I-auzi!

    0
    223

    O ştire a profesorului Ion Coja, potrivit căreia congresul mondial evreiesc infirmă, neagă holocaustul din România –deşi trecută cu vederea de presa centrală, stârneşte tensiuni şi, … nedumeriri; adică, zeci de ani românii au fost acuzaţi de antisemitism, când în imediata vecinătate a României invectivele la adresa „jidanilor” au găsit nu de puţine ori spaţii şi în discursurile oficiale ale unor persoane aflate -temporar, la putere, ba chiar a fost înfierată şi ţara noastră pentru pogromurile împotriva evreilor iar, pe de altă parte ştirea aduce o probă în favoarea celor care -aducând în discuţie ca argument Scrisoarea lui Aristeas despre legenda septuaginta din vremea faraonului Ptolemeu al II-lea, izvor de ură şi neînţelegeri între religia iudaică şi cea creştină, arată că Jahve este un zeu mincinos şi evreii au „inventat” toată tărăşenia doctrinei pentru a ţine în întuneric şi sclavie popoarele!
    Ce consecinţe pot avea detaliile pe care profesorul Ion Coja le face acum, asupra securităţii naţionale –întrucât fără nici o îndoială va avea conotaţie şi în acest sens, dar şi în ce priveşte raporturile diplomatice ale României cu Israel şi finanţa mondială controlată de evrei rămâne de văzut!
    Dar, rămâne să observăm eventualele efecte în interiorul comunităţii evreieşti din România căci, nu care cumva să credeţi că evreii nu au şi interese faţă de persoane din comunitatea lor!
    Dar în comunitatea internaţională a evreilor se vor isca comentarii plecate de la această ştire „made Ion Coja”?

    coja

    Dosarul suferințelor unei familii evreiești este o broșură de 20 de pagini, format A5, care conține un chestionar pe a cărui ultimă filă scrie că „toți evreii au datoria de a răspunde la acest chestionar”.

    Fiecare cap de familie evreiască din România de după război, în 1946, a primit un asemenea chestionar spre completare, datele adunate în acest fel urmând să fie folosite la Conferința pentru Pace, de la Paris, 1947. Inițiatorul acestei vaste anchete a fost CONGRESUL MONDIAL EVREIESC, celebrul și temutul, Secțiunea din România, Comisiunea de studii. E de apreciat că numărul acestor dosare a depășit suta de mii! Ideea de a strânge de la fiecare evreu supraviețuitor al „suferințelor” toate informațiile legate de ceea ce ți se putea întâmpla în România acelor ani dacă erai evreu, a fost cum nu se poate mai fericită pentru aflarea adevărului.

    Circulau deja o sumedenie de zvonuri, de „teorii”, atât de fanteziste încât reacția autorităților supreme evreiești a fost de un bun simț total. Dosarele, după ce au fost completate, au fost cu grijă adunate la sediul Federației Comunităților Evreiești din România, aflat la București.

    Despre aceeași perioadă de timp, atât de zbuciumată pentru istoria lumii, dar mai ales pentru evrei, mai avem o sursă importantă de documente: presa evreiască din România.

    Din păcate, aceste două surse de documentare extrem de importante nu mai sunt la dispoziția publicului, nici măcar a cercetătorilor istorici. Cine încearcă să ajungă la ele, așa cum am încercat noi, este practic refuzat, dus cu vorba, amânat!… Luat la ochi, chiar!

    Federația amintită este un ONG susținut de la bugetul României. Legea pretinde unor astfel de ONG-uri să pună la dispoziția oricui interesat, toată arhiva sa. Bunăoară colecția de ziare sau fondul documentar constituit din aceste Dosare ale suferințelor evreiești!

    Din informații primite din interiorul FCER, dosarele „suferințelor unei familii evreiești” au fost distruse după 1990, iar până atunci au zăcut necercetate de nimeni. Am întrebat cu ani în urmă și repetăm întrebarea: DE CE?!

    De ce aceste dosare nu au făcut obiectul unor cercetări serioase, materialul fiind extrem de bogat și de edificator?!

    De ce despre existența acestui fond de arhivă nu vorbește niciun istoric, evreu sau român?!

    De ce acest fond de documente autentice a fost distrus după 1990?!

    Cui și de ce nu i-au convenit informațiile cuprinse în aceste autentice „dosare ale suferințelor”?!

