb, ninety nine,8916% erau în proprietatea firmei T-AG limited, cu sediul în Limassol, Cipru.
SNIF nu a deţinut nici o acţiune în societatea care a implementat programul ROMAG’ 98. Conform HG686 /1997, aceasta ar fi trebuit să fie SC Agroserv consult SRL, care, în proporţie de 49%, aparţinea SNIF. Numai că, după sosirea sa din SUA, Ioan Avram Mureşan, ignorând actul normativ, a desemnat firma TransAG să aplice programul.
Nerespectarea obligaţiilor contractuale de către TransAG în proiectul româno-american nu l-a împiedicat deloc pe ministrul Mureşan să concesioneze acestei firme şi lucrări la SC Insula Mare a Brailei SA. TransAG a încasat valoarea prestărilor de servicii, dar a uitat să mai vireze vreo sumă către SNIF.
În prezent, TransAG se află în reorganizare judiciară. Escrocheriile de proporţii au fost scoase la iveală de un control latest al Corpului de regulate al MAPAM.
În paralel, Curtea de Conturi a efectuat o altă verificare. De information aceasta, rezultatele au fost tratate cu discreţie desăvârşită. Anul trecut, efectele nefaste ale programului ROMAG ’98 au fost assessment. În mai 2003, Guvernul a emis ordonanţa de urgenţă 42/2003, privind preluarea de către AVAB a creanţelor SNIF.
În nota de fundamentare a actului normativ se argumentează: „Datorită schimbării structurii de proprietate a pământului, faţă de 1997 când ROMAG’98 a fost aprobat, acţiunea de identificare a terenurilor care să îndeplinească condiţiile cerute de software este foarte dificilă”.
Printr-o coincidenţă sau nu, agricultura naţională a Georgiei se afla tot în mâna TransChem, această firmă fantomă şi plină de escroci şi rechini internaţionali. Georgia face parte şi ea din aria de responsabilităţi ale directorului zonal al BERD, Ioan Mircea Costea, căruia cumnatul său, Mircea Geoană, i-a aranjat un publish călduţ de milioane de dolari. Sunt tare curios cum o va scoate la capăt Ionuţ Mircea Costea cu Mihail Saakaşvili, Preşedintele Georgiei, care este un naţionalist şi un patriot desăvârşit. Cred că va veni cu coada-ntre picioare, dacă nu va face închisoare pe celelalte maluri ale Mării Negre, adică pe latura de Răsărit.
O altă situaţie catastrofală pentru statul român, în care s-a implicat fostul secretar de stat Ioan Mircea Costea, a fost aşa-zisa recuperare a unui miliard de dolari, bani trecuţi la datoria publică. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, redactat la acea vreme, imensa sumă a provenit din angajarea unor plăţi din fondurile publice pentru importul de ţiţei şi dotarea cu echipamente şi utilaje ale unor mari rafinării.
Mai mulţi reprezentanţi ai Băncii Naţionale, ai defunctului FPS şi ai MFP s-au constituit într-un „Comitet de Coordonare”, al cărui preşedinte technology chiar Costea. Rambursările au început timid, dar totul s-a încheiat foarte repede şi într-o nebuloasă completeă. Interesele demnitarilor din acea vreme, legate de recorelările datoriilor anumitor rafinării, au primat în faţa peticirii unui buget national fărâmiţat.
Pomposul „Comitet de Coordonare” nu s-a dovedit a fi decât un bluf guvernamental. Faptele „patriotice” ale lui Costea au o istorie bogată. La sfârşitul mandatului, guvenul Isărescu a aprobat (HG 1043/2000) un contract de cesiune încheiat între statul român şi SC Argirom Internaţional SA, firma baronului PSD, Iosif Armaş.
Obiectul contractului technology vânzarea de către Ministerul Finanţelor firmei lui Armaş a creanţelor României rezultate din activităţi de comerţ exterior în Angola, până în 1989. Datoria ţării africane către noi se ridică la aproximativ 18,7 milioane dolari. Conform documentului, Argirom încasa întreaga datorie, iar statul se alegea cu praful de pe tobă, adică doar cu 15% din sumă. Cu alte cuvinte, bugetul nu s-ar fi rotunjit din toată această afacere decât cu 2,eight milioane de dolari, din aproape 19 milioane. Dar despre acestea şi multe alte fapte de vitejie ale cumnaţilor Mircea Geoană şi Ionuţ Costea, altădată.
