Într-o recentă discuţie cu ex ministra Ecaterina Andronescu –cu care ne vom reîntâlni în curând la “Maramureş TV”, am enunţat că democraţia românească este o ficţiune.
Actorii de pe scenă îşi joacă rolurile ca intr-o piesă de teatru care, desi de prost gust ţine stagiunea de peste 25 de ani; politicienii cu rutină, magistraţii cu profesionalismul tipic mercenarului, înalţii funcţionari de stat cu aroganţa tipică monarhilor, parlamentarii dopaţi cu emfază amintesc de personajele graficii lui Aurel Jiquidi iar, intriga adică, cel mai important element al structurii dramatice a devenit un clişeu lipsit de orice vigoare care să inducă un conflict între personaje!
România este o ţară apatică locuită de bătrâni şi copii abandonaţi într-un număr de peste 4 milioane de suflete şi cam încă pe atâţi unii şomeri alţii cu joburi plătite cel mai prost din comunitatea europeană şi …de o clică de îmbuibaţi penali!
Dar, proba verităţii în ce priveşte utopia democraţiei vine tocmai dinspre piaţa liberă a statului de drept unde, desi există o marfă care ar trebui tranzacţionată aşa cum o cere logica pieţei ea este oferită gratuit; mai exact la schimb cu promisiunea deşartă a viitorului consilier local, judeţean sau parlamentar.
Această marfa este …votul!
La câteva ceasuri după această discuţie cotidianul “Informaţia Zilei” mi-a publicat un text, intitulat “Utopia democraţiei româneşti” care, se vrea un avertisment nu numai pentru clasa politică şi capii unor autorităţi (pare-se) parastatale dar, mai ales pentru românii din ţară şi din afara ţării!
În primul rând, şi politicienii şi parlamentarii şi magistraţii implicaţi în actul constituţional, dar mai ales populaţia cu drept de vot trebuie să reevalueze votul căci, acesta îndeplineşte criteriile specifice unui produs de trebuinţă umană adică, votul, da, este o marfă şi încă una cu mare căutre pe piaţă care, din patru în patru ani piaţa de capital electoral o apreciază printr-o valoare adăugată: o funcţie de stat sau un loc în administraţie.
Dar, este aberant, de-a dreptul hilar, ca un obiect aflat în proprietatea cuiva într-o cantitate suficient și necesară încăt să-i permită accesul la putere, să nu fie tranzacţionat pe o piaţă de capital, într-un stat cu economie capitalistă!
Tocmai pentru faptul că, votul legitimează accesul la putere de aceea, este mai preţios decât oricare din metalele rare căci, aşa cum acestea se extrag din adâncurile pământului, în democraţie votul este expresia celei mai adânci şi istovitoare trebuinţe ale omului: dreptul la viaţă şi libertatea!
Ambele sunt cea mai grea povată ce apasă pe umerii şi conştiinţa omului dar, dacă această povară rămâne netranzacţionată adică, nu e pusă în valoare pe o piaţă de capital reală, în scurt timp îl va ucide pe om!
A venit timpul, după 26 de ani de falsă democraţie, societatea românească să se frece la ochii, să-şi bage minţile în cap, politrucii să fie puşi la munca de jos, eminenţele cenuşii să înceapă să educe poporul şi să lase de-oparte fumurile unor orgolii arzând pe rug iar, statul să-şi ia rolul în serios –cel puţin în accepţia prevederilor constituţionale adică, să treacă efectiv la instaurarea acelei păci, acelui confort social în care cetăţeanul devine loial unui stat care îi conferă siguranţă şi pace socială altminteri el, statul se sleieşte şi îşi pune în pericol existenţa, dar este şi coautor la distrugerea concordiei între cetăţeni şi în cele din urmă la îngenunchierea şi moartea multora dintre ei ca urmare războiului civil!
(Să nu uităm faptul că, de-a lungul secolelor am vieţuit între războaie fratricide iar, asasinarea conducătorilor este o …specialitate a casei!)
