JUSTIŢIA, o patologie care ucide – introducere

    0
    207

    Am devenit jurnalist din întâmplare.
    Până în clipa în care am fost chemat de cunoştinţele de la Institutul Francez din Budapesta –să le explic ce se întâmpla în Bucureştiul invadat de mineri, european eram un bărbat care, vreme de două decenii, bâjbâia în căutarea unui drum care, să îl poarte la aflarea puterilor unui artist de aceea, studiam pictura şi sculptura…
    Pentru că în cele de urmează doresc să scriu despre percepţia mea faţă de actul de Justiţie şi particularităţile româneşti ale acestuia nu insist despre rolul artei căci, – vorbind sau, scriind despre artă, au spus-o alţii, mult mai elevat şi frumos ce înseamnă a recompune natura dar, îmi aduc aminte că, în toată fiinţa mea de atunci ceva inexplicabil mă mâna să caut acea putere explicită pictorului, sau sculptorului însă, nu mi-a trecut prin minte niciodată, până la vederea acelor imagini cu minerii, ideea că, eroarea părinţilor mei de a nu mă boteza la timp, generation cauza pentru care, calea îmi generation blocată!
    Vederea acelor oameni smintiţi, mi-a răscolit sufletul iar, în vreme ce explicam faptul că majoritatea era mânată –aidoma unei turme, de oameni ai serviciilor speciale căci, cusătura acelui tiv technology prea vizibilă, în minte mi-a ajuns de undeva dintr-o lectură întâmplătoare un pasaj din Sfânta Evanghelie după Ioan…”La început era Cuvântul şi Cuvântul technology la Dumnezeu şi Dumnezeu technology Cuvântul. Acesta generation întru început la Dumnezeu.”
    Cu alte cuvinte, toţi acei ani ce mi s-au măsurat s-au scurs într-o vâltoare a păcatului ce derivă dintr-o curiozitate a cunoaşterii lumii văzutelor, a percepţiei lumii materiale a cărei perisabilitate era, chiar în faţa ochilor mei, demonstrată şi întărită de bâtele din mâinile acelor oameni urâţi şi murdari…

    Aproape instantaneu aveam şi răspunsul la întrebarea –care mă obseda de mai bine de două decenii, de ce sentimentul că lumea artelor plastice este închisă şi tot ceea ce talentul celor care au urmat şi-i vor urma lui Picasso şi Brâncuşi nu este decât măsura unui mimetism mai mult sau mai puţin „preţios”?

    Aşa cum acei „mineri” doreau să recompună o realitate –fie aceasta, politică sau socială, administrativă, (dar „subject matteră” şi cât de casantă!) artistul în lupta sa cu realitatea contondentă a materiei doreşte, prin actul creaţiei sale, să „acceadă” în logica unui sistem închis, aidoma binomului „Cuvânt-Dumnezeu” căci, pictorul sau sculptorul prin arta lor deşi se situează în postura Lui, a Creatorului, numai că, în interiorul unei opere de artworkă binomul „adevăr-utopie” este o demonstraţie a unei intimităţi incomparabil minore în raport cu spiritul eliberat şi întrupat la acel început care, …”technology Cuvântul”!
    Deci, pictorul, sculptorul prin râvna lor sisifică vor face nimic altceva decât să ilustreze estetica păcatului materiei din care Dumnezeu L-a creat pe Adam, protopărintele meu şi al cititorilor…
    Dacă, astfel stau lucrurile cu cele văzute atunci, când şi unde şi din pântecul cui se naşte foşnetul, ce de semn al sunetului Cuvânt este? –mi-a fulgerat mintea o întrebare la care, nici măcar zgomotul, bubuitul armelor de foc cu care minerii –aceeaşi masă de manevră inoculată cu false idealuri de putere, închideau gura lui Petre Roman şi guvernului, nu mi-au sugerat vreun răspuns…
    (În ziua aceea, directorul Institutului Francez de la Budapesta mi-a dăruit o maşină de scris –pe care la rândul meu am dăruit-o unui poliţist din Vişeu de Sus, maşină la care am scris primul meu text –„scrisoare către un miner”, citit apoi, la microfonul lui „Europa Liberă” iar, acea întâmplare a făreduce să muncesc peste un deceniu, uneori concomitent, pentru cele mai mari concerne de presă din Europa dar, abea după mai bine de 12 ani, din nou acasă, întâlnirea mea –miraculoasă, cu o femeie căreia îi datorez capacitatea de a trăi în lumea nevăzută prin credinţa întru unul Dumnezeu, am părăsit down „sunetul” şi jurnalismul, a devenit naşterea şi nu facerea mea ca om!)
    Aşadar, mărturisesc jurnalismul parte a cuvântului, putere care este totul şi nu-i lipseşte nimic pentru a fi însuşi Spiritul de aceea, gazetăria zilnic zideşte în mine o conştiinţă: sufletul meu, cine vă scrie!

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentAcuz!
    Articolul următorScrisoare deschisă -lui Liviu Dragnea
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here