”
”Îți spun Adio azi, dar
vei rămâne cu mine mereu!”
-Pablo Neruda
Dragă Mihai!
La doar câțiva anișori după ce părinții mei au venit la Vișeu, te-am cunoscut și – îngăduie-mi să îți mărturisesc, te-am alintat și eu …
”Mihăiță de la televizoare”!
Că așa te-a cunoscut tot vișeuanul.
Așa ți s-a dus vestea acum mai bine de 55 de ani!
După ce am mai învățat câte ceva despre orășelul meu adoptiv și vișeuani, am aflat că ești ”de-a lui Iacob”…
Privind acum în jur, la buza plodului acesta de pământ și groapa-i unde se întoarce lutul lui ”Mihăiță de la televizoare”, realizez cât de mare și iubită este familia lui Andreica ”a lui Iacob”!
Cu siguranță, una din cele mai mari familii din Vișeu de sus își îngroapă pe unul din cei mai iubiți fii ai orașului!
Mihai ANDREICA a fost un bărbat care a intrat în inimile vișeuanilor -cum spuneam, cu mulți ani în urmă, dar ACUM va rămâne ca amintire drept cel mai loial consilier local pe care l-au avut oamenii, locuind Vișeu de sus!
Paranteză!
Partidul Național Liberal nici în plan local, cu atât mai mult la nivel național nu a avut un membru atât de statornic precum a fost Mihai ANDREICA!
A fost necesară paranteza căci Mihai Andreica a iubit numai acest partid, nu altul, niciodată altul și ar fi fost nedrept să nu observ asta.
Dacă am observat, v-am mărturisit.
Iertați-mi așadar, împărtășania nereligioasă!
Mulțumesc lui Dumnezeu că mi te-a dăruit, iar ție, dragă Mihai, pentru tăcuta, dar statornica ta prietenie, pe care -îndrăznesc a spune aici, în această ultimă scrisoare către tine, nădăjduiesc că ai simțit cât de mult am prețuit-o și de sporit cât am putut.
Mulțumesc doamnei inimii tale, Mimi ANDREICA care ți-a dăruit atâta iubire iar, tu ai știut să o sporești!
Știi, Mihai, eu nu sunt nici avocatul doamnei Mimi și nici al tău, dar ca jurnalist -adică practicant de 30 de ani al ”meseriei de a fi curios”, am aflat și depun mărturie:
Ai fost un mare om!
UN BĂRBAT, CARE NICIODATĂ NU A CĂZUT ȘI NICI MĂCAR ÎNGENUNCHIAT DIN CONDIȚIA UMANĂ!
Am început cu Pablo NERUDA și îl voi și parafraza, acum când pleci:…
Mihai ANDREICA ”a lui IACOB” ne lași moștenire vremelniciei, dar din VEȘNICIA TA, om cu chipul lui Iisus Hristos, să ne mai dai câte un semn!
Dumnezeu să te ierte, Amin!
Post Scriptum:
Dacă familia Andreica îmi va permite voi citi la mormînt, înainte de a fi coborât, această ultimî scrisoare…a 2-a cronologic, de-a lungul vieții!