O altă poveste a lui HARAP ALB…

    0
    280

    Pe 15 septembrie 1960 –o zi de joi, aidoma celei în care m-a născut mama, l-am cunoscut pe Alexandru RUJA –omul care s-a străduit să mă învăţe carte adică, să scriu litere, cuvinte şi propoziţii, să le citesc dar, aflând că ştiu “despre minunea care mă depărtează de pisica Şari” –astfel i-am spus la prima lecţie de scriere a liniuţelor, anunţându-l că ştiu să scriu şi să citesc, el nu m-a certat nici pe mine, nici pe mama ci, cu o blândeţe pe care niciodată nu am mai întâlnit-o la vreun bărbat, m-a ajutat să cresc… om, cu dragoste de învăţături.
    În urma cu două zile pe facebook am descoperit numele unui tânăr căruia i-am mărturisit faptul că este purtătorul numelui întăiului meu învăţător şi el mi-a răspuns că, … a fost bunicul lui.
    În amintirea lui Alexandru RUJA în acest sfârşit de săptămână am recitit –a câta oară doar Dumnezeu ştie, povestea lui Harap Alb, căci minunatul basm al lui Ion Creangă a fost primul text pe care l-am citit în by way ofţa mea.
    Nu ştiu câţi dintre cititorii care seară de seară, zi de zi şi-n zoriori de ziuă îmi citesc cuvintele aici aşezate –dacă nu chiar cu ability aparte în mod sigur cu dragostea moştenită de la Alexandru RUJA, nu ştiu dacă sunt, dacă simt, dacă se simt în pielea lui Harap Alb dar, ecu am acest sentiment care a pus stăpânire pe mine din primele zile ale exilului!
    Acum, de la această distanţă fizică –datorată unei aparente izolări faţă de oraş căci, ecu locuiesc într-o pădure, pe un deal, percepţia îmi spune că semenii mei sunt aidoma lui Harap Alb.
    Patria noastră –România, este pusă, aidoma lui Harap Alb, la grele încercări şi, fără ajutorul unor personaje precum cele din basmul lui Creangă: Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, furnicuţe, sfânta Duminică, şansele de a duce la bun sfărşit povestea vieţii noastre şi a patriei care ne locuieşte inimile este greu de imaginat!
    De memoria lui Alexandru Ruja dar, mai degrabă de tâlcul moştenirii lăsate mie, textele de mai jos, descoperite de mine pe fb, semnate de profesorul Ioan ROŞCA şi nu numai…

    ______________________________________________________________________________

    D-le Roşca,

    La o culegere de texte pe care le-aţi publicat pe fb, preluate pe Universul Românesc, o persoana a lasat un comentariu interesant !
    Va transmit comentariul si linkurile de rigoare…
    Cele bune

    ***
    Nu de noi stăpani avem nevoie ci, de călăuze în a ne stăpâni singuri libertatea!

    http://www.universulromanesc.com/ginta/entry.php/fifty six-Nu-de-noi-stapani-avem-nevoie-ci-de-calauze-in-a-ne-stapani-singuri-libertatea!

    Homerillum –

    ***

    Stimate domn,

    Mi-a făcut o mare plăcere să vă citesc articolul. L-am recitit de mai multe ori pentru a fi sigur că am înţeles esenţa şi mesajul dvs. Aţi descris foarte bine problematica. Este vorba de sistemul exact şi deficitele sale. Există la momentul exact în România, dar şi în lume, dorinţa de schimbare, dorinţa ca acest sistem să se transforme în mai bine sau chiar, de ce nu, să se schimbe cu totul şi să se implementeze un alt sistem. Şi pentru ca această dorinţă să se realizeze există bineînţeles şi forţe în societate care vor să o implementeze. Aceste forţe însă au viziuni diferite asupra restructurării actualului sistem sau eventual asupra enforceării unui sistem nou.
    Diferenţele de opinii se grow to beă în rivalităţi mai mult sau mai puţin personale care duc la imposibilitatea kindării unei forţe puternice comune de acţiune.

    Cuprins:
    1. Competenţă socială prin comunicare încrucişată
    2. Secretul forţei cvasi de neînvins al sistemului actual

    Competenţă socială prin comunicare încrucişată

    O modalitate pentru a ieşi din acest impas este ca noi să folosim diferenţele de opinii în folosul nostru, în folosul acelora ce vor schimbarea sistemului, în folosul acelora care vor un viitor mai bun pentru ei, pentru familiile lor şi pentru societate. Diferenţele de opinie nu sunt problema noastră. Problema noastră este următoarea: Cum facem să folosim diferenţele conceptuale în folosul forţei ce va duce la schimbarea sistemului şi deci să nu ne lăsăm divizaţi de ele?
    Aici voi încerca eu să aduc o mică luminiţă, sau poate chiar mai multe, pentru a reuşi în timp să depăşim aceast impas. După părerea mea, faptul că opiniile diferite duc la rivalităţi şi diviziune este un indiciu că dialogul evoluează greşit. De obicei fiecare parte a dialogului este interesată să aducă argumente în favoarea sa şi eventual contraargumente în defavoarea partenerului de discuţie. Prin această tehnică de comunicare se ajunge la înăsprirea fronturilor care poate conduce pe mai departe, datorită lipsei de argumente, la loviri sub centură, la rivalităţi. Participanţii la dialog nu mai găsesc în felul acesta niciun punct comun şi se retrag din discuţie, deci se ajunge mai întotdeauna la diviziune. În cazul politicienilor se ajunge de multe ori la soluţii nedorite de nimeni, soluţii obţinute prin compromisuri.
    Vă prezint mai jos o soluţie de comunicare în cadrul căreia partenerii de dialog au şanse mari să ajungă la puncte de vedere comune, la început nebănuite de niciuna din părţi şi de multe ori chiar surprinzătoare. Aceste puncte de vedere comune duc la unitate parţială de vederi şi conduc pe mai departe la unitate de acţiune. Această tehnică de comunicare este foarte nouă şi ar trebui introdusă inclusiv în parlamente deoarece numai aşa se poate ajunge la rezultate concrete care mulţumeşte într-adevăr societatea. Voi descrie această tehnică pe scurt.

