Știrea cum că, Caligula și-a investit calul senator, deși am aflat-o la mai bine de două mii de ani de la eveniment, m-a pus mereu pe gânduri și în cele din urmă am înțeles, că doar calul n-a mințit atunci când a nechezat, pe limba lui, probabil vrând să spună că lumea era nebună!
Împăratului nici prin cap nu-i trecea la vremea celor orgii, ce nu s-au mai pomenit nici până atunci și nici după aceea, că peste mii de ani va fi unul la fel de setos de putere și incestuos ca el, cu osebirea că față de Gaius, adevăratul nume al fratelui Agrippinei, Drusillei și Livillei și împărat al romanilor, cel poreclit ”vărzaru” –primar al Vișeului, devine imoral, sau mai de grabă amoral când e vorba de politică și bani…
Aidoma celui poreclit ”caligula” –mai pe românește opincuță, mai pe latinește cizmuliță, și ”vărzaru” a fost urcat în fotoliul de primar al orașului de speranțele miilor de vișeuani care, doreau a se izbăvi, a scăpa, de blestematele exerciții administrative ale electricianului de pe Rădeasa, fără însă ca lumea să știe care erau speranțele celor care au finanțat campania electorală a lui Coman Vasile din Moisei, născut la întâi aprilie, aidoma lui ”păcălici”…
În cei 4 ani din prima sa ”domnie” nu am scris nimic despre minunatele ispăvi ale lui ”vărzaru” căci, am fost rugat să-l las să se exprime ca primar și abea la final de mandat să trag linie, să relatez… ceea ce, mi-a atras anatema: ”omul lui vărzaru”!
Faptul că nu am scris la ziar despre primar nu înseamnă că am fost chior și mut dimpotrivă, am monitorizat tot ceea ce stătea în puterile mele, iar la secretariatul primăriei se află cereri depuse în baza legii 544/2001 la care, de zeci de luni nu mi s-a răspuns de aceea, unele observații nu le pot susține cu probe, dar abuzurile și monopolul asupra orașului sunt evidente și probatoriul se află în curs căci, deși anii s-au dus mizeria morală a rămas!
Acum, pentru că scriu despre acestea, anatema ce mi se pune este …”omul lui Adi”…
Recunosc faptul, că am fost ”păcălit de speranță”, cum ar spune Arthur Schopenhauer, însă provizoratul tăcerii mele în cazul lui ”vărzaru”nu este egalul unui ”ad-interim” în ce privește jurnalismul căci, sunt situații când a tăcea chiar înseamnă jurnalism, iar a scrie, uneori, nu este mai mult decât o vorbă aruncată în cerneala unei bârfe!
Cu toții continuăm să valsăm spre brațul morții…
