Pe cont propriu…

    0
    252

    angela ouatu after concert bocelliDe la Iliescu încoace anormalitatea obstinată –cu care cetățenii dar, mai ales statul sunt tratați de către persoanele care fac legi, sau guvernează, sau judecă în sălile de tribunal, face ca lumea românească din țară să o ia razna…
    Minciuna tot mai stă la masă cu regele dar, precum o cloță cu pui de aur, recuperată de vreun muzeu, se învârte și-i învârte pe români încât, sărmanii, nu mai au habarul rostului, într-o lume în care guvernanții mulg societatea ca pe o vacă; o vacă căreia i-a dispărut instinctul de a răsturna donița plină cu lapte!
    Cei ce mulg, numiți widely wide-spread ”baroni locali”, sunt asistați de magistrați –judecători, procurori, avocați, atât de îngăduitori față de jaf, minciună, nedreptate …

    Sărăcia din România –țară încă bogată de vreme ce străinilor li se pune în poală, masă lemnoasă, alumină, aramă, aur, energie și, în curând uraniu, este consecința jafului dar, și orbirii justiției, a managementului dictat de corporațiile multi-naționale.
    În acest context trădarea intereselor naționale a figurat în toate agendele primilor miniștri care s-au perindat după 1990 la guvernare fără ca discursurile populiste ale acestora să poată masca eficient obediența lor!
    Cu toate că activitatea de colectare a fondurilor ce capitalizează bugetul național ar trebui să se răsfrângă asupra plus valorii astfel, încât statul să prindă nu doar vlagă ci, chiar forță, putere de persuasiune asupra cetățenilor dar, mai ales în raporturile interne și internaționale –modelul interbelic fiind exemplar (!), impozitarea este impusă și pusă pe spinarea categoriilor sociale cel mai prost plătite!
    Ironia soartei este că autorii acestui tip de impozitare a muncii și nu a averii, implementat în România de după 1989, face să fie exponenții unei forțe politice ce are ca doctrină repartizarea proporțională și echitabilă a poverilor asupra cetățenilor adică, PSD…
    Bufon al democrației, acum președintele onorific al amintitului partid, Ion Iliescu –aparent, pe cont propriu a dat lumină verde jafului prin celebra-i declarație ”noi, nu ne vindem țara!”.
    El este autor moral al asasinării cuplului Ceaușescu a căror execuție amintește de linșajul din westernul american.
    Un film cenzurat vreme de 23 de ani despre ”mineriada” din thirteen-15 iunie 1990, care a fost pus în spațiul civic cu numai câteva zile în urmă, îl incriminează penal și pentru aceasta dar, momentan, ”nenea Nelu” e scăpat de pușcărie prin găselnița ”incompatibilității parchetelor militare de a ancheta și condamna o persoană civilă”.
    Reciproca nu este valabilă în cazul fostului Șef al Marelui Stat major al Armatei, generalul în rezervă Dumitru Cioflină!
    latest, acesta a fost condamnat, alături de alți bufoni, baroni, ce au asistat –alături de public, neputincioși la viciile de procedură și culpa putincioșilor din magistratura de la cel mai înalt nivel!
    Cu referire la actorii de pe scena politică, mai trebuie spus că, aceștia sunt situați în registrul unor raporturi non-contractuale de muncă astfel, deși malpraxisul lor este dovedit cu fiecare legislatură ce trece – într-o patrie lăsată în agonie, în lipsa mijloacelor punitive ei duc aroganța, nesimțirea, lipsa de admire pentru societate și valorile sale la cote dincolo de imaginar, undeva în irațional!
    În acești 23 de ani ei s-au situat consistent în afara ordinii de drept dar, nici Înalta Curte de Casație și nici Procurorul common al României nu s-au autosesizat, pentru a impune respectarea constituției, cu toată porozitatea acesteia.
    În acest context scumpa noastră patrie este pusă la cheremul unor forțe străine care, dispun de România pe cont propriu, independența, suveranitatea statală și cetățenească fiind texte de… pamflet!

