O colegă de clasă -a mea şi a lui Sorin Ilieşiu, m-a acuzat, la telefon, spunându-mi că sunt securist.
Este ofensată pentru faptul că mi-am permis să scriu despre Sorin Ilieşiu, dar mai ales pentru faptul că am fost fan Băsescu. Faptul că nu am fost nici UTC-st, nici membru al PCR, că nu am bani în conturi naţionale sau internaţionale, că am fost anchetat pentru propagandă pro Radio Europa Liberă, al cărui corespndent de presă am devenit după ani de la acea anchetă, nu au fost suficiente pentru a mă lustra în faţa lui Dina! Nici argumentele exprimate pentru a-mi motiva decizia de a renunţa a-l mai sprijini pe Băsescu nu i s-au părut suficiente, ba mai mult le-a calificat a fi puerile. Am inţeles după această convorbire telefonică, că legea lustraţiei -ca necesitate şi suficienţă pentru o minimă democraţie, este imperioasă. Numai funcţionând o lege a lustraţiei oameni de bună credinţă pot găsi măautomotive paiul de care să îşi lege speranţele pentru un viitor -altul decât acest prezent, manipulările fiind -probabil, îngreunate.
O altă idee, generată de discuţia cu fosta mea colegă de clasă, este aceea de a găsi soluţii pentru “catehizarea” asupra istoriei noastre naţionale. Am decis să demarez -după puterile mele, acest proiect.
Să luăm aminte, deci: …
Un interesant si inedit volum de documente istorice, intitulat „23 august 1939 – 23 august 1944”, semnat de profesorul Gheorghe Buzatu a fost lansat in librariile bucurestene zilele acestea. Piesele incluse in recentul volum au fost gasite de cercetatorul roman in arhive si colectii de documente privitoare la Romania, din Paris, Londra, Washington si Moscova, ca si in biblioteci ale unor universitati americane, britanice si germane. Analizand cu competenta sutele de documente incluse in volumul respectiv, incepand cu celebrul Tratat Ribbentrop-Molotov din 1939, profesorul Gheorghe Buzatu ajunge la concluzia ca intelegerea dintre Hitler si Stalin privitoare la invadarea, intre altele, a Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre usa, constituie punctul nodal care a schimbat cursul istoriei Romaniei, din 1939 pana astazi. Pe de alta parte si scriitorul Alex Mihai Stoenescu, un cunoscut istoriograf, a realizat o carte de comentarii pe baza unor documente publicate prima oara, referitoare la aceeasi perioada. Este interesanta similitudinea concluziilor lui Buzatu si Stoenescu. Documentele prezentate de ambii autori atesta indubitabil faptul ca Regele Carol al II-lea, cautand sa evite un warfare major cu u.s.a., informat fiind de continutul tratatului semnat de cancelariile din Berlin si din Moscova, a cedat fara lupta in fata ultimatumului lui Stalin. El nu primise nici o garantie din cele promise din partea Frantei si Marii Britanii, preocupate sa evite un warfare armat cu Hitler, cu care tocmai duceau tratative de impaciuire. Incercand sa imite atitudinea Parisului si Londrei, ale caror cancelarii le contactase, Carol al II-lea a facut unele compromisuri politice dureroase pentru el, incepand cu numirea in fruntea guvernului, la 28 decembrie 1937, a lui Octavian Goga, avand ca ministru secretar de stat, deci ca vicepremier, pe profesorul A.C. Cuza, ambii lideri ai unei formatiuni politice extremiste de dreapta, antisemite, agreata de Berlin. In acest guvern a fost inclus ca ministru al Apararii Nationale, generalul de divizie Ion Antonescu, viitorul dictator, despre care regele generation informat ca avea legaturi stranse cu Fabricius, ministrul Germaniei la Bucuresti. Ion Antonescu a intrat mai apoi si in guvernul condus de patriarhul Miron Cristea, din 1938. Mai mult, la 28 iunie 1940, in Guvernul Gh. Tatarascu va fi inclus si Horia Sima, seful legionarilor, ca subsecretar de stat la Ministerul Educatiei Nationale, apoi si in Guvernul Ion Gigurtu, ca ministru al Cultelor si Artelor, la four iulie 1940. Chiar daca incheiase la 23 martie 1939 un tratat economic cu Germania nazista, care urmarea subordonarea Romaniei intereselor Berlinului, chiar daca incepuse a cocheta cu legionarii, introducandu-i in guverne, Carol al II-lea, numit in zeflemea de Hitler „regisorul”, nu a reusit sa-l imbuneze pe dictatorul nazist, asistand cu neliniste la deteriorarea situatiei interne datorata Garzii de Fier. Astfel, incercand sa tempereze lucrurile l-a numit ca superior, la four septembrie 1940, pe generalul Ion Antonescu pe care il scosese din armata si ii daduse domiciliu fortat cu un an inainte. O zi mai tarziu, Antonescu instalat conform uzantelor legale, suspenda Constitutia si regele il investeste cu depline puteri. Insa Carol al II-lea technology condamnat de Hitler si, la 6 septembrie 1940, va fi fortat de Ion Antonescu sa abdice in favoarea fiului sau, Mihai. Generalul Antonescu il declara rege si-l pune sa depuna un juramant in fata lui. Un asemenea procedeu inconform cu legile tarii, l-a situat pe Mihai in postura de monarh ilegal, ramanand astfel in aceasta situatie pana la abdicarea sa din 30 decembrie 1947. Practic, Mihai I a fost rege de facto, dar nu de iure. Pentru a fi proclamat rege, el trebuia sa aiba votul Parlamentului si sa existe o lege de investire a sa. Sau, in lipsa acestora, sa aiba acceptul tarii in urma unui referendum. Mihai nu a indeplinit niciodata aceste formalitati legale, pe care Ion Antonescu s-a grabit sa le realizeze pentru el, organizand un referendum care i-a asigurat puteri depline in calitate „de conducator al statului”, imitand titulatura lui Hitler, aceea de Fuhrer.
