Dacă, …

    0
    175

    3285 de semne ale „profesiei de a fi curios”
    -Interviu cu Mircea Şerban-

    VRG:
    Dacă liniştea e ţelul filozofării care -după părerea ta- este ţelul jurnalisticii ?

    MS:
    Îţi răspund -aidoma întrebării- jaspersian: apropierea ! Spre a fi mai explicit însă, caut a cita un stoic, foarte drag şi mie, care zice: ”Oamenii sânt născuţi unul pentru altul. În concluzie, ori fă-le educaţia, ori rabdă-i”. Avem suficiente exemple legate de produse ale mass-media ce mărturisesc, fie acustica unui excepţional spaţiu al apropierii, fie altele, ce doar simulează by the use ofţa publică. european, aici la frontierele Europei, cred că jurnalismul înseamnă -pe de-o parte- bună credinţă, conştiinţă şi etică salvate de furia devoratoare a presei, -pe de alta- facultatea rezistenţei la tendinţele alunecării mass-media în industria spectacolului.

    VR G:
    Ai formulat un răspuns atât de precar spre lauda altor idealuri ale gazetăriei ?

    MS:
    Mă îndoiesc în ce priveşte suficienţa chiar unui milion de caractere, semne, drept ofertă pentru un ”handbook al profesiei de a fi curios”. Învăţând jurnalistică am constatat că mare parte dintre oameni vrea să ştie despre lume cam tot atât cât despre un aparat de radio. Să-l pornească, să-i laude capacitatea de a ”prinde” posturi cât mai îndepărtate, a căror muzică, ştiri, pot fi reglate, sau bruiate, urmare simplei răsuciri de buton. Îi doare-n cot de ceea ce se întâmplă în interiorul aparatului. Oamenii vor coniac în pahare, nu system alcoolului. Gazetăria pe lângă faptul că e un ”parlament din hârtie” (definiţie plină de har a unuia din mentorii mei budapestani), presa deci, este şi maşina de gunoi ce automotiveă la revărsatul zorilor pestilenţa vieţii noastre economice, resturile împuţite ale vieţii publice, surplusul unor gunoaie de aruncat, ori de-ascuns. Ei bine, nu chiar pe toate căci, o mare parte din mizeria esenţială rămâne ”clasificată” în seif-uri bine ermetizate. Adevăratele secrete, aidoma cadavrelor importante, rar ies la iveală, ceea ce înseamnă că mass-media este şi un paravan! În lipsa unor importante grupuri de putere al căror interes coincide -uneori- cu cel al presei de investigaţie, abia dacă ne-am putea imagina libertatea curajului de expresie. Abundă în această meserie eroism intelectual şi religious, bună credinţă, căzute la datorie. Din acest punct de vedere, contrazicând ce am spus mai sus, afirm cu niscaiva cinism, că e un noroc chior tendinţa de alunecare a presei către exhibit biz!

    VR G:
    Eşti un tip neliniştit. În ce priveşte limba română, jurnalistica, locurile de baştină. Această trăsătură a personalităţii ţi-a fost utilă cât ai trăit la Budapesta?

    MS:
    Am fost re-strâns la dimensiunea acestei nelinişti, în care individualitatea fiinţei mele chiriaşă este, tocmai graţie acelor ani. Vreme de un deceniu de activitate profesională la Europa Liberă, BBC World service, Deutsche Welle, deceniu muncit cotidian între orele 09-05,35!, am avut şansa de a cunoaşte câţiva dintre oamenii injectaţi cu ”hormoni politici” de la care am învăţat. Traducându-le discursurile am înţeles că exişti ca (om) ziarist atâta timp cât crezi în perfectibilitatea lumii şi rămâi ca atare -pe scena vieţii, ori la bursa valorilor profesionale- datorită iscusinţei în modelarea, interpretarea, redarea evenimentelor istoriei căreia tu i-ai fost parte, mlădiindu-te aidoma cursului (lor) ei.
    La Budapesta, printre străini, am deprins respectul pentru valorile sociale conferite de familie, patrie, limbă. Tot acolo s-a consumat şi dragostea mea către femeia iubită.
    Reîntors, după 12 ani, constat faptul că din nefericire pentru România şi majoritatea covârşitoare a societăţii româneşti, respectul pentru familie a dispărut. Drept consecinţă, partidele politice abia dacă îşi pot face o campanie electorală civilizată, iar socializarea populaţiei este la limita căderii în ridicol.

    VR G:
    De ce te-ai întors ?

    MS:
    M-am întors. Acasă, în Maramureş. De unde-am plecat a mă cunoaşte. Pe mine însumi. M-am întors. La Vişeul de Sus, la mama mea, care m-a educat ungureşte, româneşte, slovăceşte, omeneşte. Aici mi-am cumpărat o moşie. Am tras curent electrical. Am construit un drum. Voi fora apă pentru a potoli setea celor care mă vor vizita. Îi voi primi în casă nouă peste un an, doi. Dar înainte de toate, după cum ţi-am mărturisit, voi pune în undă emisiunile unui put up de radio. L-am visat zi şi noapte la Budapesta, e drept ca put up de radio naţional pentru lumea de la sat. Puterile-mi financiare însă, nu îngăduie decât unul local. La Vişeul de Sus.

    VR G:
    De ce tocmai la Vişeuropean de Sus şi nu la Baia Mare, sau aiurea?

    MS:
    Pentru ca cei din jurul meu, aici unde trăiesc, să mă rabde…

    publish SCRIPTUM:

    european niciodată nu m-am gândit la jurnalism mai mult, sau mai profund decât la orice altă profesiune -singura excepţie de la aceasta fiind pictura şi, ceva mai târziu, sculptura, asta pentru faptul că, eu cred că tot ceea ce este creaţie şi faptă omenească presupune dragostea pentru calea, adevărul şi viaţa celui care este Dumnezeu.
    Cu alte cuvinte, numai întâmplarea a scos la iveală ideea, şi mai apoi convingerea şi ataşamentul, stăspoilţa pentru jurnalism.
    Dacă am amintit de întâmplarea care m-a determinat să studiez şi apoi -în paralel chiar, să profesez, ea, întâmplarea a avut două acte! Primul, fost faptul că am fost silit să emigrez, ca urmare presiunilor şi vânătorii pe care oamenii lui Ion Iliescu le-au desfăşurat la adresa tuturor civililor din TVR iar, by means ofţa de imigrant dezrădăcinează astfel, condiţia de a te cunoaşte pe tine insăţi poate fi o motivaţie pentru a profesionaliza această cunoaştere şi, al doilea act, a fost întâlnirea mea cu domnul BODOR PÁL, fost redactor şef al emisiunilor TVR departamentul pentru minorităţile naţionale care, mi-a devenit mentor şi, salvator într-un second de grea cumpănă în by the use ofţa mea!
    La peste un deceniu de la revenirea acasă, într-o vară, la Vişeu de Sus, m-am revăzut cu regretatul Vasile Radu GHENCEANU şi în urma discuţiilor -la o bere, s-a născut interviul pe care îl postez aici din dorinţa de a oferi un punct de vedere pentru cititorii ce se grabesc a da verdicte cu privire la jurnalişti şi jurnalism!
    Prin acest text -repus în spaţiul public -el a fost tipărit într-un periodic judeţean, nu vreau sa scuz sau, să acuz părţile implicate ci, doar, să le avertizez cu o oarecare refinedţe…

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentPETIŢIE -către Parlamentul României
    Articolul următorRoşia Montană şi cozile de topor…
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here