După un deceniu și ceva la dispoziția dumneavoastră din capitala ”Țării Maghiarilor” -Magyarórsyág, vorbind în limba română la microfoanele posturilor de radio Europa Liberă, BBC și DW, am revenit din exilul Budapestan și de atunci sunt tot pe străzi…
Am venit azi pe strada dumneavoastră, nu pentru a parafraza celebrul cântec al lui Dan Spătaru, nici ca avocat al Elisabetei LIPĂ!
Rememorez însă, câțiva oameni, întâmplări pentru similitudinea unor fapte, aceleași dar, cu alți actori… În aceste zile, grație lui Cornel Ivanciuc -prietenul meu din acei ani, azi el filosemit -vorbește, scrie și citește în arabă, eu filomaghiar pe aceleași coordonate, în regim de ”hot news” așadar, celebra canotoare care copiază și semnează pe o schemă identică din anii petrecuți de mine la Trustul Carpați, actuala societate AEDIFICIA…
Insist, nu sunt avocatul nimănui ci, mei degrabă un…denunțător.
Știu cine sparge un colț al cubului, pe câțiva îi și cunosc personal!
În anul 1984 m-am angajat, ajutat de un amic sculptor, la Trustul Carpați București, director fiind Petre BADEA.
Azi mare boss și debitor de parandărături către șefii de ieri și de azi. Și ai lui și ai cubului cioplit…
În cartierul Tei, pe strada Luigi Galvani, în spațiul fostelor garaje ale partidului ființa un atelier de cioplitorie în piatră unde lucrau peste 250 de persoane…
Acolo au fost realizate toate piesele de artă decorativă cu care este placat (și în interior și în exterior), imobilul Parlamentului României, celebra ”Casa Poporului”!
Eram acolo oameni cu pregătire universitară, liceală, de școli de arte și meserii, docți, semidocți și… oameni șantajabili!
Contabilitatea Trustului Carpați era o operațiune specială, mult mai specială decât cea a lui Putin bunăoară, căci ceea ce spun eu, azi, aici, nu v-8a spus nimeni, niciodată!
Documentele contabile erau înregistrate, an de an, de an, invariabil cu data de 01. Ianuarie al anului în curs, distruse cu obstinație, an de an, de an, pe 31 decembrie sub atenta supraveghere a Doamnei Tamara.
Câte 2 șoferi sosiți din provincie erau așteptați dimineața în Gara de Nord de Tamara, dusi la o adresă, pe șantierele capitalei, unde așteptau 2 camioane tip basculantă cu prelată. Unice în peisaj!
Unul era plin cu saci cu documente contabile făcute fidea, celălalt cu aparatură -nou nouță, de uz casnic, occidentale, nedistribuite dar, obligatoriu de casat în regim de confidențialitate!
După ce basculau camioanele șoferii luau cale întorsă de unde fuseseră convocați…
Tamara era femeie înaltă, frumoasă și tânără, dar cu ceva mai mult de 30 de ani (pe atunci tinerețea avea alte gradații ale AMC-ului), căsătorită cu un securist de vârsta tatălui ei, eveniment fără de care nu ar fi putut avea nici celebrul buletin de București dar, nici o responsabilitate atât de năucitoare, precum cea căreia și-a luat bărbat cu epoleți!
Sculptorii și pietrarii, șlefuitoarele în fiecare lună veneau din Galvani la sediul de lângă Leu pentru a confrunta actele cu lucrările executate și semnarea documentelor premergătoare statelor de plată, Tamara fiind ”mama răniților”!
De la ea am aflat că printre noi, deși aceia nu aveau nici facultate, nici liceu iar, doi dintre ei, nici 8 clase, se găseau cinci persoane care, semnau lună de lună, de lună, pe state de plată de 120 de mii de lei!
Aveți idee ce înseamnă să ai asemenea salariu azi? Dar atunci așa ceva părea ficțiune! Așa și era căci, deși ei semnau pentru acele sume, nu primeau decât 25 de mii de lei.
Așadar, doamna Lipă este în aceeași postură precum ”amărăștenii” din Bolintin vale, care furau pentru golanii din Securitate, care ca și Petrică BADEA au fost ajutați de străinii care controlează serviciile de intelligence ale României, să pună mâna pe…stilou!