Educarea întru democraţie a societăţii în care trăim este nu numai o datorie constituţională –prin dreptul la învăţătură deşi, este cunoscută deja calitatea actului de educaţie din şcoli şi univesităţi dar, a devenit o necesitate stringentă căci, datorită ignoranţei oamenii sunt escrocaţi atât în ce-i priveşte proprietăţile mobile şi imobile cât şi în ale unor drepturi civile, comerciale, penale, constituţionale, etc…
Din această perspectivă, nu mă interesează cum au definit, sau cum au interpretat vecini ai scumpei mele patrii, sau cei din depărtările ei, noţiunea de vot, dacă au conferit sau nu, valoarea adaugată pe care orice produs aflat pe o piaţă îl incumbă dar, pentru ca în România să începă cu adevărat o viaţă socială în care să fie suspendată apoi, definitiv abolită minciuna ca formă de manipulare electorală, este absolut obligatoriu ca votul să capete conotaţia şi valoarea intrinsecă a unui produs, a unei mărfi care, ulterior producerii sale se tranzacţionează pe o piaţă ce-i aduce şi valoare adaugată şi astfel, statul se apreciază şi fiscal!
Pentru scepticii sau cârcotaşii din partidele din România dar, mai ales ignoranţilor din parlament –atenţie, a nu se înţelege că parlamentarii sunt (toţi) ignoranţi!, le ofer spre digestie o mostră din scrierile celui mai iubit filozof, ideolog, al doctrinei materialiste, referitoare la …marfă!
Karl Marx –Capitalul, Volumul 1, Secţiunea întîi, MARFA ŞI BANII, Capitolul unu, Marfa, 1. Cei doi factori ai mărfii: Valoare de întrebuinţare şi valoare (substanţa valorii, mărimea valorii)
„Avuţia societăţilor în care domneşte modul de producţie capitalist apare ca o „uriaşă îngrămădire de mărfuri“1), iar fiecare marfă în parte — ca formă elementară a acestei avuţii. Studiul nostru începe, de aceea, cu analiza mărfii. Marfa este, în primul rînd, un obiect exterior, un lucru care prin proprietăţile sale satisface anumite trebuinţe ale omului. Natura acestor trebuinţe, faptul că provin, de exemplu, din stomac sau din fantezie, nu are importanţă2). Nu se pune aici în discuţie nici în ce fel un lucru satisface o trebuinţă a omului, în chip direct, ca mijloc de subzistenţă, deci ca obiect de consum, sau în chip indirect, ca mijloc de producţie. Orice lucru util, ca fierul, hîrtia etc., trebuie considerat sub un dublu aspect: sub aspectul calităţii şi sub cel al cantităţii. Orice lucru de acest fel reprezintă o multiplicitate de proprietăţi şi poate deci să fie util prin diferite laturi ale lui. Descoperirea acestor laturi diferite şi, prin urmare, a variatelor moduri de întrebuinţare a lucrurilor este opera dezvoltării istorice3). Acesta este cazul şi cu descoperirea măsurilor sociale pentru cantitatea lucrurilor utile. Diversitatea acestor măsuri ale mărfurilor izvorăşte în parte din natura diferită a obiectelor ce urmează a fi măsurate, în parte din convenţie. […] Un fel de marfă este tot atît de bun ca oricare altul, cu condiţia ca valorile lor de schimb să fie egale. Nu există nici o diferenţă sau distincţie între lucruri cu valoare de schimb egală“.
https://www.marxists.org/romana/m-e/1867/capitalul-vol1/c01.htm#1
Aceasta înseamnă că votul pe care cetăţeanul cu drept de vot îl aduce în fluxul exerciţiului electoral, reprezintă o avuţie a societăţii şi care, beneficiază prin lege de o piaţă de capital electoral adică, el aduce la schimb o marfă, pe care chiar este obligat să o tranzacţioneze la vedere, şi nu să-i fie speculată, prin acţiuni la purtător, de şmecherii ce roiesc pe lângă burse adică, politrucii!
