Sorin Iliesiu mi-a fost coleg de clasă la Liceul de Arte din Baia Mare. Amândoi l-am avut profesor de istorie pe „FIFI” (iertaţi-mi, domnule profesor Gorgan, familiarismul!), care s-a străduit să ne lase moştenire -fie şi printre rândurile cenzurate de PCR şi cerberii săi, o parte din adevărul istoric suficient şi necesar pentru ca noi, generaţia care „nu ştim ce este războiul” să nu avem probleme de identitate!
Sorin ILIEŞIU a rupt „învăţăturile lui Fifii către elevii săi”, iar acum aleargă pe extremele patriotismului de ocazie -în numele tătucului şi fiului său rătăcitor, ameţind -nu doar sieşi ci mai ales sinelui acestei societăţi îmbrăcate în cerneală!
Profesorul Ioan ROŞCA -care mă pune în mare încurcătura, pomenindu-mă în eseul lui, este singurul în măsură să continue lecţia profesorului de istorie Ioan Gorgan -zis „Fifi”, iar pentru că o şi face, aduc acest LAUDATIO prin publicarea ESEULUI domniei sale!
Mulţumesc, domnule profesor Gorgan, pentru că ne-aţi predat despre dragoste, curaj şi libertatea de a gândi în orele dedicate istoriei!
Mulţumesc domnule profesor Ioan ROŞCA, pentru convingerea cu care comunicaţi -mie şi celor care vor citi eseul dumneavoastră, despre faptul că Ea (încă) Patria este, eu sunt, el este…
GÎLCEAVA PREFĂCUŢILOR
Am semnalat faptul că mercenarii mediatici ai putreziciunii la putere nu scot o vorbă despre ce încercă să facă unul ca mine, că acoperă cu conuri de umbră murdară sensurile de epurat.
De curînd, jurnalistul Mircea Şerban ( http://cronicaviseuana.ro/2011/07/scrisoare-deschisa-lui-traian-basescu-2/ ) , încalcă consensul tăcerii de carantină, contrapunîndu-mă lui Sorin Ilieşiu (şi implicit stăpînilor lui), într-o scrisoare-reacţie faţă de atacul Ilieşiu (http://m.antena3.ro/romania/basescu-demisia-de-onoare-semneaza-scrisoarea-deschisa-scrisa-de-sorin-iliesiu-129721.html) în directia lui Băsescu (şi implicit a stăpînilor săi), care tocmai comisese un atac în direcţia regelului Mihai (şi implicit, a stăpînilor acestuia).
I-am mulţumit domnului Şerban pentru gîndul bun dar i-am atras atenţia că referirile sale la activitatea mea (parţial reflectată la www.procesulcomunismului.com) sînt destul de stîngace şi imprecise şi că nu-mi location să fiu amestecat în borşul „polemicii” dintre Mihai, Băsescu, Ilieşiu, and so on. , o diversiune jucată între tovarăşi de etapă, în faţa unei cohorte de banalişti, lătrari şi chilipirgii civici, de rea condiţie şi rea credinţă.
L-am rugat pe domnul Şerban să citească editorialele mele, dacă vrea să se refere pertinent la modul cum mi-am format şi apărat punctul de vedere privind judecarea celor care au prelungit genocidul după 1990. Incepînd cu zbuciumul steril pentru judecarea crimelor comunismului şi combaterea contrarevoluţiei feseniste. Continuînd cu denunţspace neputincioasă a „tranziţiei” care a distrus România în interesul criminal al uzurpatorilor puterii în stat. Ajungînd, în ultimii ani, la anchetele aparente de la procuratură ( http://www.piatauniversitatii.com/information/editorial-2-2010-8) şi apoi la „procesul” de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde tocmai mi s-a refuzat dreptul de a demonstra vinovăţia justiţiei (http://www.piatauniversitatii.com/information/editorial-2-2011-3). Nu explic aici cercetările mele despre modul cum poate fi capturat, exploatat, jefuit şi degradat un popor de către cuceritorii legii (statului, economiei, televiziunii, serviciilor secrete, and many others). Imi precizez doar succint poziţia faţă de harţa actuală, actorii ei şi mizele lor – pentru a stînjeni ambiguitatea.
Mi-am explicat public (http://www.piatauniversitatii.com/information/editorial-6-2006-2) neîncrederea faţă de apariţia neverosimilă (în decembrie 2005) a domnului Sorin Ilieşiu în arena anticomunismului declamatoriu. Am intuit că nu e doar un veleitar, ci este însărcinat cu o diversiune maină, văzînd viteza cu care a colectat mii de semnături ale „instanţelor critice de serviciu” (iscălitorii de auto-indulgenţe, absenţi din bătălia reală cu genocidarii comunişti), pe un „Apel” oportunist (vezi contextul din acel second, în Europa şi România) lipsit de autoritate (legitimitate) morală. Lucrurile au devenit limpezi pentru mine, văzînd că alde’ Băsescu reacţionează fulgerător, constituind „Comisia Tismăneanu”, pentru a contracara mişcarea Tăriceanu-IICC-Oprea şi a disculpa pe cei care au protejat vinovaţii după 1990, cu scuza că de-abia acum s-ar descoperi crimele comuniste.