    Să presupunem că avem doi parteneri de discuţie A şi B care susţin păreri, teze sau concepţii diferite. Dialogul clasic funcţionează astfel: -A îşi expune părerea, aduce argumente ce susţine părerea sa şi expune argumente împotriva concepţiei lui B.
    -B îşi expune părerea, aduce argumente ce susţine părerea sa şi expune argumente împotriva concepţiei lui A. Acest tip de dialog, european îl numesc dialog paralel deoarece fiecare îşi susţine părerea şi atacă concepţiile celuilalt fără să aprofundeze tezele şi argumentele partenerului de dialog. Deoarece dialogul se conduce în paralel, partenerii nu vor găsi niciodată puncte de vedere comune, mai ales în cazul în care miza este mare. Pentru ca dialogul să conducă la rezultate este nevoie ca el să fie dus în mod încrucişat. Prin încrucişare se ajunge la puncte comune de vedere şi aşa se poate ajunge la acţiuni comune cu toate că partenerii au concepţii diferite, ba mai mult decât atât, diferenţa lor de opinii este benefică acţiunii lor.

    Dialogul de tip încrucişat se derulează în modul următor:
    – A expune în cel mai competent mod posibil părerea lui B, aduce argumentele cele mai puternice ce susţin părerea lui B şi expune argumente împotriva concepţiei proprii.
    – B expune în modul cel mai competent posibil părerea lui A, aduce argumentele cele mai puternice ce susţin părerea lui A şi expune argumente împotriva concepţiei proprii.
    Acest mod de dialog duce la aprofundarea cunoaşterii concepţiei partenerului de dialog, duce la mărirea competenţei sociale a ambilor parteneri, duce la schimbări afective şi mentale şi în cele din urmă duce la intersectarea parţială a viziunilor. Cu ajutorul acestei tehnici de comunicare se ajunge la unitate de acţiune. Deci diferenţa de opinie este folosită pentru unificarea forţelor şi nu mai are rolul iniţial de divizare. Fructificarea acestui tip de dialog poate dura zile, săptămâni, luni sau chiar ani. Exersarea lui însă este foarte eficientă pentru soluţii viabile şi comune.

    Secretul forţei cvasi de neînvins al sistemului actual

    După părerea mea privateă, secretul forţei ce pare de neînvins al sistemului precise este dreptul lui pe care îl are de a crea bani din nimic. Pentru a înţelege în mod profund acest lucru putem să ne imaginăm că toate forţele ce vor schimbare s-au organizat foarte bine deci au lideri, au programe different, au membri destui, deci au forţa de a schimba acest sistem pervers. Din istorie ştim că bogaţii nu au cedat niciodată puterea şi avuţia în mod paşnic. Nici acum nu o vor face. Vor lupta până în pânzele albe. Ultimul lor atu şi cel mai puternic este puterea lor de a crea bani. Pot crea milioane, zeci de milioane, miliarde, zeci şi sute de miliarde de euro şi dolari. Toţi aceşti bani îi vor folosi pentru a submina, pentru a combate şi pentru a distruge mişcarea iniţiată de forţele ce vor schimbarea sistemului. Cu mulţi bani poţi face orice. Poţi cumpăra lideri şi membri, îi poţi corupe, îi poţi intimida, poţi plăti presa pentru a-i denigra, le poţi înscena un accident, le poţi pune în cârcă fapte reprobabile şi chiar crime şi multe altele. La aceste presiuni nu vor putea rezista mulţi.

    Concluzia mea este următoarea: până nu li se va lua dreptul de a crea bani din nimic, aceşti oameni care se află în minoritate şi care trăiesc pe spinarea comunităţii nu se vor lăsă niciodată învinşi. Există mai multe rezolvări ale acestei probleme: se poate face o institutie care în numele poporului să creeze bani, se pot crea valute regionale, se pot face sisteme different şi neconvenţionale de plăţi, se poate reînfiinţa trocul şi autarhia.

    Cu stimă,
    M.Homerillum

    …vă rog trimite-ţi un e-mail pe adresa : homerillum@gmx.de

    ***

    Domnule M.Homerillum (? probabil un pseudonim)

    Salut şi eu cu bucurie reacţia dv. constantă. Cred că ambele propuneri ale dv. deschid căi fructuoase -ceea ce e o performanţă în situatia complicată în care ne aflăm.
    Ca să putem continua dialogul-public, vă răspund în spatiul fb AER:

