Întâmplător sau, cine ştie, am aflat că sunt înconjurat de entităţi luminoase!
Photo: Mircea Serban – Entităţile luminoase de la moşioară
Traduceam cartea unui compatriot plecat în exil şi fascinat de text, de miezul ascuns sub coaja fiecărui cuvânt când, parcă din senin, am simţit o fierbinţeală-aparte în tot capul şi uimit de cele ce citisem, sperând o liniştire, o pace de la albul din afară, am ieşit în gerul iernii…
A végső valóság – Balogh Béla, Budapest 2008 Bioenergetic Kiadó kft
Se întâmpla în luna ianuarie a anului 2003.
(Oare, se întreabă cineva ce motivează alegerea direcţiei privirii când nu îi atrage atenţia chiar nimic?)
Fără să vreau privirea mea cătă spre pâlcul de molizi din dealul din dreapta căsuţei şi vederea ochilor atrasă fu de un grup de sfere luminoase ce se agitau brownian precum bilele din urna loteriei, dar în clipa imediată contactului vizual, brusc s-au oprit!
Erau 5, cât sfera mingii de celuloid şi o lucire rece-caldă, primitoare, aveau!
Şi eu apoi, şi ele ne-am dat seama de faptul că, chemarea lor a fost transmisă exemplar căci, mintea şi inima mea au emis aceeaşi frecvenţă ce le-a permis îmbrăţişarea apoi, făcând cu toate un fel de semn a veselie că ne-am înţeles, au ţâşnit, dar niciodată nu le-am mai văzut! …totul, a durat cât timpul unui gând.
Iată, fragmentul de text ce m-a emoţionat într-atât că mi-am dorit să ies în gerul iernii pentru liniştire:
TEORIA „SFERELOR ÎNALTE”
Muzica ne oferă un exemplu simplu şi elocvent. Într-un tub de orgă, sau pe struna unei viori putem realiza o undă statică doar cu condiţia realizării unei alimentări constante cu energie. Sunetul emis va fi de frecvenţă relativ joasă, cel puţin raportat instrumentului muzical respectiv, adică la frecvenţele undelor statice ale materialului din care este confecţionat instrumentul în cauză. Un instrument este capabil de a crea un sunet. Un sunet nu este capabil de a crea un instrument. Cu alte cuvinte, un nivel superior de energie şi aferenta-i frecvenţă ridicată este capabil de a crea un nivel inferior de energie cu frecvenţa aferentă acesteia. Inversul acestui fenomen nu este posibil, adică independent, un nivel inferior de energie cu frecvenţă aferentă acesteia nu poate realiza, sub nici o formă, un nivel superior de energie. Dacă apreciem materia ca fiind mulţimea undelor statice, pasul următor este acela de a accepta posibilitatea existenţei unui nivel superior de energie, care generează şi menţine aceste unde statice. În anul 1944, la Florenţa, fizicianul Max Planck a făcut referire la această ipoteză, în cadrul unei comunicări cu titlul Esenţa materiei, în care a nominalizat un „ spirit inteligent ” ca potenţială sursă de energie dar, -independent dacă în perspectivă se va verifica sau nu această ipoteză-, deocamdată căutăm soluţia cu ajutorul normelor fizicii. E posibilă validarea principiului probat în muzică, unde frecvenţa inferioară este creaţia unui instrument material ce aparţine unui spectru de frecvenţe ridicate, iar nivelul minor de energie este dependent de cel major ? În acest caz, unde ar trebui căutat acel nivel de energie capabil a crea şi menţine materie, ba chiar radiaţii cosmice situate la cel mai înalt nivel de energie? Fantezia omului nu cunoaşte limite. Se nasc, uneori, gânditori curajoşi, care nu se mulţumesc cu această imagine despre lume căutând răspunsurile în sfere mai înalte, lumi paralele ori alte dimensiuni. Concepte identice, sau asemănătoare fac parte din lexicul literaturii SF, dar nu este complet exclusă o direcţie bună indicată de fantezia noastră. Există modele matematice, care operează cu mai mult de trei dimensiuni, dar omului nu îi este dată percepţia dincolo de tridimensional. Chiar şi chestiunea timpului, care după unii ar fi cea de-a patra dimensiune, ridică probleme deosebite în faţa omului. Nu suntem capabili a vedea ceea ce s-a întâmplat cu câteva secunde înainte, ori ceva ce se va întâmpla peste o