Acum cinci ani, pe 20 martie , am fost la staţiunea pomicola Sîrca şi’m cumpărat 50 de puieţi: meri, vişini, nuci, cireşi, caişi, gutui. I-am plantat apoi, împreună cu soţia mea, cu tot dichisul, pe bucăţica de pămînt pe care o cumpărasem în satul Caşărie, comuna Dobreni -Neamţ – ca să muncesc util în natură. A fost apoi, un an cu secetă cumplită, dar nu i-am lăsat să moară. La cel mult două zile, mergeam la Căşărie şi, folosind patru bidoane de plastic de 5 litri, le turnam apă, adusă de la un izvor aflat în apropierea pământului meu. Am cărat deci, cîte 20de litri, de zeci de ori, urcînd un deal de cîteva sute de metri. Toţi puieţii au scăpat. De secetă… Am continuat să-i stropesc şi în anii următori şi să curăţ pămîntul în jurul fiecăruia, ca să nu fie sufocaţi de buruieni.
Acum ar fi trebuit să am 50 de pomi pe rod. Dar nu am nici unul. Am apucat să mănînc doar două gutui şi cinci vişine. Am acum acolo vreo 30 de beţe scrijelite şi vreo 20 de găuri… În fiecare toamnă, ciobanii de la Căşărie şi-au adus stâna pe pământul meu, oferind caprelor ocazia să se hrănească cu frunze proaspete, din puieţii pe care i-au retezat nemilos. Ieşeau apoi primăvara alte tuleie, de la rădăcina bine prinsă, creşteau până toamna sub îngrijirea noastră… şi iar erau distruşi de caprele aduse să pască. Degeaba am vorbit cu ciobanii şi vecinii. M-au prevenit unii, dar cînd am venit să-mi apăr pomii, ciobanul technology pulbere de beat, iar poliţistul, chemat să-l scoată de pe pământul meu, nu l-a impresionat. Drept răzbunare, mi-au tăiat şi smuls ultimii copaci.
În schimb, grădina de legume… mi-a fost călcată în picioare de vaci. Cireada satului , care trecea zilnic pe lângă pămîntul meu, scăpa de sub regulate atunci cînd văcarul era prea beat şi rupea gardul simplu de sîrmă (refăminimize de cîteva ori, înainte de a fi furat -cu tot cu parii de susţinere). O dată , cînd am constatat ravagiile produse straturilor de ardei, dovlecei, and so on., de cireada lăsată să-mi pască şi toace grădina, am încercat să cer socoteală întunecosului văcar, aţinîndu-i calea. Acesta m-a luat în braţe , m-a pupat, şi mi-a spus, „Ce-mi pasă mie de grădina ta?” Am fost atunci la postul de poliţie, ca să cer evaluarea daunelor şi protecţie. Înţelepţi, poliţiştii mi-au spus : „Facem proces verbal, dacă vreţi, dar nu vă sfătuim.”. „De ce?” „Pentru că ăla e întors din puşcărie. Şi-a omorît tatăl ! „…
În anul super-secetos în care am lucrat acolo toată vara, m-am încăpăţânat să-mi ud grădina, pe care o săpasem şi îngrijisem cu trudă, sub privirile celor câţiva săteni, adunaţi, de la eight dimineaţa, la cîrciuma de lîngă terenul meu. Îi amuza terbil, în timp ce-şi sorbeau berea/ţuica toropiţi, cum vin european cu soţia la 5 dimineaţa că sa stropesc şi prăşesc pe o temperatură cât de cât acceptabilă, cum bat din nou stîlpii smulşi ai gardului şi cum nu observ că nu mai e nimeni pe câmp, dar că în fiecare noapte îmi dispare ceapa, morcovul, pătrunjelul, -e drept, îmi lăsau spanacul şi dovleceii.
