SOS !

5
674

 

romania

Ceaușescu nu i-a iubit pe români, dar a făminimize din etnicii români ai României o masă de manevră. Inițial, împotriva vecinilor, cu precădere împotriva ungurilor, ulterior a rușilor apoi, împotriva lor înșiși!
Pe unii dintre români, numai pe unii, pe sași, șvabi și țipțeri, a început să-i vândă ca pe cartofi!

 

Cu mult înainte de Ceaușescu românii au renunțat la solidaritatea, care între 1859 – 1918 i-a ”vaccinat” împotriva patologiei oricărei hegemonii, apoi după asasinarea dictatorului nu au pus nimic în loc, poate doar egoism și, solidaritatea a dispărut cu desăvârșire…

Egoismul românesc s-a născut în scutecele plin de căcat al ”omului nou”, dar –fapt ce nu miră pe mulți, nu a fost abandonat, precum copiii din flori, atât de greu de întreținut doar de un singur părinte!
Niciodată, de după trădarea din 1944, nici chiar în anii de mineriadă ai criminalului Ion Iliescu –încă nepedepsit de Justiția (coruptă) a României, scumpa noastră patrie nu a fost într-o situație atât de critică precum cea din aceste ultime zile ale anului 2013, când este pe cale a fi eviscerată!
Precum porcului tăiat la ”gerul lui Ignat”, în aceste zile porcul aflat la putere îngheață orice suflare civică românească care ar îndrăzni să se opună vânzării măruntaielor minerale ale pământului românesc!

De aceea, punctul de vedere al singurului om de pe pământ –brașoveanca Mariea Crâșmaru, globetrotterul femeie care a străbătut la pas toate continentele planetei Pământ, i-a atins polii, în cei peste 600 de milioane de pași, care își exprimă simpatia cu participanții la Marea Adunare in styleă de la Câmpeni, este un exemplu de profundă atitudine civică și dragoste de țară, exemplu very best de solidaritate!

 

Mariea Crâșmaru (n. 2 iulie 1951, Vetrișoaia, Vaslui) este un călător român, intrată în Cartea Recordurilor la capitolul „globetrotter”, pentru „cea mai lungă călătorie efectuată vreodată de un om pe jos”. Totodată ea este singura femeie din lume care a străbătut one hundred twenty țări pe jos, a atins cei doi poli ai terrei, cele șapte continente din care a rezultat cel mai lung pașaport din lume înscris și el în GUINNESS(154 de pagini și o lungime de 19m) în three ani și 5 luni. În efortul său, românca a străbătut one hundred twenty de țări, a parcurs peste 300.000 de kilometri, a urcat la înălțimi de peste 6.000 de metri și a îndurat temperaturi de minus 38 de grade (în Antarctica) sau de plus 60 de grade (În Emiratele Arabe Unite, în deșert).

 

SOS
Comunicat de presă
ce mirroră punctul de vedere al Mariea-ei Crâșmaru

Sunt femeie obișnuită și un cetățean aidoma!
Iubesc această planetă pentru oamenii onorabili și responsabili ce cu demnitate o locuiesc.

Iubesc această planetă pentru tainele și minunatele-i comori desăvârșit create de Dumnezeu și dăruite nouă și tuturor viețuitoarelor pământului.

Frumusețea lumii și vieții pământești este dată de înțelepciunea, de harul și bucuria traiului în armonie cu natura înconjurătoare.

Fiecare respirație și pas al vieții, instinctul și puterea de a supraviețui, le datorăm naturii căci, de la ea învățăm cum să curgem lin pe firul izvorului și să nu i ne împotrivim.
Natura este excellentă, iar noi trebuie să o ajutăm să dăinuie întru sănătatea, bucuria și înțelepciunea noastră!

Iubesc această planetă minunată căci, ecu o cunosc mai bine ca oricine dintre muritori și spun aceasta căci i-am străbătut la pas toate cele 7 continente și Oceania și Polul Nord și Polul Sud…

Dragostea mea pentru această planetă măsoară cât dragostea mea pentru România, țara unde mama m-a născut să văd lumina lui Dumnezeu, locul unde copiii ce i-am adus pe lume au născut la rândul lor oameni…
România, scumpa mea patrie de semeni, de pământ, de ape, de viețuitoare, de păduri, de aer, de azi de ieri și de mâine, este în pericol!

Prin demonstrații la scară națională, conaționalii se opun –cotidian, împotriva demolatorilor de natură, a explorării și exploatării gazelor de șist prin metoda fracturării hidraulice, a spolierii resurselor naturale și acțiunilor de otrăvire a mediului înconjurător, dar nu sunt luați în serios de către proprii guvernanți!

Suveranitatea particular personă și colectivă a cetățenilor României este încălcată de către cei cu care, dumneavoastră, președinți, prim miniștri și miniștri ai celor 120 de state pe unde pașii mei au trecut sunteți, conform dreptului internațional, în parteneriat!

Pe această cale, îmi exprim solidaritatea față de toți demonstranții din localitățile scumpei noastre patrii, România și efortul -uneori supraomenesc, al celor care vor să salveze vânzarea pe nimic a resurselor naturale ale pământului românesc!