zi, sau peste un an. Chiar dacă am accepta timpul ca pe a 4-a dimensiune, suntem nevoiţi a ne raporta la memorie, logică şi aprecieri improbabile, în cazul că suntem curioşi a-l observa. Într-un exerciţiu de percepţie al altor dimensiuni ne izbim de o dificultate identică evaluărilor cu aparate de măsură şi control. Dacă în acel instrument de măsură există ceva corespunzător celui sau celei de măsurat, comparaţia e posibilă. Dacă ar exista în noi ceva corespunzător celei de-a 4, sau a 5-a dimensiuni, atunci şi numai atunci am reuşi o privire introspectivă în aceste dimensiuni. Spre a clarifica, să ne imaginăm o lume bidimensională. Deci, complet plată. Să ne-o imaginăm ca fiind locuită de fiinţe raţionale, de asemenea bidimensionale. Creierul acestora posedă lungime şi lăţime. Îi lipseşte înălţimea. Dacă despărţim, printr-o linie, aceste fiinţe, obstacolul acesta nu l-ar putea depăşi decât exclusiv ocolindu-l. Pentru a putea concepe a treia dimensiune ar avea nevoie de un creier tridimensional, care ar oferi posibilitatea existenţei unui punct dincolo şi deasupra acestei lumi plane. Însă, nu posedă un creier cu trei dimensiuni, motiv pentru care nici nu pot să prezume a treia dimensiune. Corpul şi mintea le este determinată de două dimensiuni. (Fig. 8) Ce s-ar întâmpla dacă, în lumea lor şi-ar face apariţia un obiect tridimensional, să spunem o navă spaţială? (Fig. 9) Probabil, ar descoperi cele trei puncte care au ajuns „paranormal” pe acea „suprafaţă”, dar nu ar fi capabili de explicaţii la adresa existenţei navei. (Fig. 10) ( Figurile zâmbitoare sânt desenate astfel numai de dragul efectului plastic, căci într-o lume cu numai două dimensiuni locul ochilor, al gurii, ar fi undeva în interiorul cercului.) Cu lumea noastră tridimensională, putem fi într-o situaţie identică, desigur cu multe fenomene pe care noi le socotim ca fiind paranormale. Trăim într-o lume tridimensională şi suntem inapţi a crea noţiuni legate de o a 4-a, a 5-a, sau a şasea dimensiune, dincolo de faptul că matematicienii operează în calcule cu indiferent câte dimensiuni. Să fim oare, totuşi, capabili de ceva asemănător însă într-o altă abordare ? Voi vrea să sugerez o alternativă ce ar putea pune pe o altă orbită gândurile noastre. După ce am luat cunoştinţă cu registrul larg al undelor electromagnetice alcătuitoare ale universului să facem un pas convingător, curajos, dar logic. Să observăm câteva unde statice, deci sunetele, fotonii, miresmele, materia şi un singur registru al frecvenţelor oricărei radiaţii, ale cărei niveluri -inferior şi superior- sunt determinate de sensibilitatea senzorilor şi instrumentelor noastre de măsură. Toate aceste unde aparţin lumii tridimensionale a fizicii. Să privim acum, o singură „octavă” a spectrului undelor electromagnetice, inclusiv materia. Să presupunem acum, faptul că toate acestea se repetă, la fel ca în muzică, „cu o octavă mai sus.” Să ne imaginăm lumea întreagă, ca mulţimea undelor electromagnetice oscilând la cea mai ridicată frecvenţă. Precum în cazul sunetelor ce se repetă din octavă în octavă, chiar dacă nu sunt identice, caracteristicile sunt asemănătoare. În interiorul unei lumi „rezonând cu o octavă mai sus” sistemul de raporturi de dependenţă existent între oscilaţii oferă resursele unei lumi izbitor de asemănătoare celei terestre, ca urmare aceloraşi particularităţi relative, indicate de diferitele unde electromagnetice în raporturile de interdependenţă dintre ele. Să denumim această reprezentare (fig. 11.) o „sferă înaltă”. Astfel lumea existentă într-o sferă înaltă ar semăna în multe privinţe cu lumea terestră cunoscută de noi. Dacă ne-am imagina o sferă cosmică existentă la un nivel energetic atât de ridicat, nu ar părea deosebit dacă ar fi şi acesta dependent de spaţiu şi timp. Până şi revelaţia sentimentului (impresiei) material (e) ar fi prezentă, căci simţul materiei nu înseamnă altceva decât comparaţia unor lungimi