Draga Charlie!
Cineva m-a întrebat decurând, care este –după părerea mea, cea mai fericită întâmplare din viaţa unui om şi eu i-am răspuns fără să stau mult pe gânduri: moartea!
De aceea eu mă bucur că în viaţa ta, acum ai parte de această minunată întâmplare căci, moartea nu este nimic altceva decât poarta de intrare a spiritului în lumea energetică a lui Dumnezeu.
Tu ştiai asta dragă Charlie!
Mă bucur că ai trecut dincolo de poartă dar, plâng amarnic pentru felul în care te-au silit să îţi vinzi sufletul Diavolului şi nu pot să înţeleg, cine te-a mutilat spiritual îmbrâncindu-te iar, tu cum ai acceptat de dragul unei false libertăţi de exprimare, gestul blasfemiator?
Charlie nici un musulman, beduin sau şerif nu are voie, să reprezinte chipul lui Allah ori Mahomed! (…numai noi, creştinii încălcăm porunca a 2-a: "Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici asemănare a vreunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti lor" -Ies. 20, 4-5). Şi tu nu ştiai asta?
Ce umor negru te-a împins la băşcălia împotriva simbolului unei lumi pe care nimeni -încă, nu ne îndeamnă a o cunoaşte dar, "ei" ne instigă împotriva ei!
Arta înseamnă nu numai talentul, fapta de a recompune lumea în care trăim dar, mai ales, înseamnă iubire!
Dragoste pentru frumos.
Caricatura este chipul frumos al pamfletului.
Jurnalismul nu este manipulare întru minciună căci, jurnalismul este profesiunea de a fi curios!
Jurnalismul înseamnă iubire pentru adevăr, pentru felul şi responsabilitatea de a spune la timp ceea ce lumea trebuie să afle pentru binele ei şi recunoaşterea lui Dumnezeu!
Pamfletul este expresia spiritului ludic al omului şi nu expresia rebutului căci, spunea un Franciscan: “Dumnezeu nu a creat rebuturi”!
Doar în România mi s-a întâmplat să constat că înjurătura e ridicată la rang de pamflet!
Acum mă doare sufletul să observ că, în Franţa, dragă Charlie, talentul de a desena, este –prin tine şi colegii tăi de la “CH” un exerciţiu de pseudo exorcizare prin care iată, ai invocat pe diavol lăsându-i pradă sufletul tău, minunata creaţie a Tatălui şi Duhului Sfânt!
Îmi repugnă impocrizia, făţărnicia celor care continuă să mintă şi vă ridică –în numele libertăţii de expresie, pe cei de la "Charlie Hebdo" în slăvile pustiei căci, Charlie viaţa nu e goana după rating, sau celebritate!
(Noi, europenii suntem în stare a muri plângându-vă Charlie, precum maurii după izgonirea lor din Iberia?)
Charlie, tu ai fost în viaţă un inel nemarcat!
Cu dragoste pentru semeni, cu respect pentru valorile umanităţii, cu rugămintea de a fi iertat pentru faptul că deşi, încă -poate, nu era timpul de a-ţi expedia această scrisoare eu ţi-am scris-o şi trimis-o acum, dragă Charlie fie-ţi ţărâna uşoară!
CHAPLIN