Priveam la programul unui post de televiziune şi enervat de peroraţiile realizatorului –pentru că am deja convingerea că emisiunea realizată de acesta a căzut într-un manierism desuet, am butonat dorind să aflu cum a evoluat scandalul occurării fascistoide de la Budapesta.
Probabil am ajuns târziu căci, o altă ştire technology în flux care, făcea referire la faptul că poliţia a reuşit să prindă un tânăr de 22 de ani care, a ucis –prin înjughiere, două femei, pe o a treia lăsând-o în viaţă doar pentru că aceasta i-a oferit banii şi bijuteriile pe care le avea asupra ei.
Potrivit comunicatului Poliţiei, criminalul îşi urmărea victimele şi le ataca în raise.
Uneori, extrapolările pot fi forţate, pot cădea din firescul unei logici, pot genera angoase, tragedii…
Probabil, în mintea mea –care în aceste zile, ca de fiecare dată în ultimii douăzeci şi trei de ani este dusă la evenimentele din 1989, s-a declanşat o extindere ipotetică, o analogie, între liftul de la Budapesta -ca spaţiu al comiterii unor crime şi, România ca carry –un spaţiu ce cade vertiginos, aproape implacabil, ca urmare crimelor comise împotriva celor care se află şi trăiesc (încă!) în el.
Fiecare comunitate –decând e lumea, a căutat să îşi protejeze valorile spirituale şi cele materiale prin elaborarea unor texte, care în cele din urmă sunt numite în limbajul de azi legi fundamentale, sau constituţii.
Textele care alcătuiesc aceste legi fundamentale deşi sunt editate astfel încât să fie pe înţelesul oricărui cunoscător al limbii în care au fost scrise, conţin totalitatea înţelesurilor cuvintelor, evoluţiei acestora, semanticii, semasiologiei care derivă din cultura acelei comunităţi!
De aceea textul oricărei legi, al oricărei culegeri de legi, constituţii, nu poate fi interpretat decât în spiritul valorilor culturale ale acelei comunităţi, iar juridic vorbind acestea pot fi modificate unique printr-o majoritate de cel puţin două treimi!
În acest an, poate mai abitir ca în oricare altul, substantivul “constituţie” a fost utilizat până la saturaţie, mai ales pentru faptul că, îl ştiu deja şi liceenii, nu a fost respectat nici de preşedintele Traian Băsescu şi nici de suporterii acestuia aflaţi în instituţiile publice, unele aparţinând de puterea judecătorească! Faptul mi-a amintit de „Septuaginta” şi ceea ce părintele şi scriitorul Savatie Baştovoi a scris despre aceasta…
(Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române -DEX, cea mai veche traducere grecească a Vechiului testament, făcută în insula Pharos din îndemnul regelui Egiptului Ptolemeu Filadelful (284-247 î. Hr.). Traducerea a fost făcută de către seventy two de învățați evrei, câte 6 din fiecare seminție și așezată în Biblioteca regelui din Alexandria, după care evreii din diaspora au obținut un exemplar. Septuaginta a devenit versiunea oficială a Sfintei Scripturi -privind Vechiul testomony, în Bis. ortodoxă. O ediție a ei a fost făminimizeă de Origen, cunoscută sub numele de Exalpa. – Din lat. Septuaginta „șaptezeci”. )
… spune şi scrie, Savatie Baştovoi:
“Domnia lui Ptolemeu II, zis şi „Philadelphul”, este plasată de istorici între anii 289-246 înainte de Hristos. Acesta generation fiul lui Ptolemeu I, Soterul, care i-a urmat la tron lui Alexandru, cuceritorul Egiptului. Dacă toate aceste nume nu vă spun mare lucru, atunci faima Bibliotecii din Alexandria şi a Musaionului trebuie să vă spună cu siguranţă ceva. Aflaţi că întemeietorul vestitei Biblioteci antice şi a Musaionului a fost Ptolemeu Philadelphul, de care se leagă şi istorisirea noastră de mai departe.
