Printre primele cazuri care pot ilustra activitatea mafiei din presa româneasca este celebrul scandal Ziua vs FPS. La mijlocul anilor ninety -pe vremea când Sorin Dimitriu era şef la Fondul Proprietăţii de Stat -FPS, cotidianul Ziua edita din banii FPS un supliment financiar. Dar, asta până într-o zi când Sorin Dimitriu a refuzat să mai finanţeze „Ziua Financiară”. Ce a urmat este lesne de înţeles, mai ales pentru cei care îl cunoşteau pe SRS. O campanie furibundă împotriva lui Dimitriu. Aflat la Budapesta în concediu, Sorin Dimitriu a fost reperat de Sorin Roşca Stănescu care, prin interpuşi mi-a cerut să fac rost de chitanţe din care să rezulte cheltuieli de mii de dolari pe care, chipurile Dimitriu i-ar fi cheltuit din banii instituţiei. Am refuzat în ciuda unui şantaj la care am fost supus şi după ce mi-am anunţat colegii de la Londra, dar şi pe şeful de cupboard al primului ministru Radu Vasile, am venit la sediul FPS unde am ţinut o conferinţă de presă. Au fost invitaţi exclusiv reprezentanţii mediilor de stat, recte TVR, SRR şi ROMPRESS.
Televiziunea şi Radioul au hotărât să nu de-a publicităţii informaţiile despre scandalul ZIUA-FPS, dar opinia publică a aflat în sinteză ca urmare telegramei de presă al ROMPRESS.
SRS m-a acţionat în judecată -la judecătoria sect. 1 Bucureşti, dar în urma întâmpinării mele cazul a fost închis. Deşi eram sub contract şi cu editorul publicaţiei ZIUA am decis să fiu de partea lui Sorin Dimitriu în ciuda logicii care arată că loialitatea trebuie demonstrată faţă de patronat, numai că în jurnalism logica este de partea informaţiei corecte şi a deontolgiei profesionale. Din această cauză am acea dimensiune morală şi curajul de a afirma că, afacerile din presa românească au fost favorizate de statul român. Mafia din presa românească a fost asistată -ca de altfel în toate domeniile, dirijată de magistraţii din Justiţie!
Pentru că am promis cu ceva timp în urmă că voi scrie despre mafia din presa românească doresc să încep cu un text ceva mai vechi şi asta din 2 motive:
Primo, în memoria lui Vasile Radu Ghenceanu, probabil cel mai iubit jurnalist maramureşean dintotdeauna şi mare dascăl de jurnalism şi,
Secundo, pentru că acest text face vorbire despre crezul meu în materie de jurnalism, crez pe care nu l-am trădat, dar mai mult îl aplic în ciuda enormelor dificultăţi pe care actuala stare de fapt din România le ridică.
Aşadar, Mafia din presa româneasca, preambul…
3285 de semne ale profesiei de a fi curios–
Interviu cu Mircea SERBAN-
Vasile Radu GHENCEANU:
Dacă liniştea e ţelul filozofării care -după părerea ta- este ţelul jurnalisticii ?
Mircea SERBAN:
Vă răspund -aidoma intrebării- jaspersian: apropierea ! Spre a fi mai specific însă, caut a cita un stoic, foarte drag şi mie, care zice: ”Oamenii sânt născuţi unul pentru altul. În concluzie, ori fă-le educaţia, ori rabdă-i”. Avem suficiente exemple legate de produse ale mass-media ce mărturisesc, fie acustica unui excepţional spatiu al apropierii, fie altele, ce doar simulează by the use ofţa publică. european, aici la frontierele Europei, cred că jurnalismul înseamnă -pe de-o parte- bună credinţa, conştiinţa şi etica salvate de furia devoratoare a presei, -pe de alta- facultatea rezistenţei la tendinţele alunecării mass-media în industria spectacolului.
VR G:
Aţi formulat un răspuns atât de precar spre lauda altor idealuri ale gazetăriei ?
