Independenţii…

    1
    620

    Prima parte a listei înregistrată la Biroul Elecoral Local (vezi articolul Lista) ne arată cine sunt candidaţii, care nu mai au partide care să le ofere sprijinul în competiţia electorală.
    Din acest grup se detaşează Adrian Filip, care (încă?!) este preşedintele organizaţiei locale a PSD…
    Marginalizarea sa de către Mircea Ursache este deja o evidenţă, iar Adrian Filip nu poate demonstra contrariul, căci lista este validată de BEJ –biroul electoral judeţean.
    Înfrângerea PSD în competiţia cu PNL este cu atât mai usturătoare, cu cât Vasile Ciolpan – despre care se ştie nu numai la Baia Mare, dar şi la Bucureşti, la Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL, că a încălcat statutul partidului, iar Radu Ştef, potrivit surselor ar fi exprimat uimirea sa în legătură cu informaţii false puse în circulaţie de către VC, el a reuşit cu toate acestea, să obţină dreptul de a candida sub sigla USL.
    Este ştiut faptul că între preşedinţii celor partide din USL a existat o înţelegere, transmisă şi în teritoriu, care vorbea despre sprijinirea primarilor în exerciţiu şi validarea protocolului USL “acolo unde este posibilă”, dar la Vişeu de Sus, toată lumea ştia că aceasta este greu de realizat. Atât Vasile Ciolpan cât şi Adrian Filip au confirmat şefilor de filială această incompatibilitate.
    Logic ar fi fost ca amandoi să se înscrie în competiţie ca independenţi.
    La Vişeu de Sus alianţa USL este total compromisă, atât Ciolpan cât şi Filip au şanse minime de a câştiga scrutinul din 10 iunie.
    Adrian Chişu şi Vasile Coman “Vărzaru” sunt –după părerea mea polii care reprezintă centrul de putere către care se îndreapă nu numai atenţia analiştilor, dar vor fi şi ţinta a două categorii importante, mai ales în măsura în care vor fie le sensibilizate şi de Campania celor doi, şi anume, categoria tinerilor din acest oraş, care îi vor aduce la urne şi pe bunici, adica pe pensionari, cealaltă categorie a celor care sunt angajaţi ai firmelor lui “Vărzaru”.
    Dacă Vasile Coman “Vărzaru” nu va încerca să focuseze o altă imagine decât cea cu care îl gratulează presa judeţeană, atunci va oferi câştig lui Adrian Chişu.
    Sunt convins de faptul că Vasile Coman “Vărzaru” nu mai este identic cu cel despre care scriam în urmă cu 6-7 ani, iar această convingere nu este bazată pe argumente subiective!
    Îi reproşez, acum, lui Vasile Coman “Vărzaru” lipsa de smerenie faţă de tentaţia excesului de putere.
    Îl fac răspunzător şi de faptul că la nivelul oraşului Vişeu de Sus, PSD nu are asigurată o rezervă, dar nici o strategie pe termen mediu şi îndepărtat de a concentra şi educa resursa umană.
    Calitatea lui de om de afaceri de mare success, apoi relaţia sa cu totul specială cu PSD (dincolo de statutul de membru de partid!), îl obligă la asumarea acestei responsabilităţi…
    Dacă va fi capabil să prezinte un program extrem de precis, cu obiective, termene de execuţie şi capital de finanţare, vişeuanii cred că îl vor vota primar, dar fără această condiţie nu are nicio şansă de a ajunge, căci oamenii nu uită faptul că el a solicitat un mandat din partea Consiliului Local –al cărui membru era la acea dată, pentru a merge în instanţa cu dosarul “Marian Rodica vs. Vasile Ciolpan”, dar deşi a obţinut această calitate de parte procesuală, nu s-a prevalat de ea!

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentLISTA
    Articolul următor… şi partidele!
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here