de unde identice, sau asemănătoare, relativitatea însuşirilor în urma acestui raport. Singurul lucru care desparte o sferă mai înaltă de lumea fizică este nivelul energetic, cu alte cuvinte frecvenţa undelor electromagnetice. O sferă mai înaltă ocupă aidoma lumii fizice, acelaşi câmp. Ne putem imagina o astfel de lume în care Soarele, planeta, apa, florile, animalele şi toate clădirile sunt alcătuite din unde electromagnetice de frecvenţă înaltă ? Locuitorii unei sfere mai înalte realizează contacte cu lumea exterioară, cu trupul lor aflat la un nivel energetic mai înalt cât şi senzorii de care dispun, lume care le este tot atât de materială, raportată la nivelul energetic al corpului lor, precum cea terestră raportată la trupul nostru. Totuşi, noi nu sesizăm toate acestea. O sferă cosmică aflată la un nivel energetic ridicat se poate suprapune peste lumea fizică fără a se perturba una pe cealaltă. Nu e un fenomen neobişnuit acesta, ci asemănător radiaţiilor cosmice, sau a undelor radio, se află mereu printre noi, reuşind a ne şi penetra. Iubite cititorule! Poţi realiza, închizând pleoapele, această iluzie? Îţi poţi imagina întregul Univers alcătuit din nivele diferite de energie, probabil mai multe, impregnându-se una pe cealaltă, din sfere înalte şi tot mai înalte? Precum pe Pamânt aidoma şi în aceste sfere, revelaţia materiei este oferită de raportul de interdependenţă dintre diferitele nivele de energie. Ei bine, dacă ai reuşit aceasta te afli foarte aproape de o altă reprezentare a lumii. O fiinţă bidimensională nu e capabilă să îşi imagineze lumea tridimensională, o fiinţă tridimensională e incapabilă a-şi închipui o lume cu patru dimensiuni şi aşa mai departe. În măsura în care dumneata, fiinţă inteligentă şi gânditoare îşi poate imagina o întreagă lume, o sferă mai înaltă, a cărei prezenţă într-o a 4-a sau a 5-a dimensiune nu e de neînţeles, ci pur şi simplu se găseşte la un nivel energetic mai înalt, atunci Dumneata nu eşti o fiinţă limitată la o dimensiune terestră, plăsmuire materială întâmplătoare! Atunci, Dumneata eşti mai mult de-atât…mult mai mult… Dacă în interiorul dumitale nu ar exista ceva ce aparţine acestor sfere înalte, nu ai putea să îţi imaginezi toate acestea…Desigur, dacă existenţa unei sfere înalte ar putea fi o explicaţie plauzibilă privind geneza lumii fizice, ar fi prematură să tragem consecinţe. Condiţia primordială a sferelor înalte este existenţa unor unde cu un număr ridicat de oscilaţii, a unor nivele energetice pe care lumea fizică este incapabilă de a le produce. În acest caz nu trebuie să înţelegem ca lume materială doar lumea terestră, ci întregul univers. Şi, după cum va rezulta din cele ce urmează, rezultatele cercetărilor validează această ipoteză. Citatul de mai jos, extras din lucrarea „Chestiuni ne rezolvate în astrofizică” lucrare aparţinând autorilor Bahcall şi Ostriker, în traducerea subsemnatului, arată:
„ Raze cosmice cu energia de ordinul a 10²º eV au fost observate din anul 1963. Sunt extrem de rare. Până azi au fost înregistrate opt evenimente de acest gen, ceea ce coincide unui flux cu densitatea de 0,5 /km²/secol. Două unde cosmice, extrem de rare, au fost sesizate nu cu mult timp în urmă, a căror energie depăşeşte valoarea de 2×10²º. Acestea sânt evenimente extrem, extrem de rare. Lipseşte un model plauzibil care să poată explica această acceleraţie. De vreme ce nu şi-au micşorat nivelul energetic sub 2,7K radiaţie cosmică de fond, punctul de plecare al acestor raze se află la 100Mpc de galaxia noastră. Dacă aceste radiaţii sânt protoni extragalactici -pare verosimil- câmpul magnetic nu îi poate devia. Astfel, punctul de start al acestor raze ar trebui pus în evidenţă de orbite, care orbite nu au în apropierea lor surse astrofizice. Apariţia acestor radiaţii de nivel energetic extrem de mare este enigmatică, soluţia acestei enigme poate conduce, fundamental, la o nouă fizică, sau astrofizică.”
