O carte ce o recomand şi trebuie citită fără doar şi poate, are o dedicaţie foarte dragă sufletului meu şi am să o citez tocmai pentru că, după părerea mea poate fi una din cheile ce pot deschide porţile ce închid grozavul sistem medical din România.

Cartea este scrisă de ieromonahul Savatie Baştovoi şi are un titlu –“Nebunul”, cu atât mai surprinzător cu cât, potrivit părintelui Arsenie Boca, acest cuvânt este interzis iar, dedicaţia omagiază pe cei care, …” prin faptele lor s-au făcut plăcuţi lui Dumnezeu, dar au fost nesocotiţi de către oameni.”

Eu nu ştiu ce au învăţat în şcolile pe care le-au urmat sumedenia de ziarişti ale căror cuvinte “orientează greşit sau dezorientează” cititorii articolelor semnate de ei, dar în ce mă priveşte –pentru că majoritatea celor care mi-au mărturisit din tainele jurnalismului erau creştini deci, aveau expertiza (aproape) bocaniană a valorii cuvântului, eu îmi aşez braţele cu ale căror degete scriu cuvinte astfel, încât să le pot cuprinde sensul iubirii şi, mărturisesc că şi eu, încerc a le prinde din zborul lor între Nichita Stănescu şi Mihai Eminescu, Tudor Arghezi şi Radu Gyr pentru că, atât cuvintele scrise de mine cât şi sufletul meu ce se stinge în ele să devină cum spunea avva: …” capabile să facă treaba la care au fost trimise şi să mă însoţească până la judecata de apoi”!

http://www.obiectiv.info/cuvinte-interzise-in-viziunea-parintelui-arsenie-boca-ce-sa-nu-spui-niciodata_56527.html

Dacă, iată, există cuvinte interzise şi suntem somaţi pentru a le lăsa fără rostire, există şi întâmplări ce ne somează nu numai a nu le lăsa pradă uitării, dar mai ales a-i place şi iubire a le dărui celor făptuitori şi pildă tinerilor negreşit a-i pomeni căci, numai aşa e dusă lumea mai departe-n spre virtute! Dar, a nu învăţa din întâmplările ce greu le uită cei ce au aflat de ele ori, altora povestea lor a spune-o doar să le sminteşti şi mintea şi simţirea, se cheamă că acel povestitor chiar trebuie oprit a nu le confisca speranţa şi pofta de-ndreptare atât a oamenilor cât şi-a urmărilor căci, doar cu speranţe şi fapte bune se poate-o nouă întemeiere existenţială!