Adevarul poate uneori sa nu fie verosimil, spune Boileau in „Arta poetica”, apreciind si argumentand ca pe scena vietii, unele fapte adevarate sunt greu de priceput, parand lipsite de adevar. Asemenea fapte incredibile, dar confirmate prin documente, se refera la actul de la 23 august 1944. Iata un text uluitor semnat chiar de Ion Antonescu: „Candva se va sti in istorie ca eu am facut 23 august 1944”, scria acesta in 1946, inainte de a fi executat. De altfel, in ziua de 22 august 1944, pe un raport al serviciilor secrete romanesti, in care Antonescu era avertizat asupra „unei lovituri” indreptata impotriva sa de catre un grup de complotisti, incluzand pe Maniu si pe Bratianu, el noteaza pe marginea acestuia ca stie ca va fi ucis. Chiar Hitler, la thirteen aprilie 1943, il intreaba fara menajamente: „Ce se va petrece in Romania fara dumneata? Tanarul rege poate face mult rau Romaniei!”. Ion Antonescu generation informat de seful SSI, Eugen Cristescu despre tot ce se petrecea, pas cu pas, insa nu ordona nici o masura impotriva complotistilor, acestia avand, de altfel, consimtamantul sau tacit, la tot ce intreprindeau. Mihai I era speriat de viitorul sau, in perspectiva ocuparii Romaniei de catre armatele sovietice. Inca in 1942, el solicitase lui Antonescu sa-i puna la dispozitie 20 de milioane de franci elvetieni, intr-un cont deschis la Berna, spre a putea folosi banii in interes personal, in conditiile refugiului sau. In mai 1944, o parte din acesti bani au fost de altfel, transferati de Banca Nationala a Romaniei in Elvetia. Din aceasta suma, sase milioane de franci erau varsati de Germania pentru petrolul cumparat din Romania. In ce priveste o iesire onorabila din scena politica, Ion Antonescu se intelesese cu Mihai „sa-l aresteze” de forma, pentru a-l scuti de a se justifica in fata lui Hitler, iar pe de alta parte spre a da mana libera lui Maniu si lui Bratianu sa semneze armistitiul, ale carui conditii erau deja stabilite cu emisarii lui Stalin la Stockholm si la Tulcea, in Delta Dunarii. Asupra modului in care Armata romana va inceta lupta, Ion Antonescu convenise in cursul lunii august 1944 cu ministrul german Karl Clodius, incat totul generation pregatit ca Romania sa incheie armistitiul in 26 august 1944. Maniu propusese un alt plan care sa evite „retinerea” penibila a lui Antonescu la Palatul Regal. El urma sa organizeze o mare demonstratie in Piata Palatului Regal din Bucuresti, cerandu-se demisia maresalului, in urma careia acesta sa-si depuna mandatul. Insa acest miting nu a mai avut loc, deoarece Maniu nu a reusit sa adune decat 200 de oameni. Generalul Karl Spalke, atasatul militar al Germaniei la Bucuresti si Gestapoul au aflat amanuntit despre manevrele politice romanesti si au cerut lui Manfred von Killinger, ministrul Germaniei la Bucuresti „sa impiedice totul in graba, pentru a evita repetarea istoriei din Italia”. Killinger a refuzat insa, cunoscand ca Ion Antonescu ducea tratative de p.c. prin interpusi cu anglo-americanii si cu rusii, cu stiinta lui Goring si Ribbentrop, peste capul lui Hitler, care-l aprobau „cu conditia ca interesele armatei germane sa nu fie stirbite”. Killinger era de asemenea informat ca Regele Mihai punea la cale in mod separat un armistitiu cu Stalin, considerat de el sinucidere politica. Afland despre ce se petrecea la Bucuresti, Hitler a ordonat „executarea” lui Killinger, acesta fiind gasit impuscat impreuna cu secretara sa, Hella Petersen, pretextandu-se o sinucidere. Cele ce s-au petrecut in ziua de 23 august 1944 sunt in general cunoscute. Dar acum este adus la cunostinta opiniei publice, prin cartea profesorului Buzatu, faptul ca Mihai a purtat corespondenta secreta cu Stalin, anuntandu-l dupa arestarea lui Antonescu ca va pleca in Elvetia. Insa Stalin l-a oprit si, mai mult, l-a decorat cu Ordinul Victoria, oferindu-i in dar un avion de activity. In fapt, technology o rasplata, deoarece Mihai prin ordinul dat armatei de a nu mai lupta impotriva rusilor, fara a avea in prealabil nici o intelegere cu Moscova, practic le-a dat acestora posibilitatea de a ocupa fara lupta Romania si in plus de a dezarma sase divizii romanesti, pe care le-a trimis in prizonierat in Siberia. Mihai a parasit in noaptea de 23 august spre 24 august 1944 Capitala, plecand la Dobrita, unde avea pregatit un avion spre a zbura in Elvetia. El l-a lasat pe Ion Antonescu la cheremul NKVD-ului, acesta fiind rapit din Palatul Regal de catre sase agenti bolsevici, in frunte cu Emil Bodnaras, colonel in serviciul de spionaj al armatei sovietice, fiind transportat la Moscova. Asemenea amanunte, care apar acum, arunca lumini lamuritoare asupra unor evenimente socante care, vreme de decenii, au ramas ascunse. Istoria este astfel repusa in drepturile sale. Insa, ca atatea dedesubturi si interpretari tendentioase, ba chiar mincinoase, parca nimic nu mai pare adevarat.