    Un răspuns posibil, pe linia unei mereu invocate teze false, ar susține că autoritățile comuniste nu permiteau discuții prea insistente pe tema suferințeor evreiești! Monopolul acestor suferințe îl aveau comuniștii, ilegaliști în România încă din 1921. Faptul că majoritatea dintre acești eroi ilegaliști erau și ei evrei nu e decât o coincidență, un paradox!…

    Acest răspuns intră în contradicție cu faptul că nici măcar dosarele completate de evreii din Ardealul de Nord-Vest, care suferiseră sub regimul horthyst, nu au făcut obiectul unei cercetări, al unui interes, deși la București s-a vorbit destul de des despre holocaustul făcut de unguri…

    După 1990, unii evrei, în frunte cu cei din conducerea FCER ca reprezentantă oficială a evreimii, au formulat la adresa românilor acuzația de holocaust, de genocid, punând în vina românilor moartea a circa 200.000 de evrei în lagărele din Transnistria. Te-ai fi așteptat ca în sprijinul propriilor acuzații de holocasut, FCER să se folosească de fondul documentar conținut de „dosarele suferințelor evreiești”. Sosise momentul în care aceste dosare să fie folosite drept ceea ce erau: mărturii directe, ale celor implicați nemijlocit, mărturii pentru oricine convingătoare, imposibil de trecut cu vederea. Mărturii date la rece, acasă, când fiecare evreu, înconjurat de familie, putea să rememoreze cu exactitate tot ce i se întâmplase în timpul războiului și să dea răspunsuri judicioase.

    E de mirare, în principiu, că existența acestor documente a rămas mai departe necunoscută, practic ascunsă față de public și față de istorici. Numai istoricii evrei din România, reciclați din istorici ai mișcării comuniste în istorici ai Holocaustului, au știut de acest fond de documente excepțional de important. De ce oare nu l-au folosit?! De ce au ținut secretă existența acestui fond de documente chiar și după 1990? De ce nu s-au folosit de acest fond de documente în alcătuirea faimosului Raport Wiesel?

    Nu am citit integral raportul care poartă numele celebrului impostor. Dar sunt gata să pariez că nici măcar nu se pomenește de acest fond de documente!

    Ba mai mult: la ceva vreme după ce s-a lansat acuzația de holocaust, acuzație pe care cei mai mulți români au respins-o, liderii evreimii din București au decis distrugerea celor 100.000 de dosare ale suferințelor evreiești! Repet: DISTRUGEREA DOSARELOR!… Dosarele au fost distruse!

    Mă întreb dacă au făcut această veritabilă crimă cu acordul Congresului Mondial Evreiesc, proprietarul de fapt al acestor dosare! Căci toată ancheta din 1945-46 a fost inițiată de Congresul Mondial Evreiesc și, probabil, susținută financiar de acesta! E greu de crezut că Congresul Mondial Evreiesc nu a fost întrebat, consultat.

    Întrebăm deci: A cerut voie Nicolae Cajal și alde Lya Benjamin, Jean Ancel sau Radu Ioanid ori Aurel Vainer de la conducerea Congresului Mondial Evreiesc să distrugă fondul de arhivă constituit din Dosarele Suferințelor Evreiești?

    Dar acordul YAD VASHEM-ului l-au avut pentru această decizie impardonabilă?

    Nerozii de la FCER din România au informat de intenția lor măcar conducerea statului Israel? La urma urmelor Israelul, prin guvernul său, administrează oficial memoria victimelor Holocaustului și despăgubirile solicitate în numele acestora! Oare evreii tembeli și sperjuri de la conducerea FCER au cerut cuiva voie ca să distrugă acele dosare, acele dovezi irefutabile ale suferințelor evreiești?!

    De capul lor așa ceva nu puteau să facă! În mod sigur nu a fost vorba de o inițiativă „locală”! De o clipă de rătăcire! De un moment nefericit!… Ci este vorba de un act pentru care este angajată răspunderea tuturor liderilor evrei, de pretutindeni!

    Dacă mergi la Comunitatea Evreiască, cum am făcut noi, și ceri să consulți presa evreiască din vremea când s-au produs acele suferințe, inclusiv holocaustul din Transnistria și deportările din Ardeal, ți se spune că toată presa aceea, de maxim interes pentru români, nu mai este la București, ci a fost dusă pe apa Sâmbetei în Israel? Cu voia cui? Și de ce?

    FCER din România este un ONG bugetat de statul român! Arhiva oricărui ONG bugetivor este bun public și stă la dispoziția oricărei persoane din România, conform legii Informației. Admit să existe un interes și din partea statului Israel pentru această arhivă! Dar în acest caz ori își fac dumnealor niște copii ale documentelor de care sunt interesați, ori, cel mult, preiau documentele numai după ce lasă în urmă niște copii foarte amănunțite, exhaustive, aș zice, dacă nu greșesc!

