Scrisoare de trăsură

0
1616
Mircea ȘERBAN -senior editor

Stimate dle. avocat Abraham!

Am aflat că, sunteți plecat din țară, probabil, cu treburi…
Știu, că până joi, 05 iulie, când este următorul termen în dosarul fraților Cepil, al căror apărător sunteți, nu ajungeți la Vișeu de Sus!
Cunosc acest caz în cele mai mici detalii, mai ales backgroundul acestuia de aceea, este important să vă transmit coletul ce conține aceste informații (dați-mi voie să îl apreciez tot cu sintagma utilizată în înscrisuri de parchet: „interesul public”), alăturat prezentului fraht, după cum urmează:

Background

a. Monopolul
După cum stiți, Poliția de Frontieră este un departament al MAI de aceea, nu poate fi supusă unui control parlamentar.
Aceasta face ca, Poliția de Frontieră să poată exercita, dintr-o poziție de monopol, jocuri de putere excesive și amintindu-vă de faptul, că împotriva șefei DNA au fost aduse acuzații similare, îmi veți împărtăși suspiciunea că, avem în fața ochilor nu numai un dosar de cercetare penală cu –deocamdată, încadrarea “ultraj” ci, o probă ce evidențiază abuzurile în formă continuată ale Poliției de Frontieră!
Miza acestor abuzuri este dublă.
Pe de-o parte păstrarea frontierei de stat a României drept depozit ultra securizat pentru mărfurile de contrabandă iar, de altă parte, fabricarea unor probe care să susțină intactă și nealterată nevoia de a finanța această activitate cât și a instituției ca atare!
Observatie:
Au existat, de-a lungul anilor, tentative de a căuta și găsi cel mai securizat depozit pentru mărfurile de contrabandă –“Țigareta 1” și apoi, “Țigareta 2”, dar și transporturi “asistate” de țigări; de pildă, cum vă explicați faptul că, în piața Obor din București se vând ”la vedere” țigările de contraabandă chiar sub nasul Poliției!?
Personal nu mă miră căci, așa cum au fost asistate, chiar de către Parchetul General, afacerile ilegale cu păduri rase de masa lemnoasă și retrocedări imobiliare tot astfel, afacerile și capitalul aflat pe piața neagră (conform probelor de care dispun, cifra de afaceri ilicite pe piața maramureseană depășește 15 milioane euro!), sunt asistate, în cazul de față, de Poliția de Frontieră și a venit timpul să nu fim considerați de către guvernanți mai proști decât părem!

(Aștept, ca în spiritul celor de mai sus, oameni ce întrupează autorități de stat, aflați de partea curată căci, da, am convingerea că există și astfel de cetățeni responsabili în rândul înalților funcționari, să nu stea în espectativă și, da, incit la activități specifice interesului național de aceea, prin domnia voastră –ex șef al Poliției Romane, sper și fapte prin care “România salvată” să nu fie doar un deziderat!)

Aceasta fiind miza, PFR este interesată a găsi argumente “reale” pentru a demonstra opiniei publice o activitate susținută și eficientă dintr-un buget (se spune) aproape auster de aceea, în toate localitățile de frontieră –căci, nu numai Maramureșul este vizat, sunt căutate acele persoane ce fac parte din populația ce nu colaborează cu Poliția de Frontiera, care să devină “oile negre-țapii ispășitori”!
FAMILIA CEPIL este un argument ce pledează în favoarea acestui statut!
Repet, traficul de țigări este o activitate bine controlată –aidoma devalizărilor de masă lemnoasă, retrocedărilor ilegale, de către persoane din vârful piramidei puterii!
b. Tortura!
Una din cele mai grave abuzuri practicate în România anului 2018, tortura, este probată de evenimentele de la Repedea, chiar dacă prin răspunsurile primite în urma demersurilor către comisiile de apărare, ordine publică și securitate națională din Camera Deputaților și Senat, respectiv ministra Carmen Dan prin adj. autoritățile amintite încearcă manipularea și ascunderea acestui abuz specific bolșevicilor din fosta URSS și sateliții ei!
Martorul Gheorghe CEPIL arestat în noaptea de 30-31 ianuarie a.c. respectiv, Ioan CEPIL au fost torturați în subsolul sediului IT PF Poienile de sub Munte, amenințați cu moartea dacă vor face publică tortura la care au fost supuși!
c. Flagrantul esuat!
Declarația unui martor participant la evenimentele din curtea familiei CEPIL data în plenul ședinței de judecată a subliniat tentativa de flagrant pe care IT Poienile de sub Munte a căutat sa o pună în aplicare, probele adunate de către zeloși și depuse la dosar căutând să inducă ideea că frații Cepil –aflați de 2 zile în țară după o absență de mai bine de 2 ani, fiind la munca în Germania, ar fi îndeplinit rolul de transportator. Pentru instrumentarea acestui flagrant era nevoie fără echivoc de mandate de arestare, sau cel puțin de percheziție!
Sintagma “atribuții de servici” utilizată de martorul Mihai Dzitac, regăsită în toate înscrisurile Ministerului Public depuse la dosar, nu acoperă juridic flagrantul în lipsa acestor mandate emise la solicitarea procurorului!
Din această cauză încadrarea ”ultraj” nu este întemeiată și, probabil, până și Mihai Dzitac știe asta de aceea, a mai declarat că, în fapt el dorea “identificarea identității persoanelor ce au urcat în Mitsubishi “ la volanul căruia se afla Ioan Cepil!

Din aceste considerente:
Vă rog, să comunicați avocaților asistenți necesitatea de a fi puse –cel puțin, următoarele întrebări:

1. Subunitatea IT PF Poienile de sub Munte pregătea un flagrant, ca urmare posesiei acelor informații (a căror sursa continuă a fi ocultată!) referitoare la iminentul transport de țigări traficate, așa cum a declarat martorul Mihai Dzitac?
2. Cum explică Poliția de frontieră faptul că, nu avea și nu a solicitat mandate de arestare, de percheziție, din partea parchetului, în vremea convorbirii avute cu procurorul Livia Burnar, așa cum o impune Constituția și legile penale?
3. Dacă reprezentantul Ministerului Public a sesizat faptul că speța “ultraj” are abordări neunitare, chiar și în situații de pericol public similar celui de la Repedea, judecătoarea Mariana Șimon fiind scoasă din acest dosar pentru că a considerat sub evaluat pericolul public pe care îl reprezintă (ipotetic!) frații Cepil?!

Consider de asemenea că se impune prezența dvs în sală căci, posed proba faptului că judecătorul de caz se trage de șireturi cu avocații ceea ce în cazul dvs. nu cred ca s-ar mai repeta!

Cu respect, Mircea Serban
Senior editor
www.cronicaviseuana.ro

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCe caută prostia în Poliția de Frontieră?
Articolul următorSetea de minciună
Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here