Îmi exprim și adresez acest SOS către conducătorii țărilor care se regăsesc pe cel mai lung pașaport din lume, adică al subsemnatei –Mariea Crășmaru, intrată în Cartea Recordurilor pentru cea mai lungă călătorie efectuată -fără întrerupere, vreodată de un om pe jos, pașaport ce conține 154 de pagini cu vizele următoarelor state:

Ungaria, Slovenia, Slovacia, Italia, San Marino, Vatican, Franța, Monaco, Spania, Portugalia, Andora, Elveția, Lichtenstein, Croația, Cehia, Austria, Germania, Luxemburg, Olanda, Belgia, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Anglia, Irlanda, Argentina, Chile, Uruguay, Brazilia, Paraguay, Bolivia, Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Statele Unite ale Americii, Canada, Sahara de Vest, Maroc, Tunisia, Egipt, Sudan, Etiopia, Kenya, Tanzania, Zambia, Mozambic, Botswana, Zimbabwe, Africa de Sus, Swaziland, Lesotho, Australia, Malaysia, Singapore, Indonesia, Sumatra, Noua Zeenlandă, Vanuatu (Islanda), Filipine, Japonia, Korea de Sus, China, Vietnam, Thailanda, Bangladesh, Bhutan, Nepal, India, Pakistan, Emiratele Arabe Unite, Yemen, Oman, Quatar, Bahrein, Cipru, Siria, Liban, Iordania, Iraq, Iran, Israel, Arabia Saudită, Kuweit, Uzbekistan, Kazahstan, Rusia, Mexic, Belize, Guatemala, Honduras, El Salvador, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Jamaica, Cuba, Haiti, Republica Dominicană, Barbados, Granada, Trinidad Tobago, Turcia, Bulgaria, Macedonia, Grecia, Albania, Bosnia-Herțegovina, Serbia, Iugoslavia, Belarus, Ucraina, Moldova, Islanda, Groenlanda,

și îi rog să solicite autorităților Uniunii Europene, Organizației Națiunilor Unite, trimiterea unor comisari pentru mediu, în România, pentru monitorizarea acțiunilor întreprinse de către societățile multinaționale, prin care este nesocotită voința populației și se violează echilibrul pure al mediului înconjurător!

Sunt solidară cu participanții Marii Adunări de la Câmpeni și susțin cu toată convingerea „Proclamația de la Câmpeni”.

Contez și pe solidaritatea globetrotterilor în mișcare și/sau repaus din întreaga lume!

Doamne ajută!

Mariea Crâșmaru,
Mindelheim, Germania. 20.10.2013.

