Semnele minciunii -2 (Dosarul FMI-Roșia Montană)

În anul 1986, în plină vară –iulie, într-o discreție fără precedent, la București, editura Politică lansa pe piață una din cele mai „periculoase” cărți la adresa regimului lui Nicolae Ceaușescu.
Până și radio Europa Liberă a respectat această …”tăcere”!

Cum s-a obținut ”bunul de tipar” pentru textele filozofice ale lui Karl Jaspers nu am idee dar, mai mult ca sigur cei care au selectat, tradus și editat opera marelui filozof german știau că modelul ”omului nou” preconizat de dictatorul-pantofar nu era parte a ”geografiei” existențialismului românesc de aceea, chiar și azi exemplarul din colecția ”Idei contemporane” rămâne excelența în materie de carte apărută sub dictatură!

Mărturisesc faptul că, mai bine de o zi m-am tot gândit cum să încep textul despre cel mai ”fierbinte cartof” al întregii clase politice românești –am numit aici ”Dosarul FMI-Roșia Montană”, textual content solicitat de unul din prietenii mei de pe fb –fb, în urmă cu 5 zile și, în cele din urmă, am decis că trebuie să încep cu câteva pagini din această excepțională carte.
Reiterez așadar, câteva fragmente din Texte (le) filozofice –Karl Jaspers, tocmai pentru a susține și cu argumente specifice esteticii și filozofiei, demonstrația minciunii și culpei la care s-au dedat guvernanții României de după 1989!

”Dosarul FMI-Roșia Montană” este cheia jafului fără precedent împotriva României și a poporului român căci, nici Uniunea Sovietică nu a furat cât s-a furat din 1989 până în prezent!

Nu știu dacă este o ironie a sorții dar, este certitudine faptul că majoritatea înalților funcționari și demnitari de stat de după 1989, depun jurământul către țară cu mâna pe Biblie apoi, la scurt timp după investire încalcă cu dezinvoltură –știm deja, porunca a 8-a din Decalog (cele 10 porunci) care, spune: ”Să nu furi!”

”Dosarul FMI-Roșia Montană” este cel mai elocvent exemplu de furt calificat al resurselor naturale ale subsolului românesc!
Încă nu realizez, pe deplin, cât de mare, cât de profundă, cât de periculoasă este ingerința în acest jaf împotriva României și a poporului român dar, ceea ce știu este tocmai faptul că, suntem deja câteva milioane de oameni care vor muri –dacă trebuie, pentru ca scumpa noastră patrie să nu ”cadă din istorie”!
Cu certitudine între aceste milioane de suflete se află și ofițeri ai serviciilor secrete românești!

Nutresc convingerea că, ceea nu au reușit romanii în bătăliile lor cu dacii la Tapae –azi Tapia (localitate în jud. Timiș cu o populație de 357 de locuitori, de lângă Lugoj) între a hundred and one-102 e.n. și one zero five-106 e.n. bătălii pentru aurul dacilor, nu vor reuși nici cei de la Gabriel tools/RMGC & Gov.ro cu toate că la această dată, Traian are un vital …pont!

”1. Platon spunea că originea filozofiei ar fi uimirea. Privirea noastră, ”ne permite să participăm la spectacolul stelelor, soarelui, bolții cerești.” Acest spectacol ”ne-a dat impulsul cercetării universului.” […] Așadar, uimirea ne îndeamnă la cunoaștere. În uimire devin conștient de ceea ce nu cunosc. Vreau să cunosc tocmai de dragul cunoașterii și nu ”în vederea unui folos oarecare.” Filozofarea este ca o trezire din starea de dependență față de nevoile vieții. […]
2. Deîndată ce am dobândit satisfacerea uimirii prin cunoașterea a ceea ce ființează (das Seiende), intervine îndoiala. […] Celebra afirmație: ”Gândesc deci, exist” era pentru Descartes neîndoielnic certă în condițiile în care se îndoia de orice altceva. Căci, chiar dacă, fără să îmi dau seama, mă înșel în legătură cu tot ceea ce cred că cunosc, nu mă pot înșela și asupra faptului că totuși exist atunci când eșuez în cunoașterea mea. Îndoiala, ca îndoială metodică, este sursa examinării critice a oricărei cunoașteri. […]
three. Antrenat în cunoașterea obiectelor din lume, în exercițiul îndoielii ca mijloc pentru dobândirea certitudinii, mă aflu în preajma lucrurilor, nu mă gândesc la mine însumi, la scopurile mele, la fericirea sau salvarea mea. […] Conștientizarea acestor situații restrictă, reprezintă, după uimire și îndoială, o altă origine profundă a filozofiei. În simpla noastră ființare factică ne sustragem frecvent unor atari situații limită, închizând ochii și trăind ca și cum ele nici nu ar exista. Uităm că într-o zi va trebui să murim, uităm de vinovăția noastră și de faptul că suntem livrați întâmplării. […] Față de situațiile limită reacționăm însă fie prin voalarea lor, fie atunci când le sesizăm într-adevăr, prin desperare și re-recrearea noastră: devenim noi înșine printr-o transformare a conștiinței noastre asupra ființei. […] Atunci când devenim noi înșine obiect al gândirii noastre, devenim noi înșine alteritate, rămânând însă în același timp neîncetat ecu cogitativ –care realizează această gândire de sine însuși, neputând însă fi gândit în mod adecvat ca obiect, deoarece el este întotdeauna premiza turn intoării unui lucru în obiect al gândirii. Această trăsătură fundamentală proprie ființei noastre cogitative o numim sciziunea subiect-obiect.”