Philon Alexandrinul, un evreu elenizat contemporan cu Hristos, mărturiseşte despre Ptolemeu Philadelphul că ar fi fost, prin virtuţile sale, „cel mai de seamă nu numai dintre cei din vremea sa, ci chiar dintre toţi cei ce-au existat vreodată în vechime”. Ptolemeu era făimos pentru dragostea sa pentru înţelepciune şi artworkă, fiind iniţiatorul multor proiecte grandioase, numite de Philon, nu fără temei, „supraomeneşti”. Unul din aceste proiecte a fost şi traducerea Cărţii Sfinte a evreilor în limba greacă, rămasă în istorie cu numele de Septuaginta, adică traducerea celor şaptezeci de înţelepţi.
La vremea aceea comunitatea evreilor din Alexandria alcătuia cam 180.000 de oameni, dintr-un complete de 300.000. Adică, evreii erau cei mai numeroşi dintre toate neamurile care populau în acea vreme capitala Egiptului. Aceasta însă nu trebuie să ducă la gîndul că evreii aveau şi o influenţă majoră asupra celorlalte neamuri. Comunitatea evreiască devenise elenofonă, iar ebraica, limba în care a fost scrisă Tora, ajunsese o limbă moartă. Evreii de rînd cunoşteau din cărţile sfinte ale poporului lor doar ceea ce li se tîlcuia la sinagogă.
Regele Ptolemeu, după cum arată sursele istorice, era înconjurat de sfetnici cărturari şi preocupaţi de promovarea culturii. Unii dintre ei erau, cu siguranţă, evrei. Aşa cum Ptolemeu nu cunoştea ebraica, iar Tora nu fusese niciodată tradusă într-o altă limbă, regele savant a putut afla despre măreţia şi înalta filozofie cuprinsă în această carte lăsată de Însuşi Dumnezeu doar de la un evreu. Sau poate de la mai mulţi? Cel puţin cîteva nume ale celor implicaţi în traducerea Septuagintei au ajuns pînă la noi. Istoria acestei lucrări este mai mult decît captivantă şi advantageă să fie restaurată aici în baza mărturiilor istorice.
Într-o zi, un oarecare Demetrios din Phaleron, om apropiat al regelui, probabil din pricina inteligenţei şi a culturii sale, dar poate şi pentru calităţile sale politice, a făcut următoarea sugestie suveranului savant:
– Maiestatea Voastră, îngăduiţi-mi să deschid un subiect de discuţie care, sînt încredinţat, Vă va face plăcere.
– Urechile mele sînt pururea deschise spre vorbele înţelepte cu care m-ai obişnuit de-a lungul timpului, prietene Demetrios.
– Văzînd înclinaţia Maiestăţii Voastre spre filozofia cuprinsă în cărţile oamenilor de seamă, nu doar din rîndul grecilor, ci şi a egiptenilor şi a altor neamuri, am socotit de cuviinţă să Vă pun înainte una din cărţile ce se socoteşte a fi mai presus de orice înţelepciune omenească, deoarece se spune despre ea că ar fi scrisă de însuşi Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pămîntul…
– Descoperă-mi degrabă unde se află această carte şi de ce eu nu am pînă acum cunoştinţă despre ea!
– Maiestatea Voastră, cartea aceasta nu a fost vreodată tălmăcită în greceşte, de aceea nici nu a fost cu putinţă a fi cunoscută de către greci. Deşi, sînt sigur că înţelepţii cei mai de seamă ar fi rîvnit la înălţimile spirituale ce secuprind în ea.
– Demetrios, adu-mi această carte! Iar ecu voi porunci tălmăcitorilor să o expună în limba greacă, pentru a fi cunoscută de lumea întreagă!