PS

Proclamaţia de la Câmpeni – 19 octombrie 2013
Noi, locuitorii Munţilor Apuseni, adunaţi astăzi, 19 octombrie 2013, la Câmpeni, ne afirmăm dreptul de a ne come to a decision singuri soarta. În temeiul acestui deziderat legitim proclamăm:
Pământul, pădurile, păşunile, apa şi aerul Munţilor Apuseni aparţin celor care locuim aici, aşa cum ne-au fost lăsate moştenire de străbuni. Avem dreptul şi obligaţia să le transmitem în bună stare urmaşilor noştri, pentru ca şi ei să se poată bucura de ele. Locuitorii Apusenilor sunt cei îndreptăţiţi să decidă care e cel mai potrivit mod prin care bathroomăţiile cu care ne-au înzestrat natura şi bunul Dumnezeu vor fi valorificate în folosul comunităţii noastre şi al României!
by the use ofţa în Munţii Apuseni nu e uşoară, dar avem păşuni pe care putem să ne creştem vitele, avem păduri din care, cu bună măsură, putem lua lemne pentru fabricile noastre de mobilă, încă mai avem ape curate, peisaje, monumente ale naturii şi o istorie care atrag zeci de mii de turişti în fiecare an. Sunt activităţi de pe urma cărora locuitorii Apusenilor trăiesc deja şi sunt oportunităţi de dezvoltare, care, valorificate cu înţelepciune, pot să ne asigure un trai bun atât nouă, cât şi copiilor şi nepoţilor noştri. Noi nu cerşim la uşile altora, alţii au venit la uşa noastră şi încearcă să ia şi să distrugă ceea ce ne aparţine!
Din aceste activităţi şi din dezvoltarea lor se pot colecta taxe şi impozite care să fie administrate în folosul nostru şi al cetăţenilor români. Cerem celor care ne reprezintă, în Consiliile Locale şi Judeţene, în Primării, în Parlament şi Guvern, să folosească cu responsabilitate deplină aceste taxe şi impozite, pentru a construi drumuri, şcoli şi spitale. Aceşti bani nu sunt pentru buzunarele lor, ci pentru a asigura dezvoltarea comunităţilor și o by means ofţă fericită pentru cei care contribuie la buget. Dacă se dovedeşte că, încălcându-ni-se voinţa, aceşti bani vor fi folosiţi împotriva noastră, ne asumăm dreptul de a nu-i mai recunoaşte ca reprezentanţi legitimi şi ne vom apăra aşa cum orice om e îndreptăţit să se apere împotriva celui care vrea să-i facă un rău!
Orice străin e binevenit în Munţii Apuseni atâta vreme cât ne appreciateă modul de by the use ofţă şi nu întreprinde nimic în măsură să-l schimbe împotriva voinţei noastre. Ne păstrăm dreptul de a lupta împotriva tututor celor care prin viclenie, hoţie şi corupţie vin aici pentru a fura ce e al nostru ori pentru a distruge resursele naturale şi istorice de care depinde by the use ofţa noastră. Fericirea şi bunăstarea nimănui nu se poate baza pe nefericirea şi sărăcirea semenilor săi!
În considerarea celor enunţate mai sus, le transmitem guvernanţilor şi politicienilor, în mod imperativ, următoarele revendicări punctuale:
1. Respingerea de către Parlament a tuturor proiectelor de lege care prevăd măsuri speciale de expropriere a cetăţenilor români, precum şi alte măsuri derogatorii de la regimul criminal de protecţie a mediului, patrimoniului cultural, apelor, pajiştilor şi terenurilor agricole, bunurilor publice and many others., în favoarea companiilor miniere de orice tip;
2.Interzicerea prin lege a utilizării cianurii în activitățile miniere din România;
3. Includerea Roșiei Montane pe lista tentativă a României pentru UNESCO;
four. Respingerea de urgență, prin scorchingărâre de Guvern, a acordului de mediu pentru proiectul minier de la Roșia Montană;
5. Desecretizarea tuturor contractelor şi actelor adiţionale încheiate de către Guvern, referitoare la înstrăinarea, cedarea, concesionarea resurselor minerale ale României;
6. Demisia inițiatorilor proiectului de lege uniqueă pentru Roşia Montană: ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, ministrul Mediului, Rovana Plumb, ministrul Culturii, Daniel Barbu, directorul ANRM, Gheorghe Duțu, precum și a premierului Victor Ponta;
7. Asumarea de către Guvern a expertizei și a punctelor de vedere referitoare la proiectul minier de la Roșia Montană exprimate de: Academia Română, Asociația advert Astra, Institutul Geologic Român, Ordinul Arhitecților din România, Sinodul BOR, Sinodul BRU și al celorlalte biserici creștine din România, precum și de experții independenți;
eight. Crearea unei Comisii Parlamentare de Anchetă a Afacerii Roşia Montană sub toate aspectele: înstrăinarea zăcămintelor; acordarea licenţei; sponsorizările RMGC către instituții publice și non-public, ONG-uri, persoane fizice; influenţarea deciziilor politice; încălcarea unor sizzlingărâri judecătoreşti definitive; modul în care publicitatea oferită de companie a afectat libertatea presei și dreptul la liberă exprimare and so forth.;
9. Refacerea și dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona Munților Apuseni și acordarea unor facilități fiscale și de altă natură pentru dezvoltarea activităților economice în următoarele domenii: turism, prelucrarea lemnului și refacerea fondului forestier, creșterea și prelucrarea produselor de origine animală, apicultură, alte activități specifice zonei;
10. Adoptarea de către Guvernul României a unor politici publice, ca și elaborarea, cu ajutorul societăţii civile reale, a unei strategii care să prevadă măsuri în acord cu principiile dezvoltării durabile, ale utilizării optime a resurselor, ale conservării patrimoniului cultural-istoric și ale sprijinirii întreprinzătorilor locali;
eleven. Începerea de către instituțiile abilitate a cercetării penale în cazul persoanelor care au semnat sau au participat la elaborarea și avizarea de documente cu privire la proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană;
12. Interzicerea prin lege a utilizării metodei fracturării hidraulice în exploatarea gazelor de șist și respectarea, în zonele vizate pentru această exploatare, a voinței suverane a cetățenilor, cu care ne exprimăm deplina solidaritate.
Aceasta este voinţa noastră, a locuitorilor Munţilor Apuseni, a oamenilor liberi prezenţi la Marea Adunare de la Câmpeni, exprimată public astăzi, 19 octombrie 2013, cu spiritul şi gândul îndreptate către o dezvoltare durabilă, care să asigure accesul pentru mai multe generaţii la toate resursele cu care Dumnezeu ne-a înzestrat.
AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentÎn semn de solidaritate!
Articolul următorCronica Vișeuană -un proiect subiectiv…
Sunt un jurnalist independent cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radioactiv.ro ”Emite muzica si radiaza iubire”.

5 COMENTARII

  1. That iѕ verү fascinating, Уou’re an overly professіonal blogger.
    I’ve joined your rss feed and look forward to in the
    hunt for extra of your magnificent pߋst. Aⅼso,
    I’ve shared your ᴡebsite in my social networks

  2. Excellent post. I ԝas сheckіng constantly this weblog and I
    am impressed! Very useful info specially the final ѕection 🙂 I һandle such info
    mucһ. I was seeking this certain info for a very long time.
    Thank you and best of luck.

  3. Уou could сertainly see your enthusiasm in the article you write.
    The arena hopes for even more passionate writers like you who aren’t afraid to mention how they believe.
    Always foⅼlow your heart.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here