(Mai toţi cerşetorii şi flecarii dădură buzna în piaţă. În faţa bisericiilor rămăseseră doar cei cu totul bătrâni şi infirmi care nu se puteau mişca atât de uşor oriunde ar fi vrut. De câteva zile se zvonea în oraş despre o noutate nemaiauzită. Un oarecare filozof, care îşi zicea Zinon, venise cu un obicei care făcuse tot oraşul să forfotească ca un roi de viespi. Acesta, fiind elin de neam –deşi unii erau de părere că era sirian şi doar învăţase la elini, aduna în jurul său mulţime de oameni, pe care îi ademenea cu nişte ghicitori, dar Zinon recursese la o şmecherie în faţa căreia nu rezista nimeni.
Avea un săculeţ de piele, împodobit cu împletituri colorate şi nituit cu aur, pe care îl făgăduia celui care îi va dezlega ghicitoarea. Dar, pentru că doritorii de a pune mâna pe săculeţ erau prea mulţi, Zinon se târguise ca cei ce vor să-l ia, să pună mai întâi bani în sac. Cine punea suma cea mai mare răspundea primul la întrebarea lui şi deci avea cei mai mulţi sorţi de izbândă. Tărăboiul în jurul filozofului creştea, deoarece, de când venise, strânsese nu se ştie câţi bani în sac. Unii începuseră să spună că este un şarlatan şi că nici el nu ştia dinainte răspunsul la ghicitorile lui, ci că îl născocea pe loc împotriva celui care încerca să ghicească. Supărarea cea mare a fost când, la întrebarea lui Zinon: “Cine este un animal fără pene”, şeful trupei de comedianţi, un bărbat mătăhălos, cam la cinzeci de ani, poreclit Calu a răspuns: “Şarpele”. Filozoful însă a zis că nu şi că, deşi şarpele nu are pene, totuşi răspunsul corect este: “Omul”. Pentru această întorsătură, Zinon era cât pe ce să ia bătaie şi ar fi luat-o dacă nu ar fi avut la el o carte în membrane în care a zis că este însemnat acest răspuns –deşi comediantul mânios nu ştia greceşte, şi că această ghicitoare o ştie toata Atena şi, îndeobşte, toate şcolile de filozofie din lume, de vreme ce ea aparţine unui mare filozof, Platon.
Această întâmplare a fost pricină de mare ceartă şi dezbinare în trupa de comedianţi, deoarece Calu pusese tot câştigul lor de o zi în sacul filozofului. Scandalul se linişti brusc şi toată lumea izbucni în hohote de râs când, în mijloc pe neprins de veste, apăru Nebunul purtând pe cap o cunună de dafin şi înălţând ameninţător o trestie. Scoţându-şi o mână prin deschizătura pentru cap a hitonului (o cămaşă lungă, până mai jos de genunchi, specific epocii), Nebunul îşi lăsă un umăr gol, ca şi cum ar fi fost un filozof elin îmbrăcat în togă.
Oprindu-se cam la cinci paşi în faţa filozofului, Naebunul îşi ridică mâna în care ţinea trestia şi rosti solemn:
– O întrutotcinstite filozoafe Zinon, bine ai poposit din părţile Atenei în mijlocul nostru! Te salută cel mai de seamă filozof al Emesei –Simeon!
Nebunul se înclină, făcând să i se dezgolească un şold şi rămase aşa până încetară hohotele de râs.
– Vestea despre tine a ajuns până la urechile mele, o filozoafe Zinon, şi eu, lăsând toate treburile, am venit să te ascult şi să lupt cu tine cu săbiile cele nesângeroase ale filozofiei!
Adunarea izbucni în hohote de râs, iar Zinon, văzând că este un nebun, nu se pierdu cu firea, ci, ca să-şi arate ascuţimea sa de spirit, răspunse pe acelaşi ton, ridicând o mână spre Nebunul care îl privea acum cu semeţie peste umăr.
– Te salut, filozoafe al Emesei –izbucni în râs Zinon, dar pentru că sunt foarte obosit azi şi ziua e pe sfârşite, îţi dau această ocazie, din care să se vadă măreţia inimii mele! Iată, săculeţul acesta râvnit de toţi, de vei ghici câţi bani sunt într-ânsul, este al tău împreună cu toţi banii, iar de nu…
Zinon făcu un efort prefăcut de a-şi stăpâni râsul, scrutând cu privirea adunarea.
– Iar de nu –continuă el, o să dezbraci “toga” ta de “filozof” şi slugile mele or să-ţi tragă o sută de lovituri cu trestia pe care o ţii în mână!
Câţiva din mulţime încercară să râdă, dar îndată se lăsă o linişte adâncă şi totţi încremeniseră, aşteptând ce va urma.
Nebunul ceru ca sacul să fie lăsat jos şi să facă toţi doi paşi în urmă. Această precauţie plăcu tuturor, deoarece aşteptau ca Zinon să facă iarăşi o şmecherie din ale sale. Calu, care se mai liniştise de când venise Nebunul –deoarece el era unul din cei care credea în puterile vrăjitoreşti ale acestuia, ieşi în mijloc, împingându-i cu grosolănie pe cei din faţă şi zicând că el va număra banii. Toţi căzură de accord şi acum aşteptau ca Nebunul să rostească cifra.
– Două sute treisprezece bani de aramă, optezeci şi doi de bani de argint şi opt bani de aur –rosti în cele din urmă Nebunul.
În liniştea apăsătoare care se lăsase, Calu răsturnă săculeţul cu bani, care, căzând pe caldarâm, scoaseră un zgomot de parcă s-ar fi lovit două săbii. Zinon încercă să facă un pas spre grămada de bani, dar strigătele mulţimii îl determinară să se mulţumească doar cu o întinsătură mai mare a gâtului. Toţi urmăreau dacă circarul, meşter la escrocherii, nu fură vreun ban. Calu însuşi stătea în aşa fel, ca toţi să vadă că nu fură şi că joacă cinstit, mai ales că el avea credinţa că Nebunul este vrăjitor şi că aflase cu vrăjile sale numărul banilor. Circarul chiar se temea să nu-i scape ceva la numărătoare sau să se rostogolească vreun ban, ca nu cumva sacul să se întoarcă la nemernicul de Zinon. După ce termină, strângând tacticos banii înapoi în sac şi legându-l la gură, Calu se ridicase în toată mărimea lui şi începu să strige:
– Nebunul a ghicit! V-am zis eu că Nebunul este vrăjitor! Nebunul a luat banii!
Zinon se tulbură şi chiar încercă să-i ia sacul din mâna circarului. Acela însă ridicase mâna, iar Zinon nu putea nicicum să ajungă la sac. Mulţimea începu să forfotească, prefăcându-se într-o învălmăşeală de hohote de râs, de strigăte şi de îmbrânceli. Cel mai tare striga Zinon, zicând că jocul nu a fost pe dreptate, deoarece Nebunul a jucat fără să pună nimic în sac. O parte din mulţime începu să ia partea filozofului şi gloata se împărţi în două, huiduind şi îmbrâncindu-se, gata de încăierare. În această hărmălaie se auzi dintr-odată glasul Nebunului, care, ridicându-şi trestia, strigă:
– Cetăţeni ai Emesei! Toţi ştiţi că jocul a fost cinstit şi că eu mi-am pus în joc unicul meu fund în schimbul acestui săcuşor nenorocit de bani!
Gloata izbucni în hohote de râs, printre care Nebunul continuă:
– Dar, ca toată lumea să fie mulţumită, eu propun următorul târg! Vă zic şi eu o ghicitoare şi cel care o va dezlega să-şi ia sacul şi să plece!
La auzul acestor cuvinte, Zinon se lumină la faţă şi toţi începură să strige: “ Ghicitoarea! Să zică Nebunul ghicitoarea!” Atunci, cerându-i circarului să lase sacul jos şi făcând semn tuturor să se dea în spate, Nebunul călcă pe sacul cu bani şi, potrivindu-şi cununa de dafinpe cap, ridică trestia şi strigă:
– Fericit este împăratul care domneşte peste supuşii săi! Ziceţi, aşadar, cine este împăratul şi cine sunt supuşii?
Mulţimea începu să forfotească şi se putea auzi numai: “Constantin, Iustinian, Iustin…” Zinon, care luase o sută de vergi în Efes din cauza unei ghicitori pentru care fusese acuzat de lezmajestate, se încruntă şi nu se hotăra să răspundă. Se gândi totuşi că ghicitoarea este despre împăratul Iustinian, mai ales pentru că acesta se întorsese de curând biruitor din Spanaia şi Italia şi izbândise să le recucerească, deşi predecesorii săi le pierduseră. Însă îndrăzneala şi hotărârea de a răspunde care crescuseră în Zinon se spulberară atunci când Nebunul, văzând că nimeni nu răspunde, zise că şi împăratul, şi supuşii sunt de faţă. Zinon hotărî că fusese tras într-o cursă de către cineva căruia îi părea rău după banii pierduţi şi că acum trimisese pe acest vrăjitor să-l provoace şi să-l acuze de lezmajestate, aşa că hotărî că-i sunt destui banii făcuţi în Emesa şi că o bătaie ca aceea din Efes trage mai mult decât un sac cu bani. Toţi tăcură, pironindu-şi privirile asupra lui Zinon şi aşteptând ca el să răspundă primul. Zinon simţindu-se prins în colţ şi înţelegând că toţi îl aşteaptă pe el, strigă că el nu ştie răspunsul şi că banii rămân la Nebun. Cineva din mulţime strigă: ”Constantin!”, altcineva “Iustinian”, dar strigătele lor erau nesigure şi în curând totă gloata începu să strige: “Nu ştim! Să spună Nebunul dezlegarea!” Atunci Nebunul, cerând să se facă linişte, le zise:
– Împăratul este mintea, iar supuşii sunt simţurile omului. Fericit este omul a cărui minte stăpâneşte peste simţurile sale şi le face să lucreze numai ceea ce este bine şi folositor. Cu adevărat un astfel de om este mai fericit decât un împărat care domneşte peste lumea întreagă, dar peste simţurile sale nu este stăpân!
După puţină linişte, toţi începură să şuşotească, să strângă din umeri şi să se minuneze. Unii îl lăudau pe Nebun, alţii ziceau că înnebunise mai mult, că nu el, ci un demon vorbeşte prin gura lui şi îi spune tot ce se petrece în lume.)