    „Dosarele suferințelor” nu am avut norocul să fie teleportate în Israel, să fie în mod abuziv „săltate” de la București, dar păstrate în bună stare undeva unde nu poate fi văzută, așa cum s-a procedat cu presa evreiască din aceeași perioadă. După informațiile mele, aceste dosare au fost distruse! Literalmente distruse! Mai ceva ca biblioteca din Alexandria!… Deznodămînt cu totul neașteptat! Paradoxal!… Aș zice, din nou paradoxal și neașteptat, cum sunt atâtea în istoria evreilor: evreii și-au distrus arhivele! Arhivele suferinței evreiești! Arhivele dreptului lor la compasiune planetară și la despăgubiri pe măsură au dispărut! Prin distrugerea fizică a suportului grafic: hârtia! Despre salvarea acestor dosare prin fotocopiere nu poate fi vorba!

    Firească, din nou, întrebarea: de ce? De ce, domnilor Vainer & comp., ați distrus un fond de arhivă atât de prețios pentru istoria evreimii, a omenirii, în definitiv? De ce ați împiedicat accesul nostru la mărturiile evreilor despre cât au suferit ei în România asta blestemată?! România asta pe care o acuzați de crima cea mai abjectă: genocidul?!

    Cum spuneam cu ceva vreme în urmă, din sutele de mii de dosare câteva s-au salvat. Dacă nu multe, măcar cele care au ajuns în posesia subsemnatului. Nu sunt atât de multe ca să ne facem o impresie despre ce au mărturisit sărmanii evrei! Dar – un nou paradox!, în aceste dosare nu răspunsurile sunt cele mai interesante, ci întrebările!

    Desigur, este o mare pierdere pentru cauza adevărului că nu mai putem cerceta și interpreta cele peste 100.000 de răspunsuri date la fiecare întrebare din chestionar! Sunt aproape 80 de întrebări! Dar – și iar ne pomenim în fața unui paradox, cele 80 de întrebări sunt interesante nu prin ele însele, ci prin întrebările care lipsesc din chestionar! Și aceasta este marea noastră mirare, stupefacția pe care ne-a provocat-o, cu ani buni în urmă, lectura dosarului, a chestionarului: NU CONȚINE NICI MĂCAR O SINGURĂ ÎNTREBARE DESPRE HOLOCAUST! DESPRE EVREII MORȚI ÎN TRANSNISTRIA SAU AUSCHWITZ ORI ALTĂ LOCAȚIE, ÎNTR-UN REGIM DE EXTERMINARE!

    Publicăm mai la vale facsimilul dosarului, întrebările care sunt toate adunate sub titlul Efectul regimului de teroare și jaf asupra declarantului. Așadar, „teroare și jaf”. Nu tu crimă, nu tu genocid! Nu tu moarte, exterminare, gazare, execuții, gropi comune, săpun evreiesc, cuptoare etc. Ci numai furt și sperietură!

    Congresul Mondial Evreiesc, autoritatea evreiască cea mai importantă, care a conceput întrebările din chestionar, s-ar zice că nu știa nimic în 1947 despre milioanele de evrei uciși în lagărele de exterminare, șase milioane de morți printre care se numără și cei circa trei sferturi de milion de evrei din Ungaria și România exterminați prin felurite mijloace! Nimic despre acești morți, despre moartea lor, în chestionarul din a cărui completare se constituie fiecare dosar al suferințelor evreiești… Indirect – cum vom vedea, prin întrebările imaginate, Congresul Mondial Evreiesc depune mărturia sa despre ce știa că s-a întâmplat cu evreii din România, inclusiv cei din Ardealul de Nord! O mărturie care spulberă acuzația de Holocaust în România!

    (În ce fel sunt relevante aceste întrebări și dosare pentru situația evreilor aflați la dispoziția autorităților ungurești este o problemă pe care să și-o pună maghiarii interesați. Nu știu însă dacă vor pricepe maghiarii cât de mult le vine în sprijin textul de față!… Sunt pățit cu ei! N-au în cap decât Trianonul și Ungaria Mare…)

    http://ioncoja.ro/textele-altora/congresul-mondial-evreiesc-infirma-holocaustul-din-romania/

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentNeghiobul
    Articolul următorI-auzi, măi!
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here