De aceea, zic şi chiar scriu –şi nu fluier a pagubă, că e vremea ca toată suflarea românească să abdice de la înţelesul pueril pe care DEX-ul îl aşează în deptul substantivului “vot, voturi” şi să impună parlamentului, fie din iniţiativa cuiva din PSD adică, a celor cu majoritate în legislativ, fie din iniţiativa guvernului “technocrat” care, are în componenţa lui pe viitorul preşedinte al PSD, vicepremierul Dâncu, modificarea legii electorale astfel, încât toţi cei care doresc să participle la concursul electoral dar, şi cel administrativ, să fie obligaţi prin lege să încheie cu alegătorii, contracte, acorduri electorale, cu cel puţin 1 an înaintea participării la scrutin (perioadă care să coincidă cu campania electorală!) astfel, nu străngerea şi numărul de semnături să ofere dreptul de înscriere în competiţia electorală –de-altfel, manipulată politic ci, tocmai existenţa contractului electoral să confere accesul la compegtiţie al unuia sau altuia dintre candidaţi!
Şi asta încă nu e totul! Gândiţi-vă ce înseamnă asta?
În cele 365 de zile candidaţii vor fi obligaţi, de scopul în sine, de a contacta atât pieţele de capital, în care vor trebui să-l găsească şi să îl determine pe acel investitor cu care să negocieze finanţarea unor lucrări publice la care el, viitorul parlamentar, sau consilier, se obligă prin contractul electoral să îl promoveze şi să caute să îl şi finalizeze dar, daca nu va reuşi finalizarea lui, aceasta poate rămâne o ipotecă pentru un nou manadat dar, să umble şi din casă în casă, să bată uliţele satului, străzile şi bulevardele oraşelor şi municipiilor pentru a se întâlni, a afla nevoile adică, valorile la schimb ale electoratului şi a semna contracte cu acesta!
Ehehe, dar nu numai candidaţii la funcţii publice se vor trezi la viaţă şi nu numai cetăţeanul va trebui să puna mâna să scrie a cere informaţii credibile, de la fisc, de la curtea de conturi, de la poliţie (pentru cazierul candidaţilor), dar şi funcţionarii de la ghişee, cei din birouri vor simţi că cele 8 ore de muncă trebuie consumate în interesul cetăţeanului şi nu în plictisul unor jocuri pe calculator sai vizionari de filme xxx astfel, având şi ei garanţia că, numai în astfel de condiţii poate creşte fără nici un echivoc bugetul statului şi implicit salariul şi nivelul calităţii vieţii!
De ce?
Pentru că, pe de-o parte TVA-ul votului va intra în buzunarul trezoreriei statului iar, pe de alta va începe să impoziteze mai puţin veniturile realizate prin muncă (existând chiar premieze serioase de a se renunţa la impozitul pe salarii, dar numai la nivelul salariului minim pe economie!), şi mai ales profitul!
Pe de altă parte, statul va avea de câştigat căci, guvernul nu va trebui să se tot scarpine în ceafă că iar, nu au fost terminate marile lucrari publice, sau că nu are banii necesari bugetării unei lucrări civile sau industriale, licitaţiile nu vor avea loc căci, plata lucrarii publice va trebui rambursată investitorului –privat sau de stat, iar acesta va fi interest să facă un preţ cu adevărat competitiv din care nu va mai fi obligat renunţe la suma oferită ca şpagă pentru obţinerea unui contract cu statul adică, costul citaţiei la parchet!
Cum se poate impune modificarea legii electorale, în acest context constitutional?
Dacă CCR-ul controlat de ciracii (inculţi juridic) lui Băsescu nu ar fi creat precedentul juridic în vremea circului suspendării azi, ar fi aproape imposibil de modificat, dar necazul de atunci face darul de acum şi, cum spuneam, de vreme ce există şi protocolul între instituţia preşedinţiei şi partidele politice prin care părţile au acceptat reprezentarea intereselor cetăţenilor ca prioritate a politicii de stat iată, contextual în care votul trebuie ridicat din mocirla de partid în piaţa de capital electoral şi tranzacţionat la justă, obiectivă calitate electorală şi valoare comercială!
Dacă vreţi se poate şi invers, calitate comercială şi valoare electorală…
