Una din cele mai cunoscute producții de televiziune din România –după ”Tezaur folcloric” al regretatei Marioara MURĂRESCU, este ”Memorialul durerii” emisiune căreia, în nenumărate rânduri, viața de după 1989, dar mai ales activitatea administratorilor vieții publice din România, i-a oferit prilej pentru formă continuată…
Mirarea, dar mai ales fiorul dus până la cota unei smintitoare tulburări, la fel de evidente precum cele moștenite în urma vizionării filmelor Doamnei Hossu Longin îl posedă, cu osebirea, că acum suntem chiar victimele și nu martorii în timp ale abuzurilor autorităților de stat, iar semnele faptului că, corbii încep a-și scoate ochii unii altora, nu este o consolare ci, dimpotrivă, o sfâșietoare existență: lumina orbitoare a cruntei bătălii pentru putere îi orbește și corbii fac victime în rândul celor nevinovați!
Repedea este locul unde ura a lovit atât de dur încât unda șoc a chinului s-a propagat fulgerător și m-a cuprins într-atât încât icoana vieții mele plânge și a început ființa să îmi vibreze mult mai înalt și cuvântul –acela din care am plecat în viață prin părinții părinților mei și ei prin părinții părinților lor și aceia prin părinții celor atât de departe și mie străini, dar atât de aproape încât să pot a le spune în vis: pentru ce m-ați părăsit? … cuvântul acela prin care comunic eu, îl car prin mine și el pe mine în a-L slăvi pe Dumnezeu mă ține în viață și de aceea, acum acel cuvânt vă, vouă, va mărturisi, cine doriți a afla și ceea ce s-a întâmplat cu copiii lui CEPIL Ion, bărbat și tatăl a 9 băieți și 5 fete, silit să muncească departe de țara lui pentru a putea pune pe masa familiei sale 16 felii de pâine și 16 căni cu lapte, dar nu cum până cu câteva ore în urmă au mințit și ziarele și posturile de televiziune ci altfel, căci, spuneau latinii: ”audiatur et altera pars” adică, ascultă și partea cealaltă!
Așadar, după acest introductiv pasaj al unui fals tratat grăniceresc ce caută să arate care este patologia puterii, boala ce îi smintește pe cei ce nu doar că ne-au vândut străinilor capacitățile, tăriile și forța acum, iată, lovesc în însăși viața noastră: copii, voi publica cronologia faptelor așa cum mi-au fost relatate de dincolo de agenții poliției de frontieră, procurori și polițiști duși de nas de făptași ce își așteaptă cu sufletul la gură pedeapsa, sau laudele și asta chiar în curând căci, așa cum spuneam, corbii încep ași scoate ochii, iar cei nevinovați deși loviți din plin, cu mult mai înalt și fără teamă se vor bucura de lumina libertății pe când aceia, bieți malefici în focul combustiei umane își vor afla sfârșitul!
Miercuri, 30 ianuarie 2018, cu puțin după ora 22:45
Ivan CEPIL împreună cu vărul său Daniel Cucicea fac o plimbare cu jeepul adus din Germania de Dumitru, fratele lui Ivan, pe drumul din zona numită Tomnatic, din Repedea.
O patrulă a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră –PF, îi oprește pentru un control de rutină cerându-le actele de identitate. Ivan și Daniel sunt lăsați să plece după legitimarea lor!
Se întorc acasă la Ivan aproape de miezul nopții…
Ivan are 28 de ani, muncește și trăiește in Germania de aproape 14 ani și de 2 ani nu a fost acasă însă, de 2 zile se bucură de aerul din satul lui natal, de prietenii, surorile și cei dragi pe care i-a părăsit pentru a-și face un viitor!
Aproape de miezul nopții împreună cu fratele său Vasile pleacă din nou cu mașina…
Se îndreaptă spre bunica lor să vadă cum e drumul căci, urmează să o viziteze a doua zi!
Undeva, în zona bazinelor de apă, locație aflată ceva mai sus, la vreun kilometru de locuința bunicii, Ivan este oprit și verificat din nou de patrula PF apoi, lăsați să plece, iar ei revin acasă cu puțin după miezul nopții!
Să fi fost ora 0 și vreo 10, 15 minute își amintește Gheorghe Cepil, celălalt fecior al lui Ioan Cepil ucraineanul atât de mândru de copii lui pentru care muncește printre străini, fecior care îmi povestește frumos, coerent, dar trist și încă traumatizat căci, și el a fost bătut!
Va urma
Mircea Șerban
Post Scriptum
Doar uneori adevărul are nevoie de proba verității căci, de cele mai multe ori el iese la iveală!