Niciodată, dar niciodată în istoria modernă a României adică, după Acordul de la Berlin din 1878, justiția română nu a avut de judecat faptele vreunei entități juridice israelite, iudaice sau evreiești.
În premieră absolută Judecătoria sectorului 5 din București a fost chemată să se pronunțe ca urmare unei cauze aflate pe rol, dosarul având numărul de înregistrare 22895/302/2019.

Reclamanții sunt: jurnalistul Mircea Șerban, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și Președintele Partidului Dac, Cătălin Berenghi.
Obiectul dosarului este obligația de a face.
Cine sunt pârâții?
Care este suspiciunea rezonabilă îndreptată împotriva făptuitorilor și care sunt faptele pentru care trebuie a fi judecați?
Care este amploarea activităților desfășurate de-a lungul celor 142 de ani de către israeliți împotriva statului și al cetățenilor statului român?
Care este legătura, conotația lor cu pârâții din dosar?
Care este interesul public?
Care este scopul și amploarea acestui demers în justiție, precum și șansa noastră, doi cetățeni români, în fața unui tăvălug impresionant?
Care ne sunt argumentele?
Răspunsurile la aceste întrebări constituie un caz, care trebuia adus în fața instanței și opiniei publice din România și Europa căci, de Justiția din România depinde dacă rezistă UE sau prin neguvernarea României se alege praful și de Comunitatea Europeană!
Mulțumesc publicației CERTITUDINEA pentru deschiderea în fața acestui subiect extrem, extrem de fierbinte, pe care autoritățile puterilor legislative, guvernamentale, de justiție și mass media l-au ignorat cu obstinație deși, acesta nu este câtuși de puțin, minor! Documentația pentru textul ce va fi publicat în paginile celui mai important ziar din România este pe cale de a se încheia și în câteva săptămâni textul va fi predat spre publicare.

Pentru finalul acestei introduceri la titlul ”Rechizitoriu împotriva unor înțelepți închipuiți, slugilor ascunse și măștile lor”, doresc a vă asigura că mergem în fața judecătorilor Cezarului dăruindu-le încredere și șansă pentru ca în numele legii în urma pledoariei pentru Adevăr-Cinste-Dreptate-Corectitudine verdictul lor să fie conform speranțelor miliardelor de creștini împotriva cărora Fascismul Iudaic a odonat Stingerea!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentO PLEDOARIE
Articolul următorARS MORALIA
Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here