    http://www.fb.com/teams/367470513272109/

    Cîteva top be aware:
    1. Tehnica de comunicare pe care o propuneţi este intr-adevăr adecvată dialogului coagulant, cel egotic, practicat de românii în căutare de solidarism social, fiind complete nepotrivit.
    Într-o anume măsură e folosită în comunitatea ştiinţifică de calitate. Dar în cazul eforturilor de argregare a unor forţe coerente de contestare/schimbare a sistemului exact socio-politic, atitudinea pozitivă faţă de ceilalţi trebuie să mergă şi mai departe.
    De asemenea, mai remarc că românii stau mult mai prost ca alţii la acest capitol; în Canada de exemplu atitudinea pe care o recomandaţi fiind binişor apreciată şi răspândită. Poate şi pentru că în spaţiu nord-american s-a dat multă atenţie teoriei comunicării, psihologiei şi cogniţiei sociale, negocierii şi cooperării and many others. Noi avem aici o adevarată carenţă. Tocmai de aceea intervenţia dvs. care, atacă problema „tehnică” a optimizării comunicării- este foarte oportună. Probabil sunteţi prevenit că înzestrarea comunităţii cu instrumente (artefacte şi metode) adecvate agregării civice este o condiţie absolut necesara… dar, nu şi suficientă. Degeaba vrem să ne apropiem întru masa critică dacă nu avem sinaptica necesara. Dar, pe de alta parte degeaba am avea sinaptica – dacă nu avem voinţa şi etosul necesar, sau dacă avem interese obiective contrare.
    Asta nu înseamnă că nu ar trebui să folosim tehnica de dialog propusă de dvs. – ci, doar că nu trebuie să ne surprindă eşecurile- şi după recursul la empatia cognitivă. Caci, printre altele, să nu uităm, există pe lângă contradicţii solubile prin lămurire sau compromis şi, reale, contrapuneri de interese şi viziuni care, nu au cum fi topite complet prin căldura intrării analitice în pielea celuilalt.
    Iar, egotismul, individualismul care împiedică înţelegerea celuilalt ţine şi de primitive existenţiale greu de modificat. Dar, cu atât mai mult, exerciţiul „încrucişării” comunicaţionale ar fi benefic.

    2. Prin a doua idee, veniţi pe terenul condiţiilor obiective de operare. Şi este bine, pentru că nu putem rezolva totul prin optimizarea subiectivităţii. Vă împărtăşesc puternic părerea (şi nu din amabilitate „incrucişata”. De aceea, de prin anul 2000, mi-am deplasat centrul de atenţie către problemele economice (financiare) şi, apoi, către pârghiile juridice – singurele care le pot ataca eficace. Dacă nu oprim maşinăria lor de făminimize bani din nimic nu avem cum să le facem faţă, şi- aşa cum alţi partreneri ai mei au scos excelent în evidenţă- riscăm să ne irosim în van buna credinţă, ba chiar să le şi ocazionăm perfectarea cămăşii invizibile de forţă.
    Aştept deci, cu mult interes propunerile dvs. privind căile concrete de a paraliza parazitismul financiar- cheia degenerării lumii.
    În acest sens aştept şi de la domnul Cojocaru un sistem cât mai bine închegat de propuneri constituţionale. Sper ca dumnealui să-şi ducă lucararea până la capăt şi să atace rădăcina răului, prin prevederi care să scoată în afara legii cetăţii specula de toate formele (producerea de bani din nimic de către forţe non-public, împrumuturile odioase şi colonizatoare ale statelor, contractele păgubitoare pentru comunităţi fălovable de „reprezentanţii” lor, fracţional banking, dobânzile oneroase, bursa pur speculativă etc).
    Cum bine spunea cineva , paraziţii de sistem vor vedea roşu intens- dacă promovam astfel de platforme politice. Dar ce altă cale mai avem, ca să nu le rămânem domestic în gheare?

    Ioan Rosca

    ***

    Stimate domnule Roşca,

    În primul rând ţin să vă mulţumesc pentru reacţia dvs. fastă şi constructivă. Într-adevăr Homerillum este un pseudonim, un nume digital precum bine aţi remarcat.

    Desigur că putem să ducem mai departe dialogul şi să facem propuneri pentru a paraliza şi la urma urmei pentru a distruge sistemul parazitar de tip oligarhic instituit în multe părţi ale lumi, inclusiv în România. Ideile, explicate în mod succint, sunt paşi mici ce ne ajută să facem paşi mai mari pentru a ne atinge scopul ultimate care este de fapt o societate în care omul să poată trăi în mod respectable. Explicaţia pe scurt a ideilor are însă un dezavantaj. Ele nu sunt înţelese în profunzime şi vor fi mai devreme sau mai târziu uitate deoarece ele par a fi teoretice şi scopul practic al lor nu iese la iveală aşa cum ar trebui.

    De aceea eu am început să-mi expun ideile scriind cărţi pe care le-am conceput sub kindă electronică. În toate cărţile mele se regăsesc idei şi soluţii la sistemul actual. Prin tot ceea ce scriu doresc să clarific şi să-mi aduc aportul la realizarea unei societăţi mai bune. Primul pas însă pe acest drum este evadarea din închisoarea mentală în care cetăţenii se găsesc, conştientizarea adevărului, găsirea soluţiilor, planificarea acţiunilor şi implementarea unui sistem nou, eventual restructurarea eficientă şi în sens democratic al acestuia.

