STRADA E UNITĂ ŞI NU ACCEPTĂ MITĂ!

    0
    899

    Veşnică pomenirea lor, a victimelor care au îndoliat COLECTIV România! Amin!

    afis 38

    „Ce naşte din pisică şoareci mănâncă”! -ne avertizează proverbul popular de aceea, nici eu dar, nimeni din această ţară -aflată de peste 70 de ani, într-o dramă naţională, NU ARE ÎNCREDERE în persoanele din sfera politică!
    L-am votat pe Klaus Iohannis în primul rând, pentru a opri accesul la Cotroceni al reprezentantului PSD fiind în deplină cunoştinţă de cauză că şi el este o „pisică” a comunismului iar, în al 2-lea rând ca mesaj pentru structurile euro-atlantice obligate să afle astfel, că societatea românească este suficient şi necesar educată şi civilizată pentru a asigura unui minoritar etnic accesul la podiumul puterii!
    Iohannis însă, ne dovedeşte -în aceste zile de un profund doliu românesc, a fi un pigmeu lipsit de respect faţă adevărul, cinstea, corectitudinea şi dreptatea care au mânat în STRADĂ zecile de mii de cetăţeni din întreaga Românie şi a demonstrat drept întemeiate acele suspiciuni care avertizează că el, preşedintele este în solda celor care vor să dividă, spre a stăpâni STRADA deci, adversarul Pieţii Universităţii!
    PENTRU A DOVEDI CONTRARIUL DORESC CA EL, PREŞEDINTELE ROMÂNIEI SĂ ÎMI CONFIRME FAPTUL CĂ ESTE DISPUS SĂ:
    1. SOLUŢIONEZE ÎN MAXIMUM 30 DE ZILE CRIZA POLITICĂ -prin desemnarea unui guvern de tranziţie format din maximum 15 miniştri, pentru o perioadă suficient şi necesară a pregăti, bugetul pentru anul viitor apoi, alegerile generale şi locale şi modificarea constituţiei, GUVERN ALCĂTUIT DIN PERSONALITĂŢI DIN ELITA ROMÂNEASCĂ, NEIMPLICATĂ ÎN AFACERI SAU POLITICĂ ŞI DISPUSĂ A SEMNA CONTRACTUL DE COLABORARE CU ROMÂNIA!
    2. ORGANIZEZE UN REFERENDUM PRIN CARE ÎNTREAGA POPULAŢIE A ROMÂNIEI SĂ DECIDĂ ASUPRA ALTERNATIVEI OFERITĂ DE PRINCIPIUL MERITOCRAŢIEI CA BAZĂ A VIITOAREI CONSTITUŢII, lege fundamentală chemată să schimbe fundamental (şi) resursa umană aflată în arealul celor 4 puteri din stat DAR, PENTRU A OBLIGA PARLAMENTUL LA CONSULTARE POPULARĂ ÎNAINTE DE A CREA LEGI!

    Plangere penala pg. 1

    3. SĂ GARANTEZE -prin Decret Prezidenţial, REPARAŢIA MORALĂ A VICTIMELOR COMUNISMULUI, RESPECTUL STATULUI ROMÂN FAŢĂ DE EROII CĂZUŢI ÎN CELE DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE, FAŢĂ MORMINTELE EXISTENTE DAR ŞI PRIN ÎNFIINŢAREA UNORA PE TERITORIILE ALTOR STATE, ÎN SPEŢĂ RUSIA!

    Plangere penala pg. 2

    4. SĂ DEMAREZE NEGOCIERI -LA NIVELUL INSTITUŢIEI ÎN FRUNTEA CĂREIA SE AFLĂ, PENTRU RECUPERAREA CREANŢELOR STATULUI ROMÂN ŞI A TEZAURULUI!
    5. SĂ MEDIEZE ÎNTRE SOCIETATE ŞI ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE PENTRU CONDAMNAREA ŞI CONFISCAREA AVERILOR CELOR CARE SE VOR FI FĂCUŢI VINOVAŢI PENTRU JAFUL ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI, REPUNEREA PE ROL A DOSARULUI NR. 35/P/2006 -anexat, CONDIŢIE PENTRU ASANAREA CORUPŢIEI ŞI RECÂŞTIGAREA SUVERANITĂŢII NAŢIONALE

    Plangere penala mail pg. 3

    Mircea ŞERBAN
    Ex corespondent BBC, Europa Libera, DW la Budapesta

    plangere penala pg. 4

    Post Scriptum:

    AFIS

    Am convingerea că STRADA se va organiza până la viitoarele alegeri generale şi va participa la scrutin pentru a împiedica accesul la putere al partidelor criminale!

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentSTRADA UNITĂ NU ACCEPTĂ MITĂ!
    Articolul următorContractul Colectiv cu România -CCR partea 1-a
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here