LOVITURA DE GRAŢIE -a politicului împotriva statului român…

    0
    796
    Ion Iliescu Martie 1990 -foto Google
    În ultima săptămână a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, PNL a anunțat că va depune documentația necesară la tribunal pentru a cere desființarea juridică a USL. Atunci se pare că a fost doar un joc electoral, dar se pare că liberalii nu și-au pierdut intenția.
    Surse din PNL ne-au precizat că la următoarea ședință a Biroului Permanent Național, care va avea loc pe 15 iulie, acesta va fi unul dintre puntele de discuție.
    Liberalii vor cere desființarea juridică a USL, tocmai pentru a nu mai da șansa PSD să ducă o nouă campanie de tipul ”USL trăiește!”. Astfel, va fi contracarată o eventuală mișcare în care PSD va încerca să refacă USL alături de Grupul lui Tăriceanu.
    Conform surselor noastre, acțiunea PNL nu va avea niciun efect juridic pe moment. Consilierii locali și cei județeni vor rămâne în continuare aleși sub sigla USL, însă acțiunea de acum va avea efecte la alegerile locale din 2016.
    Atunci, actualii consilieri locali vor fi liberi de partid. Spre exemplu, un consilier local din comuna X, care a fost ales pe listele USL, dar care este membru PSD, în 2016 este liber de sarcini. Acesta poate alege să candideze mai departe din partea PSD sau se poate îndrepta spre un alt partid, fără a avea nicio problemă juridică.
    Mai există și varianta juridică, dar aici totul ține de interpretare, în care actualii consilieri locali și județeni vor fi considerați oameni fără partid încă din acest moment. Adică, consilierii aleși pe listele USL vor constata că partidul din partea căruia au fost aleși nu mai există și atunci s-ar putea îndrepta chiar acum spre alte partide. Această interpretare ar lovi tare de tot în PNL și PDL, pentru că este mai probabil că acești consilieri locali vor migra spre putere, adică spre PSD.

     http://www.stiripesurse.ro/surse-pnl-pregateste-lovitura-de-gratie-pentru-psd/

     

     

    Deşi e caniculă şi după amiezele sunt ciuruite de bubuiturile furtunilor ştirea citată de pe site-ul de mai sus îmi aminteşte de o zi de iarnă a anului 1990 când Ion Iliescu anunţa populaţia că, …”toate structurile de partid şi de stat ale lui Nicolae Ceauşescu au fost desfiinţate”!
    Când şi-a dat seama că îl lua-se gura pe dinainte a „născocit” conflictul inter etnic de la Târgu Mureş din martie şi a creat circumstanţele reînfiinţării serviciului secret cunoscut azi sub numele SRI.

    Ion Iliescu Martie 1990 -foto Google
    Ion Iliescu Martie 1990 -foto Google

    Aşa cum anunţul lui Iliescu din iarna post decembristă i-a motivat pe securiştii care văzându-şi statutul juridic desfiinţat nu s-au sfiit a migra în alte zone ale puterii, politice, dar şi economice de unde au reuşit să izbească de toţi pereţii statul de drept şi de data aceasta, anunţul va avea darul de a trânti proiectul „unificării dreptei”!

    Hilarul, de vreme ce în ciuda desfiinţării juridice acţiunea PNL nu va avea nici un efect juridic, va aşeza un timbru sec pe toate dosarele ieşite –cel puţin, din imobilul judecătoriei cu pricina, dar mai mult ca sigur că, de vreme ce va exista deja precedentul creat şi alte judecătorii vor putea urma exemplul adică, lipsa oricărui efect juridic ca urmare desfiinţării juridice a ceva!

    Declaraţia judecătorului Ion Predescu CCR -Foto Google
    Declaraţia judecătorului Ion Predescu CCR -Foto Google

    Politrucul care a gândit această subtilă mişcare prin care PNL întăreşte forţa PSD, este leit judecătorilor care au modificat printr-o erată, schimbându-i înţelesul, o hotărâre a Curţii Constituţionale aruncând în derizoriu suveranitatea legii!

    Post Scriptum:

    Cred că este cazul ca DNA să înceapă să cerceteze toate protocoalele de partid şi actele alianţelor politice, pentru a evita efecte similare proceselor de privatizare căci, iată, politicul este pe cale de a da o (nouă) lovitură de graţie statului român, a cărei disoluţie este deja vizibilă!

     

     

     

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentMARELE PLAN
    Articolul următor… messenger
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. Am pornit, în anul 2022, un post de radio ”CERTITUDINEA”, pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire” iar, în acest an -2024, ”Redio LOCO ROMANIA”, pe net radioloco.ro. Sunt membru DEMISIONAR al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ. Potrivit normelor legii fundamentale am datoria si obligația de a apăra România de aceea, nici gura nu-mi mai tace, iar când scriu eu nu fluier...