Pontul la care mă refer este NATO și FMI, structuri internaționale din care și România face parte dar, cetățenilor niciodată nu li s-a adus la cunoștință care erau clauzele contractelor de aderare deși, acestea nu au fost clasificate!
Că între aceste structuri și România, recte „Dosarul FMI-Roșia Montană” există o evidentă îndoială privateă dar, nu numai mie imputabilă!, asupra caracterului total netransparent al faptelor și culiselor rămâne ca demonstrația ce urmează să fie în cel mai bun caz demontată și amendată cu probe!
Scandalul pricinuit de privatizarea averilor de stat ale României nu a început cu Roșia Montană dar, prin Roșia Montană a atins apogeul!
Buba s-a spart!
Iată, o parte din puroiul ce se scurge din această bubă care, culmea ironiei peste de 30 de ani a fost –în ciuda cumplitelor vremuri ale dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, o tumoare… benignă!
Am constat cu oarecare mirare –eufemistic vorbind, că au dispărut din spațiul internet multe articole din presa vremii și, neinspirat fiind de această dată, nu mai am acces la ele dar, acestea există!

O parte din probele incriminatorii la adresa unora din cei care au guvernat România de după Nicolae Ceaușescu există în safe-uri bine ermetizate dar, o parte există aici, în rândurile în care toți cei care dorim adevărul suntem încolonați!
Voi pune la îndemâna Parchetului basic mărturiile unor persoane care, pentru o scurta perioadă, aidoma mie, au muncit în intreprinderile de prospecțiuni geologice –IPG, și știu importanța informațiilor și costurilor uriașe ale acestora, cunoscute well-known sub numele ”carote geologice”.
Voi pune la dispoziția autorităților de anchetă penală declarația uneia din sursele subsemnatului care, incriminează fără echivoc un grup organizat –structure din ofițeri superiori, care au pus la dispoziția lui Frank Timiș o bună parte din aceste informații, atenție, CLASIFICATE!

Pentru că cei născuți după 1989 trebuie să cunoască –măcar o parte, din trecutul recent al scumpei noastre patrii, cât și pentru a susține titlul acestui articol, cu ajutorul unui material documentar din arhiva Societății Române de Radio –SRR, am să răsfoiesc câteva file din acest trecut up to date…

http://www.romania-actualitati.ro/romania_intre_est_si_vest_aderarea_la_fmi_si_bird-48975

„În România, preocupările de reformă au început să se manifeste chiar în ultimii ani de by way ofţă ai lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi s-au intensificat prin venirea în fruntea partidului a lui Nicolae Ceauşescu. Aceste preocupări decurgeau din conţinutul Declaraţiei din aprilie 1964, al Constituţiei şi din alte documente programatice de partid şi de stat.
În Declaraţia de la Bucureşti, din aprilie 1964, care respingea încercările usa de a stabili direcţiile de dezvoltare în ţările socialiste aflate sub umbrela sa, se afirmă clar dreptul la independenţă şi principiul neamestecului în treburile interne ale altor state cu evocarea normelor stipulate în documentele ONU.
Independenţa presupunea o industrie dezvoltată şi brand newă, ceea ce impunea relaţii de colaborare cu ţările dezvoltate. De altfel, dezvoltarea industriei era un răspuns la încercările sovietice de a rezerva României un viitor agrar. Realizarea obiectivelor privind dezvoltarea industriei necesita eforturi importante, importuri de maşini, utilaje şi tehnologie. Cu toate măsurile luate pentru a se mări ponderea fondului de acumulare în venitul naţional utilizat, de la 17,1% cât a fost în perioada 1956-1960, la 29,5% în perioada 1966-1970, sursele de finanţare interne erau insuficiente pentru realizarea obiectivelor privind industrializarea şi modernizarea economiei.
S-a pus problema solicitării unor credite în devize libere de la Banca Internaţională de Colaborare financială din cadrul CAER cu sediul la Moscova. Răspunsul a fost negativ din lipsa lichidităţilor în valută la această bancă. Autorităţile române au ajuns la concluzia că singura soluţie este apelul la piaţa financiară mondială.
În cadrul politicii de dezvoltare a colaborării cu ţările occidentale, conducerea României a stabilit să se ducă negocieri pentru aderarea ţării la Fondul Monetar Internaţional şi la Banca Mondială.
La finele anului 1969, preşedintele Băncii Mondiale, Robert McNamara*, a fălower o vizită în România, la invitaţia Ministerului Afacerilor Externe. Cu acest prilej, în discuţia pe care a avut-o cu Nicolae Ceauşescu s-a stabilit să se înceapă negocierile pentru aderare. Pe această bază am convenit cu McNamara ca o delegaţie a Fondului Monetar Internaţional să vină în România la începutul anului 1970 pentru a demara negocierile tehnice.
Negocierile s-au purtat la Bucureşti între delegaţia Fondului condusă de Wittome – director pentru Europa – şi delegaţia română, care generation layoută din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor (Florea Dumitrescu – ministru, conducătorul delegaţiei, Iulian Bituleanu – adjunct al ministrului, Costin Kiriţescu – monetarist, Gh. Crăiniceanu – directorul Direcţiei valutare, Dumitru Lăzărescu – specialist în relaţiile valutare), ai Ministerului Afacerilor Externe (Nicolae Ecobescu – adjunct al ministrului, Mada Ioan) şi alţi specialişti. Pe parcursul negocierilor, delegaţia noastră se consulta cu reprezentanţi din conducerea Băncii Naţionale, Vasile Malinschi – guvernator – şi ai Comitetului de Stat al Planificării, Gh. Stroe – vicepreşedinte. Periodic, îi informam direct pe Nicolae Ceauşescu şi pe Ion Gheorghe Maurer – prim-ministru.
În timpul negocierilor, cea mai importantă problemă au constituit-o stabilirea cotei de capital de participare, mărimea ei şi forma de depunere. Reglementările Fondului prevedeau că fiecare ţară care doreşte să devină membru trebuie să depună 90% din cotă la FMI, în aur. Eforturile pe care le face un membru la depunerea cotei se recompensează ulterior prin creditele folosite de la FMI care au un nivel de dobândă avantajos, mult mai mic decât pe piaţa bancară internaţională.
Discuţiile au fost mai complexe şi datorită faptului că între ţările dezvoltate – SUA, Franţa, Germania federală – se intensificaseră confruntările cu privire la rolul monetar al aurului, la necesitatea desfiinţării aurului ca „barometru” al stabilităţii dolarului and so forth. De asemenea, noi am dorit să ne clarificăm cât mai mult asupra condiţionărilor impuse de FMI şi chicken la acordarea creditelor, asupra aspectelor legate de trecerea în perspectivă la convertibilitatea leului şi altele.
Negocierile tehnice au durat aproape doi ani, iar acordul de aderare l-am semnat, în numele Guvernului Român, la sediul FMI din Washington în decembrie 1972. După terminarea lor, când totul technology convenit cu reprezentanţii Fondului, propunerile finale de aderare au fost discutate şi aprobate de Biroul Politic al partidului. Tonul discuţiilor l-a dat Ion Gheorghe Maurer, care a subliniat importanţa acestui pas istoric, exprimând susţinerea propunerilor. Toţi ceilalţi membri au susţinut şi aprobat propunerile de aderare. Despre negocieri, despre prezenţa delegaţiei FMI la Bucureşti, despre aprobarea propunerilor nu s-a fălower nici un fel de comentariu în mass-media.