(Bahcall & Ostriker: Unsolwed problems in astrophyisics, pg.325. Princeton University Press. 1997)
Există, prin urmare, energii uriaşe radiaţii, sau unde cu frecvenţă ridicată. Observaţiile sunt rare, frecvenţa redusă a acestor observaţii trebuie atribuită modalităţilor de măsurare şi control. Deocamdată însă, lipseşte o asemenea sursă energetică capabilă să asigure geneza unor asemenea radiaţii. Ori, condiţia esenţială fiinţării unei unde este o sursă de energie. Din nimic, nimic răsare, cum ar spune poetul. Se pare, că sursa radiaţiilor cosmice cu cel mai înalt nivel energetic, cunoscute până în prezent, îşi are originea nu în lumea materială ştiută de noi. Atunci unde să fie? Evident în afara câmpului de observaţie şi măsură, mai precis deasupra acestui câmp. Dezvoltarea instrumentelor de măsură şi control, creşterea din ce în ce a preciziei acestora, va duce -chiar dacă nu nemijlocit, ci prin numeroase formule intermediare- la înregistrarea de nivele ridicate de energie. Habar n-avem însă, de unde provin aceste radiaţii cosmice beneficiare de nivele de energie atât de ridicate şi, nu am reuşit nici măcar realizarea unor modele credibile în ce priveşte originea lor. Deci nu e superficială prognoza celor doi autori citaţi mai sus, în ce priveşte noua fizică şi astrofizică. Putem deci completa, cu încă două puncte, şirul care face trimitere spre nivelul energetic superior aflat în fondul esenţial al lumii materiale:
Primul, este existenţa radiaţiilor cosmice cu nivelul cel mai mare de energie,
Al doilea, capacitatea de a ne imagina existenţa unei sfere mai înalte.
_______________________________________________________
1 Mpc = 1 megaparseci = un milion parseci
1 parsec = 3,0857 x 10¹³ km = 3,2633 ani lumină
Faptul că suntem apţi a ne imagina o sferă mai înaltă, a o gândi, ba mai mult a face aprecieri în ce o priveşte, pune sub semnul întrebării esenţa şi originea propriu zis materială a fiinţei umane, pe care teoriile ştiinţifice, pornind de la principiile evoluţioniste, caută a le explica atribuindu-le structurii vii şi creierului.
(Câţiva ani mai târziu, la Parva, în amiaza zilei de 31 decembrie, urcam aleea către biserica mânăstirii când, o voce interioară mi-a spus: – “opreşte-te, întoarce-ţi capul şi ai să mă vezi!” Am făcut întocmai şi, … o sferă uriaşă, tulburător de frumoasă, mare cât globul pământului văzut din staţia geostaţionară, se rostogolea după mine în ritmul mersului meu… Era, catifelată căci, m-a atins şi foarte tandră în mişcarea cu care m-a cuprins –dar, nici decum fizic ci, imaterial, şi atât de liniştitor!
– “ Nu-ţi uita nici speranţa şi ai încredere în tine!” –mi-a spus, fără să mi se adreseze căci, nu a cuvântat ci, în interiorul meu astfel a rezonat şi-am auzit fiinţa mea vorbindu-mi.)
Acum, eu ştiu că pe pământ nu suntem singuri! Avem fiinţe din alte lumi venite, dar nu toate ne sunt prietenoase…
POST SCRIPTUM:
Asasinarea lui Boris Nemţov -ucis de reptilieni, având înfăţişare omenească este proba verităţii, iar celor care au nevoie de argumente la ofer 3 lecturi:
-1. Arthur SCHOPENHAUER -Lumea ca voinţă şi reprezentare,
-2. Immanuel KANT – Critica puterii de judecată,
-3. Georg HEGEL – Fenomenologia spiritului.
Vă puteţi întreba, desigur: care să fie motivul? Politicienii vor răspunde: era liderul opoziţiei!
La inspiraţia unui prieten, care mi-a cerut interpretarea imenselor cratere din Siberia, afirm că genul proxim este oferit de reptilieni căci, înainte de a părăsi pământul -pe care nu vor reuşi să îl distrugă! … aceştia ucid!
De ce am scris cele de mai sus?
Pentru că nimic nu este întâmplător, dar ceea ce aflăm suntem datori a mărturisi iar, pentru a fi apţi a trăi avem nevoie numai de iubire! Puteţi alege dintre răspunsuri ceea ce vă convine spre a înţelege „dragostea acestui glob imens şi greoi” -cum atât de tandru a alintat Pământul, Nichita Stănescu…
( https://archive.org/details/Arthur_Schopenhauer-Lumea_Ca_Vointa_Si_Reprezentar
http://epistematic.blogspot.ro/2012/03/immanuel-kant-critica-facultatii-de.html
http://ro.scribd.com/doc/51881756/G-W-F-Hegel-Fenomenologia-spiritului#scribd )
