Nu ştiu dacă este o chestiune de şansă, dar cu certitudine nimeni nu poate fi fericit până nu îşi găseşte ceea ce lipseşte liniştii sale sufleteşti, iar această aserţiune se verifică cu fiecare experienţă personală şi abea atunci capătă conotaţie de-a dreptul dramatică dacă, cu adevărat, zadarnică e căutarea…
O cumplită ameninţare de tiranie a lipsei de utilitate a scrisului nu îmi dă pacea suficient şi necesară pentru o minimă fericire profesională cu toate că, locul meu în istoria presei româneşti nu este ameninţat de nimeni!
Un deceniu de muncă la cea mai mare reţea de radio de pe planetă –BBC World Service, nu este la îndemâna oricui şi nici cei 7 ani cu microfonul ”Europa Liberă” nu vor intra în CV-ul, în vechimea altcuiva decât a mea deci, nu problema carierei de jurnalist ameninţă liniştea mea sufletească ci, faptul că –aidoma sentimentului pe care l-am avut reîntâlnindu-mă cu România, după 12 ani de exil, constat că tot ceea ce am făcut pentru locuitorii oraşului, care m-a adoptat în primăvara anului 1964, a fost prea puţin pentru a schimba ceva din ternul vieţii lor.
Cu alte cuvinte, eu nu am avut nici forta şi nici impactul edililor acestui oraş, care încă din anii de după război, au dărâmat –aidoma TAF-iştilor, conştiinţele concitadinilor, transformând vieţile oamenilor într-un coşmar!
Cu mocăniţa în pelerinaj la cimitirul militar Miraj -Valea Vaserului, 25. 07. 2014 Foto: Mircea Şerban
( …mă întreb cum se va fi simţit şeful de tren al mocănitzei, un om în vârstă cares-a străduit să îndeplinească în toate detaliile ordinele primite pentru bunul mers al activităţilor ce erau în desfăşurare în dimineaţa zilei de vineri 25 iulie 2014, când primarul localităţii, fără pic de discernământ, l-a beştelit în public pentru un motiv – ce oricum nu contează în astfel de situaţii, evident illustrator al lipsei de profesionalism şi deontologie a statutului de primar!
Dacă Vasile Ciolpan nu a reuşit, în cele 3 mandate de primar, să depăşească statutul de electrician, în drum spre cimitirul militar de la Miraj pe Valea Vaserului, actualul primar adresându-se şefului de tren de faţă cu reprezentanţii celorlalte autorităţi locale, a vorbit aidoma unui tinichigiu auto către ucenicul care a uitat un foarfece de tablă pe undeva pe sub maşină! –am folosit un eufemism domnule Vasile Coman… )
Se spune, că într-o bună zi de iarnă Toma d` Aquino s-a hotărât să o rupă cu scrisul şi „Boul” –căci din lipsă de prea multă vorbă aşa a fost poreclit, întrebat fiind de ce nu vrea să mai scrie ar fi spus: … “Nu pot, pentru că tot ceea ce am scris mi se pare că sunt paie”.
Cred că a venit timpul să las de pe umeri şi patria şi urbea, dar mai rumeg o întrebare: cine a pierdut, şeful de tren sau primarul?