Am atras atenţia adevăraţilor rezistenţi anticomunişti (http://www.piatauniversitatii.com/information/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm)
că se produce confiscarea/deturnarea cauzei lor de către o grupare cu interese ascunse şi sarcini antijustiţiare. Am susţinut (http://www.piatauniversitatii.com/information/editorial-1-2006-eight) acţiunile celor îndepărtaţi perfid de la tribuna istoriei, prin manevra Ilieşiu-Tismăneanu-Băsescu, care a introdus în scaunele de cercetatori/judecători ai crimelor comunismului, mercenari ai vinovaţilor şi complicilor/partenerilor lor de aiurea. Am acţionat în continuare întru adevăratul justiţiarism şi împotriva operetei care a prins în mreje (reconfirmînd toxicitatea mediei aservite) jenant de multe minţi cu pretenţii. Am protestat (http://www.piatauniversitatii.com/information/editorial-1-2010-eight) atunci cînd agitatorul tîrzielnic Sorin Iliesiu s-a dedat la a-mi inventa „semnătura” pe be in contact în care se cerea cocoţhouse şi mai sus a agentului Tismăneanu şi agendei sale filosemit-filoaliat-postfilocomuniste care nu putea decît îngreuna evaluarea filo-românească a genocidului comunist. Că nu m-am înşelat privind obiectivele ex-tovului Tismăneanu, o dovedeşte orientarea IICC (pe care a pus mîna, cu concursul cuplului Băsescu-Ilieşiu ) spre studiul „totalitarismelor”, în numele căreia istoricii de serviciu, fără scrupule, s-au apucat să epureze răbojul victimelor comunismului de… „elementele fasciste”. Sîngele apă nu se face. Iar cel românesc, e atît de ieftin.
Cum aş putea să mă las azi convins (păcălit) de ultima „volută” făreduceă de domnul Ilieşiu, care îşi atacă brusc, cu expresivă nonşalanţă, coechipierul mîrşavei operaţii de confiscare a anticomunismului? Va descoperi noul nostru megadizident – la fel de fulgerător cum i s-a revelat azi că tovarăşul său de pseudo-anticomunism, mizerabilul Băsescu, e un ticălos – şi că amicul „Volodea” nu trebuia să preia controlul armatei anticomuniste? Va înţelege deturnarea operată în 2006 de Băsescu la iniţiativa… lui Ilieşiu, şi-şi va cere iertare?
Sau va trebui să uitam, la fel cum a trebuit în 2006 să nu mai ştim ce reprezinta Tismăneanu, deşi recidivase clarificator în 2004 (http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/irosca/carti_comentate/iliescu_
tismaneanu_coment.htm)?
Uşurinţa cu care Ilieşiu îşi schimbă tabăra şi perspectiva, depăşeşte posibilităţile veleitarismului lipsit de caracter şi denotă calităţi de lucrător în cine ştie ce Minister al Adevărului. Să îşi pună alţii semnăturile pe hîrtiile sale de muşte, să umfle alţii mitul neoluptătorului Ilieşiu (aşa cum au pompat atîtea alte baloane dezumflante: Marian Munteanu, Nicolae Manolescu, Emil Constantinescu, and so on.). ecu ştiu că el ştia, că îşi simulează naivitatea. Stînd zi de zi alături de Doru Mărieş, a înţeles de mult că anchetarea crimelor feseniste a fost paralizată de Băsescu, interesat doar în hărţuirea Ilieştilor şi în acoperirea propriei sale participări. Dar dacă a ştiut că „preşedintele” este obstacolul numărul 1 în calea judecării crimelor fesenisto-comuniste, că el a pus-o pe proaspăt decorata Kevesi (şi pe tiranul tunisian francezii l-au slăvit cu o săptămînă înainte de a fi dat jos) să sufoce anchetele pentru feseniada din 1990, de ce a întreţinut prea-civicul Ilieşiu, pînă la vomă, mitul nociv al anticomunismului şi justiţiarismului băsescian?