    Spre exemplu în cartea mea „Ferma Autarhică” explic modalitatea prin care oamenii se pot face aproape în totalitate independenţi de sistem. Există la ora actuală toate tehnologiile necesare. Independenţa de sistem slăbeşte în mod evident sistemul oligarhic şi duce pe termen mediu sau lung la căderea sa. Am primit semnale pozitive atât din ţară cât şi de peste hotare. Acest proiect „Ferma Autarhică” este în faza incipientă. Deocamdată strângem informaţii, facem experienţele necesare, scriem şi publicăm cărţi, facem web site-uri şi bloguri, facem planurile generale, căutăm finanţatori şi sponsori după care vom trece la executarea planurilor reale, vom cumpăra pământ în România şi vom începe construcţia unei colonii de ferme autarhice formate din cel puţin şase ferme.
    În a doua carte a mea „Arta supravieţuirii” tratez subiectul supravieţuirii în natură în condiţia în care sistemul nu mai funcţionează datorită crizelor, catastrofelor, revoltelor sau a unui eventual război. Aici prezint tehnici de supravieţuire. Pentru cineva care vrea să traiască autarhic trebuie să ştie spre exemplu ce să culeagă din plants spontană, trebuie să ştie cum să se vindece singur de maladii şi boli. Un om care îşi culege plante şi ciuperci pentru a se hrăni economiseşte bani şi neinvestind în acest sistem îl slăbeşte pe acesta. După cum observaţi ambele cărţi pun la dispoziţia cititorului posibilităţi follow de a duce lupta antisistem în mod paşnic.
    În a treia carte şi anume în „Democraţia: Revoluţie în sistem” sunt sure într-o viziune nouă, neconvenţională şi pentru mulţi surprinzătoare noţiunile: democraţie, capitalism, oligarhie, muncă, bani. Această carte mi-a fost inspirată de faptul când am realizat că oamenii în common şi românii în different sunt educaţi împotriva intereselor lor. De aceea cei mai mulţi dintre cetăţeni reacţionează în mod potrivnic chiar dacă le expui o concepţie ce i-ar putea ajuta.

    Pe mai departe am descris în această carte modalităţi concrete de a elimina şomajul, de fapt se elimină nu numai şomajul ci şi sărăcia. Una dintre aceste metode este impozitarea cifrei de afaceri astfel încât numai antreprenorii ce au destui angajaţi să aibă preţuri convenabile şi deci să poată rezista pe piaţă. Prin acest mod de impozitare se petrece ceva ce pentru mulţi este de-a dreptul uluitor. Nu numai că se va elimina şomajul ci se va ajunge în situaţia în care antreprenorii vor voi să aibă pe listele lor de remunerare chiar şi angajaţi care nu vor munci deloc în firma lor. Astfel studenţii, oamenii fără muncă, bătrânii, oamenii neputincioşi, bolnavii vor fi pe listele de plată ale firmelor. Statul nu va mai trebui să acorde ajutor de şomaj, ajutoare sociale sau burse studenţeşti. În carte există diagrame care explică totul astfel încât să poată oricine să socotească şi să constate cu mintea lui că aşa ceva este posibil.

    1. În privinţa tehnicii de comunicare propuse de mine doresc să vă spun încă ceva pe scurt; eventual dacă va exista interes public voi scrie mai multe despre aceasta în cărţile mele. Putem începe să exersăm această tehnică de comunicare în internet.
    Prima fază poate fi realizarea unei platforme pe care cei interesaţi să poată discuta în mod anonim folosind tehnica explicată. În faţa lucrurilor noi şi neobişnuite oamenii de obicei se simt jenaţi. De aceea este bine ca mai întâi să se folosească tehnica de comunicare în mod anonim. După o perioadă în care unii probabil că vor stăpâni această tehnica mai bine, se poate trece la o a doua fază.

    A doua fază constă în exersarea tehnicii tot online dar de information asta partenerii de discuţie vor discuta prezentând numele lor adevărate. După o perioadă de exersare se poate trece la o discuţie reside.

    A treia fază constă în discuţii are living. Cei care stăpânesc această tehnică bine se pot aduna în grupuri mici şi cu ajutorul unor moderatori pot duce discuţii în stil încrucişat. Aici este interesant să participe inclusiv sociologi şi psihologi care vor putea analiza şi urmări impactul şi rezultatele acestor experienţe.

    A patra fază constă în filmarea liderilor marcanţi în momentul în care vor duce astfel de discuţii pentru a putea analiza mai bine tehnica şi rezultatele ei.

    A cincea fază constă în predarea acestei tehnici unor grupuri noi şi răspândirea ei în aşa fel încât ea să devine ceva customary în societate. Această tehnică de conversaţie ar trebui să fie predată în şcoli şi să fie folosită mai ales în Parlamentul României. Cam aşa aş vedea eu eficientizarea metodelor de comunicare ce au potenţialul de a duce mişcarea noastră la unitate prin diversitate.

    2. Privind îmbogăţirea caracatiţei prin tot felul de jonglerii financiare precum: crearea banilor scripurali din nimic, speculaţii financiare, dobândă acumulată and so on. am descris în cartea „Democraţie: Revoluţie în sistem” fenomenul de anatocism bancar şi repercursiunile acestuia asupra bunăstării populaţiei. Voi dezvolta acest subiect în ediţiile viitoare. Trebuie să fim conştienţi de faptul că banii câştigaţi în cantitate astronomică prin fenomenul de anatocism bancar, deci prin dobândă acumulată, sunt bani nemunciţi, iar acest mecanism este nociv pentru societate. De aceea el trebuie stopat cât mai repede posibil.

    Cu stimă, M.Homerillum

    ***

    Răspuns:

    Am replicat din nou mesajul în grupul fb AER unde, nu v-aş putea înscrie decât dacă aţi propune un nume – care să nu sune a pseudonim, de preferinţă al dvs. Mă interesează mult preocupările la care faceţi referire. Şi european mă gândesc de mult la problema autarhiei fermei – pe care o believe baza unei teorii economice sănătoase.
    Puteţi şi dvs. urmări cautările mele la: www.ioanrosca.com sau la www.piatauniversitatii.com
    Singurul lucru care mă intrigă este anonimitatea.

    Ioan ROŞCA

    ***

    Stimate domnule Roşca,

    Vă mulţumesc pentru răspuns şi pentru onoarea de a mă invita în grupul AER.
    Despre anonimitate vă pot spune că eu nu mă interesez despre caracteristicile personale ale partenerului meu de discutie, deci nu mă interesează ce culoare a părului are, nu mă interesează numele şi prenumele din buletin ci, mă interesează amprenta sa spirituală care este de fapt identitatea noastră adevarată. Doresc să scriu tot ce gândesc. De aceea, nu mai doresc să mă ascund după numele meu din buletin.
    Acum un an am scris un articol pe tema anonimităţii versus identitate.
    Vi-l trimit să-l citiţi în speranţa că mă veţi înţelege.

