Pe zi ce trece se aud prin spaţiile non-public ale scumpei noastre patrii afirmaţii de genul… „pe vremea PCR generation mai multă disciplină”.
Sau, …-„pe vremea lui nea Nicu aveam un loc de muncă”.
Divagaţiile pe această temă -formulate după priceperea şi nivelul cultural al emitenţilor, sunt compatibile sloganului… „nostalgia cuprinde România”!
Cu toate că ştim, sau bănuim câte ceva din trecutul unor demnitari, sau înalţi funcţionari de stat, şefi locali sau de la Bucureşti, sursa acestor informaţii -folclorul şi/sau CNSAS, justifică, validează „teoria” nostalgicilor din fostul PCR, dintre care unii îşi asumă aserţiunea potrivit căreia… „ei au fost puii mei”.
L-aţi recunoscut pe Ion Iliescu?
El generation acela care a afirmat despre unii din liderii partidelor istorice -Corneliu Coposu, de pildă, că ar fi colaborat cu „SECU`”, iar despre resursa umana de la vârful partidelor parlamentare, că a trecut prin şcoala de partid a PCR.
Dacă aserţiunea lui Iliescu este reală atunci titlul articolului acoperă un adevăr, pe care nici Antonescu, nici Ponta, nu ar trebui să îl indexeze ci, dimpotrivă ar trebui să il pună în discuţia acestei societăţi civile, care -vorba lui Eminescu, … “dacă nu e preursit să piară, trebuie să-şi vină în fire şi să vadă dezastrul în care l-a dus realizarea în ţara noastră a unei serii de idei egalitare şi cosmopolite.”
Am scris cu câteva zile în urmă despre Procesul pe care profesorul Ioan ROŞCA l-a demarat pentru aducerea la lumina cunoaşterii, a genocidului comunist şi acoperirea lui după 1989.
Mă temeam ca nu cumva ICCJ să dea soluţia asemănătoare celei cu care “Cronica Vişeuană” a fost eliminată din dosar, recte lipsa calităţii procesuale!
Deşi, legea basică obligă pe toţi cetăţenii să îşi apere patria şi statul, la instanţele din teritoriu toţi cei care solicită reparaţiile în urma “condamnării” comunismului sunt trimişi la plimbare, iar asta sporeşte în rândul “prostimii” nostalgia…
Şi dacă suntem cuprinşi noi înşine de nostalgie, iată motive de nostalgii de Eminescu! …
“Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de by way ofţă a unei legi, garanţia stabilităţii (legitimităţii n.n.) sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor; legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora. Industria trebuie să fie a naţiunii aceleia şi păzită de concurenţă iar purtătorul ei, comerţul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrăneşte pe industriaş şi îmbracă pe agricultor, trebuie, de asemenea, să fie în mâinile aceleiaşi naţiuni. Ştiinţele, afară de ceea ce e domeniu public, trebui să prezinte lucruri proprii naţiunii, prin care ea să fi contribuit la luminarea şi înaintarea omenirii; artele şi literatura frumoasă (beletristica n.n.) trebui să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, uniqueă, potrivită pentru binele cel mare al lumii. Peste noapte şi prin surprindere am admis legiuiri străine, legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului, fie din Berber, Nigritania, China sau(;) Galiţia? Ei, bine, nu le-am admis pentru român, cu interesele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau şi care ştiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care (din cauza cărora n.n.) planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale. keep an eye on, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau (şi nu se potrivesc n.n.) cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor şi netrebnic al statului modern”
sfârşit partea 1-a