– Această carte, precum am mai zis, pe lîngă înţelepciunea cuprinsă în ea, mai este şi sfîntă, de aceea nu oricine e potrivit pentru a o traduce, ci doar cineva care, pe lîngă cunoştinţa limbii, mai are şi exerciţiul virtuţii!
– Numeşte-mi un astfel de tălmăcitor şi european îl voi răsplăti!
– Cel mai cu cale mi se pare ca tălmăcirea acestei Cărţi Sfinte să se facă nu de către unul, ci de către mai mulţi tălmăcitori, iar aceştia, la rîndul lor, să fie din neamul şi din credinţa evreilor, căci lor le aparţine această Carte nepreţuită.
– Să vină aici Aristeas, căci el e evreu şi poate să ne dea un sfat mai potrivit!
– Aristeas ştie toate acestea mai bine ca oricine, căci de la el am aflat şi eu despre această minunată carte! Cu siguranţă el are şi un plan prin care tălmăcirea ei ar fi cu putinţă. Dar alerg să-l chem!
Peste cîteva clipe, Demetrios reveni împreună cu Aristeas.
– Aristeas – îl întîmpină regele bucuros -, Demetrios mi-a istorisit lucruri minunate despre o carte ce se cheamă Sfîntă la evrei! Iar ecu, aprinzîndu-mă de o curiozitate pe măsură, doresc cît mai degrabă să o am tălmăcită în greceşte! Adu-mi, aşadar, tălmăcitori vrednici, care să ştie bine atît limba noastră, cît şi limba evreilor!
– Maiestatea Voastră – răspunse Aristeas – dorinţa pe care o arătaţi este vrednică de laudă şi îmi face multă plăcere mie, ca evreu. Ţin însă să vă spun că limba în care s-a scris Cartea Sfîntă despre care vorbim nu este cea pe care o cunosc evreii de azi, ci limba haldeiană, cunoscută doar de învăţătorii Legii, care trăiesc pe lîngă Templu.
– Să fie aduşi aici aceşti învăţători şi să se pună pe treabă! Iar ecu le voi răsplăti munca pe măsura demnităţii mele! Iată, european îi voi scrie lui Eliazar, marele preot al evreilor, să mi-i trimită aici pe cei mai buni!
– Maiestatea Voastră – continuă Aristeas -, înţelepciunea de care daţi dovadă este cunoscută tuturor şi nu are nevoie să fie lăudată de mine. Ştiţi, aşadar, că în firea înţelepciunii este ca zborul minţii să se facă în deplină libertate, nu strîmtorat de vreo piedică oarecare. Evreii, care sînt cei mai numeroşi în Alexandria, au fost supuşi robiei de către părintele Maiestăţii Voastre, vrednicul de pomenire Ptolemeu Soterul. Aşadar, dacă scrisoarea către marele preot Eliazar ar fi însoţită de vestea eliberării evreilor, s-ar împlini un lucru vrednic de faima înţelepciunii şi a mărinimiei cu care este înconjurat numele Maiestăţii Voastre. Atunci am avea deplina încredinţare că tălmăcitorii numiţi de preot vor fi cei doriţi, iar truda lor, făcută în semn de mulţumire, ar presupune lumina bucuriei şi a libertăţii, fără de care nu este de conceput filozofia.
