Nici după condamnarea ex primarului băimărean Cristian Anghel, nici după lanţul de arestări din ultimii ani, funcţionarii publici din Vişeu de Sus nu au înţeles principiile democraţiei şi statului de drept. După fostul vice primar al oraşului, dl. Oliver Tivadar BARANY declarat incompatibil, a venit rândul -potrivit ANI, şi actualului vice primar dl. Adrian FILIP să împărtăşească aceeaşi soartă cu a predecesorului căci, Agenţia Naţionala de Integritate conform Raportului de Evaluare din 10. 06. 2014 a concluzionat starea de incompatibilitate, în conformitate cu prevederile art. 20 din legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
Publicaţia „Cronica Vişeuană” s-a adresat în legislatura trecută în legătură cu incompatibilitatea fostului vice primar Oliver Barany, Instituţiei Prefectului, nominal dlui Sandu Pocol. ( vezi faximil)
Fostul prefect, prin răspunsul oferit, a căutat muşamalizarea demersului jurnalistic demonstrând şi incompetenţă căci, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -secţia de contencios administrativ şi fiscal a confirmat evaluarea ANI împotriva lui Oliver Barany ceea ce atribuie înscrisului emis de ICCJ valoarea de probă incriminatorie impotriva ex prefectului judeţului Maramureş -dl. Sandu Pocol, autor al infracţiunii de fals în declaraţii publice.
Din aceste motive, publicaţia „Cronica Vişeuană” a emis următorul:
COMUNICAT DE PRESĂ
Mircea ŞERBAN –senior editor al publicaţiei „Cronica Vişeuană” aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
1. Publicaţia „Cronica Vişeuană” s-a adresat în scris Instituţiei Prefectului jud. Maramureş, nominal prefectului –dl. Sandu POCOL, şi a sesizat autoritatea administraţiei judeţene în ce priveşte suspiciunea de incompatibilitate a vice-primarului –dl. Oliver BARANY, faptă ce încalcă prevederile art. 87 din legea 161/2003. Solicitarea a fost înregistrată sub Nr. 4544/12. 04. 2010 şi a avut drept consecinţă luarea la cunoştinţă de către autoritatea Instituţiei Prefectului jud. Maramureş şi obligaţia, conform lg. 544/2001de a răspunde solicitării în cauză.
2. Domnul Sandu POCOL –prefect al judeţului Maramureş la acea dată, a dat curs solicitării informând opinia publică –prin intermediul publicaţiei „Cronica Vişeuană” şi a apreciat că, …”nu există o stare de incompatibilitate în sensul prevăzut de art. 87 din legea 161/2003.”
3. Potrivit Deciziei Nr. 553 din Dosarul 585/33/2001 a Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţaţă în şedinţa din 05. 02. 2013, ca urmare Recursului dlui. Oliver Barany, instanţa a hotărât în numele legii respingerea recursului împotriva sentinţei 545 din 10. 10. 2011 a Curţii de Apel Cluj secţia a 2-a Civilă contencios administrativ şi fiscal, ca fiind nefundat.
4. Prin această decizie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat incompatibilitatea dlui. Oliver Barany ceea ce, incriminează atitudinea prefectului Sandu POCOL, împotriva căruia publicaţia „Cronica Vişeuană” a decis să adreseze Parchetului Judeţean de pe lângă Tribunalul Maramureş cu plângere penală, pentru fals în declaraţii cu caracter public.
5. Publicaţia „Cronica Vişeuană” solicită, de asemenea, pe cale de contencios administrativ, Ministerului Administraţiei şi Internelor luarea măsurilor ce se impun faţă de Instituţia Prefectului jud. Maramureş.
Vişeu de Sus, 19. 08. 2014
Mircea Şerban,
Senior editor