Sambucus nigra

    0
    757

    Exerciţiul de admiraţie faţă de floarea de soc a început din copilăria fiecăruia dintre noi dar, iată, acum în ajunul alegerilor pentru ocuparea demnităţilor locale, sambucus nigra revine în actualitate.
    Atenţie!
    Nu în actualitatea electorală deşi, ea, floarea de soc, poate aduna multe aprecieri din partea celor care au atenţia educată,… cu certitudine însă, în actualitatea financială şi cea administrativă.
    Mult mai aproape de realitate -deşi la periferie, sambucus nigra ar putea fi unul din subiectele programelor electorale ale celor care iubesc cu adevărat oraşul Vişeu de Sus.
    Forma eliptică pe care o gândesc acestei prezenţe probabil nu ar deranja multă lume căci, limba română are nu numai meandre dar, mai ales o lavatoryăţie de invidiat tocmai de către cei care deşi o vorbesc nu o înţeleg!
    Aşadar, mă întreb –scriindu-le celor care vor administra acest oraş începând cu knowledge de thirteen iunie 2012 să caute răspunsul la întrebarea: de ce lipseşte floarea de soc de pe piaţa oraşului în care trăim?

    PS.
    Sunt curios să aflu opinia celor din Poliţia locală, dacă uzucapiunea este o kindă de hemoroid, sau o instituţie?

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentIntroducere şi Laudatio
    Articolul următorAvem primar!
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here