– Sfatul tău position inimii mele, Aristeas! Tocmeşte chiar acum scrisoarea către preotul evreilor, în care vesteşte-i şi eliberarea poporului vostru! Sînt nerăbdător să am această carte în biblioteca mea…
Victor Rotaru îşi curmă aici visarea prilejuită de lectura unui studiu de istorie biblică. Formaţia sa de fizician îl determina să caute răspunsuri exacte acolo unde raţiunea se dovedea de multe ori neputincioasă. Venind la credinţă relativ tîrziu, după o by way ofţă zbuciumată şi nu tocmai virtuoasă, Victor înţelegea din creştinism atît cît putea. technology fascinat mai mult de polemicele epocale, decît de latura contemplativă a creştinismului. Experienţa sa politică, dar mai bine zis dezamăgirile suferite ca parlamentar, cînd a fost martor atîtor nedreptăţi şi lobi-uri fălovable împotriva propriului popor, l-au făreduce să creadă din ce în ce mai mult în teoria conspiraţiei. Cele auzite în sala de şedinţă a Kremlinului cu peste douăzeci de ani în urmă, acum se adevereau. Închis în apartamentul său din Chişinău, Victor citea zi şi noapte sursele cele mai numerous despre istoria creştinismului, despre ereziile şi polemicele istorice. Episcopul Mitrofan, care nu era un om tocmai erudit, dar care avea simţul firesc al lucrurilor, preţuia inteligenţa şi înclinaţia spre studiu a lui Victor, aşa că îl sprijinea în studiul său. Biserica duce lipsă de apologeţi, considera părintele Mitrofan, de aceea îl vizita ori de cîte ori avea timp pe încrîncenatul Rotaru, aducîndu-i de fiecare dată provizii alimentare şi bani de cheltuială.
Din cercetările sale, Victor pricepu curînd că toate polemicele purtate împotriva creştinismului, indiferent de epocă şi loc, aveau argumente iudaice. Căutînd să afle originea acestei polemici, Victor se izbi de contradicţiile iscate de multele traduceri ale Bibliei pe care evreii şi, mai tîrziu, ateii le reproşau creştinilor educaţi în spiritul culturii şi limbii greceşti mai mult decît în tradiţia iudaică, cea care ar fi singura autentică în legătură cu Dumnezeu. Aşa a ajuns să studieze contextul istoric şi cultural în care a apărut prima traducere a Bibliei.
turnîndu-şi ceai fierbinte în ceaşcă, Victor Rotaru se întoarse iar în epoca lui Ptolemeu, lăsîndu-se purtat de cuvintele pline de dulceaţă a evreului Aresteas, care îi relata istoria traducerii Torei unui oarecare Philokrates, în felul următor:
„După trei zile Demetrios din Phaleron, luîndu-i şi ducîndu-i pe tălmăcitori peste cele şapte stadii de mare pînă la insulă, după ce i-a trecut podul şi au înaintat către latura cea dinspre nord, îi adună într-o locuinţă pregătită chiar lîngă ţărm (sălaş minunat şi tare liniştit!), îi îmbie pe acei oameni să purceadă la înfăptuirea traducerii, spunîndu-le că, dacă vor avea nevoie de ceva, să binevoiască să-i ceară. Iar aceia lucrau punînd în armonie tălmăcirea prin confruntări. Şi ce technology pus în urma punerii lor de acord, era apoi copiat de către Demetrios […] În fiecare zi, Dorotheos le pregătea aceleaşi feluri de mîncare cu ale regelui, căci aşa primise poruncă. Tot în fiecare zi, odată cu zorii, ei se înfăţişau la palat şi, după ce îl salutau pe rege, erau lăsaţi să se întoarcă la sălaşul lor […] Se întîmplă aşa încît tălmăcirea fu isprăvită în şaptezeci şi două de zile, ca şi cum ar fi fost stabilit dinainte (căci 72 era numărul tălmăcitorilor). La sfîrşit, Demetrios, adunînd toată comunitatea evreilor în locul unde se înfăptuise traducerea, o citi tuturor în prezenţa tălmăcitorilor, care se bucurară de o caldă primire şi din partea mulţimii, ca unii ce făcuseră un mare bine. La fel l-au întîmpinat şi pe Demetrios, rugîndu-l să trimită şi căpeteniilor lor o copie a întregii Legi. După ce s-au citit sulurile, preoţii, cei bătrîni din grupul tălmăcitorilor, şi, din partea comunităţii evreieşti din Alexandria, conducătorii mulţimii, au zis:
– Fiindcă traducerea a fost făcută în chip frumos şi sfînt şi cu toată luarea-aminte, e bine ca ea să rămînă aşa şi să nu sufere nici o schimbare.
