Mihai OLOS – In memoriam

    0
    234

    Eu am venit la Baia Mare în anul 1972, în luna septembrie de la Cluj.

    Căzusem la examenul de limba română cu toate că, corijenţa la limba franceză mă speria mai mult însă, după acea ratare nici nu am mai vrut să fac şcoală căci, eram scârbit de atitudinea unor profesori şi ştiam că învăţătura o capeţi dacă vrei, din cărţi de aceea, până în ziua de azi eu îi mulţumesc lui Eugeniu PLETEA, profesorul de limba română de la Cluj, care mi-a insuflat dorul de carte şi m-a învăţat să cumpăr înainte de orice, mereu, câte o carte!

    În acei ani Baia Mare era un oraş cenuşiu, cu ploi acide vara, cu femei destul de şterse esteticeşte privindu-le, cu o ceată de poeţi care roiau în jurul unui „zeu”: OLOS!

    Atmosfera din „colonia pictorilor” era ceva similar prozei lui Kafka adică, plămânii ţi se îmbibau cu un parfum scorţos de scorţişoară măcinată şi presărată peste grişul fiert în lapte şi aburind la prima vedere, cuvintele trebuind a fi citite cu grijă ca mintea să nu-ţi fie „arsă” aidoma cerului gurii de grişul fierbinte în lapte fiert şi presărat cu scorţişoară, iar la vederea „Mişu” prizonierul de lux al coloniei, prin minte începeau a se deşira toţi cei de la Tasso Marchini şi Lidia Agricola la Brâncuşi sau Beuys pe care Olos îi iubea mai mult decât pe Traian, sau Nicolae…

    Ajuns la şcoala de sub Dealul Florilor –efect al stăruinţelor mamei mele, cea care pur şi simplu m-a înscris ca elev, repetent şi fugar în faţa şcoalelor lui Ceauşescu, am găsit profesori „învechiţi” de la care nu aveam ce învăţa pentru desăvârşirea mea ca artist şi, astfel, caracterul meu de introvertit s-a accentuat căci, până la întâlnirea mea cu Mihai Olos, nimeni nu a reuşit să mă scape de obsesiile în legătură cu inutilitatea artei!

    Lui Mihai Olos îi datorez aproape tot ce însemn ca om de cultură –iertată-mi fie modestia rămasă printre rânduri de aceea alături de orădeanul Rudi Kovács este cel mai important om din viaţa mea şi sunt mândru că mămica mea este flancată de aceşti oameni.

    „Mişu” îmi este nu numai prieten ci, tată spiritual!

    La moartea lui Mihai OLOS eu nu vreau să plâng ci, să-l aud ţâpurind… „o moarte ce ţ-aş dori”!

    Mircea SERBAN

    Vişeu de Sus –„Poduri” 25. 02. 2015

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentMoartea lui David -2.
    Articolul următorDragostea acestui glob imens şi greoi prin moarte…
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here