Răspuns la dilemă

    0
    213
    photo Google

    Se umple timpul de atâtea nedreptăţi împotriva vişeuanilor, cetăţenilor României în general!
    L-am auzit într-o seară pe Cornel Ivanciuc –devenit atât de popular prin „Caţavencu”, un „Charlie Hebdo” de sorginte românească mult mai inteligent şi smerit care, se arăta nedumerit pentru faptul că deşi s-a scris în tot acest deceniu (despre marile jafuri care au spoliat România) nimeni nu a mişcat un deget întrebându-se: care să fie motivul?
    Eu însu-mi am fost luat la băşcălie de unii din concitadini, inclusiv de colegi din presa bucureşteană cu observaţia: cui a folosit că te-ai luptat cu morile de vânt în aceşti ani?
    Recunosc, la rândul meu, faptul că aparent şi Cornel Ivanciuc are dreptate când îşi manifestă nedumerirea dar, şi cei vişeuani şi cei provinciali din bucureşti nu au realizat căci, nu le place profunzimea ca formă de contemplare a naturii, faptul că doctrina guvernanţilor nu a conţinut elemente pentru ca legea să fi permis justiţiei a-şi îndeplini misiunea!
    Acum, nu care cumva să vă reproşaţi necunoaşterea vreunui articol sau lege nici să-mi cereţi a vă spune despre care lege este vorba căci, dacă am intra pe această logică ei bine, am pierde din adâncime şi ne-am ridica la suprafaţă unde, încă plutesc gunoaie!
    De aceea, permiteţi –căci, tot suntem încă, sub zodia naşterii lui Eminescu, să îl citez: … „Sa vedem ratiunea de a fi a dualismului. Sunt cauze ce au trebuit sa-l produca sau aceasta forma e numai o fictiune diplomatica, o varianta a eternului ,,divide et impera”, o forma arbitrarie care sa nu. rezulte din ideea ce naturalminte o contine în sine materialul ei — popoarele.
    Conditiunea de viata a unei legi, garantia stabilitatii sale e ca ea sa fie un rezultat, o espresiune fidela a trebuintelor unui popor si tocmai de aceea dreptul de a formula acele trebuinte în articole si paragrafe este, dupa spiritul timpului nostru, al popoarelor. Un popor — oricum ar fi el — are dreptul de a-si legiui trebuintele si tranzactiunile ce rezulta neaparat din acele trebuinte, reciprocitatea relatiunilor sale; într-un cuvânt : legile unui popor, drepturile sale nu pot purcede decât din el însusi. Alt element, strain, esential, diferit de al lui, nu-i poate impune nimica; si daca-i impune, atuncea e numai prin superioritatea demna de recunoscut a individualitatii sale, cum, d.es., au impus francezii românilor. E o influinta pacinica, pre carea cel pasiv o primeste cu bucurie, cu despretul sau propriu, fara de a judeca cumca din asta poate sa nasca nenorocire pentru el.
    Al doilea mod de a impune e acela de a face din principie transcendente, din credinte ale omenirei, mijloace pentru scopuri de o alta natura. Astfel preotimea evului mediu esplica evangheliul astfel încât facea ca popoarele sa îngenunche si sub jugul unui rege rau; astfel credinta cea adânca catre unitatea Austriei si catre tron a fost cauza indirecta, desi principala, care i-a facut pre români sa primeasca tacand, cu o rezistenta mai mult pasiva, umilirea dualismului.
    Al treilea mod e cel mai simplu, desi cel mai greu si mai nedrept. Ti-arogi cu insolenta drepturile altuia si te sustii în proprietatea lor prin puterea bruta, proprie ori straina.”

    Aşadar, în doctrina nici unui guvern ce s-a succedat lui decembrie 1989 nu a fost prezentă expresia spiritului, trebuinţelor societăţii noastre dar, în nici unul! –însă, toţi guvernanţii vorbeau în numele românilor deşi, ei ştiau că suntem fără vlagă, orbi, lipsiţi de perspectivă, needucaţi în ale drepturile omului!