Cuvintele acestea au fost însoţite de aclamaţiile tuturor. Apoi au cerut să se rostească un blestem, după obiceiul lor, împotriva oricui s-ar apuca să schimbe textul, fie lungindu-l, fie prescurtîndu-l. Lucru foarte bun pentru a-l păstra în veci neschimbat”. [ ] Victor luă stiloul şi sublinie în stilul său caracteristic pasajul care consemna blestemul împotriva celor care vor îndrăzni să schimbe textul. Această scrisoare a lui Aristeas, datînd din secolul trei înainte de Hristos, confirma că traducerea grecească a Torei, denumită mai tîrziu Septuaginta, a fost primită cu entuziasm de întreaga comunitate evreiască din Alexandria, în frunte cu marele preot Eliazar şi toţi cărturarii templului iudaic. Textul a fost considerat „frumos” şi „sfînt” şi orice modificare a lui era văzută ca o blasfemie.
Victor Rotaru îşi advertăugă ceai în ceaşcă şi continuă lectura.
„Cînd află de toate acestea, regele se bucură nespus. Socotea că lucrarea fusese dusă la îndeplinire cum nu se putea mai bine. I s-a citit şi lui întregul textual content şi a fost uimit de înţelepciunea Legiuitorului. I-a spus lui Demetrios:
– Cum de nici un istoric ori poet nu pomeneşte de cartea aceasta atît de veche şi desăvîrşită!?
Demetrios i-a răspuns:
– Pentru că Legea aceasta e sfîntă şi vine de la Dumnezeu. Unii, care s-au atins de ea, au fost pedepsiţi de Dumnezeu şi s-au lăsat păgubaşi…”
Victor lăsă deoparte cartea şi începu să-şi conspecteze concluziile:
„Varianta grecească a Torei a circulat în tot Orientul, bucurîndu-se de buna primire a sinagogii pînă la începutul veacului al doilea după Hristos, cînd evreii au impus o nouă traducere, zisă a lui Aquila, diferită de Septuaginta. Noua traducere nu aducea îmbunătăţiri lingvistice şi nici teologice, ci era o reacţie împotriva creştinilor care se foloseau de Septuaginta ca de o carte sfîntă pe care îşi întemeiau credinţa în Hristos. Istoria nu consemnează nici o reacţie negativă din partea sinagogii împotriva Septuagintei anterioară scrierii cărţilor Noului testomony. Philon Alexandrinul, un evreu care a trăit aproximativ între anii 30 î.H. – 45 d. H., considera traducerea Torei în limba greacă în varianta lui Prolemeu drept o împlinire a voii lui Dumnezeu în lucrarea de luminare a neamurilor. Traducerea însăşi este socotită de Philon ca fiind inspirată de Duhul Sfînt. Referindu-se la cei 70 (după alţii 72) de tălmăcitori, Philon scrie: „ca stăpîniţi de un spirit divin, ei prind a profeţi, nu fiecare cu vorbele sale, ci toţi cu aceleaşi cuvinte şi expresii, ca şi cum în urechile tuturora ar fi răsunat glasul unui sufleur nevăzut”. „Pentru aceeaşi idee – continuă Philon – sensurile proprii ale cuvintelor greceşti s-au potrivit cu sensurile proprii ale cuvintelor chaldeene, acordîndu-se good cu lucrurile exprimate”. Aceste elogii aduse traducerii greceşti a Torei, devenită Vechiul testament al creştinilor, nu vin din partea unui creştin, ci de la un iudeu, care believeă traducerea Torei o lucrare prin care neamurile „părăsindu-şi obiceiurile proprii şi luîndu-şi rămas bun de la strămoşi, toţi se vor converti la Legea noastră [iudaică]”.