    Pe cont propriu

    Într-o lume aflată permanent
    sub stare de risc,
    uităm adesea că există, totuşi există,
    şi riscul pe cont propriu.
    Poezia este
    un risc pe cont propriu.
    E noapte. Luna se află,
    cum se spune,
    în mijlocul nostru.
    Îmi iau capul în pumni
    ca pe-o cloşcă cu puii de aur
    recuperată,
    încep să mă învârt în mijlocul pieţii
    şi vă întreb, doamnelor,
    domnişoarelor şi domnilor,
    „cine riscă în seara asta cu mine?”
    aşa cum v-aş întreba:
    „cine dansează cu mine?”
    Adrian Păunescu – din Istoria unei secunde

    Cu aproape un an în urmă, Vasile Coman ”Vărzaru” a luat pe cont propriu –aidoma unui ciclist, competiția electorală la finele căreia –deși, au existat vicii de procedură în aplicarea normativelor legii alegerilor autorității publice locale, el a ajuns primar al orașului Vișeuropean de Sus.
    Fiind cel mai bogat om din zonă, aproape că nici nu mai trebuie să mire interesul localnicilor care și-au manifestat speranțele, suspiciunile, încrederea, lipsa acesteia, față candidatura lui pentru statutul de edil șef!
    (Epitetul ”cel mai bogat” nu este confirmat de vreun înscris dar, circulă în spațiu, liber, aidoma ideilor și persoanelor, mărfurilor și …materiei adică, brownian!)
    Sloganul prin care a impresionat și s-a impus atenției electoratului local – ”sub mandatul meu Vișecu de Sus va fi un șantier” deocamdată, nu are corespondență cu realitatea dar, Vasile Coman, primarul orașului, are deocamdată câteva circumstanțe atenuante!
    Despre acestea, cât și despre cele agravante, doresc să scriu, sumar –într-o alternanță aleatorie, în cele ce urmează…
    Înainte de a începe sunt nevoit să aduc o știre în spațiul public care, în mod normal ar fi fost competența purtătorului de cuvânt al Primăriei Vișecu dar, … persoana în cauză nu a ocupat (încă!) locul în sistem.
    Deci, potrivit estimărilor unui audit comandat de actualul primar, datoriile care apasă pe umerii contribuabililor din Vișecu de Sus, ca urmare exercițiului în administrația publică nativeă a lui Vasile Ciolpan se ridică la peste a hundred de miliarde lei adică, mai mult de 2,3 milioane euro!
    Iată, din cauza imenselor datorii ale Primăriei Vișeuropean de Sus, structuri guvernamentale la care a apelat Vasile Coman ”Vărzaru” au refuzat un credit de 1 milion de euro pe care noul primar l-a solicitat în vederea achitării unor arierate!
    Vreau să evit plictisirea cititorilor cu informații tehnice dar, trebuie să comentez, fie și succint, culisele, istoria acestui împrumut solicitat săptămâna trecuta la București, de către primarul orașului nostru, Vasile Coman ”Vărzaru”…

    Legea 273/2006 privind finanțele publice locale oferă cadrul juridic pentru contractarea de împrumuturi de către primării, solicitări ce trebuie avizate de Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale.

    Acest textual content de lege arată astfel, …
    art 14. Reguli bugetare

    […]
    (8) Ordonatorii de credite au obligaţia ca în execuţia bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) să asigure achitarea plăţilor restante prevăzute la alin. (6), precum şi a plăţilor restante rezultate în cursul anului curent. Ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuţia anului curent, cu excepţia celor provenite din neacordarea sumelor cuvenite conform contractelor de finanţare a proiectelor derulate prin programe naţionale.

    (9) Prin excepţie de la prevederile alin. (8), se pot încheia noi angajamente legale pentru proiecte/programe finanţate din fonduri externe nerambursabile.

    Prin demersul său Vasile Coman ”Vărzaru” dorea să obțină bani pentru plata unor datorii ale Primăriei, în sumă de four.693.307 lei, către Spital, Electrica și încă 30 de agenți economici din oraș, societăți implicate –în majoritate, în activități publish calamități naturale, aferente inundațiilor din anii 2008-2009!
    Conform adresei din 08 mai 2013 comisia a aprobat doar suma de 382.194 lei alocați Spitalului, manageriat de dl, Cristian Vlad!
    În ciuda faptului că dosarul întocmit a respectat întrutotul clauzele normativului de aplicare a legii sus amintite, argumentul invocat de cei care l-au refuzat pe Vasile Coman, formulat și de către senatorul Liviu Marian Pop este uluitor!
    Citez pe senatorul Liviu Marian Pop, întrebat de subsemnatul în legătură cu motivele pentru care nu a fost aprobat împrumutul solicitat: ”calamitățile naturale nu sunt activități bugetate”!