    Anonimitate versus identitate

    Taberele sunt împărţite. Unii vor să rămână anonimi, în anumite situaţii, în internet sau chiar în by means ofţan actuală. Alţi resping acest lucru mai mult sau mai puţin. Există însa şi o a treia grupă care, le accepta parţial pe amandouă dând dovada de o oarecare mărinimie.
    european las la o parte modelele convenţionale de gândire şi îmi voi folosi spiritul meu liber dat de la DUMNEZEU pentru a explica fenomenele cu care ne confruntăm în by the use ofţă.
    În primul rând ţin să vă spun încă de la inceput că atât anonimitate cât şi identitate sunt nişte noţiuni interpretabile şi ele există mai mult în formă graduală decât în forma de sută la sută anonim sau sută la sută identitate, aşa cum obişnuieste omul de rând să gândească. Lăsând la o parte acest aspect vă invit să gândim în mod concret. Pentru asta haideţi să ne punem întrebări la care să găsim răspunsuri.
    Imaginaţi-vă că aveţi un vecin. Îi ştiţi numele, prenumele şi adresa însa nu aţi vorbit niciodată nimic cu el. Nu îi cunoaşteţi caracterul, nu îi cunoaşteţi gândurile, nu îi cunoaşteţi sufletul, nu îi cunoaşteti spiritul său. Este acest vecin anonim sau nu pentru dvs.? eu zic că da pentru că nu îl cunoaşteţi non-public. După cum vedem din acest mic exemplu nu numele şi prenumele definesc identitatea adevarată ci caracterul persoanei, gândurile ei, principiile după care aceasta se ghidează în by way ofţă, lucruri pe care le-am putea denumi ca amprentă spirituală. Această amprentă îi dă omului identitatea şi nu numele din buletin care se poate schimba oricând.
    Sunt în web persoane care postează cu numele şi prenumele şi susţin ca ei nu mai sunt anonimi, ba chiar îi critică pe cei ce postează cu pseudonimul. Haideţi să vedem! Presupun că mă numesc Ionescu şi postez cu acest nume. Nu mai sunt anonim? Adevărul este că sunt mii, poate zeci de mii, poate sute de mii de Ionescu. După cum vedeţi anonimitatea s-a redus dar nu pot fi incă 100% identificat. Presupun că mai adaug şi prenumele şi mă numesc acum Alexandru Ionescu. Păi şi cu acest nume şi prenume există sute, poate mii de persoane. Aici numărul de persoane cu acelaşi nume şi prenume este mai mic decât cel anterior, dar nu pot fi nici acum a hundred% identificat. După cum vedeţi postarea cu numele şi prenumele din buletin nu înseamna întotdeauna că s-a renunţat la anonimitate.
    Dar haideţi să mai luam un facet al teoriei anonimităţii versus identitate. Mulţi internauţi, mai ales cei care nu au cunoştinte profunde de informatică, trăiesc cu iluzia că în web poţi fi anonim. Asta nu este însă deloc aşa. Motherboard-ul, denumită şi placa de bază, are un număr de identificare care este unic în tot internetul. Cu ajutorul acestui număr se poate identifica un person fără probleme. Deci luând în considerare acest side, nimeni nu poate fi anonim în web.
    De fapt, pe stradă eşti mult mai anonim decât în web. E iarnă. Eşti îmbrăcat gros, ai căciulă pe cap şi fular în jurul gâtului. Singura caracteristică care te mai poate cât de cât defini este înălţimea, care şi ea la rândul ei se poate numai aproxima. Pe glob însă pot exista milioane de oameni cu înălţimea ta. În internet însă numărul de identificare al motherboard-ului te indentifică mult mai mult decât înălţimea. Iată, deci, că teza precum că în web eşti mai puţin anonim decât pe stradă este adevarată.
    Atunci, vă întreb, câte date trebuie să dau despre mine ca să fiu identificat complete de către internauţi, adică de câtre persoane pe care nu le cunosc? Trebuie să-mi scriu adresa, data şi locul naşterii, CNP-ul, contul de la bancă, numărul de la pantofi, înăltimea, culoarea părului, amprenta digitală şi cea retinală? După cum vedeţi identitatea este numai un cuvânt, în spatele acestui cuvânt se ascunde de multe ori altceva decat ceea ce omul obişnuit işi închipuie.

    Adevărata identitate este cea lăuntrică pe care european o denumesc pe scurt amprenta spirituala. Aceasta este formata din caracter, sentimente, gânduri, idei, aspiratii, idealuri, suflet, energia astrala interioară, aură s.a.m.d.

    Aceasta amprentă interioara outlineşte cu adevărat omul şi nu amprenta digitală, irisul, numele şi prenumele din buletin şi nici CNP-ul.
    Mulţi oameni de vază, poeţi, filozofi, artişti precum Eminescu, Chandra Mohan Jain alias Osho, Paul Ciprian Surugiu cu numele său de scena Fuego şi-au desfăşurat activitatea sub un nume ales de ei înşişi. Pseudonimul are avantajul că îti dă posibilitatea să fii mai sincer, să spui lucrurilor pe nume aşa cum gandeşti şi nu incerci să manipulezi nimic pentru ca nu cumva să fii stigmatizat pentru toată by means ofţa. De aceea m-am hotarat să renunţ să mă tot ascund în spatele numelui şi prenumelui, şi aici şi acum doresc să îmi dezvălui cu adevărat identitatea mea non seculară. Mulţumesc pentru înţelegere!
    Mă retrag în Întuneric ca să vă aduc Lumina.

