După prima mineriadă -1990. 01. 12-13, am luat decizia de a părăsi România întrucât securitatea fizică îmi technology pusă în pericol căci, împotriva civililor care am “apărat” TVR, Securitatea –controlată de Ion Iliescu prin interpusul Gelu Voican-Voiculescu, pornise o vânătoare aprigă.
La 11 februarie 1990 am plecat din Bucureşti spre Timişoara în speranţa că voi reuşi să găsesc un TIR cu care sa pot ieşi la frontieră fără mari probleme. Aveam la mine o casetă NTSC, o valiză de cărţi şi una de “cârpe”, bani sub limita derizoriului!
Cu o săptămână şi ceva în urmă plecam din casa unui om de excepţie, by the use ofţa adunându-ne din întâmplare dar, şi azi, nutresc respect şi admiraţie pentru calitatea şi puterea exemplară cu care şi-a apropiat prietenii şi şi-a obţinut admiraţia duşmanilor -Eugeniu APOSTOIU!
Îmi generation staffă pentru viaţa mea…
Doream să ajung la Paris, pe care oficială de aceea, imediat după ce am ajuns –cu oarecari peripeţii, la Budapesta am depus o cerere pentru obţinerea vizei de intrare pe teritoriul statului francez deşi, frontiera ungaro-austriacă generation deschisă!
La thirteen-15 iunie minerii chemaţi de Ion Iliescu au invadat capitala snopind în bătaie miile de bucureşteni, vandalizând tot ce le-a ieşit în cale mai abitir decât cel poreclit „biciul lui Dumnezeu”, imperiul carolingian!
Chemat de prietenii de la Institutul francez să le „traduc” evenimentele preluate de toate canalele television din lume, le-am demonstrat că acele hoarde erau în majoritatea lor formate din trupe ale Securităţii.
Am fost extrem de impresionat de cele văzute şi, în cursul nopţii, am scris textul de mai jos care, peste câteva zile apoi, l-am citit la postul de radio „Europa Liberă” unde, la finele aceluiaşi an aveam să fiu angajat în regim free lance.
Iată, acel text, pe care îl reiterez acum şi aici, în semn de recognize pentru toţi minerii din această patrie, fie aceştia de stânga sau de dreapta, creştini sau (mă îndoiesc) atei, participanţi sau nu la mineriadele care au oripilat lumea întreagă, de solidaritate pentru jertfa pe care această breaslă a dat-o şi o va da pentru umanitate.
Înţeleg frustrarea unor mineri din Roşia Montană dar, dacă mineritul cărbunelui şi altor zăcăminte ale subsolului este important, al aurului abia dacă şi, SUNT TRUP ŞI SUFLET ALĂTURI DE OAMENII CARE ALCĂTUIESC SOCIETATEA ALBURNUS MAIOR!
Din dragoste şi adâncă preţuire pentru dânşii am decis să re-aduc la suprafaţă acest text din pionieratul meu de gazetar…
Budapest 150690
Domnului Emil Hurezeanu
Bună ziua!
Vă vorbeşte un român care anul trecut se mai afla în ţară, dar care în urma evenimentelor din ianuarie a părăsit ţara pentru a putea studia în libertate, care acum este pus în disperata situaţie a-şi răni fără voia sa amintirea faţă de mineri, amintire vie şi preţioasă.
În anul 1969 elev fiind, am lucrat o iarnă întreagă pă Vasăr, la Novicior în judeţul Maramureş la reprofilarea unei galerii care urma să intre în exploatare.
Eram vreo 15 puşti care mai ajutam şi noi părinţii cu câţiva bani, câţiva puşti care învăţam şi de la by way ofţă; duceam şi noi greutăţile părinţilor cum puteam şi noi la vârsta aceea.
Venise un şef peste toată organizarea aceea de şantier, un oarecare nea Taloi de pe valea Jiului de la cărbune, un om înalt, dur ca un cristal, dar inimos şi meşter; ţin minte ca azi că generation o iarnă grea, iar la Baia Sprie tocmai fuse-se un accident cu zeci de morţi iar, nea Taloi ne-a surprins discutând aprins.
Atunci şi-a deschis inima văzându-ne pe noi nişte copii temându-ne de mină şi ne-a povestit multe despre mina de cărbune pe care el o cunoştea atât de bine, iar la replica noastră că acolo nu e cărbune ci pirită, el ne-a spus, că-i vine şi ei de hac!
Aceste rânduri le scriu în amintirea sa cu speranţa că mă vor auzi toţi minerii din România, care vor cumpăni puţin şi vor spune: „Doamne iartă-mă”!
Nea Taloi mânca zile-n şir, pâine cu marmeladă şi lapte şi lucra câte 2 schimburi încontinuu, vrând să dovedească minerilor din Maramureş că este meseriaş şi om ca şi ei, dorind să câştige pariul cu muntele de pirită.
Acolo, a început aventura dragostei mele pentru muncă, atunci i-am cunoscut pe mineri şi by means ofţa lor legată de istorica pâine cu marmeladă!