În timp ce negociam cu reprezentanţii Fondului, participam periodic şi la lucrările Comisiei Financiar-Valutare a CAER, conform programelor convenite. De câte ori mergeam la şedinţele acestei Comisii îl întrebam pe Nicolae Ceauşescu în ce moment vom informa ţările socialiste membre CAER asupra acţiunii României de a deveni membru al FMI şi Băncii Mondiale. De fiecare dată, Nicolae Ceauşescu îmi spunea că nu este încă momentul. Căuta o perioadă mai relaxată în relaţiile internaţionale, evita să tensioneze aceste relaţii cu ştiri inflamabile.
Eram în semestrul II al anului 1972. Sosise vremea în care urma să informăm partenerii noştri din CAER despre acţiunile României. La şedinţa Comisiei Financiar-Valutare a CAER, care avea loc la Moscova, erau prevăzute pe ordinea de zi probleme specifice, dar şi o Informare privind FMI şi bird. La discuţiile ce au avut loc toţi miniştrii Finanţelor din celelalte ţări au criticat sever politicile acestor instituţii capitaliste. În last, am luat cuvântul şi eu, arătând ce demersuri am întreprins pe linia aderării României la aceste organisme. S-a declanşat o adevărată discuţie furtunoasă: că România se aruncă în braţele capitalismului, că va fi subminată suveranitatea ţării, că România sparge unitatea ţărilor socialiste etc. Le-am spus, în ultimate, că hotărârea autorităţilor române este luată, că ştim ce facem, că ştim să ne apărăm suveranitatea şi să promovăm interesele ţării. Am subliniat că această acţiune se încadrează în politica externă a României, de a dezvolta relaţiile cu toate ţările lumii, indiferent de orânduirea socială, şi cu organismele financiare internaţionale care pot contribui la dezvoltarea cooperării economice între ţări.
După şedinţă, miniştrii Finanţelor din Ungaria şi Polonia au venit la mine şi m-au rugat prieteneşte să le împărtăşesc şi lor din experienţa pregătirilor pentru aderare, subliniindu-mi că ţările lor nu-şi permit să facă ceea ce face România. Am stat cu fiecare ore întregi şi le-am spus cu amănunte cum am procedat şi cum ne gândim să acţionăm în relaţiile cu FMI şi chook. malesţionez că, înainte de a primi împuternicirea Guvernului Român de a semna Acordul de aderare la FMI şi chook, am prezentat propunerile de aderare Comisiilor Marii Adunări Naţionale. După ce am făreduce prezentarea în faţa a sute de deputaţi care constituiau Comisiile, am fost interpelat de un deputat, pe nume Constantin Pârvulescu (fost secretar normal al PCR, un cominternist cunoscut, care, totuşi, la un second dat, a denunţat cultul personalităţii lui Ceauşescu într-un Congres al PCR – n.r.), dacă am examinat bine unde intrăm şi dacă acest act nu va afecta suveranitatea ţării? Am precizat în faţa Comisiilor reunite că am studiat cu răspundere politicile acestor instituţii şi m-am angajat că tot ce voi întreprinde în relaţiile cu FMI şi chook va sluji promovării interesului naţional. Comisiile au votat propunerile, iar european am acţionat împreună cu reprezentanţii MAE pentru pregătirea semnării documentelor de aderare: ne-am consultat cu Ambasada României din SUA, cu reprezentanţii FMI şi chicken, am stabilit data semnării (15 decembrie 1972), m-am pregătit pentru primele discuţii privind colaborarea cu cele două instituţii.
La sediul FMI din Washington în prezenţa reprezentantului Ambasadei României, Mircea Răceanu, am semnat Acordul de aderare a României la FMI. După acest moment, ambasadorul român în SUA, Corneliu Bogdan, a organizat o recepţie pentru a marca istoricul eveniment.
