Prohodul

    0
    674

    “Fiţi atenţi la semne”! –ar fi fost ultimele cuvinte ale Mântuitorului înainte de a-şi da duhul…
    Mi-am adus aminte de aceste cuvinte când, cu numai 3 zile înaintea aniversării zilei mele de naştere am suferit un grav accident de circulaţie şi aflat pe patul unui spital, la Dej, mi-am pus întrebarea: ce semnificaţie are acest accident?

    ( În anul 2001 când am revenit acasă, la Vişeu de Sus, din exilul de 12 ani am înţeles că ţara în care tocmai mă întorsesem nu era cea din care plecasem! Am început a mă ruga la Dumnezeu să mă ia la EL căci, eram convins că munca mea de jurnalist a fost inutilă căci, întreaga experienţa economică şi socială a ungurilor despre care am relatat, aproape, zilnic de la microfoanele “Europa Liberă” şi “BBC” şi “DW”, ani de-a lungul, a fost fără pic de respect şi înţeles pentru guvernanţii pe care “emanaţia” i-a aşezat în cârca statului roman! Pe acel pat de spital mi-am răspuns la întrebare înţelegând semnul trimis de Dumnezeu şi pricepui că fiecare avem o singură menire aici pe pământ: a spori iubirea! Energia orgonică. Cea mai puternică formă de energie din Univers! )

    Pe ecranele televizoarelor din România rulează imaginile unui marş al tăcerii la care zeci de mii de bucureşteni au ieşit cum iese lumea la un prohod!
    Care să fie înţelesul adevărat, dincolo de durere?

    http://m.hotnews.ro/stire/20547627

    Privind la această mare a durerii naţionale mă întreb: de ce la Iaşi, Timişoara, Cluj, Sibiu, Vişeu de Sus, Pungeşti, lumea nu iese la acest prohod al sistemului corupt din România?
    Dacă rămânem şi de aceasta data doar a privi prohodul atunci să nu mai mire pe nimeni focul iadului precum cel din clubul “Colectiv”, pe care guvernanţii României îl vor aţâţa din nou!

    Buciumi, Şomcuta Mare, de „ziua morţilor”

    PS.
    Slavă Domnului la meciul de la Baia Mare nu a murit nimeni deşi, riscul a fost evident! Mă întreb: dacă s-ar fi soldat cu zeci sau mii de victime prefectul Rohianu -cel care a încălcat deliberat interdicţia Poliţiei în ce priveşte accesul în zona interzisa, ar fi fost demis?
    Dar, Oprea de ce nu l-a demis până acum şi în conscinţă, el, ministru de interne şi vice premier, de ce nu demisionează?
    Ghandi a rasturnat un sistem prin greva foamei!
    ROMANII POT TRANTI ACEST SISTEM PRIN MARSUL TACERII!

    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentMortul din târnaţ
    Articolul următorCRIMĂ FĂRĂ NICI O PEDEAPSĂ?
    Acum sunt un jurnalist pe barba mea, freelancer cum zice englezul, inainte cu activitate internationala intre 1991-2001 la Radio Europa Libera (RFE/RL), BBC World Service, DW, unde am desfasurat concomitent activitatea de corespondent pentru Romania, RFE/RL-BBC 1992-1997, RFE/RL-BBC-DW 1994-1997. Am fondat, finantat si editat primele 2 publicatii din istoria orasului Viseu de Sus, ”COMUNICATOR,” respectiv, ”CRONICA VISEUANA”. In curand voi porni un post de radio international pe net: www.radiocertitudinea.ro ”Emite muzica si iubire”. Sunt membru al Uniunii Ziaristilor profesionisti din Romania -UZPR, și în evidența Federatiei Internationale a Jurnalistilor -FIJ.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here