Genul proxim şi diferenţa specifică -2

    0
    241
    “Decizia mea era motivată şi de faptul, că în zilele noastre tendinţa intenţiei falsificării istoriei ispiteşte din nou Ungaria.” – scria  în introducerea cărţii sale de memorialistică, „Borne”, defunctul ex ministru de externe apoi, prim ministru al Ungariei, HORN Gyula, carte ce caută să demonstreze necesitatea obiectivă a comunităţilor de a lupta împotriva intereselor oligarhice, împotriva dictaturilor de orice tendinţă. „Prin titlul „Borne” m-am străduit –scrie mai departe Horn, să exprim că în procesul istoric de transformare a noastră, a fost nevoie de crearea şi aşezarea unor piloni în lipsa cărora nu am fi putut crea podul pentru reîntoarcerea către societăţile civilizate.”
    HORN Dedicatie
    ( După aproape 25 de ani de la defectarea regimului Ceauşescu, România nu a reuşit să beneficieze de un proiect de ţară nici în ce priveşte problematica raporturilor interne ale statului cu proprii cetăţeni, defectiv de etnie, număr sau sex căci, cu excepţia miliardarilor, românii trăiesc prost deci, greu, în toate provinciile, dar nici ale raporturilor sale cu vecinii. Importanţa acestui proiect de ţară aşadar, nu are exclusiv menirea de a ameliora nivelul de trai, cât mai ales de a opri sau, de a frâna decisiv, politica expansionistă evidentă  –obiectivată de Trianon respectiv de „testamentul lui Petru cel Mare”, atât a ungurilor cât şi a ruşilor. Acordurile bilaterale de pace s-au dovedit a fi – în ciuda ratificărilor interne şi internaţionale, facil de încălcat, deocamdată politic, în Europa centrală, dar şi militar în Europa orientală, anexarea Crimeei fiind o dovadă şi de aceea, (şi) acest hiatus îşi va face efectul, dacă nu cumva deja e …”operaţional”.
    http://www.romanialibera.ro/aldine/history/testamentul-lui-petru-cel-mare-115749
    Faptul că nici un guvern de la Bucureşti nu a fost interesat de această problematică, mulţumindu-se doar să reacţioneze schematic şi desuet la provocările diplomaţiilor ungară (îndeosebi) apoi, cronologic, rusă şi ucraineană, au fost mană cerească pentru naţionaliştii de ocazie de la Budapesta, Moscova şi …Tiraspol. Pe de alta parte, atitudinea neserioasă a guvernelor ce sau succedat faţă de propria populaţie i-a taxat pe români cu doze incredibile de apatie, neîncredere, dar mai ales de vidare a spaţiului milenar al Daciei Felix. Criza de identitate se accentuează de la o zi la alta, sălbăticirea populaţiei începe a fi transmisă genetic, iar procentul infim, raportat la populaţia României, al copiilor ce performează în matematici şi ştiinţe ale naturii nu schimbă nici percepţia străinilor faţă de ţara noastră, nici PIB-ul, dar mai ales, nici procesul de „cădere din istorie” semnalat încă în mileniul trecut de Emil Cioran.)
    Pentru curioşi care nu-şi pot stăpâni mirarea pentru bunele relaţii statornicite între Budapesta şi Moscova –în ciuda faptului că atât CAER-ul cât şi Pactul de la Varşovia au fost închise definitiv la iniţiativa Ungariei, pot să le sugerez spre lectură „Borne”-le lui Horn căci, acolo poate fi văzută profunzimea acestor raporturi, iar detaliul unei întâlniri trilaterale de la Sofia, Todor Jivkov –Leonid Brejnev –János Kádár, argumentează aserţiunea mea. Niciodată relaţia Bucureşti-Moscova (singura excepţie fiind pe vremea când misiunea românească de la Kremlin era condusă de profesorul Vlădescu-Răcoasa, pe care Stalin l-a divinizat, dar şi reciproca a fost valabilă!), nu a fost atât de prolifică precum cea budapestan-moscovită căci, ruşii nu au uitat niciodată „meritele” lui János Kádár la extragerea din ambasada iugoslavă a lui Imre Nagy şi a cardinalului Mindszenti, pecând Ceauşescu a fost mereu în dizgraţia Kremlinului. Şi atunci cum să nu îţi pui întrebarea: există în ţara aceasta un diplomat capabil să normalizeze un raport româno-rus devenit vital pentru NATO şi SUA?