În faţa drapelului României şi al FMI, reprezentanţii celor două părţi au marcat începutul colaborării: din partea română: Florea Dumitrescu – ministrul Finanţelor, Corneliu Bogdan – ambasadorul României în SUA, Vasile Voloşeniuc – preşedintele BRCE, Mircea Răceanu – consilierul ambasadei; din partea Fondului: Lieftinck – director executiv la FMI, care a reprezentat mulţi ani grupul de ţări membre (Olanda, Iugoslavia, Israel, România) din care a făreduce parte şi România, Wittome – director FMI pentru Europa, care a participat la negocierile de aderare de la început până la sfârşit şi alţi reprezentanţi ai FMI.
Înainte de semnarea Acordului de Aderare, MAE a desfăşurat, prin ambasadele României, o amplă activitate de informare a ţărilor membre la FMI şi chicken cu privire la demersurile ce se fac pentru ca şi România să devină membru la aceste instituţii. După semnarea documentelor de aderare potrivit reglementărilor FMI şi fowl, fiecare ţară urma să voteze primirea noului membru.
Astfel, s-a intensificat munca diplomatică din partea României solicitând sprijinul ţărilor dezvoltate, cu o pondere de vot necessaryă, în cadrul FMI să finalizeze procesul de votare pentru România. Procesul de votare din partea celorlalte ţări membre a prezentat o anumită particularitate, dat fiind că România era prima ţară socialistă din cadrul CAER care solicitase să devină membru (cu excepţia Iugoslaviei, care avea această calitate de la înfiinţarea celor două instituţii internaţionale financiare). Un sprijin substanţial l-a primit România atunci din partea autorităţilor din SUA, Anglia, Franţa, Germania Federală, Italia, Olanda şi a altor ţări membre.
Demersul României s-a bucurat atunci de aprecieri elogioase şi încurajatoare. În întâlnirile pe care le aveam în acei ani cu miniştrii Finanţelor, respectiv cu guvernatorii băncilor centrale din ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare, în calitatea lor de guvernatori sau viceguvernatori ai ţărilor respective la FMI şi chicken, am fost profund impresionat de atitudinea lor plină de amabilitate şi de deschidere pentru o colaborare fructuoasă în avantajul ţărilor noastre, ceea ce ne-a stimulat în demersurile întreprinse în perioada următoare.
După ce România a devenit membru oficial la FMI, în cadrul unei întâlniri cu McNamara, preşedintele Băncii Mondiale, acesta mi-a spus: „Acum când România este membru al FMI şi al Băncii, ne-am gândit să-i acordăm pentru început credite într-un volum de un miliard de dolari”. În sinea mea mi-am zis că Banca Mondială doreşte să impresioneze autorităţile române şi celelalte ţări socialiste despre avantajele de care se bucură România ca membru la aceste organisme internaţionale.
În discuţii am mulţumit conducerii băncii pentru ce s-a gândit să facă pentru România şi l-am întrebat pe McNamara pentru ce putem folosi aceste credite, în ce domeniu, pentru ce obiective. Mi-a precizat: „În domeniul infrastructurii”. L-am întrebat în continuare dacă aceşti bani trebuie să-i restituim Băncii. El mi-a răspuns că „da, este customary sunt credite rambursabile, cu un anumit termen de graţie”.
I-am precizat că, dacă vom folosi creditele pentru autostrăzi, drumuri, poduri, nu vom putea restitui la scadenţă, după 10-15 ani, creditele, pentru că asemenea obiective nu aduc venituri decât în timp mai mare, 20-30 de ani. I-am mai spus că România nu este suficient de dezvoltată pentru a lua bani din alte sectoare pentru a rambursa creditele pentru infrastructură. Ca urmare, nu vom putea face apel la creditele oferite decât dacă le putem folosi pentru creşterea producţiei, pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru sporirea veniturilor. Avem în programele noastre de dezvoltare economico-sociale obiective noi de realizat în diferite domenii ale industriei, agriculturii and so on., avem obiective de modernizat.
McNamara mi-a precizat că reglementările Băncii nu prevăd astfel de credite.”