    Victor Ponta și toți deștepții de la București –miniștri, parlamentari, semidocți care fac by way ofța românilor să fie un coșmar, ar trebui să înțeleagă faptul că, nicăieri în lume, nici măautomobile în lumea occidentală tremendous dezvoltată, calamitățile naturale nu pot fi prognozate și incluse în activitățile bugetate de către guvern, întrucât relativitatea universului, conform formulei einsteiniene face imposibilă această datare!
    De aceea, argumentul acestor politruci este irațional!

    (Probabil, vișeuanii își mai aduc aminte de faptul că în knowledge de 28 iulie 2008 șeful guvernului de atunci al României s-a aflat în orașul nostru și a fost informat în legătura cu ravagiile acelei urgii, printre care four morți și distrugerea totală, pe o distanță de 20 km a liniei de cale ferată de pe Vaser. Am fost informat că există și mi s-a promis, o captură audio din timpul acelei ședințe informale din Sala Mare a Primăriei, înregistrare din care rezultă promisiunea și îndemnul exprimate de președintele de atunci al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, agenților economici prezenți în sală, de a munci pentru normalizarea vieții și reducerii efectelor acelor calamități naturale!)

    În mod firesc, constituțional, actualul prim ministru al României Victor Ponta este succesor juridic și al lui Călin Popescu Tăriceanu, premierul din perioada inundațiilor. Prin atitudinea sa actualul șef al executivului de la București, lasă să se înțeleagă, probează chiar, faptul că PSD plătește, dar pe spatele tot mai încovoiat al urmașilor victimelor acelor calamități, o poliță celor de la PNL!
    Declarația formulată de Liviu Pop –cel care trebuia să inițieze apoi, susțină și să facă lobby în parlamentul României, alături de deputatul Gheorghe Șimon pentru un proiect de lege privind accesul la fondurile de rezervă ale Guvernului, primăriilor care au fost obligate să suporte urgiile naturii, nu este corectă și nu poate fi acceptată nici de logica și sintaxa limbii române dar, se refuză și moralmente și socialmente!
    Sloganul lui Liviu Marian Pop și Gheorghe Șimon este rescris de realitate astfel: ”Vocile mute ale vișeuanilor în Parlamentul României”!

    Nu am deloc intenția de a fi sentimental dar, probabil că nici ecu nu pot scăpa de capcana subiectivismului atunci când încerc să îl avertizez pe cumnatul prietenului meu –Vasile Coman ”Generalul”…

    Nu posed cunoștințe de drept penal sau civil decât în măsura unei inițieri minime pentru exercițiul jurnalistic dar, ceea ce voi scrie în continuare poate fi probat de juriștii primăriei sau, de avocați cu cunoștințe de drept penal!
    Și anume: Vasile Coman ”Vărzaru” în calitatea sa de nou primar al orașului Vișeuropean de Sus este investit ca șef al comisiei locale de aplicare a legilor funciare de aceea, este singurul cu autoritate și calitate procesuală capabil să ceară Parchetului de pe lîngă Tribunalul Județean Maramureș, Curții de Apel Cluj, Direcției Naționale Anticoruție, redeschiderea dosarului 94/one hundred/2009 acceptarea cererii de recurs la Decizia Civilă nr. 171/A/2009 a Curții de Apel Cluj din următoarele purpose:
    1. Adresa Nr. 8020/2009, dosar I/S prin care autoritatea Primăriei Vișecu de Sus aduce la cunoștința avocatei Doina Gherman, faptul că potrivit punctului de vedere expimat de Comisia Juridică din cadrul CL Vișecu de Sus nu va declara recurs la Curtea de Apel este nulă de drept ca urmare unei erori materiale prin aceea că, nu poartă semnătura olografa a lui Vasile Ciolpan, persoană abilitată de lege să reprezinte interesele comisiei locale de aplicare a legilor funciare, înscrisul fiind semnat de … vice-primarul Olivér Báráthe big apple!

