Cu câteva zile în urmă –la o dicuţie amicală cu prietenul meu dr. ing. Vasile Coman, despre ultimul sfert de secol din istoria patriei, amândoi ajungeam a valida observaţia că această perioadă nu a atras atenţia prin apariţia vreunui nume „mare” în viaţa culturală a scumpei noastre patrii, dar… totuşi, suntem martori, ca cititori, ai unor „texte” de biografie literară de excepţie!
În România începutului de nou mileniu, atât la nivel de establishment, cât şi la nivel privat (şi) cultura este slab finanţată, iar faptul contribuie la alienarea întregii societăţi de aceea, în momentul când cineva dintre noi reuşeşte să îşi semnaleze existenţa culturală ei bine, ceilalţi avem datoria de a rezona căci, doar astfel ne ridicăm până –cel puţin, la nivelul condiţiei umane!
Mi-am pierdut deprinderea şi exerciţiul criticii literare din vremea tinereţii când participam cu toată fiinţa mea la lucrările cenaclului din Vişeu de Sus de aceea, fără nici o ambiţie de profesionalism, voi aminti aici de doi oameni a căror valoare (culturală) este dincolo de obişnuit şi fiecare „amprentă” pe care ei o lasă pe pielea fină a obrazului literaturii române este de-a dreptul remarcabilă, excepţională: Rădiţa Rodica RÂPEANU şi…Cornel IVANCIUC!
Despre Rădiţa Rodica RÂPEANU –ca poet, puţină lume a auzit căci, domnia sa nu are încă nici o carte publicată, poemele ei fiind publicate în reviste de literatură în format „online”.
http://insemneculturale.ning.com/profiles/blog/list?user=1wprq0jye18xh&page=2
Din câte ştiu, căci am avut privilegiul de a comunica, urmează să fie definitivat primul volum de poezie, intitulat „Mireasă pentru Alba Iulia” -probabil la editura „Limes” a lui Mircea Petean, carte ce va conţine 77 de poeme.
Public aici 3 din aceste poeme aflate în structura viitorului volum de debut al doamnei Râpeanu…
Ţi-aduci aminte calul?
Ţi-aduci aminte calul? Din stinghie de lemn, Cu frâul de mătase Ce te țineai de el? Abia pășeai copile... Și-n mersul tău greoi, Atunci când vedeai calul, Săreai, urlând-vioi... Ţi-aduci aminte calul ? Din fire de poveste Cel ce mânca jeratic Și omului vorbea... O! Recunoaște acuma! În plăsmuirea ta, Simțeai, că tu ești Craiul Încălecând pe-o șa... Ți-aduci aminte calul ? Ce necheza pe străzi Dădeai fuga la poarta De ce? Și Cum? Să vezi ... Ah! ce dorința oarbă, Să-l poți incaleca... Visând a ta mireasă La spate să îți stea! Ți-aduci aminte calul? Ducând pe ultim drum, Înfășurat în pânză, Pe bunul său stăpân? Cum nările-i umflate, Opreau lacrimi șuvoi. Iar mersul lui spre groapă, Mai mult dădea înapoi... Cum aburii din gura, Te-nvăluia de-acum, Părea cioplit în piatra, Părea sculptat prin fum! Ți -aduci aminte timpuri? Când cal... visai să ai, Ce timpuri și ce vremuri !? cu... OAMENI și CAI !!!
A mea sălbăticiune - In memoriam: Nicolae Labiș
Prin miez de întuneric străluce ochiul caprei La margine de stâncă proptindu-se-n copită
Când botul fin despică alinătura apei Iar setea o-nconvoaie, ca pradă și ispită
Rămâne mută luna și raza dulce-i pică Pe pântece, pe crupe și pe mărețe gene Doar liniștea din pietre o-mprejmuie cu frică, Mai împietrită teama i se prăvale-n vene...
Un muget îi încheagă blândețea de pe față Și-adulmecă durerea prin sfârcuri de lumină, Vânatul își vânează același drept la viață, O lacrimă de ploaie se umple cu rugină
Din coastele pădurii se-aude numai vaier, Se împletește jalea pe trunchiul de tufan, Frunzarele desprinse se jăruie prin aer Și amiroase-a sânge, a fiară și-a catran.
Sub colții albi un rânjet îi încleștează gura In urlet se descinde rumoarea vechii sorți, La capătul genunii, se profilează ura - A mea sălbăticiune, te rog un salt... că poți!