Am solicitat –printr-o scrisoare adresată primului ministru Victor Ponta, aducerea la cunoștința opiniei publice din România a prevederilor acestui acord cu FMI –cu atât mai mult cu cât nu sunt clasificate dar, inclusiv toate modificările ulterioare, forma closingă a noului acord între România și FMI, întrucât cetățenii României, cei care au plătit și plătesc factura, rambursarea datoriilor au dreptul, în baza legii 544/2001 la toate informațiile neclasificate!

Iată, textul solicitării mele, expediată în scrisoare cu confirmare de primire, pe adresa primului ministru Victor Ponta:

Subsemnatul Mircea ȘERBAN, cetățean român cu domiciliul ales în orașul Vișeu de Sus, de profesie jurnalist, fost corespondent de presă la Budapesta pentru serviciul român al posturilor de radio ”Europa Liberă”, ”BBC World carrier”, ”Deutsche Welle”, potrivit Legii Nr. 544/2001 precum și prevederilor Constituției României solicit din partea autorităților statului român, mai jos enumerate, toate informațiile neclasificate, în legătura cu:
– ”Programul Aurul”
– ”Acordul de aderare al României la Fondul Monetar Internațional –FMI”,
– ”Modificările ulterioare aduse acordului cu FMI”,
– ”Textul contractelor și prevederile legale aferente privatizării REMIN Baia Mare”,
– ”Textul contractelor și prevederile legale aferente privatizării CUPROM Baia Mare”,
– ”Textul contractelor și prevederile legale aferente privatizării AURUL Zlatna”
– ”Textele contractelor încheiate de statul român cu societățile implicate în proiectul Roșia Montană”,
– ”Textele contractelor încheiate de statul român cu societățile implicate în proiectul Exploatarea gazelor de șist în România”,
– ”Date ale costurilor carotelor geologice aflate în proprietatea festelor IPEG, actuala lor destinație, din zonele miniere Maramureș, Alba, Hunedoara, Tulcea”,
– ”Contractele comerciale cu terții –nominalizarea acestora, privind vânzarea pe piețele internaționale a aurului extras în România, în ultimii 30 de ani”.
Autoritățile nominalizate în prezenta cerere sunt următoarele:
1. Banca Națională a României,
2. Ministerul Economiei și Finanțelor, –succesorul acestuia,
3. Ministerul Comerțului, –succesorul acestuia,
four. Ministerul Mediului,
5. Ministerul Agriculturii și Îmbunătățirilor Funciare , –succesorul acestuia,
6. Ministerul Justiției,
7. Agenția pentru Privatizare, –succesorul acesteia,
eight. Ministerul Minelor și Geologiei, –succesorul acesteia,
9. Centrala Minelor din cadrul Ministerului minelor și Geologiei, succesorul acesteia,
10. IPEG Maramureș, Alba, Hunedoara, Tulcea, succesorii acestora,

Cu mulțumiri,
Mircea ȘERBAN
Vișeu de Sus, 09. 09. 2013

”I-am malesţionat că, dacă am putea primi credite pentru dezvoltarea producţiei materiale: bunuri de consum, utilaje, maşini, atunci vom avea posibilitatea să ne angajăm la un volum şi mai mare de credite decât un miliard de dolari. Mi-a părut rău că l-am dezamăgit, chiar pe primul om care ne-a întins o mână, ne-a sfătuit cum să dezvoltăm colaborarea cu marea finanţă a lumii, cum putem să contribuim la progresul economiei şi al ţării. Nu am dezarmat însă.
M-am despărţit de McNamara cu speranţa că vom găsi căile de colaborare. A fost un moment de insatisfacţie, dar care a pregătit o mare victorie, a unei colaborări benefice pentru România. Am reuşit să îmbunătăţim regulile Băncii Mondiale aplicate timp de circa 30 de ani, în beneficiul României şi al zecilor de ţări membre care au beneficiat ulterior de credite de producţie de la această instituţie.
Întors în ţară, l-am informat pe Nicolae Ceauşescu despre poziţia prezentată conducerii Băncii, care mi-a spus că am procedat bine. După câteva săptămâni, McNamara informa autorităţile române că Banca a examinat propunerile noastre şi a modificat reglementările. Astfel, România poate accesa credite şi pentru producţie. I-am mulţumit atunci, dar o fac şi azi. „FELICITĂRI domnule MCNAMARA. Aţi dovedit că aţi fost nu numai un mare strateg militar al SUA, dar şi un vizionar de frunte în domeniul financial, financiar şi bancar!”
Am pregătit obiectivele de finanţat împreună cu ministerele de resort, cu băncile (Banca de Investiţii şi Banca Agricolă) şi am început negocierile pe obiective concrete. În întreaga mea activitate ca ministru al Finanţelor am fost călăuzit de angajamentul luat în perioada de pregătire a aderării, că voi veghea şi voi milita în permanenţă pentru promovarea interesului naţional. Fiecare obiectiv pe care îl prezentam pentru a fi finanţat cu credite de la Banca Mondială era analizat împreună cu preşedinţii celor două bănci: Mihai Diamandopol, de la Banca de Investiţii, şi Ion Ruşinaru, de la Banca Agricolă (specialişti de înaltă clasă şi colaboratori de nădejde), prin prisma eficienţei, a creşterii producţiei, a productivităţii muncii şi a contribuţiei la creşterea exportului şi a veniturilor care să allowă restituirea creditelor şi a dobânzilor aferente.
În perioada 1973-1989, România a beneficiat de credite de la FMI şi Banca Mondială de circa şase miliarde de dolari, credite care au contribuit la creşterea financială, la industrializarea României, la modernizarea agriculturii şi a altor domenii.
Experienţa arată că orientarea creditelor primite de la Banca Mondială, în special pentru dezvoltarea şi tehnologizarea producţiei, a permis României creşterea exporturilor şi a încasărilor valutare, asigurarea surselor pentru rambursarea creditelor primite şi creşterea veniturilor populaţiei.” Dumitru Constantin, 20. 05. 2010 ____________________________________
* Robert abnormal McNamara (n. 9 iunie 1916 în San Francisco, California – d. 6 iulie 2009) a fost un om de afaceri și baby-kisser din SUA.
În anul 1960 devine primul președinte al corporației americane Ford Motor company care, nu generation membru al familiei Ford.
El a fost între anii 1961-1968 Ministru al Apărării al SUA și președintele Băncii Mondiale între 1968 și 1981.