    În lipsa unui proiect de ţară, chiar dacă Washingtonul, sau Bruxelles-ul ar oferi un know-how pentru această „franciză” pe care NATO a încredinţat-o –după aderare, României, Bucureştiul este incapabil să structureze un proiect şi o echipă de diplomaţi căci, 60 de ani de hiatus sunt incredibil de greu de a-i „molipsi” cu conţinut!
    „ A doua zi, în timpul congresului de la Sofia ambasadorul rus din capitala bulgară l-a căutat pe János Kádár informându-l, că în după-amiaza aceea Brejnev ar fi încântat a-l întâlni la reşedinţa-i rezervată. L-am asitat ca interpret pe „Bătrân” la castelul lui Brejnev. După mai bine de 10 minute de aşteptare secretarul general al sovietului suprem a apărut într-un halat şi cu gâtul înfăşurat. – Nu te supăra János, a spus el pe un ton extrem de prietenos, dar abea acum am putut scăpa de medicul meu, care spune că am colectat o gripă virală, dar ne infecţioasă. Sunt bine de-altfel, dar cam răguşit. Aşează-te şi hai să vorbim. Ce mai noutăţi pe la voi? Cum vă e soarta? Turuind toate astea Brejnev ne-a invitat să şedem în nişte fotolii. În timpul convorbirii am fost atent ca interpretarea să capete valenţe de traducere sincronă, spre a nu pierde timpul cu pauzele. Pe János Kádár era facil să-l urmăreşti căci, exprimarea sa era într-o rundă de propoziţii, de ziceri exacte, precise şi compacte. Divagaţiile lui Brejnev aveau propoziţii neterminate, cu finaluri omise. Era preocupat mai ales de americani. Dialogul era tot mai des deranjat de secretarul său particular, ce ţinea sub braţ nişte mape negre sau bordo. Iniţial pe şoptite, dar pentru că Brejnev nu-i ţinea isonul dialogul lor devenea tot mai sonor. Nu prea mi-am manifestat interesul era vorba de nişte telegrame de la Washington. – Vezi János –spuse Brejnev, nici aici nu ne lasă în pace cu toate că îmi place să mă ocup de chestiuni internaţonale căci, străinii spre deosebire de noi sunt cel puţin parteneri educaţi. Mai apoi, secretarul a intrat cu ştirea că Jivkov aştepta afară. – Lasă-i să aştepte! –şi-aşa ştiu cauza, motivul care i-a adus: vor să se consulte cu mine în ce priveşte componenţa noului Politbirou. Kádár nici ochii nu şi-i clinti şi îşi continuă nestingherit expozeul. Timpul se scurgea, secretarul semnala tot mai des faptul că Jivkov era tot mai lipsit de răbdare. – Ştii ce, János –spuse Brejnev, hai să cinăm împreună cu bulgarii şi dezbatem împreună chestiunile Biroului lor Politic, dacă cina se serveşte în acest castel. Kádár încuviinţă cu o mişcare a capului apoi, făcându-mi cu ochiul, ne-am deplasat în încăperea vecină. Nu aş putea spune că Jivkov şi mâna sa dreaptă Stanko Todorov s-au bucurat văzându-ne intrând şi pe noi lângă Brejnev. – Todor, prietene, l-am invitat şi pe János să cinăm împreună şi cred că te vei bucura!  –spuse Brejnev strângând mâna lui Jivkov. „   –Horn Gyula, Cölöpok,  Móra Ferenc Ifjusági Könyv kiadó, Budapest 1991
    În ce-i priveşte pe oficialii români Viktor Orbán, deşi-i tratează fundamental opus lui József Antall, acesta exprimă în subsidiar aceeaşi politică naţionalistă, cu vădite accente de extremă dreaptă prin care Ungaria îşi joacă cartea mult mai abil decât a făcut-o Iliescu de pildă căci, ungurii şi-au atins două din cele mai importante puncte aflate pe agenda diplomaţiei ungare:
    – Băgarea în seamă în plan regional şi mondial,
    – Insinuarea necesităţii în dezbaterile internaţionale a unităţii –nu numai culturale ci şi politice, a ungurilor.
