Mai sunt doar două zile din acest an și, ca în fiecare dimineață a copilăriei mele când tata mergea la serviciu și radioul tocmai emitea știrile dimineții, suntem informați că începând cu întâi ianuarie 2014 totul se va scumpi!
Anul nou pentru o țară și patria ei de oameni este o dimineață…
De douăzeci și patru de ani știrile dimineții anunță noi scumpiri pentru populația României!
Pe vremea aceea tata era tâmplar și eu eram mândru de el căci, auzisem cum cleveteau prietenele mamii –puține la număr, cum că tata e bărbat frumos și este cel mai bun tâmplar din Sighet.
La amiază când mama îmi dădea sufertașul cu mâncare caldă, mă grăbeam să ajung la timp, pentru ca hrana lui să rămână caldă și tata să se bucure că are o soție frumoasă și iubitoare.
De fiecare dată mă întorceam cu genunchii juliți căci, invariabil în graba de a ajunge dădeam câte o trântă și, nici până azi nu îmi pot explica cum Dumnezeu eu nu am vărsat mâncarea din sufertaș niciodată!
Patria aceasta de oameni ar munci însă, doar o câtime are un loc de muncă. Guvernanții României au lăsat familiile patriei fără locuri de muncă și, ceea ce este din punct de vedere penal o infracțiune au uneltit împotriva intereselor statului român, au subminat economia națională, au trădat România și locuitorii acesteia, au înfometat poporul român!
Branduri de țară precum: Uzinele 1 Mai Ploiești, Tractorul Brașov, Steagul Roșu Brașov, Șantierele Navale Galați, Constanța, Uzinele 23 August, Republica, Penicilina Iași, Terapia Cluj, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Combinatul de la Roman, Avicola Bacău, Slobozia, Crevedia, Zlatna, Deva, Baia Mare, Suplacul de Câmpie, Combinatul de Hârtie Călărași, Letea, Combinatele de Prelucarea Lemnului –CPL, Arad, Satu Mare, Sighetu Marmației, zecile de fabrici de mobilă din Ardeal și nu doar, COMTIM Timișoara, Electronica București, dar nu vreau să continui șirul acesta atât de periculos pentru cei care au guvernat scumpa noastră patrie căci, după 24 de ani este nevoie de o terapie de țară!
Relația din cetățenii României și autoritățile de stat ale României este aidoma unui cuplu ce suferă de sindromul abstinenței sexuale prelungite, în care orice gest, sau vorbă a unuia îl irită pe celălalt dar, mai ales, accentuează temeri limitând astfel conversația, dialogul!
Terapia de cuplu presupune, aidoma terapiei de țară, aflarea răspunsurilor la câteva întrebări, pe care eu, Mircea Șerban, cetățean român le rostesc aici, și acum, public, atât pentru Autoritățile statului român –chiar dacă unele persoane care îndeplinesc aceste calități procesuale poate nu vor mai după apariția acestui text, dar și pentru concetățenii mei, dintre care câteva zeci au decedat în același răstimp!
Așadar:
– Care este cea mai frumoasă clipă din viața statului român?
– Domnule Traian Băsescu, domnule Emil Constantinescu, domnule Ion Iliescu, cum răspundeți?
– Domnule Victor Ponta, domnule Mihai Răzvan Ungureanu, domnule Emil Boc, domnule Călin Popescu Tăriceanu, domnule Adrian Năstase, domnule Mugur Isărescu, domnule Victor Ciorbea, domnilor Văcăroiu, Stolojan și Petre Roman, puteți răspunde la această întrebare?
– Puteți enunța măcar unul dintre domniile voastre o măsură guvernamentală prin care ați dovedit iubire și grijă pentru părinții, bătrânii, copiii și mamele acestei patrii de oameni?
– Aveți curajul, oricare dintre domniile voastre să ieșiți public spre a vă cere iertare pentru sumedeniile de minciuni cu care v-ați fofilat lăsând fără protecție milioanele de familii, de holtei și văduve, copiii din orfelinate, medicii, educatorii și profesorii, țăranii truditori, muncitorii lăsați fără locuri de muncă, e cineva care își asumă aceasta faptă demnă de condiția umana?
– Români, ați încercat, privindu-vă în oglindă când vă pieptănați a vă spune cu voce tare: eu vreau și pe mai departe corupție, minciună și mizerie în țara în care locuiesc! – este cineva dintre dumneavoastră capabil de aceasta faptă demnă de un smintit?
Ei bine, cu toții știm că s-au pierdut legăturile firești între oameni și oameni și oameni și patria lor și nu cred că doar Ion Brătianu trebuie calificat cu toate drepturile de autor pentru acest fapt, căci viețuitorii celor provincii românești nu suportă o pălărie comună fie această croită de comuniști, sau liberali sau mai știu eu ce pălărieri politici o mai avea republica asta căci, iată, în 154 de ani de statalitate –perioadă în care s-au succedat 124 de primi miniștri, cu cabinetele lor cu tot, este pentru prima dată când noi, românii ne privim în ochi, unii pe ceilalți și împreună în ochii celor care personalizează autoritatea statului român și cu toții simțim că, mariajul aproape … s-a sfârșit!
Terapia de țară începe când simți că iubești țara tocmai când o și locuiești, tocmai pentru a nu confunda dorul cu dragostea, iubirea cu ispita, și chiar dacă singur fiind –în țara ta, să te poți simți mai puțin singur!
Numai astfel poate fi înfrântă anxietatea și teama de întrebarea: cât mai rămânem împreună de vreme ce nu ne mai mângâiem, nu ne mai atingem, nu ne mai vorbim dincolo de strictul necesar al bunei cuviințe!?
Într-o seară de ajun al Crăciunului l-am rugat pe tata să ne părăsească, altminteri îl voi ucide în somn! Aveam doar 11 ani…
A început să plângă și dimineața a plecat; … la o curvă!
Mama ne-a crescut cu greu, fără să se prostitueze!
Tata e mort demult…
Mama are 82 de ani, slavă lui Dumnezeu se simte binișor.
Eu, Mircea Șerban, născut în Maramureș la 22 octombrie 1953, în Sighetul Marmației, fost corespondent la Budapesta al serviciilor în limba româna al posturilor de radio Europa Liberă, BBC, Deutsche Welle aștept cu emoție clipa divorțului între cetățenii Ardealului și statul român!
Nici președinția republicii, nici Guvernul României, nici Parlamentul României nu ne merită fidelitatea, atașamentul și dragostea, sacrificiul, eroismul, mormintele și viața ce o mai avem de trăit!
De 24 de ani nici unul din cei 11 prim miniștri nu a enunțat măcar ”România te iubesc”!
Și atunci, Ponta ce așteaptă de la mine, de la tine, de la noi?
Post Scriptum:
În semn de protest pentru nesocotirea voinței celor care spunem: NU GAZELOR DE ȘIST! NU CIANURI!
În semn de SOLIDARITATE cu populația din PUNGEȘTI, instig populația României ca în ziua de 24 ianuarie 2014 să își scoată din bănci toate economiile!
TRANSILANIA TE IUBESC!
MARAMUREȘ TE ADOR!
Mircea Șerban
Vișeu de Sus, 29. 12. 2013