Sentinţa în cazul Dan Voiculescu face atâta vâlvă în sat încât nici bătrânii, adunaţi pe terasa cârciumii din faţa primăriei, nu îşi aduc aminte de ceva asemănător petrecut în toată vieţişoara lor…
Bibliotecarul – încă student în decembrie 1989, şi, aproape zi de zi acolo în Piaţa Romană, iar mai apoi înrolat în plutonul golanilor din Piaţa Universităţii, cu vocea lui piţigăiată cere linişte şi atenţie din partea celor care comentează decizia doamnei judecător Camelia Bogdan.
(Nu are importanţă identitatea bibliotecarului căci, orice cetăţean al României se poate substitui acestuia de aceea, mai bine haideţi să-i urmărim discursul!)
Oameni buni!
Ştie cineva dintre dumneavoastră ce înseamnă Justiţia unei ţări? – începu bibliotecaru` vorba, ridicându-se…
Oamenii se uitară unul la altul ridicând din umeri aidoma valurilor unui râu de munte, dar nimeni nu schiţă măcar intenţia unui răspuns de aceea, bibliotecarul fără a mai răsfoi dicţionarul explicativ al limbii române, pe care îl ţinea în mână, spuse:
– putere de a răsplăti sau pedepsi, de a face dreptate fiecăruia, virtute morală care ne face să respectăm drepturile altuia, activitate fundamentală a statului, în soluționarea litigiilor, totalitatea instanțelor judecătorești și a legilor unei țări.
Oameni buni!
Acum, haideţi să vedem care sunt momentele importante de după 1989 ale Justiţiei din România, dacă aceste momente au adus fiecăruia dreptatea, pedepsind sau răsplătind aşa cum puterea judecătorească este obligată a face… sau, dacă nu cumva Justiţia din România este o farsă a cărei scriitură este cel puţin egala celei cu care Petroniu a impus satira drept… “în întregime a noastră”?!
1. Procesul împotriva lui Nicolae Ceauşescu.
Nu a respectat procedura penală în vigoare, iar invocarea de către comentatorii acelui moment starea de tensiune şi instabilitate ce trebuia curmată rapid, nu este decât o probă elocventă a imixtiunii politicului în actul de justiţie!
2. Referendumul pentru revizuirea Constituţiei din 29 martie, 2003.
Potrivit legii electorale de la acea dată, pentru ca rezultatele unui scrutin să poată fi validate, participarea la vot trebuia să fie de minim 50%, dar nu au fost atinse în limitele timpului alocat iniţial.
Nici măcar 25% din cei înscrişi pe liste nu au venit la secţiile de votare căci, potrivit statisticilor oficiale ale BEC, în prima zi –adică a datei oficiale stabilită prin lege, 28 martie, prezenţa la vot a fost de numai 14,29% de aceea, BEC a decis suplimentare timpului pentru exprimarea votului şi pentru ziua de 29 martie!
“Românii au absentat masiv la referendumul pentru revizuirea Constituţiei. Deşi autorităţile au făcut tot posibilul pentru a-i atrage pe cetăşeni la urne, lansând o campanile agresivă visual, cu artişti şi sportive şi lungind referendumul pe două zile, iar baronii locali ai PSD au şantajat şi ademenit populaţia cu ameninţări sau tombole în interiorul secţiilor de votare, rata de participare la vot a fost una extreme de mică. În prima zi a referendumului, prezenţa la vot a fost de numai 14,29%.” –scria presa vremii.
Peste un deceniu de la data acelui scrutin, cu o majoritate de voturi, cvorumul era modificat în Camera Deputaţilor la 29 mai 2013, de la 50 la 30%!
Cea mai flagrantă eroare judiciară total anticonstituţională a fost oferită de BEC –Biroul Electoral Central, instrument ce nu are calitatea de izvor de lege deci, nici una din hotărârile acestui organism nu pot invalida o lege organică, precum legea electorală!
3. Aplicarea strâmbă a legii 247/2005.
Dincolo de uluitoarele observaţii pe care profesorul de drept POP de la Universitatea BB Din Cluj le-a adus în spaţiul public, potrivt cărora acest text este un plagiat al unei legi horthyste, nimeni din sferele puterii legislative, dar nici juridice, sau executive nu a adus amendamente legii arhivelor, prin care sa fie exceptate de la distrugere acele înscrisuri ce pot obstrucţiona aplicarea prevederilor legii 247!