    Homerillum

    ***

    Răspuns:

    Sint constient de limitele limbajului, gindirii, comunicarii, axiologiei. Deci nu pretind a detine adevarul -unic, nici pe subiectul anonimitatii. Presupun ca are fiecare viziunea lui si motivele lui sa se adecveze la situatii variate. Ceea ce nu inseamna ca nu am si ecu parerea mea- pe de o parte, si ca nu-mi voi continua proiectul AER in spiritul pe care l-am ales (din motivele mele), cu regretul sincer de a nu vă putea avea printre contributori. Şi oricât de mult aş pierde (simt multe rezonanţe între noi) nu doresc să vă am nici partener privat de dialog, dacă rămâneţi cu identitatea ambiguă, vorbindu-mi din spatele măştii. Aş simti asta ca o trimitere spre derizoriul de care fugim, în raport cu subiectul… şi cu mine. Luaţi-o ca idiosincrazie dacă vreţi- detest virtualitatea sub toate formele.
    De aici puteti deja deduce că nu mă conving argumentele din acest eseu, pe care le consider speculative (în sensul neplăcut-de această dată).
    Ştim amândoi că inteligenţa poate clădi pledoarii pentru orice teză, că poate fabrica cam orice sens. Cred că în acest caz dvs. eludaţi subtil problema laşităţii, pentru a construi o explicaţie artificială a ne-asumării frontale a opiniilor emante spre altii. Care este -deseori- motivul anonimităţii: frica de represalii pentru ce spui. De ce m-aş încrede într-un partener de luptă antisistem care se protejează astfel? Chiar dv . spuneti in textual content la un second dat: „pentru ca nu cumva să fii stigmatizat pentru toată by means ofţa”. Păi atunci să recunoaştem că despre asta e vorba şi nu despre o speculativă etalare a identităţii interioare în locul celei exterioare.
    Ce rost au trimiterile către problema sinelui (şi probabil a nominalismului), când numele nostru public ţine de pragmatica identificatorului comunicaţional şi de autoritatea socială? Folosiţi-cred ecu- abuziv (într-un context inadecvat, ) şi cumva manipulator observaţiile juste că fondul trebuie să transgreseze forma, că miezul omului nu se scale back la actele sale observabile, sau că numele cuiva nu înseamnă nimic privind calităţile sale. Căci, problema actuală poate fi alta, identificarea completă a cuiva (în care numele e o partă) iţi permite să ştii ce calitîţi a dovedit prin faptele vieţii (nu prin eseuri) cel cu care vorbeşti. Nu aş dori să fac balet non secular pe web cu Iliescu sau Năstase, ascunşi după pseudonime. Tocmai pentru că am putea cădea de acord teoretic, îmi repugnă situatia, care corodează suplimentar legitimitatea creaţiei intelectuale! Şi nici să ascult tribulaţiile unui laş despre curaj, a unui hoţ notoriu despre cinste and many others. –nu mi-ar plăcea. Pentru că european cred într-un echilibru între ce spune şi ce face cineva, între subiectivismul creerii discursului liber şi proba caracterului în jocul social, între intimitate şi prestaţie.
    Drept care, vă aştept pe AER, dacă vă veţi schimba punctul de vedere.

    Ioan Rosca

    ***

    put up Scriptum

    Comentariu de Dan Culcer.
    Nu știu dacă informațiile expuse aici de Gheorghe Funar au o bază actuală. Ceea ce știu sigur este că un astfel de fenomen, dacă este unul de amploare, este o armă cu două tăișuri. Cetățenii români de origine etnică românească nu-și vor abandona limba, religia și cultura, adică identitatea românească prin simpla obținere a dublei cetățenii, adică devenind și cetățeni ai Ungariei. E o chestiune de demografie, de natalitate. Probabil că primii care au cerut cetățenia ungară sunt muncitorii necalificați și anumite grupuri etnice minoritare cu comportament social și financial oportunist, de pildă țiganii. Ungaria va fi amenințată cu «românizarea» și «țiganizarea», ultima prezență demografică producând deja stări de tensiune pe teritoriul Ungariei, prin creșterea românofonilor în defavoarea maghiarofonilor pe teritoriul Ungariei, spre care se vor îndrepta românii cu dublă cetățenie în căutarea locurilor de muncă și a avantajelor evocate mai sus. Strigătele de alarmă de acest gen sunt interesante și fiindcă semnalează fenomene marginale sau puțin supravegheate sociologic și demografic, dar și fiindcă atraga atenția asupra unor tensiunii viitoare care se pot dezvolta prin ignorarea efectelor paradoxale ale oricărei manipulării identitare.

    Vă rog să citiți acest textual content selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.
    Cu prietenie,
    Dan Culcer

