Jacques Delcos l-a cunoscut personal pe Eugen Ionesco, fiind cel care, din postura de funcționar UNESCO, a organizat prima vizită în Finlanda autorului ”Cântăreața cheală”.
În 1990, când am ajuns în capitala maghiară, Jacques era director la Institutul francez din Budapesta.
Coordona strângerea ajutoarelor către România, iar eu -cu o cerere de viză de intrare pe teritoriul Franței refuzată, l-am rugat să transmită o scrisoare către Ionesco.
El a expediat-o, iar eu mă pot lăuda azi cu corespondența între mine și genialul dramaturg, la sugestia căruia am dat admitere a Școala Superioară de Jurnalism ”Bálint György”.
Rebotezată, Academia de Jurnalism oferă, anual, licența unui număr mediu de 30 de ziariști, ”patria maghiarilor” -Magyarország, fiind recunoscută în tot blocul post sovietic ca având o presă de provincie de excepție.
În primii cinci ani după ”Masa Rotundă” -așa este cunoscută schimbarea regimului comunist de la Budapesta, televiziunea de stat avea peste 6 mii de angajați: redactori, jurnaliști de teren, operatori/cameramani, regizori, fotografi, documentariști, bibliotecari, șoferi, sunetiști, electricieni, secretare, personal auxiliar.
Mamutul a fost răpus de sociologul HANKIS Elemér, cel care a privatizat departamentul ”știri”, în urma lui sumedenie de studiouri de producție audio/video semnând contracte comerciale cu MTV.
Ira este fiica ofițerului Paul TOMESCU, locotenent în garda Regelui Mihai, leat și coleg cu acesta la Mânăstirea Dealu.
Târgovișteanul Paul TOMESCU este unicul cadru militar al Gărzii Regale, care a refuzat cu demnitate și respect pentru onoarea de ofițer, posibilitatea de a emigra în Portugalia, după arestarea Regelui.
”Stalin însuși -mi-a povestit tata, a garantat Regelui azilul pentru toți cei din Garda sa, dar tata nici nu a vrut să audă și a trecut clandestin frontiera, venind la Debrecen, locul nașterii mele!” -îmi povestește Ira cu glas plin de admirație și dragoste pentru tatăl ei.
Ani de zile ofițerul Paul TOMESCU s-a ascuns de lume, dar în 1957 a fost arestat și era cât pe ce să fie împușcat ca agent al unei puteri străine.
Și de data aceea Kremlinul l-a salvat!
Ira și Alex AVANESIAN -liderul armenilor din țara vecină, au fost colegi la ”Kosúth Radio”, redactori ai emisiunilor culturale și primii mei prieteni din presa de la Budapesta.
Licența mea despre Avram IANCU, publicată de ”Népszabadság”, l-a determinat pe Alex să mă invite împreună cu Ira la sediul ”Magyar Rádió” din str. Bródi Sándor 5-7, probabil cea mai faimoasă instituție de presă de la Budapesta.
Azi este ruinată.
La propriu și la figurat…
– ”Dragă Mircea la noi, nu mai există presă și știu că în toată Europa post sovietică presa este aservită, obedientă multinaționalelor. La noi, situația este dramatică de-a dreptul, căci dacă peste tot în lume, la voi în România, zeci, poate sute de jurnaliști, fiecare cu compromisurile acceptate, dar toți cu posibilitatea de a aduce un salariu familiilor lor, la Budapesta canalia aceasta (Viktor Orbán), a ”arestat” toată presa. – și vocea Irei e plină de revoltă și resemnare și, niciodată nu am crezut că voi auzi din gura ei: … ”trăiesc într-o țară de căcat”!
Aflu așadar, că Biroul de comunicare al Guvernului pune la dispoziția agenției ungare MTI tot materialul de propagandă, care la rândul ei vinde celor câteva instituții media ceea ce populația trebuie să audă.
Ieftin, fără adversari redutabili și extrem de rentabil, căci nu salarii și șpagă de zeci de mii de euro ca presa să scrie ce vrea Guvernul (de la București?!), dar, mai ales generator de plus valoarea pecuniară!
La terasa fostei Uniuni a ziariștilor de la Budapesta de pe bulevardul Andrássy, am întrebat un tânăr sosit din China la studii, dacă este reală știrea potrivit căreia în Shanghai populația este ”arestată” la domiciliu cu uși sudate în exterior!
Mi-a zâmbit spunându-mi: …
– Da, este o ”sudură fiscală”! Pentru a ieși zilnic la cumpărături, se plătește o taxă. Oarecum modică, dar e o suma de bani care presează bugetul individual, dar și al unei familii. Dacă, însă ai un loc de muncă, fie la stat fie la privat trebuie să plătești o taxă în plus, iar dacă afacerea este privată taxa este ceva mai consistentă. Dacă nu plătești, dai faliment!”
Se apropie data plecării mele și voi ajunge în țară cu puțin timp înainte de ”Ziua Armatei”.
În presa de la București zvonistica și minciuna sunt la vedere în coșul cu bani, dar conaționalii pot afla chiar și din această corespondență, că nici Armata, nici Guvernul, nici Justiția nu-i mai consideră decât o turmă.
Să dea Dumnezeu, ca nimeni din cei care întrupează aceste autorități, să nu citească corespondența mea scrisă fără nici o intenție de a da idei, dar să fie pregătiți toți românii, că pericolul unui arest de la ferestrele căruia moartea se hlizește la toți, este real!