Această omisiune a dovedit faptul, că legea 247/2005 a fost creată ca instrument de spoliere a avuţiei statului român, de distrugere a proprietăţii private!
4. Asincronul între legea fundamentală şi codurile, respectiv procedurile din cadrul proceselor civile sau penale.
Potrivit art. 55 din Constituţie, apărarea ţării, …” Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România. ” ceea ce, potrivit codului de procedură penală echivalează cu statutul de parte procesuală activă. Practica a dovedit însă –mai ales în cazul dosarelor având ca speţă reconstituirea drepturilor de proprietate, că cetăţeni care s-au opus în sălile de tribunal, împotriva celor care au uzurpat puterea judecătorească –cazul “Cronica Vişeuană vs Marian Rodica” fiind notoriu, dar mai ales elocvent, au pierdut în ciuda evidenţelor, pentru că instanţele nu le-au recunoscut calitatea procesuală!
Caricatură realizată de Mihai MATEI
5. Dosarul ICA
Pâna la aflarea Rezoluţiei ce stă la baza sentinţei dată de completul de judecată, speculaţiile ce sunt alimentate de noile prevederi ale Codului penal, cât şi al faptului că în România precedentul judiciar rămâne invalid, populaţiei scumpei noastre patria Justiţia îi oferă, de aproape un sfert de secol, o farsă de aceea, dragi consăteni similitudinea cu opera lui Petronius -Satyricon, este evident!
Iată, un pasaj, …
“Ascultă-mă pe mine, oala fierbe prost, dacă fierbe pentru mai muţi tovarăşi (în original, la greci, proverbul suna astfel: “ Oala trăieşte cât prietenia.”). Când treburile merg rău, prietenii spală putina. […] Cum a început să-i meargă rău, de teamă ca nu cumva creditorii să-l miroase că e la strâmtoare, a pus la cale o vânzare cu următorul afiş: Titus Proculus îşi vinde la licitaţie lucrurile care-i prisosesc”. […] “Potrivit cu iţele unui asemenea plan, i-a atras atenţia lui Eumolpus să tuşească cât mai des, să se prefacă bolnav de stomac şi să facă cât mai multe mofturi la orice fel de mâncare; să vorbească mereu de aur, de argint, de câştigurile înşelătoare ale moşiilor şi de veşnica nerodire a pămânurilor; pe lângă toate acestea să facă zilnic tot felul de socoteli şi să reînoiască în fiecare lună prevederile testamentului. Şi pentru ca înscenarea să fie desăvârşită, ori de câte ori o să dorească să ne cheme, să încurce numele, ca să se vadă limpede că stăpânul îşi aduce aminte chiar de sclavii care nu erau de faţă. După ce am orânduit treburile în felul acesta, am rugat pe zei ca totul să iasă bine şi am pornit la drum.” (Petroniu –Satyricon, Editura Hyperion Chişinău 1991)
Post Scriptum:
Am convingerea că în toţi aceşti 25 de ani de la debarcarea lui Nicolae Ceauşescu, în România statul de drept a fost doar un enunţ şi o formă tipărită a acesteia căci, lista de mai sus este o dovadă în ce priveşte imixtiunea politicului în treburile Justiţiei, cu atât mai mult cu cât, în ciuda faptului că presa centrală şi cea din provincie , a oferit indicii serioase, uneori chiar probe în ce priveşte vicierea actului justiţiei, nimeni din magistratură, la baza sau vârful acesteia nu şi-a făcut „mea culpa”, iar în plan internaţional erorile judiciare din sistemul românesc au fost suficienţele unor atitudini superficiale consemnate în aşa numitele Rapoarte de Ţară, patologia sistemului fiind pe mai departe ignorată, chiar stimulată prin ocultare!
Conflictul militar de la frontiera României determină -probabil, o schimbare de atitudine pe care, societatea română o va putea califica drept reală dacă, Justiţia va căuta să repare prejudiciul săvârşit prin crimele fesenistoid-securiste sub oblăduirea unor magistraţi, iar vinovaţii vor fi pedepsiţi. Un prim pas, cu valoare de precedent judiciar pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să îl facă, altminteri cetăţeanul Dan Voiculescu este victima unei crase discriminări, anume acela de a redeschide toate dosarele de privatizare pentru ca textul codului penal, al codului civil, să fie un text de lege şi nu de proză literară antică!
