Anul de grație 2017 chiar este excepțional!
Nu numai pentru faptul că a găzduit, temporal, cea mai cumplită avalanșă informațională despre ceea ce presa a numit ”binom” al puterii –relația SRI-DNA, dar el devine capital pentru instituția prescripției în spețe ale unor fapte cu caracter penal săvârșite în urmă cu un deceniu!
Cel puțin în cazul defrișărilor ilegale, dar în tandem cu speța retrocedărilor (pe care instanțele de judecată de pe întreg teritoriul României, pe lângă faptul că au probat caracterul desuet și nesigur al sintagmei constituționale ”stat unitar și independent”, le-au validat printr-un exercițiu cras de autoritate de putere vidată prin atacuri în trombă ale unor persoane ale diferitelor ”binoame”) pe care legile funciare, dar îndeobște legea 247/2005 ”in integrum” le-au pus pe tavă Justiției !
Deci, actualul Guvern, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parlamentul, trebuie să găsească o soluție care să accelereze celeritatea unor sentințe în dosarele spețelor mai sus menționate altminteri, cum arată și titlul, anul 2017 poate fi anul când Justiția a capitulat, iar ”binomul” își asigură –sine die, finanțarea!

PS.
Valoarea masei lemnoase a pădurilor defrișate, ce au fost incluse în suprafețele retrocedate ilegal, depășește suma de 10 miliarde de euro!

3801 Vizualizări Total 11 Vizualizări Azi

Nascut in Sighetu Marmatiei, la 22. 10. 1953 intr-o familie mixta de etnici cu identitate imperiala si regala: slovaca, ungara, turca si romana. Primul meu invatator a fost domnul Alexandru RUJA, caruia ii multumesc pentru dragostea, rabdarea si iscusinta de a ma fi cioplit, slefuit si asezat pe soclu in aceasta minunata sala de expozitie a culturii romanesti. Absolvent -fara licenta, in 1994, al Scolii Superioare de jurnalism Bálint Győrgy din Budapesta. Ex corespondent al departamentelor pentru limba romana, intre 1991-1997 pentru Europa Libera, 1992-2001 BBC si 1994-1996 Deutsche Welle. Fondator si editor al primei publicatii a orasului Viseu de Sus - "Comunicator".