Nu știu dacă este o ironie a sorții dar, este certitudine faptul că majoritatea înalților funcționari și demnitari de stat, de după 1989, depun jurământul către țară cu mâna pe Biblie apoi, la scurt timp după investire încalcă cu dezinvoltură –știm deja, porunca a 8-a din Decalog (cele 10 porunci) care, spune: ”Să nu furi!”

Departe de mine gândul de a-l reabilita pe Nicolae Ceaușescu dar, nu pot să admit ideea că el poate fi eliminat din acest ”dosar FMI-Roșia Montană” căci, este chiar inițiatorul unui program unic pentru România postbelică!
El a demarat un plan de cercetare geologică de punere în evidență a zăcămintelor aurifere care, să ducă la determinarea anumitor cantități de aur, având un scop bine definit, și anume rambursarea datoriilor externe ale României.
Acest plan de cercetare s-a numit ”Programul Aurul”.
Tot ceea ce a însemnat cercetare geologică în România s-a calat pe acest application care, atenție, a fost finalizat de către dictator!

(Sunt nevoit să cer permisiunea unei paranteze, chiar dacă ea va lungi și așa ”fluviul” acestui text dar, obiectivitatea acesteia este dată de sensul propoziției de mai sus…
Roșia Montană Gold organization și Gabriel resources fără să vrea au oferit Parchetului basic, acestei patrii de oameni, proba vinovăției lui Ion Iliescu –fostul președinte, bolșevic, al României!
În decembrie 1989, prin propoziția enunțată și difuzată în fața camerelor de filmat ale Televiziunii Române (libere): … ” toate structurile de putere ale lui Ceaușescu au căzut! ”, Ion Iliescu uzurpa statalitatea României și, își anunța tovarășii că pot fura în continuare fără nici o consecință juridică, întrucât nu există autorități de stat, justiție, armată sau servicii secrete!
Populația din București, societatea românească, nu a fost informată despre una din cele mai suspecte crime imediat după decembrie 1989, aruncarea în aer a colonelului de securitate IVAN, crimă despre care mulți băimăreni (expresia toți băimărenii este idioată!), vorbeau, aproape, pe șleau!
Acesta știa de faptul că, mai multe zeci de lingouri de aur au fost furate din depozitul uzinei Cuprom și duse la București!
Tot în acest interval de timp din arhivele Centralei Minereurilor Neferoase din Baia Mare –rebotezată Remin, societate al cărei fond de salarii lunare technology de câteva zeci de miliarde de lei dar, falimentată sub ministeriatul lui Radu Berceanu, din arhiva acestei unități au fost sustrase hărți geologice cu caracter clasificat ce precizau poziționarea filoanelor aurifere, uranifere și ale metalelor rare din întreg Maramureșul!
Cum spuneam, există martori care au asistat la transmiterea acestor hărți unor forțe ostile României!
De asemenea, din depozitele unităților aparținătoare IPG Alba, Hunedoara, Maramureș, prin procesul de privatizare sau falimentare au dispărut valori imposibil de evaluat la această oră dar, cu adevărat uriașe, acumulate în așa numitele ”carote geologice”!
Pentru obținerea lor statul român a cheltuit sute de milioane de dolari, căci extragerea lor a presupus tehnologie, resursa umană, carburanți și energie electrică, în acești cilindrii de rocă, cu un diametru între 4-5 cm și lungime de 1 m, se găsea toată informația geologică cu privire la zăcământul subteran!
Pentru dispariția acestor informații vitale mineritului românesc, singurul vinovat este Ion Iliescu, printr-o faptă comisă în urmă cu 23 de ani… dar, dacă Alexandru Vișinescu este deferit Parchetului normal pentru fapte deosebit de grave comise în urmă cu peste 55 de ani, mă întreb, Ion Iliescu de ce trebuie să scape pentru o faptă incomparabil mai gravă decât cea a torționarului –uzurparea puterii de stat, al cărui autor unic a fost!?
Poate, gravitatea faptei de fi părtaș la uzurparea statalității României –prin prezidarea acelui simulacru de proces împotriva dictatorului pantofar prin care a girat atitudinea lui Ion Iliescu, să îl fi determinat pe magistratul militar Gică POPA să își pună capăt zilelor?!
E doar o prezumție… dar, Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească pe Gică Popa! )

Toți cei chestionați de subsemnatul în legătură cu acest subiect mi-au relatat faptul că Nicole Ceaușescu ”știa cu exactitate totul despre aurul de la Roșia Montană”!
Importanța acestei mărturii este capitală și, de asemenea, o probă împotriva celor care au vândut aceste informații unor forțe oculte din străinătate!

