Cu ceva timp în urmă un (fost), spectaculos, politician post ceauşist enunţa, inspirat, o formulă prin care eticheta partidele politice ca fiind „organizaţii de tip mafiot” şi, nici unul din liderii multelor partide din România, aflate la putere sau la plutire, nu a reacţionat nici în justiţie, dar nici în spaţiul public ceea ce, nu numai pentru mine, dar pentru orice adult cu mintea la loc, sau unui copil ce tocmai adună informaţii despre lume şi patria sa, naşte câteva întrebări precum, dacă enunţătorul are dreptate, care este motivul pentru care nu intervine Justiţia căci, o fi ea „oarbă” în reprezentarea imagologică, dar nu e surdă sau, dacă enunţătorul nu are dreptate, de ce nu a reacţionat de pildă Iliescu, tătuca stăngii, sau Băsescu badiuca democraţiei, sau Iohannis, primarul (pe atunci al capitalei culturii europene), structuri ale statului care se ocupă de moralitatea populaţiei dacă, cele ce sunt pentru a veghea la bunul mers al vieţii românilor dorm, şi încă într-o dormire atât de profundă încât din când în când câţiva, ce-i drept destul de puţini, mai scot oglinjoara din buzunar şi o aşează la nările acelor structuri pentru a afla dacă mai respiră!?
Obiceiul de a pune oglinda la nările cuiva, aflat într-un somn profund nu are câtuşi de puţin conotaţie politică, dar la o inopinată inspecţie de front căci, nu-i aşa partidele luptă şi încă aprig, pentru putere deci, există o linie a frontului, aşadar la fiecare asemenea inspecţie ar trebui verificată dotarea cu oglinjoare e fiecărui membru de partid, precum înainte vreme era în obiceiul ofiţerilor armatei române, care mai aveau în dotare rujul de buze, uleiul de păr şi pieptănul de os astfel, oglinjoara ar putea căpăta denotaţia celui mai paşnic instrument al democraţiei de partid, dar nu numai căci, imaginaţivă cât de înţelept ar fi ca, bunăoară, precum în povestea fraţilor Grimm, primul ministru privindu-se în oglinjoară să se întrebe astfel: …”oglindă, oglinjoară sunt eu cel mai neghiob din ţară” şi astfel, s-ar putea evita scandalurile de presă, într-o parte, sau somnul de presă în cealaltă şi, oamenii precum vitele -cum altfel, şi-ar vedea de treaba lor, iar partidele -ca intr-un roman de dragoste pentru arta războiului, ar putea să îşi vadă de business, adică de lectură!
Cât de frumoasă ar fi viaţa (şi) din România dacă, cineva, nu ştiu cine, dar cu siguranţă o femeie care s-a culcat cu necuratul aflat în prohabul celui proprietar de spurcavnic mădular la care a tânjit acea femeie, nu ar fi născut neghiobul!
PS.
Domnule Preşedinte cine vă împiedică să organizaţi un plebiscit cu întrebarea clară la care românii ar trebui să răspundă prin „DA” sau „NU” şi formulată astfel: – „Sunteţi pentru alegeri parlamentare anticipate”?