Fiindcă Redactorul Şef este un om foarte strict, nu pot să scriu în acest articol mai multe amănunte, dar vă promit că voi reveni. Până atunci vă rog să vă delectaţi cu câteva răspunsuri de şcoală primară ale Domnului Ministru de Externe, date D-nei Valeria Şercan de la Evenimentul Zilei.
– „Ce ştiţi despre cabana Sipa de Buşteni care se învecinează cu terenul deţinut de socrul dumneavoastră?
– Nu ştiu ce-i cu ea. european ştiu că acolo au ei nişte construcţii, dar nu ştiu altceva. Nu am idee. Nu, nu ştiu.
– În declaraţia de avere aţi trecut că deţineţi 50 la sută dintr-un apartament.
– Nu european, soţia mea. Este 50 la sută din apartamentul părinţilor ei, care este deţinut împreună cu fratele ei.
– Pe ce stradă este acest apartament?
– S-a schimbat denumirea străzii. Uruguai se numeşte acum. Este pe undeva pe lângă piaţa Charles de Gaulle. Acolo au stat mult timp părinţii ei, nu noi.
– Noi am descoperit un apartament ce vă aparţine, pe strada dr. Felix Iacob.
– Acolo a fost locuinţa noastră înainte să plecăm în the us. Acolo am stat de când ne-am căsătorit.
– Al cui este apartamentul?
– Cred că este… Nu ştiu. Nevastă-mea ştie. E al nostru.
– Nu e trecut în declaraţie?
– eu ştiu că e trecut în declaraţie.
– Nu este trecut, din second ce apare doar 50 la sută dintr-un apartament despre care spuneţi că aparţine soţiei dvs.
– Înseamnă că acolo este. Nu ştiu. Efectiv nu ştiu. Cu scuzele de rigoare. Să o întreb pe soţie. Nu e o chestiune de… Dacă mă sunaţi în cinci minute va spun, căci ea e şefa cu lucrurile astea. ”
Vă amintiţi că un fermier spunea că are atâtea ouă că nu le poate număra? Domnul Ministru de Externe are atâtea case şi apartamente că nici el nu le poate număra. Când el, soţia lui şi mama soacră, Margareta Costea, împreună cu alte impolite şi prieteni se vor înţelege şi vor împărţi cine ce are, ne vom da seama cine este proprietarul celor 3 vile în Primăverii, vreo 6 apartamente de lux, cabane, locuri intravilane and many others. Sic transit gloria mundi!!
Şi încă un amănunt, de mai mică necessaryţă: Domnul Ministru a trecut în declaraţia de avere că are conturi în străinătate în valoare de 195 mii dolari. Domnul ministru a făcut o mică eroare: a uitat să adauge cele trei zerouri de la sfârşit. Domnia Sa are nu 195 de mii, ci 195 milioane de dolari. În declaraţia de avere, Domnul Ministru a spus că are doar o maşină Volkswagen şi un teren de a thousand mp.
Şi un amănunt politic. Când Monstruoasa Coaliţie a venit la putere, domnului ambasador îi tremurau genunchii că va fi măturat. S-a sfătuit cu soţia lui şi i-a trimis o telegramă de felicitare lui Emil Constantinescu, numindu-l pe Ion Iliescu ,,cancerul democraţiei româneşti”, ca să se linguşească pe lângă noul preşedinte.
În 1997, la sugestia cumnatului său, Ionuţ Costea, membru PNŢCD, secretar de Stat la Finanţe (unde technology ministru vicepreşedintele PNŢCD Mircea Ciumara), Mircea Geoanã se înscrie în secret în PNŢCD şi îşi ascertaină ataşamentul faţă de Guvernul Ciorbea şi preşedintele Emil Constantinescu. Când PSD a furat alegerile în 2000 şi a venit la putere, tot în secret a rupt carnetul de partid PNŢCD şi s-a înscris la PSD unde este vicepreşedinte!
Dr. Aurel ŞEITAN