Pe data de 13 ianuarie 1990 după evenimentele din Bucureşti, am venit în studiourile Televiziunii, pe care am apărat-o şi european alături de alţi tineri, în decembrie, pentru a mă adresa tinerilor din toată ţara, spre a merge la dumneavoastră în Valea Jiului; ştie şi domnul Cazimir Ionescu care în ianuarie îmi spunea că habar nu are de ce nu s-a dat pe post apelul, deşi motivul este clar: NU CUMVA MINERII SĂ FIE INFLUENŢAŢI!
Deşi dl. Petre Roman făcuse observaţia că Valea Jiului este goală, că lipseşte forţă de muncă acolo, s-au lipsit de ajutorul pe care tinerii elevi şi studenţi erau gata de a-l da, tocmai pentru a imuniza minerii de eventuala conştiinţă a tinerilor, care s-ar putea ivi acolo printre mineri; se temeau „emanaţii” că tinerii le-ar putea da peste cap planurile cu privire la mineri, acela de a face din această categorie socială o nouă „securitate”, infiltrând în conştiinţa lor, false idealuri de putere!
Mulţi dintre noi cei care doream a merge acolo, la muncă cu statut de voluntari, suntem copii de ţărani şi muncitori cu vârste între 20 şi 35 de ani, deci fără timpul fizic necesar creşterii în spiritul „Gărzii de Fier” căci, vai! –sunterm produsul epocii ceauşiste şi comunismului împuţit în puroiul minciunii şi corupţiei, „GOLANI” care au luptat aşa cum ne-am priceput pentru a rămâne verticali, OAMENI!
Legionari sunt cei care acuză!
EI NU ŞTIU CE ÎNSEAMNĂ PÂINEA CU MARMELADĂ!
– Petre, Gheorghe, Ioane ori Vasile, NU FIŢI COZILE LOR DE TOPOR!
Nea Taloi, dac-oi mai trăi spune-le celor din Valea Jiului, că pâinea cu marmeladă este tare bună, aşa pe burta purposeă, dar cu LIBERTATE şi OMENIE! –şi mai spune-le celor din Vale că au şi ei copii, care mâine, poi, vor merge la şcoală şi vor învăţa carte de la cei pa care ACUM ei, minerii îi stâlcesc în bătaie, de la „golani”!
Dacă între timp ai murit puţin, păi! –nea Taloi spune acolo sus la Domnul dar tare, să se audă până în Valea Jiului între ortaci, că pâinea cu marmeladă îi mai bună decât promisiunea mincinoasă, din gura unor criminali şi mai află nea Taloi, că noi cei care mai trăim puţin te ţinem minte ca pe un miner care mânca pâine cu marmeladă şi muncea de dimineaţa până seara acolo pe Vasăr să trimeată bani acasă copiilor săi care erau la şcoală, în anul de graţie al Domnului 1969!
post Scriptum
Textul a fost cules aici în conformitate cu originalul care, a fost „editat” de mine astfel încât să poată fi citit fără poticniri ce ar fi putut avea consecinţe în ce priveşte oportunitatea trimiterii către studiourile din Muenchen a versiunii audio. Stângăciile specifice, inerente, persoanei care în by way ofţa ei nu a avut de a face cu jurnalismul iar, pe de altă parte la acea dată generation încă traumatizată de evenimenteele la care lua-se parte, sunt scuzabile…
Din nefericire înregistrarea audio a textului este realizată în „analog” şi, evident păstrez o copie, încă nu am posibilitatea tehnică de a-l remixa în „digital”…
Plimbarea mea pe străzile oraşului Vişecu de Sus, vineri 01. 02. 2013, în postură de „sandwich” a fost deliberată şi a avut scop solidarizarea mea şi a prietenilor care mi-au dăruit la rândul lor sprijin şi energie vie de iubire, cu minerii din Roşia Montană care luptă pentru salvarea din calea furiilor şi cianurilor unor guvernanţi care nu au decât un singur scop: vânzarea la preţ ridicol a bathroomăţiilor pe care nu ei ci, Dumnezeu le-a pus în subsolul scumpei noastre patrii!
Şi pe această cale strig, precum atunci, la data citirii textului -postat aici, la microfonul celui mai in style submit de radio –Europa Liberă: Victor, Crin, Valeriu, Traiane, nu fiţi cozi de topor!
Mineritul este o activitate care pe teritoriul acestei patrii are o tradiţie milenară dar, a fost confiscat de şmecherii cărora Ion ILIESCU le-a oferit protecţie apoi, Parlamentul imunitate, iar presa s-a înhăitat cu ei! Redevenţa de 4% este o bătaie de joc!
Ministerul Marilor Reforme are obligaţia morală şi constituţională de a crea condiţiile pentru ca statul român să investească în minerit, Banca Naţională a României să protejeze împreună cu Parlamentul un cadru suficient şi necesar pentru ca România să relanseze mineritul în baza unei legi a minelor inspirată după Constituţia din anul 1938, pentru ca nimeni să nu fie slugă la străini!