    2. Invocarea înscrisului Proces Verbal al comisiei juridice a CL, nu are susținere procedurală ca urmare faptului că, potrivit normelor de lege, doar membri comisiilor locale de aplicare a legilor funciare pot face aprecieri în ce privește specificul spețelor ce intră în incidența acestor prevederi la dosar neexistând nici un înscris care să fi fost emis în acest sens de comisia abilitată de lege,
    3. Constituția României –în ciuda porozității sale, prevede obligația fiecărui cetățean de a apăra România iar, în calitate de primar al orașului este investit prin jurământ să apere interesele comunitare, codul penal conferindu-i și obligația de a sesiza autoritatea competentă în cazurile unor abuzuri săvârșite împotriva persoanelor de către funcționari ai statului.
    4. Obligația ethicală față de el însuși și față de cetățeni, pe care și-a exprimat-o în timpul mandatului său de consilier native când a solicitat și obținut împuternicirea CL și a Primăriei de a reprezenta interesele comunității în disputa cu Marian Rodica, parte în dosarul sus menționat!

    Sunt multe persoane care, acum, gravitează în jurul primarului Vasile Coman ” Vărzaru” exclusiv din interes.
    Am convingerea că simte și știe și el această realitate!
    Ceea ce nu știe, întrucât nu a însușit cunoștințe de specialitate, este expertiza în comunicare cu publicul, chiar dacă argumentul câștigării alegerilor locale îl poate inspira pentru un răspuns în contradictoriu. Primarul trebuie să accepte în cercul de colaboratori oameni de încredere iar, aceștia vin de obicei din rândul familiei dar, alături de aceștia Vasile Coman ”Vărzaru” va trebui să-i invite și pe cei dezinteresați subject material dar, extrem de motivați în expertiza profesională!
    De Olivér Bárány primarul Vasile Coman ”Vărzaru” trebuie să se despartă amiabil dar, fără echivoc!

    Cum altfel ar putea dovedi Vasile Coman ”Vărzaru” faptul că a intrat în această competiție pe cont propriu și nu în contul celor corupți?

    Mircea ȘERBAN
    Vișecu de Sus

    submit SCRIPTUM

    picture via Angela Gheorghiu facebook


    http://adevarul.ro/leisure/tv/cat-mare-e-prostia-mihai-gadeae-1_51a0ee44c7b855ff5626b4ff/index.html

    Doamnă Angela GHEORGHIU îmi cer scuze în numele celor care v-au jignit!
    Întâmplarea a făcut să vă nașteți în România dar, gloria și talentul le-ați dobândit de la Dumnezeu și muncă fără oboseală și nu cetățeniei domniei voastre!
    Din nefericire în România respectul pentru valoare și înalta performanță, științifică, artistică, sportivă sau de altă natură este nul și, ignoranța, mediocritatea și imbecilitatea celor care ”fac presă” de dragul senzației -exercițiu la care a recurs impardonabil și Mihai Gâdea, sunt riotătoare nu numai pentru dumneavoastră dar, si pentru cei care vă iubesc și admiră și -mai ales, rezonează cu dumneavoastră nu numai pe scenă dar, și în afara acesteia!

    Mărturisirea cutremurătoare cu privire la singuratatea geniului -ceea ce arta dumneavoastră caracterizează personalitatea Angelei GHEORGHIU, a lăsat urme profunde în conștiința și sufletul meu și nu numai!

    FIE CA DUMNEZEU SĂ VĂ DEA ALINARE, SĂNĂTATE, PUTERE ȘI MAI ALES DRAGOSTE ÎMPĂRTĂȘITĂ NU NUMAI DE MUZICĂ CI, MAI ALES DE … O VOCE, PE CARE SĂ O AUZIȚI ȘI ÎN CLIPELE DE SINGURĂTATE SPUNÂNDU-VĂ: ”Angela te iubesc!”
    AMIN!

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentJustiția, o patologie care ucide (2)
    Articolul următorAdio!
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here