Scriam în editorial că faptele abuzive săvârșite în urmă cu un deceniu de ”tandem” se vor prescrie în acest an, 2017 și dacă da, sumele ce capitalizează, subteran binomul SRI-DNA vor fi asigurate!
Ca să demonstrez ultima parte a aserțiunii voi apela la memoria ”epocii de aur” și voi spune, că una din tehnicile prin care oculta PCR făcea rost de bani (fără a atrage atenția procuraturii, căci cine să fi avut curajul denunțului!), era aceea a umflării unor state de plată ale salariilor, iar proba verității celor enunțate mai sus se poate obține exclusiv cu martori întrucât, toate documentele contabile și bancare ale modului în care au fost finanțate, prin Trustul de Construcții ”Carpați” București, lucrările de la Palatul Cotroceni, respectiv Casa Poporului erau distruse, cu obstinație, în ultima zi a fiecărui an calendaristic sub strictul control al unui ofițer de Securitate și pentru că eu însumi am lucrat la TAGC –vezi faximil, voi mai arăta că, la atelierul de cioplitorie din

LEGITIMATIA MEA TAGC

Galvani Tei, condus de unul Șerban Niculescu, au muncit până în 1989 peste 200 de pietrari, în mare parte țărani din Bolintin, ale căror state de plată conțineau salarii între 30 și 100 de mii de lei, dar din care nu duceau acasă mai mult de sfert din sume, dar legătura între canalele financiare subterane ale dictaturii ceaușiste și prescripția unor fapte de corupție săvârșite în urmă cu un deceniu a fost nu atât moartea miliardarului Dan Adamescu, care dincolo de detaliile decesului a trezit atenția (adormită) românilor, dar cu certitudine trezirea vișeuanilor a fost isprăvită de ședința Consiliului Local pe a cărei ordine de zi la punctul 2, avea un ”Proiect de hotărâre privind aprobarea actului adițional la contractul de chirie încheiat între orașul Vișeu de Sus și SC Alpha SPV srl cu sediul în București, Piața Unirii, Unirea Shopping Center, sector3, J40/3395/2007, CIF 21130291 reprezentată de Valeriu Vasile VIMAN” și doar ”profesiunea de a fi curios”, și legea 544/2001 mi-au oferit, cu concursul ANAF-ului date halucinante, în legătură cu firma în cauză, după cum urmează:
– SC Alpha SPV Srl are 1 angajat!
– SC Alpha SPV Srl are în 2015, o cifră de faceri de 3.525.737 lei!
– SC Alpha SPV Srl are în 2015, pierderi 0 (zero)!
– SC Alpha SPV Srl are în 2015, beneficiu net 544.695, adică peste 121 mii euro!
Tare de tot, excepțional deal, a cărui istorie începe la umbra binefăcătoare a modificatei legii 92/1996, cea care a permis înființarea, în cadrul MAI, a departamentul telecomunicațiilor speciale –STS, serviciu specializat în ascultarea și captarea convorbirilor telefonice, context în care câțiva avocați ardeleni, prin convorbirile lor telefonice au atras atenția unor ”granguri” de la București despre existența unei averi fabuloase, pe care se poate pune mâna, întrucât patrimoniul latifundiarului interbelic Simion Sigismund PAPP și a soției sale Irina, compus din 12 mii de hectare de pădure, imobile în Ardeal, dar și o vilă aflată în București, pe str. Andrei Mureșanu nr. 4, ce a aparținut sculptorului Paciurea valoarea de achiziție consemnată în actele comerciale din acea perioadă depășind o jumătate de milion de dolari, evaluarea neoficială a acestui patrimoniu indică între 120-250 milioane de euro, și numai un singur cetățean român putea revendica, într-o proporție de 1/3, vocația succesorală –Victor Rondolean, nepot de soră a fiicei moștenitoarei de drept, Olga Fonai, căreia statul comunist i-a confiscat întreaga avere, care s-a opus în instanță, solicitând DNA o expertiză grafoscopică, într-un dosar penal având pe rol o cercetare ”în rem”, dar s-a izbit de refuzul procurorului Lucian Papici, aflat în subordinea lui Daniel Morar, șeful DNA, procuror ce a

papici rezolutie pg

împiedicat ancheta judiciară așa cum se poate vedea lecturând (vezi faximil!) Rezoluția din 06. 03. 2008 astfel, statul român fiind fraudat chiar de către persoane din autoritatea înființată pentru combaterea corupției, iar comunitatea vișeuană nu numai că pierde această fabuloasă moștenire, dar cum spuneam este obligată să plătească, lunar 7 mii de lei chiria pentru sediul Primăriei, afacerea fiind încheiată de fostul primar Vasile Ciolpan și Marian Rodica, recte Dan Adamescu, cel care a cumpărat drepturile litigioase, contract al cărui act adițional a fost aprobat 100%, întocmai ca în vremurile bune ale PCR, de către noii consilieri locali, care se alătură prin votul lor grupului infracțional manageriat de ”tandem” având-o pe Laura Codruța Kövesi lider irefutabil!

3877 Vizualizări Total 11 Vizualizări Azi

Nascut in Sighetu Marmatiei, la 22. 10. 1953 intr-o familie mixta de etnici cu identitate imperiala si regala: slovaca, ungara, turca si romana. Primul meu invatator a fost domnul Alexandru RUJA, caruia ii multumesc pentru dragostea, rabdarea si iscusinta de a ma fi cioplit, slefuit si asezat pe soclu in aceasta minunata sala de expozitie a culturii romanesti. Absolvent -fara licenta, in 1994, al Scolii Superioare de jurnalism Bálint Győrgy din Budapesta. Ex corespondent al departamentelor pentru limba romana, intre 1991-1997 pentru Europa Libera, 1992-2001 BBC si 1994-1996 Deutsche Welle. Fondator si editor al primei publicatii a orasului Viseu de Sus - "Comunicator".