    Complotul internaţional împotriva Poporului Român şi a României continuă cu noi episoade. Unul dintre ele se desfăşoară în ultimii doi-trei ani, într-un ritm din ce în ce mai accelerat. Este vorba de acordarea dublei cetăţenii, respectiv a celei ungare, pentru românii din România. Se ştie că Parlamentul, Guvernul şi preşedintele României au acceptat să se aplice pe teritoriul ţării noastre o lege votată în Parlamentul de la Budapesta vizând acordarea cetăţeniei ungare pentru anumiţi cetăţeni români. Autorităţile din conducerea Slovaciei au decis că sunt expulzaţi din această ţară cetăţenii care cer şi obţin cetăţenia Ungariei.
    În România, aplicarea legii ungare se face cu ajutorul Ambasadei Ungariei de la Bucureşti, a consulatelor ungureşti şi a U.D.M.R. În primele luni de aplicare a legii ungare pe teritoriul românesc, mai multe sute de mii de cetăţeni români de etnie ungară s-au grăbit să-şi depună actele necesare pentru obţinerea cetăţeniei ungare. Apoi, au învăţat Constituţia şi imnul Ungariei, istoria şi geografia acestei ţări. Într-un interval de 6-12 luni de la depunerea actelor, solicitanţii au fost invitaţi în Ungaria pentru a depune, în ungureşte, jurământul de credinţă faţă de Ungaria. Aşa au procedat şi liderii U.D.M.R. aflaţi în Parlamentul şi Guvernul României, în Parlamentul European, în instituţiile centrale de stat, în administraţia publică and so on. Cu toţii au jurat credinţă statului ungar, cu mâna pe drapelul Ungariei şi pe steagul Ungariei Mari, a cărui stemă embody şi Ardealul, Sfânt Pământ Românesc, moştenit de români de la strămoşii lor geto-daci, de la Poporul Primordial care a trăit în Dacia Mare.
    În ultimii doi ani s-a tot amânat, sub numerous pretexte, primirea României în spaţiul Schengen. S-a mediatizat, mai ales, opoziţia Olandei, fără a se face referire la puternicul foyer unguresc din această ţară şi din structurile Uniunii Europene. Ungaria a fost şi este prima ţară interesată de blocarea intrării României în spaţiul Schengen! La începutul acestui an, vicepremierul ungar Zsolt Semjen a declarat că simplificarea procedurilor de acordare a cetăţeniei pentru „maghiarii din diaspora este un ţel al nostru de politică naţională“. În declaraţii, Ungaria are o poziţie diplomatică, dar în fapt acţionează diabolic! De ce? Pentru că Ungaria urmăreşte să sporească artificial şi substanţial numărul cetăţenilor acestei ţări prin acordarea dublei cetăţenii, mai ales pentru românii din Ardeal.
    Se ştie că, de la 1 Decembrie 1918 şi până în prezent, Ungaria şi organizaţiile etnicilor unguri din România nu au recunoscut Marea Unire de la Alba Iulia şi Statul Naţional Unitar Român. Încă de la începutul anului 1919, „http://www.napocanews.ro/2010/07/istoria-lui-bela-kun-cohen-primul-sef-de-stat-comunist-din-europa-ungaria.html” conducătorii Ungariei, în frunte cu evreul Bella Kun, s-au înţeles cu conducătorii evrei ai Rusiei Sovietice şi au pregătit intervenţia armată în România, pentru cucerirea Ardealului şi anexarea acestuia la Ungaria. Atunci, Armata Română a înfrânt trupele ungureşti şi a cucerit Budapesta, capitala Ungariei. La 4 august 1919, pe Parlamentul de la Budapesta au fost puse opincile româneşti de către bravii ostaşi români. După mai multe luni, Armata Română s-a retras din Ungaria (la presiunile Angliei şi ale S.U.A. – n.pink.), urmând ca graniţa de vest a României să fie până la Tisa, aşa cum a fost pe timpul Daciei Mari şi aşa cum a precizat-o Marele Patriot şi Istoric MIHAI EMINESCU, în poezia „Doina“. Însă, prin Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, România a pierdut o parte însemnată din teritoriul naţional. Cu toate acestea, Ungaria şi etnicii unguri din România protestează împotriva Tratatului de la Trianon, cer revizuirea lui şi anexarea Ardealului. Toţi conducătorii Ungariei de după anul 1918 şi cei ai organizaţiilor etnicilor unguri din România au jurat că vor acţiona, pe toate căile şi prin toate mijloacele, pentru dezmembrarea teritorială a României şi anexarea Ardealului. Niciodată, autorităţile statului ungar nu au recunoscut atrocităţile săvârşite de unguri împotriva românilor, nu au cerut iertare Poporului Român şi nici nu s-au angajat să plătească despăgubiri. Nici regii alogeni ai României, nici conducătorii regimului comunist şi nici alogenii din conducerea ţării noastre, de după decembrie 1989, nu au cerut Ungariei să recunoască atrocităţile săvârşite împotriva a peste 50.000 de români şi evrei.
    Începând din vara anului 2012, autorităţile din conducerea Ungariei acordă cu multă uşurinţă şi într-un timp foarte scurt cetăţenia ungară pentru românii care nu cunosc limba ungară, dar care pot dovedi că strămoşii lor au trăit în localităţi care au fălower parte, între anii 1867-1918, din Imperiul Austro-ungar sau din Ungaria Mare, în intervalul 30 august 1940-25 octombrie 1944.
    Pentru a creşte artificial numărul ungurilor din Ardeal, spre 3-four milioane, Guvernul Ungariei a trecut masiv la acordarea cetăţeniei ungare pentru un număr uriaş de români, renunţând practic la condiţionările iniţiale. Românii care cer să obţină cetăţenia ungară nu trebuie să cunoască limba ungară, nici Constituţia şi imnul Ungariei, nici istoria şi geografia acestei ţări. Singura lor obligaţie este să-şi depună dosarul la sediile U.D.M.R. ori în Ungaria sau la reprezentanţele sale diplomatice din România. În circa două săptămâni sunt anunţaţi solicitanţii români ca să se deplaseze în Ungaria, peste cel mult o lună de zile, pentru a depune jurământul şi a obţine cetăţenia ungară, inclusiv paşaportul. La knowledge anunţată sunt organizate ceremonii, în multe localităţi mari şi mici din Ungaria, unde, în săli festive şi la grămadă, românii pun mâna pe drapelul Ungariei şi pe steagul Ungariei Mari, ascultă înregistrarea cu imnul Ungariei şi jurământul de credinţă, iar apoi semnează actele pentru obţinerea cetăţeniei ungare. După cupa de şampanie, românii deveniţi membri ai naţiunii ungare sunt duşi la spectacole. Unii dintre ei, în semn de mulţumire, au cumpărat şi au oferit buchete de flori oficialităţilor statului ungar. Zilnic, sute sau chiar mii de români din localităţi din Ardeal, din Bucureşti şi din alte judeţe ale României se deplasează în Ungaria şi obţin cetăţenia acestei ţări. Este incredibil, dar adevărat! Urmaşii celor peste forty.000 de români din Ardeal ucişi de barbarii şi teroriştii unguri în timpul Revoluţiei Române de la 1848-1849, precum şi urmaşii miilor de români ucişi de bestiile ungureşti în vremea ocupaţiei horthyste (30 august 1940-25 octombrie 1944), cer în aceşti ani şi obţin cu multă uşurinţă cetăţenia ungară. S-a ajuns, practic, la un fenomen de masă! Până şi elevii şi studenţii etnici unguri din România au fost instruiţi de U.D.M.R. şi caută să-i convingă pe colegii lor români ca să ceară cât mai mulţi, inclusiv părinţii şi rudele lor, obţinerea cetăţeniei Ungariei. De ce au recurs şi acţionează românii pentru obţinerea dublei cetăţenii, respectiv cea a Ungariei? La foarte mulţi dintre români le-a fost refuzată viza de intrare în S.U.A. pentru a putea face vizite la copii, nepoţi sau prieteni. Marea lor majoritate caută să obţină dubla cetăţenie româno-ungară pentru a se deplasa fără restricţii în S.U.A., Canada şi Australia. Alţii, cei săraci şi foarte săraci, cred în promisiunile de ajutoare materiale şi financiare din partea Ungariei. Cei mai mulţi dintre români ştiu că din moment ce au obţinut cetăţenia Ungariei au dreptul să fie angajaţi imediat în toate ţările membre ale Uniunii Europene, fără niciun fel de condiţionări.
    Principalii vinovaţi de umilinţa, sărăcia şi disperarea în care au fost aduşi românii sunt cei care s-au aflat la conducerea României post-decembriste, aceia care s-au aliat cu U.D.M.R., cei care nu au acţionat în Interesul Poporului Român, inclusiv pentru intrarea simultană a ţării noastre şi a Ungariei în N.A.T.O., Uniunea Europeană şi spaţiul Schengen. Cu toate că Ungaria şi-a retras trupele din Irak şi Afganistan, S.U.A. au eliminat vizele pentru unguri. Poporul Român cheltuieşte în zadar sume uriaşe în războiul din Afganistan, iar drept mulţumire S.U.A. menţin vizele pentru cetăţenii români.
    De ce duce Ungaria această „http://www.cotidianul.ro/prin-complicitati-si-tradari-am-ajuns-sa-dam-judete-intregi-urmasilor-grofilor-187543/” politică atât de pragmatică şi parşivă? Pentru a justifica în faţa marilor puteri şi a organismelor Uniunii Europene apropiata cerere de autodeterminare a ungurilor din Ardeal, al căror număr fictiv speră să treacă, în anii 2013-2014, de 50 la sută din totalul populaţiei.
    Liderii „http://romanian.ruvr.ru/2012_08_15/85179061/” americaL. şi P.D.L sunt la curent cu acţiunile concertate ale Ungariei şi U.D.M.R. vizând acordarea facilă a cetăţeniei ungare pentru români, cu scopul clar al anexării Ardealului. De aceea, Guvernul Ponta II caută să împartă teritorial România, în paralel cu demersurile şi acţiunile anti-româneşti ale Ungariei!
    Această politică de stat a Ungariei şi ceea ce se petrece în România, mai ales în ultimele şase luni, se pare că a scăpat Serviciului Român de Informaţii (S.R.I.) şi Serviciului de Informaţii Externe (S.I.E.), iar Parlamentul şi preşedintele României păstrează o tăcere vinovată. Se pare că premierul Victor Viorel Ponta încă nu a aflat toate detaliile de la consilierul private
    Gyorgy Frunda (omul de încredere al Budapestei la Palatul Victoria) despre această acţiune extrem de periculoasă a Ungariei îndreptată împotriva României.