Să-mi iau bărbat sau un amant?
M-am trezit cam buimăcită ... Și mă-ntreb nedumerită: Să-mi iau bărbat sau un amant? Unu-i mai bun, altu-i galant! Bărbatul e al casei stâlp Și nu îmi iese din cuvânt Cu el copii eu pot avea De râs n-aș fi la nimenea... Și scap de orice handicap Ce-mi dă mereu dureri de cap Înspre altar eu m-am visat Deci m-am decis... îmi iau bărbat! Amantul e un vrăjitor, Don Juan - născut cuceritor - Nu uită să mi-aducă flori Și când îl văd mă iau fiori! Miroase proaspăt îmbăiat E tuns și ras și e frezat Cu toate este în bonton, Deci vreau amant, s-avem pardon! Bărbatul are rostul lui Și–n capul său pot să mă sui Că sunt de-acum nevastă-sa Îi calc, gătesc și-i țin casa Iar soacră-mea dac-ar vedea Nu-i treaba ei, e treaba mea... De mine eu îl știu legat Deci m-am decis... îmi iau bărbat! Amantul este un erou, Iubirea lui n-are ecou, El se strecoară fur în pat De zici că nu-i adevărat Lipsit e de prejudecăți De-l vrei mereu și-n alte dăți... Nu bagă-n seamă orice zvon Deci vreau amant, s-avem pardon! Bărbatul mi-e salariat Semnează statul chiar de-i beat Și tot așa lună de lună Nu vede-un bănuț pe mână Și mă prefac că-mi este rău Când nu stau la cheremul său Și tot ce-i spun e-adevărat Deci m-am decis... îmi iau bărbat! Amantul e mai rafinat Îmi dăruie ce n-am visat Și ar vrea de la o poștă Să tot stea cu cuiu-n poftă... Are stil, vorbă blajină Lângă el sunt o regină, Nu țipă, nu ridică... ton Deci vreau amant, s-avem – pardon! Bărbatului oricând tu-i spui Să-și mai așeze pofta-n cui Deci il iubesc că e bonom Chiar îmi lipsește așa om Și nu contează ce vrea el De îl iubești e mielușel Mă iartă de l-am supărat Deci m-am decis... îmi iau bărbat!
* De-așa viață ne’mplinită Iată-mă-s mai răvășită Să vrei și să decizi e greu S-aleg... habar nu am nici eu Acum, te-ntreb un sfat să scap, De-așa durere grea de cap: Între bărbat și un amant... Soluția... e un calmant?
Cornel IVANCIUC este deja la a doua sa carte -după „Cartea cuceririlor”, apărută deja şi la Praga în versiune cehă, debutul său fulgerând realmente cerul literaturii române!
La târgul „Gaudeamus” el şi-a lansat noua carte: „Stăpânul spaimei”, despre care se va scrie mult căci, dincolo de excepţionalul său talent de prozator, Cornel Ivanciuc reţine atenţia prin calităţile lui de „homo enciclopedicus” puţină lume ştiind bunăoară că, celebrul jurnalist de la „Caţavencu” este membru corespondent al Academiei române din anul 1991.
Cornel Ivanciuc împreună cu arheologul Alexandru Păunescu este autor al unei lucrări ştiinţifice „Noi descoperiri paleolitice în România” publicată de de editura academiei în revista „Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie” în anul 1991, un exemplar al acestei lucrări fiindu-mi dăruit de Cornel, om de care mă leagă o veche prietenie.
„Stăpânul spaimei” -roman pe care personal l-am clasificat ca făcând parte din TOP 3 al celor mai dense proze din istoria beletristicii universale, alături de „Ulysse” şi „Război şi pace”, este un roman realmente greu de citit, dar fascinant!
Mult mai fascinant decât „Numele trandafirului” – cu observaţia că singura asemănare între Eco şi Ivanciuc fiind o anume violentă pasiune pentru istorie, la Ivanciuc pentru paleolitic, la Eco pentru evul mediu, „Stăpânul spaimei” se va lăsa citit doar dacă, aveţi capacitatea de a vă proteja de…gerul ce îngheaţă bucuria lecturii!
Proza lui Cornel Ivanciuc şi poezia Rădiţei Răpeanu sunt bijuterii de purtat zilnic… de la Tisa pân`la mare!