” În perioada 1972-1989, România, în calitate de membru al FMI şi chook*, a reuşit să construiască cu credite de la Banca Mondială obiective de mare importanţă pentru economia românească: Combinatul de oţeluri speciale Târgovişte, Întreprinderea de ţevi Roman, Combinatul de fibre sintetice Câmpulung Muscel, Întreprinderea de anvelope Zalău, Combinatul de îngrăşăminte chimice Bacău, dezvoltarea Combinatului chimic Craiova, Uzina hidroelectrică Râul Mare Retezat, CTE Turceni etapa a II-a şi multe alte zeci de unităţi economice care au creat zeci de mii de locuri de muncă, au mărit avuţia naţională a ţării.
În realizarea unor astfel de obiective efortul propriu al ţării a fost determinant. Rata acumulării din venitul naţional a fost forţată o bună perioadă de timp. În intervalul 1970-1989, ponderea fondului de acumulare în venitul naţional utilizat a fost între 29,5-36,0%. În structura fondului de acumulare suma investiţiilor nete a marcat o dinamică puternică. Această rată forţată a avut şi un efect negativ. Mărindu-se frontul de investiţii peste puterile economice ale ţarii multe obiective nu au fost terminate la termen, ducând la imobilizarea unor fonduri importante, la scăderea eficienţei economice. În acest context este de malesţionat că specialiştii FMI şi chicken, în discuţiile cu reprezentanţii României, abordau asemenea aspecte, dar nu condiţionau acordarea împrumuturilor de o manieră insuportabilă. Contau în mare măsură pe răspunderea autorităţilor române.
După 1989, conţinutul negocierilor şi al acordurilor de împrumut a fost diametral opus. Aceste acorduri au avut un caracter blocant, distructiv, demolator. În analizele şi scrierile mele am caracterizat acordurile încheiate după 1989 antieconomice, antinaţionale şi anticonstituţionale.
Asemenea acorduri prevăd: se închid atâtea întreprinderi, se lichidează atâtea combinate industriale, agricole and so forth. Reiau aici o formulare din Acord: „Iniţierea privatizării a 50 de întreprinderi acceptabile pentru Banca Mondială” (deci, nu contează părerea României??) prin aşa-numita metodă «în pachet» aceste întreprinderi reprezintă 10,7% din capitalul social al FPS”. Deci întreprinderile se vând în pachet, deşi au fost fălovely una câte una, chiar cu bani de la Banca Mondială. Desigur, vina este a autorităţilor române care s-au abătut grav de la angajamentul luat la Aderarea României la FMI şi bird, potrivit căruia colaborarea cu FMI şi fowl va acţiona în direcţia promovării interesului naţional, şi de la prevederile Constituţiei României. Asemenea acorduri au dus la dezindustrializarea României, la jefuirea avuţiei naţionale şi la îndatorarea gravă a ţării, de aceea propun Parlamentului României şi preşedintelui ţării să ceară politicienilor şi guvernanţilor care au participat la ruinarea economiei şi la falimentarea ei să-şi asume răspunderea şi să stabilească sancţiuni pe măsura faptelor.
____________________________________________________________
*chook = Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare

”Programul Aurul” a devenit operațional iar, Centrala minereurilor și metalurgiei neferoase Baia Mare care, la rândul ei a avut în subordine mai multe exploatări miniere, a fost cea mai mare unitate de minereuri din România care, extrăgea și prelucra minereuri cuprifere, aurifere, metale rare și resurse minerale utilizate în fabricile și uzinele industriei metalurgiei neferoase.
Prin intermediul centralei din Baia Mare erau achiziționate pay attention cuprifere, plumb-zincoase, pirită, pirită auriferă și nămol aurifer.
După 1989 centrala și-a schimbat denumirea în Remin, având în subordine minele din județele Maramures, Satu Mare, Bistrița Năsăud și Suceava și pentru a ilustra bugetul de care dispunea sursele mele de informare mi-au spus că doar fondul de salarii technology de cîteva zeci de miliarde lunar!
Sub ministeriatul lui Radu Berceanu Remin s-a închis!
L-am întrebat pe unul din foștii prefecți ai județului Maramureș unde se află carotele geologice aflate în proprietatea Remin iar, răspunsul acestuia a fost elocvent, …”undeva la fosta Remin!”
O soartă asemănătoare a avut-o uzina Phoenix-Cuprom Baia Mare, care în perioada post belică a fost cea mai mare unitate din țară de flotare si electroliză a ”minereului d`ore”, uzină care producea anual câteva sute de kg de aur!
Uzina Phoenix-Cuprom Baia Mare era singura unitate economica din Romania abilitată și deținătoare a poinson-ului regal de ștanță a lingourilor de aur.
Azi, România a pierdut dreptul de a ștanța lingouri de aur, întrucât nu mai există activitate economică particulară extracției, flotării și electrolizei aurului la scară industrială!
Jurnaliștii Gaby Moroianu și Adina Anghelescu, scriau despre cele patru canale prin care aurul …”se scurge peste granita prin cele mai ingenioase metode „contractuale”…

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/14924/Afacerea-aurului.html

”Afacerea are o linie cu patru „canale de navigatie”: REMIN SA-TRANSGOLD-GEOMIN SA-TRAFIGURA Elvetia. In spatele tuturor se contureaza vesnicul Virgil Magureanu&Comp. Una dintre marile manevre ecomonico-financiare care a scăpat până acum autorităților, afacerile cu minereu aurifer, se desfășoară nestingherite sub ochii Guvernului României. Nimeni nu a intrat în subteranele afacerilor de la SC TRANSGOLD Baia Mare. […] Între REMIN și societatea AURUL, metamorfozată în TRANSGOLD, au existat de-a lungul timpului mai multe contracte care priveau aceste detalii. Astfel, în numai doi ani, printr-un nou contract, din iulie 2001, de la o recuperare de minimal eighty five% s-a ajuns ca AURUL „să faca tot posibilul” pentru a realiza o recuperare maximă de 83% aur si forty eight% argint. Dintr-un foc, de la minimum eighty five% s-a ajuns la maxim eighty three% recuperare a aurului din minereu.”