    Cine ar avea curajul, răbdarea, priceperea şi obstinaţia de a cerceta legi specifice tranziţiei –aşa cum numai profesorul Ioan Roşca, nemţeanul de la Universitatea din Montreal, a făcut-o, ar observa că nici o frază măcar nu este prietenă cetăţeanului român! Ba mai mult, legile au cuvintele, conceptele partajate exclusiv de comunitatea juriştilor iar, ambiguitatea, nivelul acesteia, care formulează doctrina acestor legi nu a fost şi nici nu putea fi acceptată de majoritatea populaţiei!
    Românul nu numai că este exclus ca parte ci, el este doar ţintă a abuzurilor celor ce au legiuit astfel!

    Voi da doar 2 exemple însă, sugerez celor interesaţi să analizeze cu atenţie proiectele de constituţie, bunăoară ale societăţii civile în antiteză cu cele ale partidelor
    (http://meritocratia.ro/constitutia-meritocrata/,
    http://www.variantacojocaru.ro/?tag=constitutia-cetatenilor,
    http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2013-4
    )
    şi anume:

    1. Art. 46 din Constituţie, dreptul la moştenire arată că, “este garantat” însă, în cazul acelor persoane care şi-au pierdut (şi) cetăţenia în mod abuziv dar, deşi departe de România au drept de moştenire, legea funciară este astfel redactată încât să poate fi interpretată defavorabil acestora. Art. 22 (1) din legea 10/2001 impune un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii pentru depunerea notificărilor privind revendicarea dreptului la restituirea imobilelor dar, ceea ce este şi mai “dramatic” adică, cu trimitere la teatrul absurdului, este faptul lipsa precizării datei de la care “curge” termenul de 6 luni în cazul cetăţenilor străini deposedaţi de cetăţenie!

    2. Art. 55 din Constituţia României la aliniatul 1 stipulează faptul că cetăţenii “au obligaţia de a apăra România” dar, în codul penal şi în cel de procedură penală cetăţeanul care potrivit constituţiei vrea, căci este obligat, să apere România –împotriva dăunătorilor interni, ce de pilda cei care o spoliază de decenii deja, nu sunt parte procesuală, aşa cum ar fi logic şi constituţional şi asta pentru că doctrina celor aflaţi la putere o refuză!

    Aşadar, prima din cauzele pentru care în aceşti 10 ani cronica judiciară nu conţine procese îndreptate împotriva dăunătorilor interni ai României este o lipsa a doctrinei în acest sens!
    (Când în urmă cu un deceniu m-am deplasat personal la biroul bucureştean al dlui. Jonathan SCHEELE ex şef al delegaţiei UE în ţara noastră căruia i-am reclamat o serie de abuzuri ale autorităţilor româneşti, răspunsul pe care mi l-a dat efectiv m-a năucit: … ”noi nu ne amestecăm în treburile interne ale României şi ale Justiţiei din România” !)

    A doua cauză a lipsei de reacţie a Justiţiei, dincolo de lipsa de doctrină în acest sens a guvernanţilor este, indolenţa structurilor internaţionale faţă de un stat aflat dincolo de periferia lor!
    Abea din momentul în care România a aderat la aceste structuri a apărut –ca din senin, interesul occidentalilor nu numai pentru jurisprudenţa românească, (destul de superficială totuşi căci, textul acelor MCV-uri nu este punitiv!) dar, mai ales pentru doctrina politică a guvernanţilor, doctrină care în numele binelui pentru cetăţenii României permite înstrăinarea rezervelor naturale şi asta, culmea ironiei sub tutela democraţiei!
    Dacă Eminescu critica, pe bună dreptate dualismul ungaro-austriac, după 1989 avem graţie doctrinei occidentale de criticat dualismul unor elemente evident antagonice: minciuna şi democraţia dar, care fac întregul filozofiei ce stă la baza globalizării…

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentFukushima, fața nevăzută a tsunamiului american…
    Articolul următorExplozie la NATO -declaraţii ale Elenei UDREA (1)
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here