Nu pot lăsa loc bănuielii că l-aş contra pe Ilieşiu acum, în apărarea lui Băsescu, un individ mult mai nociv, din aceeaşi clică (acelaşi aluat). Nu am participat la circul „bătăliei” între actorii care au confiscat scena politică, desfăşurat într-un decor de mucava intelectuală. Nu mă interesează în detaliu de ce şi cum îşi face Băsescu jocul murdar. Importante sînt efectul catastrofal şi explicaţia de fond: e un agent al sistemului parazit care sufocă România. Nu a ajuns întîmplător la cîrma galerei securicomuniste, are obligaţii şi sarcini sinistre, ca şi „duşmanii” cu care concurează/conlucrează. Am toate motivele să-l bănui şi de participaţie privateă la crimele pe care le-a denunţat steril: cele dinaintea şi cele de după 1989. Dar chiar dacă nu s-ar dovedi implicat penal în delaţiunea securistă, în feseniada din 1990, sau în devalizarea României, rolul său în paralizarea justiţiei este structural şi dovedit iremediabil prin efectul remaining. Băsescu nu poate fi iertat şi ar fi pedepsit alături de „adversarii săi” din FSNx, dacă sistemul, printr-un accident al istoriei, ar cade cu adevărat (şi dacă ar apare altfel de români). Oricum, acest om nu are autoritatea ethicală de a judeca istoria României.
Asta nu înseamnă însă că orice spune nu e adevarat şi în mod specific că e fals ce a spus „fără tact” despre „regele” Mihai. Doar că nu el are dreptul să judece scara celor care au distrus România, de sus. Să lăsăm victimelor puterii măautomotive legitimitatea de judecători morali. Trăim într-o ţară condusă succesiv de: Carol, Antonescu, Mihai, Dej, Ceuşescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu. Las microbiştilor incurabili viciul de a susţine o echipă dintr-un campionat de putere putrezit în ticăloşie. Să meargă ei veşnic la vot ca să aleagă răul mai mic, pînă nu o mai rămîne nimic omenesc în această ţară. Să se bată admiratorii lui Carol cu ai lui Antonescu, ai lui Antonescu cu ai lui Mihai, ai lui Mihai cu ai lui Dej, ai lui Dej cu ai lui Ceauşescu, al acestuia cu ai lui Iliescu, ai lui Iliescu cu ai lui Constantinescu şi ai acestuia cu ai lui Băsescu. Plecînd de la fapte şi rezultate, tratate în bucătăria mea de sensuri – ecu îi detest pe toţi, pentru cause dureros de variate. Nu pot explica aici de ce consider fatale (pentru ţara pe care au călărit-o) „contribuţiile” lui Carol, Antonescu, Dej, Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu. Mă voi rezuma la a huidui actuala „partidă” între doi gropari şefi ai României: Băsescu contra Mihai. Securimarinarul fesenizat, distrugător de flotă, economie, by means ofţă, adevăr şi dreptate versus bicisnicul trădător pe care l-a aşezat destinul la tronul României de distrus. Care din ei ar scăpa de sentinţă, pentru participaţie la uciderea unei naţii, la o judecată cinstită?
Cum propagandiştii sectanţi ai lui Mihai nu sînt sensibili la argumente, nu are rost să le expun metodic. Numai pentru a-i irita, amintesc „reuşitele” eroului lor: docilitate faţă de Antonescu combinată cu complotare cu agenţii puterii inamice (vezi memoriile generalilor NKVD), livrarea iresponsabilă a armatei române unui inamic cu care nu se semnase armistiţiu şi care nu s-a sfiit să o urce în camioane şi să o piardă prin Siberia, jertfirea altor sute de mii de români pe frontul de vest în timp ce ţara cotropitoare extermina- fără protest regal- pe cei uitaţi în est, complicitate ascunsă cu falsa rezistenţă la instalarea comunismului în România, fuga laşă din 1947, pasivitate comodă- acoperită cu ritualuri vane- pînă în 1989, fuga laşă din faţa contrarevoluţiei FSN- după 1990, înţelegere cu recuperatorii securişti, soldată cu formarea echipei electorale Mihai-Iliescu-Teoctist, scuzele prezentate în 2005 la Moscova din partea României, ca ţară agresoare în 1941, introducerea hibrizilor feseni-comunişti, gen Duda, în fotoliul „regalităţii”. S.a.m.d (pentru mine ajunge).
Aşa că precizez: nutresc pentru toţi distrugătorii ţării o echitabilă lipsă de admire, îi detest fără discriminare, remorseful about la fel de mult nepedepsirea unuia sau altuia. Luptele dintre/pentru ei sau imaginele lor nu-mi stîrnesc decît speranţa că îşi vor face reciproc şi ceva rău, că nu se vor solda doar cu atrofierea/pulverizarea definitivă a sensurilor.
Iar domnul Ilieşiu, care iată, colectează din nou imediat mii de semnături pe ultima sa contorsiune, nu mai îndrăzneşte să o adauge pe a mea. Şi nu mă poate număra printre păcăliţii sau făţarnicii săi suţinători, în gîlveava prefăcuţilor. Încă sper să însemne ceva.
Ioan Roşca, 6 iulie 2011
