Redeschiderea dosarului "Mineriada" face parte din proiectul prezidenţial "România lucrului bine făcut" de aceea, cred, poate fi un "timbru sec" pe apostila documentelor "marca Iohannis"!
Am păstrat mereu convingerea că toţi cei implicaţi în această cumplită mizerie -vidanjată din cloaca CEAUŞESCU-PCR-SECURITATE apoi, ejectată în capul celor pe care autorii loviturii de stat din 1989 i-au manipulat şi folosit pentru a masca puciul, nu vor părăsi această viaţă fără să plătească!
Dacă lui Emil Constantinescu trebuie să-i sărut mâna cu care semnat decretul de amnistiere (după 9 ani de detenţie în democraţie!), a domnului Viorel ROVENŢU, autorul tentativei de asasinare a lui Nicolae Ceauşescu, acum Justiţia -frumoasa doamnă cu ochii legaţi, poate aduna întreaga gratitudine a celor care -naivi dar, plini de generozitate şi nebunie juvenilă, aidoma românilor din noua emigraţie care l-au împins pe Iohannis în vârful piramidei, nu ca simbol al masoneriei ci, preşedinte al republicii, am ieşit pe carosabilul bulevardului Magheru devenind "rebelii regimului ceauşescu"!
Pentru faptul că am decis încă din seara zilei de 16 decembrie 1989 că locul meu este alături de cei pe care "Europa Liberă" i-a incitat la luptă împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu apoi, am optat să lupt împotriva regimului lui Ion Iliescu a trebuit să aleg exilul pentru a rămâne în viaţă!
Textul de mai jos, a fost citit de mine, la microfonul postului de radio "Europa Liberă", în seara zilei de 15 iunie 1990 la Budapesta şi reprezintă primul înscris oficial al activităţii mele de jurnalist în capitala ungară.
Ştersăturile au aceeaşi vârstă cu hartia pe care am scris -aproape dintr-o suflare, revolta mea îndreptată împotriva securiştilor care au încercat să compromită, în cârdăşie cu câteva cozi de topor, minerii!
Textul este cules la o maşină de dactilografie franţuzească primită cadou din partea directorului Institutului Francez din Budapesta în seara zilei de 14 iunie 1990, maşină de scris pe care, la rândul meu am donat-o unui ofiţer al Poliţiei oraşului Vişeu de Sus.
Au trecut 25 de ani timp în care Ion Iliescu, şleahta pe care a cocoloşito (nu-i aşa, …"ce-ar fi fost ei dacă n-aş fi fost eu!?") au jefuit speranţele, lacrimile, sudoarea celor care au rămas în viaţă dar, acum vor da socoteală !
"Cristoşi să fiţi, nu ve-ţi scăpa nici în mormânt!"