    http://www.cotidianul.ro/gyorgy-frunda-definitia-de-stat-national-trebuie-stearsa-din-constitutie-204291/

    Ca atare, la conferinţa de presă pe tema: „Starea Naţiunii“, premierul Ponta a omis acest subiect, al dobândirii cetăţeniei ungare de către sute de mii de români get-beget. Din păcate, nici presa românească nu a aflat despre politica de stat a Ungariei, desfăşurată în complicitate cu autorităţile Statului Român, cu scopul dezmembrării teritoriale a României şi umilirii Poporului Român.
    Pentru a nu se dezbate în Parlament şi în mass media această acţiune diabolică a Ungariei şi U.D.M.R. împotriva integrităţii teritoriale a României, Guvernul Ponta II a pus la re-re-încălzit ciorba stricată a vilelor R.A.-P.P.S., moştenită de la guvernele precedente, uitând deliberat privilegiile şi cheltuielile uriaşe făadorable de alogenii aflaţi în Palatul Elisabeta.
    Deşteptaţi-vă şi uniţi-vă, români!

    Dr. Gheorghe Funar
    Secretar normal al P.R.M.,
    Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj
    Cluj-Napoca,
    17 ianuarie 2013

    O altă poveste a lui Harap Alb va continua…

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentMi-e dor de tine
    Articolul următorPETIŢIE -către Parlamentul României
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here