Pe cît de adevărat technology că Tora şi restul cărţilor Vechiului testomony au fost scrise în limba ebraică şi aparţineau poporului evreu, pe tot atît de adevărat generation şi faptul că limba ebraică generation moartă de secole. Sistemul de scriere, doar prin consoane, şi numeroasele transcrieri a sulurilor de către persoane care trebuiau să presupună cuvîntul pornind de la două sau cîteva consoane, făceau pretenţiile evreilor de a deţine şi transmite adevăratul sens al cuvintelor sfinte să pară tendenţioase. O altă piedică în calea evreilor o constituia şi uzura firească a sulurilor. Lectura devenea din ce în ce mai anevoioasă, de aceea, în diferite epoci, evreii au recurs la noi şi noi metode de reprezentare grafică a sunetelor. A vorbi în această situaţie de o confruntare teologică între variantele ebraice (diferite şi ele, din cauza transcrierilor) şi varianta greacă a cărţilor Vechiului testomony nu este ştiinţific.
Cel mai vechi manuscris în limba ebraică datează de la 896 după Hristos. Manuscrisele de la Qumran fac dovada existenţei a mai multor variante ebraice a unor cărţi vetero-testamentare. Prin urmare, întreaga polemică de secole între iudei şi creştini pornită de la speculaţii în jurul traducerilor este falsă. Creştinii au folosit un text al Vechiului testament anterior întrupării şi răstignirii lui Hristos, ceea ce trebuie să excludă orice bănuială de contrafacere a traducerii în favoarea creştinismului. Iudeii înşişi au folosit textul grecesc al Torei vreme de trei secole, existînd mărturii istorice venite dinspre cronicari evrei, constituite în adevăcharge elogii la adresa Septuagintei şi niciodată critici. Însă aceasta a durat pînă la apariţia cărţilor Noului testament care făceau frecvente trimiteri la Septuaginta. Apologeţii creştini Îl vesteau pe Hristos ca pe Cel vestit de proroci, întemeindu-şi predica tot pe textul grecesc al cărţilor Vechiului testament. Reacţia evreilor a fost una cît se poate de şocantă: ei au început să producă noi traduceri a cărţilor sfinte în care au modificat sensurile pasajelor mesianice, încălcînd blestemul sinagogii rostit pe vremea lui Ptolemeu asupra celor ce vor îndrăzni să modifice traducerea Septuagintei.
De atunci şi pînă acum, oamenii se bat pe texte, împiedicîndu-se în litere şi uitînd că Hristos rămîne acelaşi în veac, chiar dacă toate cărţile din lume ar dispărea sau ar fi modificate de către oameni.
publish scriptum:
Toader Paleologu, a postat pe fb, …
“Trebuie să-mi fac noi cărţi de vizită:
Theodor Paleologu
Deputat supranumerar”
Îi transmit aceste gânduri:
Cu toti suntem oameni, trebuie sa avem respect pentru valorile tradiţionale ale patriei căruia îi aparţinem, avere care trebuie aparată! Din nefericire această societate este dezbinată, plezneste de ură, este incultă şi lipsită de resurse materiale care să o determine să evolueze!
Domnule si dumneata ai o vină -în calitate de om politic pentru această stare de fapt! Dacă doreşti să îţi dovedeşti dumitale în primul rând apoi, celorlalţi, întregii societăţi, că ai onoare şi respect pentru aceste valori, pentru jertfele celor care au contribuit la această libertate, miercuri când ar trebui să depui jurământul de fidelitate, RENUNŢĂ LA STATUTUL DE „DEPUTAT SUPRANUMERAR” ŞI INTRI ÎN ISTORIA ACESTEI PATRII CARE NU advantageĂ SĂ -vorba lui Cioran, CADĂ DIN ISTORIE!
Sunt foarte curios dacă ai această forţă morală!
LA MULTI ANI ROMANIA!