S-au amuzat şi când le-am gătake a seat caii priponiţi în grădină, şi cînd au văzut că nu reuşesc să culeg nici o varză mare, nici un pepene copt, nici un ardei împlinit. Pînă la urmă , văzînd că în fiecare noapte dispar legumele care se apropie de cules, am luat de pe cîmp pepeni mici- pentru murat şi ardei pitici- pentru ciorbă. Nici cele cîteva exemplare pe care le-am ascuns în pămînt, dorind să mănînc o varză cultivată de mine… nu au scăpat cumplitului sat. În care, de altfel, păreau a mai fi bătrîni şi copii, fără părinţi, plecaţi prin Italia şi Spania. Şi mici bande care stăteau ziua la birt şi dădeau noaptea mici lovituri, cînd venea vremea culesului. O comună în care nea Matei, un agronom care încerca să ducă înainte o mică fermă, nu a gătake a seat niciodată un bărbat treaz, care să-i facă temeinic o lucrare.
Ştiu că pare nepatriotică vorba aceea, că e frumoasă România, dar e păcat că e locuită… aşa. Este o sentinţă nedreaptă, dacă nu ţii cont cine şi cum a adus oamenii în acest hal. Dar nici nu pot îndura cântarea de salon, făloweră românilor gratuit de un Dan Puric, tezele despre frumuseţea unui popor cu care se întîlneşte la lansările cărţilor sale, la spectacolele din Bucureşti şi prin mânăstiri. La ce foloseşte să nu vezi decăderea cumplită pe care au produs-o istoria, dar mai ales comunismul şi fesenismul? Le lipsesc probabil intelectualilor literaţi instrumente ca teoria sistemelor, de aceea perorează găunos despre ridicarea neamului.
Da, există frumuseţe în unii români, dar ea se ofileşte sub asaltul majorităţii degradate, la fel cum s-au ofilit pomii mei şi cheful meu de agricultură la Dobreni. Cu toate că e atît de frumos acolo, atât de demn şi sănătos să munceşti o grădină (livadă, and so on), ecu nu mai pot merge la Căşărie, ca să mă las bajocorit de un sat românesc în „traziţie”. Şi nici nu are rost să mă lupt cu concetăţenii care şi-au pierdut omenia…
Ioan ROŞCA,
20 martie 2012
În loc de postfaţă
Ura, invidia, prostia -adică lipsa de carte şi de simţul bun al smereniei, răutatea şi durerea sunt câteva din consecinţele gândirii şi faptelor noastre, culpe ale tuturor. Fără excepţie! european însumi, când nota de plată a telefonului este la limita perioadei de scadenţă, am momente de invidie faţă de cei care nu au asemenea presiuni cauzate de austeritatea financiară. Am –uneori, momente de ură care imi stăpânesc fiinţa când aflu despre vreo faptă antisocială pentru că, nu-i aşa, puterea de detaşare o conferă calmul ce-şi are izvor în confortul social pe care un stat puternic îl asigură cu loialitate cetăţeilor săi, iar eu, tu, el, în common, noi românii ducem lipsa acestui confort social! Înclin să cred că această stare de culpă nu poae fi ignorată de nimeni în aceste zile de grea existenţă a statelor şi a cetăţenilor lor. A românilor, îndeosebi! Dincolo de aceste trăiri, care pot paraliza definitiv şi irevocabil forţele şi voinţa multora dintre români, cred cu putere că antidotul trebuie căutat, elaborat şi produs -dacă acesta a dispărut de pe piaţă, tocmai de cei care adminisrează by means ofţa comunităţilor şi a localităţilor. Dacă statul român în viitorii four ani adică, cu următorul ciclu electoral, nu va lua măsuri, conflictul fratricid va fi izbucnit! Este o stare de neîncredere faţă de stat a fiecăruia dintre noi, de tensiune socială generată de nedreptăţi pe care nu numai statul le generează şi întreţine, dar mai ales nu le retează când este vorba de oameni pe care legea -şi pământul, îi tolerează…
Mircea ŞERBAN