    Budapesta a beneficiat –imediat după 1989, de contribuţia lobbystică a miliardarilor ungurilor din lume, iar Ungaria a devenit în scurta vreme un centru al turismului politic internaţional.  Structura „clubului de la Vişerad” s-a constituit aşadar, încă din 1992 ca anticameră a extinderii NATO, perioadă în care la Bucureşti naţionalismul lui Vadim şi Funar mai degrabă izolau pecând JOBBIK-ul de la Budapesta internaţionalizează hungarismul pe care „UNICUM”-ul lui Zwack Péter l-a etilat, acesta fiind servit la toate dineele din Europa şi Statele Unite, chiar dacă Doamna cu nume Zero (Nuland), îl critică pe Viktor iar, Băsescu pe Victor pentru nebăgarea de seamă a Nullandei femei şi asta pentru că Viktor i-a scos afară din Ungaria şi pe cei de la Banca Mondială şi pe cei de la FMI, pe când Victor îi bagă în casă pe americani încercând sa pună semnul zero în dreptul lui, al „marinarului”!
    Scriam mai sus că Ungaria, statul maghiar a recumpărat şi deţine monopolul asupra gazelor, energiei electrice şi apei potabile (ştire ţinută în beznă până deunăzi în România), ceea ce, trebuie să recunoaştem că este o performanţă remarcabilă ba, chiar pentru capitaliştii din Europa sau SUA un motiv de invidie, probabil chiar ură căci, e clar că politica economică a Budapestei tinde către axa Moscova-Beijing, cea militară fiind aşezată pe axa Telaviv-Washington.
    Ungurii, rămaşi în Ungaria după 1956, nu i-au urât pe ruşi cu toate că aceştia le-au ocupat ţara dar –după o şedere de 36 de ani sub acoperirea uniformei armatei roşii, au revenit ca oameni de afaceri, tocmai pentru că nu au fost cu adevărat o armată de ocupaţie, militarii ruşi jucând rolul pe care turcii l-au jucat în Germania federală! Pe de altă parte, ungurii –populaţie fino-ugrică, au învăţat din cleering-ul ruso-finlandez, ce a capitalizat practic toată piaţa internă a scandinavilor suomieeni şi, imediat după 1988 când la Budapesta s-a pus punct Tratatului de la Varşovia, ungurii au ocupat pieţele Uniunii Sovietice cărând alimente şi produse industriale ale CAER şi a ce a urmat după 1989 din acea structură, fiind în top 5 al celor mai prezente state din economia rusă. Dacă ungurii pot invoca modelul finlandez, noi, românii în lipsa oricărui model familial sau rasial, ar fi trebuit să punem accentul pe educaţie, dar pe abscisa şi ordonata politicilor dâmboviţene de 25 de ani nu se găseşte decât popularul…coppy-paste!
    În loc de concluzie:
    Spiritul transilvan trebuie înţeles mai ales la Bucureşti unde, în loc a manifesta îngrijorare pentru salvarea Ardealului de sub extremismul maghiar sau, iredentismul Budapestei ori, autonomia „ţinutului secuiesc”, guvernanţii ar trebui să înţeleagă şi să exerseze spiritul şi litera constituţiei, respectul faţă de toţi cetăţenii iar, la Budapesta JOBBIK, FIDESZ şi Orbán Viktor să afle că România nu este un spaţiu nelocuit şi, aidoma ungurilor care au tot dreptul să îşi iubească patria, de pământ, de limbă şi de constituţie şi românii pot face aceeaşi dovadă căci, istoria i-a ţinut umăr lângă umăr aici în Transilvania şi pe unii şi pe ceilalţi şi, popoarele noastre cunosc dictonul „corb la corb nu-şi scoate ochiul” căci, legea talmudului a apus! Vor afla, unii, hunii şi alţii, descendenţi daci, că suntem un neam, şi de la Zamolxe înflorim pe un ram!

     

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentDiferenţa specifică şi genul proxim
    Articolul următorJustitia -o tarfa cu respect?
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here