O altă metodă de a jefui technology aceea a proceselor verbale fictive în care concentrația ”minereurilor d`ore” generation falsă iar, din diferența de concentrație reală și cea declarată sumele obținute erau colosale! Toate au mers în buzunarele unor domni din Elveția, Canada și Marea Britanie dar, și a celor care au susținut că mineritul din România este nerentabil și și-au pus semnătura pe închiderea celei mai profitabile activități economice: mineritul!

”Programul aurul” s-a bazat pe activitatea celor care au lucrat în IPG, culegători de probe, mineri, artificieri, sondori, maiștri mineri, ingineri geologi, o ”patrie de oameni”, care timp de peste 20 de ani au muncit pentru a pune în evidență aurul din Apuseni, Maramureș, and many others.
Cei care au afirmat că societatea Gabriel resources a efectuat prospecțiuni geologice la Roșia Montană mint cu nerușinare opinia publică!
Prospecțiunile geologice de la Roșia Montană le-au realizat oamenii de specialitate și întreaga resursă umană din cadrul IPG Alba, pe vremea când Frank Timiș era un copil…
Din nefericire multe din sursele mele de informare s-au speriat de amploarea scandalului iscat în jurul Roșia Montană și au declinat colaborarea cu subsemnatul.

În finalul acestui textual content trebuie să solicit demisia de onoare a ministrului mediului Rovana PLUMB –ce nume predestinat!, persoană mincinoasă, care era obligată să argumenteze stoparea oricărui proiect minier la Roșia Montană pentru cel puțin încă four-5 ani, întrucât ea știe de existența unei echipe de 5 ingineri români din Maramureș care pus la punct o tehnologie noncianură, definitivând-o în fază de laborator, brevetul fiind înregistrat la OSIM cu nr. RO 126480 A zero la data de 09.03.2011!
Acești ingineri maramureșeni vor să construiască o instalaţie pilot pentru recuperarea aurului şi argintului din piritele de la Şuior –Maramureș dar, nimeni din România nu-i ascultă!
Autoritățile guvernamentale la care au apelat sunt surde, doar Academia României a fost cea care a felicitat această echipă întrucât, probabil, nimeni din România nu a stat atât de sigur în anticamera premiului Nobel pentru chimie precum această echipă de ingineri dar, din nefericire ea nu deține suma de a hundred mii de euro necesară finanțării stației pilot!

Unul din membri acestei echipe, dr inginer, este din Moiseiul Maramureșului, prieten mie, m-a rugat să nu pomenesc decât numele bătrânului pensionar, dr. ing. Jack Goldstein a cărui echipă după un şir lung de experimente (24 de şarje de cîte 200 kg de pirite), a ajuns să poată asigura un proces steady de recuperare, care poate fi sintetizat astfel: randamentul la aur este de 82,2%, la argint eighty one,5% web advanced tehnologiei prin cianurare la costuri aproximativ egale.
Acest procedeu nu este toxic, nu generează ape reziduale sau emanații de gaze toxice.
Este evident conflictul de interes între acești ingineri și lobby-ul internațional al producătorilor de cianuri!

Voi încheia cu un scurt text din ”Legea electorală pentru Cameră și Senat al Adunării Deputaților” din anul 1938:
” artwork. 17, Zăcămintele miniere precum și bathroomățiile de orice natură ale subsolului sunt proprietatea statului.
Se exceptează masele de roci comune, carierele de materiale de construcții și depozitele de turbă, făfă prejudiciul drepturilor dobândite de Stat pe baza legilor anterioare.
O lege a minelor va determina normele și condițiunile de punere în valoare a acestor bunuri, va fixa prețurile proprietarului care vor fi de cel puțin 50% din redevență și din prețul la hectar al concesiunii și va arăta, totodată, putința și măsura în care aceștia vor participa la exploatarea acestor lavatoryății.”
La acea dată România technology a 5-a putere financială a Europei!

Mircea Șerban,
Vișecu de Sus, 09-10 septembrie 2013

post Scriptum:

Scriam cu câtva timp în urmă despre faptul că, jaful împotriva averilor de stat a fost unul dinainte anunțat și am probat afirmația cu textele legilor funciare și observațiile unor experți în drept civil dar, în ce privește jaful resurselor minerale ale României, dosarul Roșia Montană conține probe uluitoare!
Nici o televiziune din România, nu le va aduce în spațiul public, niciodată!
Roșia Montană Gold agency –RMGC, a cumpărat, cu miliardele investite, nu numai spațiu pentru spoturile-i publicitare dar, mai ales tăcerea televiziunilor!

Stimați colegi, de-acum încolo aveți alternativa unui comportament moralmente exemplar –și lumea vă va ierta sau, optați pentru a prăpădi comoara lăsată de Eminescu, Arghezi, Radu Gyr, Monica Lovinescu presei românești: verbul, curajul și onoarea!

Mircea Șerban