MS:
Mă îndoiesc în ce priveşte suficienţa chiar al unui milion de caractere, semne, drept ofertă pentru un ”manual al profesiei de a fi curios”. Învăţând jurnalistica am constatat că mare parte dintre oameni vrea să ştie despre lume cam tot atat cat despre un aparat de radio. Să-l pornească, să-i laude capacitatea de a ”prinde” posturi cât mai îndepărtate, a căror muzică, ştiri, pot fi reglate, sau bruiate, urmare simplei răsuciri de buton. Îi doare-n cot de ceea ce se întamplă în interiorul aparatului. Oamenii vor coniac în pahare, nu components alcoolului. Gazetăria pe lângă faptul că e un ”parlament din hârtie” (definiţie plină de har a unuia din mentorii mei budapestani), presa deci, este şi maşina de gunoi ce automotiveă la revărsatul zorilor pestilenţa vieţii noastre economice, resturile împuţite ale vieţii publice, surplusul unor gunoaie de aruncat, ori de-ascuns. Ei bine, nu chiar pe toate căci, o mare parte din mizeria esenţială rămâne ”clasificata” în seif-uri bine ermetizate. Adevăratele secrete, aidoma cadavrelor importante, rar ies la iveală, ceea ce înseamnă că mass-media este şi un paravan! În lipsa unor importante grupuri de putere al căror interes coincide -uneori- cu cel al presei de investigaţie, abia dacă ne-am putea imagina libertatea curajului de expresie. Abundă în această meserie eroism intelectual şi spiritual, bună credinţă, căzute la datorie. Din acest punct de vedere, contrazicând ce am spus mai sus, afirm cu niscaiva cinism, că e un noroc chior tendinţa de alunecare a presei către express biz!
VR G:
Sunteţi un tip neliniştit. În ce priveşte limba româna, jurnalistica, locurile de baştină. Această trăsătură a personalităţii v-a fost utilă cât aţi trăit la Budapesta?
MS:
Am fost re-strâns la dimensiunea acestei nelinişti, în care individualitatea fiinţei mele chiriaşă este, tocmai graţie acelor ani. Vreme de un deceniu de activitate profesională la Europa Libera, BBC World carrier, Deutsche Welle, deceniu muncit cotidian între orele 09-05,35!, am avut şansa de a cunoaşte câţiva dintre oamenii injectaţi cu ”hormoni politici” de la care am învăţat. Traducându-le discursurile am înţeles că existi ca (om) ziarist atâta timp cât crezi în perfectibilitatea lumii şi rămâi ca atare -pe scena vieţii, ori la bursa valorilor profesionale- datorită iscusinţei în modelarea, interpretarea, redarea evenimentelor istoriei căreia tu i-ai fost parte, mlădiindu-te aidoma cursului (lor) ei. La Budapesta, printre străini, am deprins respectul pentru valorile sociale conferite de familie, patrie, limbă. Tot acolo s-a consumat şi dragostea mea către femeia iubită. Reîntors, dupa 12 ani, constat faptul că din nefericire pentru România şi majoritatea covârşitoare a societăţii româneşti, respectul pentru familie a dispărut. Drept consecinţă, partidele politice abia dacă işi pot face o campanie electorală civilizată, iar socializarea populaţiei este la limita căderii în ridicol.
VR G:
De ce v-ati intors ?
MS:
M-am întors. Acasă, în Maramureş. De unde-am plecat a mă cunoaste. Pe mine însumi. M-am întors. La Vişeuropean de Sus, la mama mea, care m-a educat ungureşte, româneşte, slovăceste, omeneşte. Aici mi-am cumpărat o moşie. Am tras curent electrical. Am construit un drum. Voi fora apă pentru a potoli setea celor care mă vor vizita. Îi voi primi în casă nouă peste un an, doi. Dar înainte de toate, dupa cum v-am mărturisit, voi pune în unda emisiunile unui submit de radio. L-am visat zi şi noapte la Budapesta, e drept ca put up de radio naţional pentru lumea de la sat. Puterile-mi financiare însa, nu îngăduie decât unul native. La Vişecu de Sus.
VR G:
De ce tocmai la Vişeuropean de Sus şi nu la Baia Mare, sau aiurea?
MS:
Pentru ca cei din jurul meu, aici unde trăiesc, să mă rabde…