Savatie Baştovoi –Nebunul ISBN 978-073-88443-2-2 Editura Cathisma 2009

Eu cred că moartea micuţului David Dologa din Săcel este un mesaj care, dincolo de durere spune totul despre cum a fost îngrijit şi cum se îngrijesc nu numai de viaţa lor, oamenii dar, mai ales autorităţile faţă de oameni şi sistemul de sănătate născocit pentru oameni!

În opt ceasuri, doar în 8 ceasuri tot sistemul spitalicesc, de sănătate publică din România au traversat moartea unui băieţel de numai 3 ani, din Săcel iar, mesajul pe care David Dologa îl lasă în urma sa ar trebui luat în seamă de cei ce îl plâng, de cei ce l-au lăsat să ajungă în faţa porţii ce duce sufletele la locul de unde au plecat pentru a întrupa fiinţa unui copil, de cei ce conduc şi de cei ce finanţează, prin moarte călătorul sistem de sănătate publică din România!

Sfârşit partea 1-a

36992 Vizualizări Total 11 Vizualizări Azi

Nascut in Sighetu Marmatiei, la 22. 10. 1953 intr-o familie mixta de etnici cu identitate imperiala si regala: slovaca, ungara, turca si romana. Primul meu invatator a fost domnul Alexandru RUJA, caruia ii multumesc pentru dragostea, rabdarea si iscusinta de a ma fi cioplit, slefuit si asezat pe soclu in aceasta minunata sala de expozitie a culturii romanesti. Absolvent -fara licenta, in 1994, al Scolii Superioare de jurnalism Bálint Győrgy din Budapesta. Ex corespondent al departamentelor pentru limba romana, intre 1991-1997 pentru Europa Libera, 1992-2001 BBC si 1994-1996 Deutsche Welle. Fondator si editor al primei publicatii a orasului Viseu de Sus - "Comunicator".